TR-85M1 la Parada de 1 Decembrie 2011 de la Arcul de Triumf

TR-85M1 la Parada de 1 Decembrie 2011 de la Arcul de Triumf

Armageddon 2012

Capitolul II: Judeţul Suceava, Blocarea coloanei

Ochii mari!

 

Plutonul 3, Compania 2

Batalionul 284 Tancuri „Cuza-Vodă”

 

Pe ramurile de brad fixate peste plasele de camuflaj se asternuse deja un strat alb de zăpadă, gros de câteva degete. Camuflaj natural.

Dacă n-ar fi ştiut unde sunt amplasate tancurile plutonului său, sublocotenentul Amustăresei nu le-ar fi găsit, venind dinspre ceilalţi.

De la ei către locul de unde îi aşteptau pe ceilalţi, după circa patru kilometri de teren plat, urmau dealuri domoale. Adversarul le putea folosi în avantajul său, dar era posibil ca cel puţin în primă fază să se încerce atacul frontal sau flancarea poziţiei ocupată de plutonul de tancuri TR-85M1 care forma bariera dintre inamic şi intersecţia aflată în spate.

– Voievodul cheamă Plăiesii, Voievodul cheamă Plăieşii! Viorele, tată, noaptea trecută aţi plecat acasă? Că nu vă mai văd…

Voievodul era indicativul comandantului companiei din care făcea parte Plutonul 3, comandat de sublocotenentul Viorel Amustăresei. Ei erau Plăieşii, plutonul comandantului de companie primise denumirea codată de Cavaleria, iar plutonul trei erau cunoscuţi drept Arcaşii.

Cavaleria păzea, mai în spate cu câţiva kilometri, şoseaua care o apuca înspre Est, iar Arcaşii pe cea care cotea către Vest. Plăieşii aveau misiunea să oprească coloanele inamice care se apropiau dinspre Ucraina, în această intersecţie în forma literei „Y” răsturnată.

Căpitanul Iordan, comandantul companiei, li se adresa tuturor subordonaţilor ca unor fii. „Tată” era ticul său verbal, iar cei din companie îl numeau neoficial „Tata Iordan”.

– Plăieşul Unu raportează: mă bătea gândul să plec, dar nu acasă. La Bucureşti vroiam, să trec cu plutonul pe sub Arcul de Triumf!

Sublocotenentul Viorel Amustăresei se număra printre cei selectaţi să treacă la Parada de 1 Decembrie pe sub Arcul de Triumf, dar batalionul lor fusese trimis brusc în aplicaţie, aici, în Nordul Transilvaniei.

– Lasă tată, că treci tu pe sub Arc la întoarcere, cu Mihai Viteazul prins în piept! Ochii mari Plăieşilor, la recunoaşterea inamicului! Puteţi beneficia de sprijinul de artilerie, însă acesta va fi limitat. Voievodul, terminat!

Comunicaseră pe unul dintre canalele criptate asigurate de către o dronă tip MALE israeliană, dintr-un lot mic, recent achiziţionat. Selectând canalul destinat comunicaţiilor între tancurile din pluton, sublocotenentul Amustărestei anunţă:

– Băieţi, Tata Iordan zice că la întoarcere vom trece pe sub Arc. Dar, cu Mihai Viteazul pe piept! Ochii mari la recunoaşterea inamicului!

Ieşit parţial din turelă, sublocotenentul descoperi întămplător o dronă de mici dimensiuni. „A artileriei” – îşi zise şi o urmări preţ de câteva secunde cum se îndreaptă în lateral de şosea, urmând-o, peste dealurile din faţă. „Artileriştii aruncă un ochi peste dealuri…”

Zece minute mai târziu, tanchiştii plutonului trei descoperiră două blindate de recunoaştere, pe şenile, care se apropiau fiecare în câte un flanc al şoselei.

– Petrov, eu îl iau pe ăla din stânga, tu tragi în celălalt. Deschidem focul la 2000 de metri. Comanda la mine.

Plutonierul major Petrov comanda tancul din flancul drept al tancului comandant de pluton şi era primul subofiţer din pluton, om cu experienţă, cu două ture în Teatrul de Operaţii, pe blindatele Batalionului 282.

Urmărind datele afişate pe displayul consolei de luptă, Amustăresei ordonă sec:

– Foc!

Cele două tancuri traseră aproape în acelaşi timp. Impactul la ţinte se întâmplă la fel, proiectilele lovind unul după altul, aproape în acelaşi timp. Ambele blindate inamice înţepeniră după câte un spasm cu fum şi flăcări, urmat de exploziile muniţiilor de la bord.

– Ochii mari! Ordonă Amustăresei.

Dinspre spate aerul tresări sfâşiat de vuietele unei salve de rachete lansate de o baterie de LAROM-uri, iar cerul se împărţi după brazdele lăsate pe sub nori de motoarele-rachetă.

