Undeva, în memorie, un loc aparte îl au poveştile lui nea’ Ion. Mâine, cu respect în primul rând pentru nea’ Ion, plec şi eu. Puţin, şi să-mi ajute Dumnezeu să vă înţeleg. Ca să scriu şi ca să scriem mai bine.
Acum, în alergarea dintre secundar şi minutar, nu mă uit în spate. N-am valoare, doar pasiune.
Nea’ Ion este unul dintre puţinii prieteni pe care i-am pomenit aici.
Nea’ Ion a luptat în Divizia 1 Infanterie. Pe Ţiganca, dar şi înspre Vest.
Nea’ Ion este. A lăsat un loc scrijelit cu temere şi curaj în respectul nostru, un necunoscut ca mulţi alţii.
Nea’ Ion nu mai este aici.
Camarazii lui Nea’ Ion sunt.
Îi văd de fiecare dată când strâng o mână de militar.
În fiecare militar îl văd pe Nea’ Ion.
În onoarea domnului locotenent-colonel, am să plec puţin.
În onoarea fiecărui oştean, am să învăţ încă ceva.
Am onoarea,
– Iulian Iamandi –
Bre, te informez prin prezenta că mi-am şters discret o lacrimă…
Drum bun şi armată uşoară! 😀
PS: să te întorci bărbat, da?! 😛