Alte trei aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane au aterizat joi, 24 februarie, în jurul orei 17.30, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, alăturându-se, astfel, celor trei aeronave germane care efectuează, din 17 februarie, misiuni în țara noastră.

          Detașamentul german va executa, alături de militari ai Forțelor Aeriene Române şi ai Forţelor Aeriene Italiene, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în următoarele trei săptămâni.

Eurofighter Typhoon, Fortele Aeriene Germane - Foto MApN

Eurofighter Typhoon, Fortele Aeriene Germane – Foto MApN

          Forţele Aeriene Germane au mai fost prezente în România, în vara anului trecut, alături de Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în baza Declaraţiei comune privind interoperabilitatea aeronavelor Eurofighter Typhoon pentru executarea în comun a misiunilor de poliţie aeriană.

          Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.

Biroul de presă al MApN

Tel./fax: 021.319.60.22