Sublocotenentul, văzând cum proiectilele se îndreaptă către dealuri simţi cum gura i se usucă brusc. Se lăsă în turelă şi anunţă plutonul:

– Artileriştii au găsit ceva dincolo de dealuri. Nu mai e mult. Ochii mari!

 

Coloana Brigăzii X Ucrainene

Tancul comandantului

 

Colonelul Vladimir Chideşa dădu ordinul de trecere în formaţie de luptă a tancurilor batalionului X, felicitându-se pentru şiretenie: trimisese două blindate în recunoaştere, pentru a descoperi dacă românii apără intersecţia. La limita contactului vizual cu cele două momeli se deplasa un al treilea blindat, al cărui echipaj era experimentat, care a transmis existenţa dispozitivului inamic.

Venise vremea să le arate de ce este în stare, tuturor celor care de când fusese numit la comanda Brigăzii nu conteniseră să şuşotească despre relaţiile sale sus puse şi îşi va face mândru unchiul, general în staff-ul ministrului Apărării.

Sacrificând două blindate cu echipaje formate din rezervişti, nu pierduse prea mult. Şi aşa, rămăseseră destui care să-i încurce profesioniştii care alcătuiau nucleul regimentului…

Ieşit din turela tancului său T-80 de comandant pe care îl obţinuse telefonând unchiului de la minister, colonelul Chideşa mormăi câteva înjurături urmărind manevrele stângace ale unui tanc al cărui conductor era un rezervist venit de pe o maşină de gunoieri. Înfuriat, ridică ochii spre cer şi se opri la mijlocul unei noi înjurături la adresa nepriceputului. Deasupra, cerul era străbătut în viteză de un nor de rachete aidoma unor săgeţi din filmele istorice. Aparent inofensive, acestea se desfăcură în aer chiar deasupra batalionului de tancuri al brigăzii care încă mai manevra pentru desfăşurarea în dispozitivul de luptă.

Mut de surprindere, Chideşa privi cum din cer începe să plouă cu forme mici şi se dezmetici brusc: „Submuniţii!”

Se lăsă să alunece în turelă, trăgând chepengul după el şi închizându-l în timp ce urla în radio:

– Închideţi chepengurile!

Peste regiment începu impactul ploii de submuniţii perforante. Staccato-ul de explozii nu dură mult, însă efectul…

Chideşa ordonă oprirea tancului şi deschizând chepenghul ieşi pe jumătate din turelă pentru a vedea mai bine situaţia din jur.

Submuniţiile perforante aruncate din rachetele românilor nu aveau forţa de a penetra blindajul frontal al unui tanc, însă deasupra, în zonele de impact, nici un blindat nu stătea prea bine. Tancurile sale erau îmbrăcate cu blindaj suplimentar reactiv, ERA, care ar fi trebuit să protejeze o suprafaţă mare din fiecare astfel de vehicul la impactul cu încărcături cumulative cum erau cele cu care îi atacase inamicul, însă pe tancuri se aflau ciorchini de infanterişti care nu primiseră ordinul de a debarca, iar exploziile cărămizilor de blindaj reactiv îi transformaseră pe o bună parte dintre aceştia în victime. La fel, o parte dintre comandanţii ieşiţi parţial din turele, ce fuseseră răniţi de exploziile dispozitivelor ERA de pe tancurile vecine.

Câteva tancuri ardeau. Altele rămăseseră înţepenite cu motoarele avariate.

Rapoartele comandanţilor de batalioane nu sunau bine deloc. Înainte de atacul cu submuniţii, forţa mecanizată a Brigăzii consta în treizeci şi unu tancuri T-64, 36 maşini de luptă ale infanteriei BMP-2, şaizeci şi două transportoare ambifbii blindate BTR-80, trei blindate de recunoaştere BRM, un batalion cu 18 tunuri autopropulsate 2S3 de 122 mm, o baterie cu patru SA-13 si o alta cu patru ZSU-23. Plus tancul său special, de comandant.

– Optisprezece… mormăi colonelul, repetând numărul raportat de tancuri aflate în imposibilitate de deplasare.

Cea mai mare parte puteau fi reparate, dar nu acum şi nu aici.

Batalionul de maşini de luptă ale infanteriei o încasase însă cel mai rău. Nimeriseră fix în centul bombardamentului cu sumbuniţii perforante şi nu dispuneau de ERA. Blindajul metalic, clasic, mai subţire decât în cazul tancurilor, nu fusese de ajuns pentru a rezista aplicării de blindaj suplimentar reactiv.

Încărcăturile cumulative loviseră nouă MLI-uri BMP-2, pe unele chiar de mai multe ori. Unele puteau fi operate în continuare, dar suferiseră penetrări ale turelelor şi compartimentelor unde se aflau grupele ambarcate, iar supravieţuitorii rămaşi întregi refuzau speriaţi să mai urce la bord. Văzuseră cum camarazii aflaţi sub punctele de impact fuseseră mutilaţi sau omorâţi şi acum se temeau de o soartă asemănătoare. Ameninţările comandanţilor de plutoane şi companii nu mai aveau efect, iar unele grupe refuzau să mai urce în BMP-uri neatinse.

