AAF, adică Afghan Air Force, cu avioane de vânătoare MiG-15 şi bombardiere Il-28. 1959...

1959… ce vremuri… ce an bun, ce producţie de opiu!

Acum, în 2012, ministrul apărării Republicii Culturilor Veşnice şi-a exprimat îngrijorarea faţă de paşii lenţi cu care se dezvoltă forţele aeriene faţă-în-faţă cu problema programatei retrageri a militarilor NATO şi a echipamentelor acestora.

Mai bine de o duzină de avioane de transport furnizate Afganistanului de către SUA au fost deja oprite la sol din cauza vârstei, lipsei pieselor de schimb şi a problemelor de siguranţă, s-a plâns şi preşedintele Culturilor Veşnice, Hamid Karzai.

Problema şi cutele mimate pe frunte au fost îndreptate către americani, de la care se doreşte… aia:

to “intensify its efforts for that end”.

Aşa, întru democratizare. Că tot pleacă. Poate mai lasă şi ei ceva pe aici.

Săracii politicieni afgani. Parcă-i văd pe unii de-ai noştri. Visători, poate mai pică ceva. Poate mai donează americanii…

Cincisprezece avioane de transport de tipul C-27 destinate sprijinului armatei afgane şi furnizării de ajutoare umanitare, au rămas la sol de doi ani, s-a plâns Zahir Azimi, purtătorul de cuvânt de la Apărare, către AFP:

“The planes were made in Italy, they are old and were out of the Italian fleet before they were given to Afghanistan,”

Avioanele de transport au o importanţă enormă pentru Afganistan, care dispune de o reţea de drumuri subdezvoltată şi mai ales pândită de insurgenţi, în timp ce avioanele de luptă sunt parte vitală a războiului împotriva talibanilor.

Nu mai pot de emoţii, astfel încât mă calmez cu amintirea unui incident: anul trecut, un ofiţer al Forţelor Aeriene Afgane, a împuşcat mortal nouă americani membri ai centrului de antrenament de la Aeroportul Internaţional din Kabul.

Articolul original, aici: Defencetalk

– Resboiu –