Nu văd în preluarea controlului guvernării afgane de către talibani o tragedie. Judecând după faptele lor din anii 1990, desigur că poate părea o tragedie (în special din punct de vedere al drepturilor omului), dar anul este 2021.
Afganistan, un nou capitol

Afganistan, un nou capitol

Indiferent care președinte american a promis sau a planificat o retragere a trupelor din Afganistan, era timpul ca forțele aliate care au contribuit să înceteze să mai alimenteze o stabilitate artificială. Acest sprijin acordat Afganistanului în ultimii 20 de ani a fost ca o gaură neagră de vieți omenești și de bani, fără rezultate pe măsura efortului.

Disproporționalitatea rezultatelor s-a datorat în special lipsei de identitate naționalitate la nivelului mentalului colectiv din Afganistan. Acolo, în afara centrelor urbane, e ca și cum există un vacuum instituțional. Singura instituție e satul, familia. Statul nu există. În afară de religie (și nici aia mereu), sărăcia este singurul lucru care îi unește pe afgani. Ne place să le spunem „afgani”, ca să putem să îi etichetăm pe toți și să credem că toți gândesc la fel și acționează la unison pentru un ideal național. Dar e fals. Sărăcia și înapoierea tehnologică i-a redus la loialitate exclusivă față de comunitățile lor minore și diversificate.

Există multă mirare că niște insurgenți „desculți” au învins puternica armată a S.U.A. și pe aliații acesteia. Dar e doar jumătate de adevăr, menită să minimalizeze efortul aliat. Cealaltă jumătate de adevăr e că „desculții” au primit ajutor de la cei interesați ca forțele aliate să cheltuiască timp și resurse în Afganistan. Câte  zeci de miliarde de dolari au vărsat forțele aliate în Afganistan și tot nu reprezintă nici 5% din cât era necesar, atâta timp cât la nici 5 km de orice zonă urbană 4 canistre de plastic de motorină se traduc în stație de alimentare cu combustibil, iar canalizare înseamnă doar șanțurile adânci și înguste pentru irigații.

Retragerea a fost cauzată și de lipsa de viziune și de empatie. Prea mulți străini au venit aroganți cu ochelari de soare cool în SUV-urile lor albe dând indicații și așteptând ca afganii să îi asculte și să cheltuiască resurse necondiționat. Se poate să le fi mers strategia unora dintre aliați. În unele centre urbane. Cu unii afgani. Dar în afara Kabulului, Kandaharului sau Heratului, există alte realități și afganii dădeau din cap că au înțeles ceea ce au de făcut, doar să mai primească ceva care să le atenueze sărăcia. Și așa, și aliații mai bifau ceva pe checklist-ul lor de activități.

Mă întristează când îmi aduc aminte câte vieți s-au irosit în Afganistan, dar mă bucură că s-a terminat. Ceea ce îi trebuie Afganistanului e ceva care să vorbească pe limba lui involuată. Și acel ceva care se potrivește acelor zone sărace și austere este religia. Motivul pentru care talibanii au rezistat ca mișcare insurgentă atâția ani și pentru care au avut succes în final. Lasă-i pe talibani să guverneze. Lasă-i pe ei să cheltuiască energii și resurse. Ține-i în șah și pedepsește-i de câte ori vrei.

Și dacă afganii au învățat ceva în 20 de ani de prezență militară străină, atunci vor ști ce să ceară de la talibani, iar războiul civil se va opri. Sau poate nu, iar diviziunea va continua până la formarea de state mici autonome. Oricum va fi, nu vom mai fi noi cei care irosim oameni, timp și resurse.

 

Vă mulțumesc,
Alin Bărăitaru