Încruntat, Chideşa scrâşni din dinţi neputincios. Faptul că birgada sa era întărită cu concentraţi din viaţa civilă îi dădea peste cap toate planurile de acţiune.

Ordonă împărţirea între batalioanele de tancuri a BMP-urilor ale căror echipaje şi grupe de desant urcaseră la bord şi privi cu surprindere cum cei care refuzaseră să intre în acestea se căţărau pe tancuri, alături de infanteriştii supravietuitori exploziilor dispozitivelor ERA. Aşa ceva, depăşea limita lui de înţelegere.

Decise să ignore stupida alegere făcută de către rezerviştii sinucigaşi şi se concentră la luptă: ordonă batalionului de artilerie autopropulsată să deschidă focul asupra poziţiei semnalate de către cel de-al treilea vehicul de recunoaştere, care raportase prezenţa unei baterii de tunuri antitanc româneşti de o sută de milimetri îngropată la teren.

 

 

Plutonul 3, Compania 2

Batalionul 284 Tancuri „Cuza-Vodă”

 

De dincolo de primele dealuri se ridicau spre cer coloane de fum, semn că artileriştii loviseră în plin ţintele descoperite de drona lor care executa recunoaşterea.

Ca un tată, „Tata Iordan” îl sfătuise protector pe sublocotenentul Amustăresei să ţină chepengurile închise şi să se aştepte la un bombardament de artilerie asupra poziţiei lor. Şi-i ceruse în continuare acel „Ochii mari!”, ordin pe care sublocotenentul îl avansă tanchiştilor pe care îi comanda:

– Ochii mari, flăcăi! Şi, capetele în cutie. Să ne aşteptăm la nişte castane de la artileria ucraineană.

Câteva minute mai târziu începu într-adevăr să plouă cu proiectile explozive, HE-uri de 122 milimetri, care cutremurară solul în care erau îngropate tancurile plutonului trei.

După terminarea bombardamentului şi o inspecţie a daunelor, nu se constataseră avarii importante. Toate mitralierele grele de pe turele fuseseră pierdute, la fel şi antenele radio, plus distrugerea unor unelte agăţate pe tanc.

Ieşind printre camuflajul ciufulit de explozii, echipajele înlocuiră antenele radio cu altele de rezervă şi traseră peste turele din nou crengile spulberate de obuzele ucrainene.

– Voievodul cheamă Plăieşii! Voievodul cheamă Plăieşii! Sunteţi bine, tată?

Sublocotenentul Amustăresei raportă parafrazând o reclamă de la televizor:

– Aici Plăieşul Unu! Raportez, coafura a rezistat! Coafura a rezistat!

– Bine Plăieşule! Ochii mari! Terminat!

 

Coloana Brigăzii X Ucrainene

Tancul comandantului

 

Colonelul Chideşa ordonase un atac frontal pe poziţia unde fusese semnalată bateria antitanc românească şi să-i distrugă eventualele piese de artilerie rămase în funcţiune.

Tancurile T-64, urmate de MLI-urile BMP-2 accelerară ridicând în spatele lor zăpada şi bucăţi de pământ îngheţat. Pe tancuri se găseau în continuare infanterişti agăţaţi ciorchine.

– Idioţi…, murmură Chideşa chiar când primul tanc ucrainean exploda trimiţându-şi către cer turela. Alte două înţepeniră fumegând în zăpadă.

Auzi în radio vocea comandantului batalionului de tancuri care şarja poziţia inamică:

– Trei tancuri îngropate! Nu-s tunuri antitanc!

„Un pluton nenorocit, deci! Şi sigur bombardamentul de artilerie nu le-a produs stricăciuni!”, îşi zise în gând colonelul ucrainean, adăugând „Sper să nu fie tancurile TR-85 modernizate…”. Imediat, o nouă salvă a inamicului provocă trei explozii spectaculoase în rândul tancurilor T-64 care încetiniseră pentru a permite infanteriştilor să debarce.

Din cele douăzeci şi două de tancuri şi şase MLI-uri BMP-2 cu care pornise la atac, batalionul trimis către dispozitivul românesc pierduse deja şase tancuri din primele două salve ale plutonului inamic.

– La dracu! Sunt TR-urile 85M1 ale Batalionului 284 de la Galaţi! Exclamă colonelul Chideşa.

Din informaţiile transmise de către spionajul ucrainean, tancurile acestui batalion, cele mai moderne de care dispunea România, plecaseră pe o garnitură de tren către Bucureşti, însă nici un tanc nu apăruse la Parada de ziua naţională a acestei ţări. Acum, se aflau în calea brigăzii sale.

– Gherghicenko! Atacă prin flanc […]

Va urma

*Acesta este un draft. Este prezentat pentru feedback.

– Iulian Iamandi –