Airbus A319
Airbus A319 ar putea fi viitorul avion prezidential al Romaniei, asadar inca un episod din micro epopeea Air Force One-ului romanesc.
În mare secret, ministrul Transporturilor, Dan Costescu se pregăteşte să cheltuiască zeci de milioane de dolari pentru achiziţionarea unui avion second-hand pentru a-l transforma în aeronavă prezidenţială.
Surse apropiate Ministerului Transporturilor, ne-au declarat că ministrul Dan Costescu vrea să cumpere un avion second-hand Airbus A319 de la guvernul italian cu zeci de milioane de dolari.
“S-a luat în calcul achiziţionarea unei aeronave Airbus A319 din Italia. Avionul este gândit pentru operațiuni mediu curier, nu zboară peste ocean fără escală. Nu se poate cumpăra avionul de la guvernul italian, cel mai probabil de la compania Alitalia se cumpără avionul pentru preşedintele Klaus Iohannis. Avionul Airbus 319 este cu totul diferit faţă de Airbus 318. Nu poti pilota Airbus 318 din flota TAROM după care să stai la manşa unui Airbus 319. Piloţii şi însoţitorii de bord care operează Airbus 318 trebuie să facă şcoală pentru se putea încadra cerinţelor aeronavei Airbus 319. Este nevoie de un inspector specilizat de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română pentru controlul navigabilităţii şi a controlului în zbor. Se cheltuiesc alţi zeci de mii de euro pentru aceste specializări. Trebuie achiziţionate două avioane, întotdeauna trebuie să existe o aeronavă de rezervă pentru preşedinţie”, ne-au explicat sursele citate.
În prezent, un avion nou Airbus A319 costă aproximativ 60 milioane de dolari.
„Avionul Airbus A319 are o capacitate de 210 locuri. Dacă preşedintele vrea să zboare la Tokio sau New York trebuie să facă escală”, ne-au precizat sursele apropiate Ministerului Transporturilor.
Costescu a antamat 20 de oameni pentru aeronava prezidenţială
Chiar dacă avionul preşedintelui României Klaus Iohannis este cumpărat cu bani de la bugetul de stat, Ministerul Transporturilor refuză să ne spună care sunt procedurile pentru achiziționare a acestei aeronave. Dacă tot au anunţat că 20 de specialişti se ocupă de achiţia aeronavei prezidenţiale, l-am întrebat pe ministrul Transporturilor dacă a luat în calcul transformarea unui avion TAROM în aeronavă prezidențială, ce alte alegeri au pentru avionul prezidențial, dacă se cumpără unul nou şi ce dotări și dimensiuni va avea.
Conducerea Ministerului Transporturilor ne-a transmis un răspuns sec, „comisia interministerială pentru negocierea achiziţionării unei aeronave, a produselor şi serviciilor aferente în scopul constituirii unei capabilităţi destinate executării zborurilor speciale încă analizează variantele tehnico-economice de achiziţionare a unei aeronave”.
sursa: Capital.ro
Ce surse de cacao au astia de la Capital.
“Benefitting from the similar handling qualities provided with fly-by-wire, along with the identical cockpits and operating procedures were applied to all of the A320 Family’s versions, pilots are able to fly the A318, A319, A320 and A321 with only a single type rating.”
+ ca n-am auzit pana acum de A319 cu 210 locuri
sursa: http://www.airbus.com/innovation/proven-concepts/in-design/commonality/
Dar A310 de la Tarom ce au ?
Tot vor aia sa scape de ele , iar banii raman in Romania .
“Experții” din comisia de achiziție sunt de toată rușinea. Un A318 de la TAROM ,care este si al statului, cu o investiție minima ar putea fi tranformat intr-un avion care sa zboare pe distante lung curier. Exista o companie care operează zboruri între Londra si New York cu aeronave A318.
Daca vrei sa faci ceva serios, se poate. Daca vrei sa iti bati joc de banul public , găsești pe Alitalia si ii plătești pe un avion cât nici nu spera sa obțină vreodată. Mai ales ca țin la vânzare acest avion de vreo câțiva ani. Ar fi interesant daca s-a negociat ceva sau s-a luat prețul ca atare.