După ce la finalul lunii trecute a avut loc întâia decolare (urmată de amerizare) de pe apă a primului prototip al hidroavionului chinezesc AVIC AG600M Kunlong destinat misiunilor de stingere a incendiilor, la mai puțin de o lună cel de-al doilea prototip a executat zborul de debut.

Prototipul cu numărul doi, înmatriculat B-OHEH, a decolat de pe o pistă din beton din provincia Guangdong și a zburat timp de douăzeci și două de minute.

China Aircraft Industry Corporation a anunțat că aeronava a demonstrat bune performanțe în timpul zborului de test și că toate sistemele de la bord au funcționat fără erori.

În viitorul apropiat corporația chineză va efectua mai multe zboruri de test, inclusiv a dispozitivelor de alimentare cu apă și a celor pentru deversare.

Cel de-al treilea test va avea loc în această toamnă, iar al patrulea este programat pentru primăvara anului 2023.

Deși AG600M va fi oferit pe piață începând cu anul 2025, hidroavioanele vor fi utilizate în misiuni de stringere a incendiilor chiar din anul următor.

Iulian Iamandi