4 aprilie 1944.

În ziarele de dimineaţă apăruse un mic articol în care era anuntaţ un exerciţiu de alarmă, ca multe altele, în ultima perioadă. Frontul se stabilizase pe linia Carpaţi – Iaşi – Chişinău – Nistru. Deşi războiul ajunsese pe teritoriul românesc, ocupând partea de nord a Moldovei, sentimentele de alarmă încă nu apăruseră în rândurile bucureştenilor. Exceptând operaţia aeriană Tidal Wave petrecută cu un an înainte, nu se anunţau pericole prea mari deasupra capitalei.

Exerciţiul de alarmă s-a desfăşurat în bune condiţiuni, cetăţenii executând cerinţele Apărării Pasive, ale poliţiei şi ale elementelor militare implicate.

Nimic nu avertiza sinistrul ce era pe cale să se petreacă. În jurul orei 13.30 încep însă să sune din nou sirenele dând semnalul de prealarmă iar imediat este dat semnalul de alarmă. La primul semnal cetăţenii şi-au continuat liniştiţi de treabă, dar la al doilea, când au început să şuiere gardiştii şi agenţii apărării pasive, au început să se îndrepte către adăposturi unele solide, altele mai puţin rezistente, altele doar simple tranşee.

În acel moment încep să se audă bufniturile tragerilor de antiaeriană şi încep să fie observate primele avioane deasupra capitalei. Infernul se declanşează. Intrarea aviaţiei inamice se face dinspre nord, pe aliniamentul Chitila Triaj – Gara de Nord – Calea Victoriei. Covorul de bombe, lansat de cele 220 de B-17 “Fortăreţe Zburătoare” şi 93 de B-24 “Liberatoare”, îşi începe secerişul: Triajul de vagoane de marfă de la Chitila, Cartierul Giuleşti, Cartierul Griviţei, Atelierele CFR Griviţa, Depoul de Locomotive Bucureşti Călători, Triajul de vagoane de călători, Gara de Nord, Cartierul Basarab, Calea Victoriei, Hotel Splendid şi Hotel Athene Palace, Ateneul Român.  În gară sunt prinse trenurile cu refugiaţi din Moldova. Unii, bucovineni şi basarabeni, fugeau a doua oară din calea războiului. Din memorii de familie, poate apocrife, mi s-a transmis că un tren cu refugiaţi a fost prins în circulaţie în timp ce alte patru erau la peron.

Panica se declanşează! Din relatările martorilor, cei prinşi pe străzi sau în tranşee aleargă nebuni. Automobile în flăcări se ciocnesc de colţuri de stradă. Pe acoperişul Hotelului Splendid ard oameni încercând să se salveze de flăcările de la etajele inferioare. Athene Palace este în flăcări şi el. Pe Calea Victoriei nu se poate circula din cauza vitrinelor sparte care au acoperit totul cu cioburi. Lângă gară, tramvaie arse în Piaţa Gării. Într-unul vatmanul căzuse la datorie cu mâinile încă pe controler. Gara cu liniile şi comunicaţiile sunt avariate. Cartierele laterale, Basarab, Griviţa, Giuleşti şi Bucureştii Noi, spre Chitila sunt în carnagiu. Casele sunt aproape toate avariate, unele chiar dărâmate cu totul. Se scot morţi şi răniţi de sub dărâmături, încă la o zi sau chiar două după dezastru.

Mobilizarea bucureştenilor este însă exemplară. Deşi cu lipsuri în tehnică de luptă contra asemenea dezastre, Grupurile Speciale de Intervenţie, create după ce s-a observat necesitatea lor după cutremurul din 1940, din varii structuri ale armatei, geniu şi mai ales pionieri, pompieri, jandarmi, şi ale apărării pasive, au acţionat imediat. Liniile ferate au fost puse de către ceferişti şi militari cu destula rapiditate înapoi în funcţie. Legăturile telefonice au reînceput să funcţioneze la câteva ore după terminarea bombardamentului.

Bilanţul este însă unul destul de mare pentru un singur raid: 2942 morţi şi 2126 răniţi.

Pentru morţii neidentificaţi se ia decizia îngropării într-un nou cimitir denumit “4 aprilie” ce se afla lângă Cimitirul Calvin din Cartierul Giuleşti. Acolo sunt duşi pe ultimul drum, mai ales cei din cartierele muncitoreşti mai sus amintite sau din liniile CFR învecinate. Astăzi, Cimitirul Calvin există în continuare, iar în partea sa dinspre vale, spre linii, este un cvadrat gol, acoperit de pomişori şi altă vegetaţie sălbatică unde cândva, când eram copil, cineva postase o cruce de ţevi, aşa cum îşi faceau ceferiştii gardurile la depou, şi un port-candel. Acesta era singurul monument funerar din tot Cimitirul 4 Aprilie despre care nu mai ştie nimeni, şi care, din păcate, a dispărut şi el…

Imaginile de mai jos sunt preluate de pe blogul amicului Radu Oltean: http://art-historia.blogspot.ro/2009/01/bucurestii-bombardati.html

01

 

04 08 44327558.100June4200515 bombardamente anglo americane 1944 bucuresti Bucharest_bombed_April_4,_1944

 

 

Surse: http://vimeo.com/60264404 – Un documentar interesant ce poate fi urmărit prin prisma povestirilor celor care au trăit acele momente

http://www.revistaclipa.com/1318/2009/04/istoria-clipei/4-aprilie-1944-nu-trebuie-uitat

http://art-historia.blogspot.ro/2009/01/bucurestii-bombardati.html

Poveşti de familie şi relatări de persoane care au trăit acele momente

 – drd. Emil Boboescu –