Executor Rocket Engine Test Facility ARCA Space Romania

Executor Rocket Engine Test Facility ARCA Space Romania

Structura de beton armat a instalatiei de testare a motorului Executor a fost finalizata si ARCA va incepe integrarea elementelor necesare testarii motorului Executor.

Echipa ARCA a turnat 140 tone de beton armat care reprezintă structura de rezistență a instalației.
Aici se vor putea testa motoare rachetă cu combustibil lichid de până la 80 tone forță, instalația de testare ARCA fiind una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană.

În perioada imediat următoare, instalația va fi echipată cu sisteme de alimentare a motorului și de răcire cu apă a pereților de beton. De asemenea, se vor monta în scurt timp și echipamentele de comandă și control ale motoarelor care vor fi testate.

„Prin această construcție, echipa ARCA demonstrează capabilitatea și dedicația pentru finalizarea programului motorului rachetă Executor. Mulțumim donatorilor, sponsorilor și membrilor echipei ARCA pentru efortul depus și pentru faptul că demonstrează zilnic că pentru ARCA nimic nu este imposibil.”

Dumitru Popescu, Președinte ARCA