Armata Romana Fortele Aeriene

20.09.1951 – 20.09.2021 – 70 de ani de la integrarea aeronavei de lupta cu motor reactiv in Serviciul de Lupta Permanent

Singura misiune de luptă pe timp de pace

Dacă, pe timp de război, misiunile Aviației Militare (arma luptătoare a categoriei de forțe numită „Forțele Aeriene”) sunt cât se poate de clare, atunci această extrem de importantă armă are vreun rol pe timp de pace?

Spre deosebire de alte arme, a căror întrebuințare este strict legată de ducerea acțiunilor de luptă, Aviația Militară poate executa mai multe tipuri de misiuni pe timp de pace, pe timpul cărora aeronavele pot fi înarmate sau nu. Aceste misiuni sunt atât cele de prevenire a unor agresiuni externe (de asigurare a unei reacții rapide în caz de necesitate), cât și cele de sprijin al populației civile, cum ar fi cele de căutare-salvare, evacuare aeromedicală și intervenție la dezastre, cele două tipuri de misiuni compunând Serviciul de Luptă Permanent (SLP).

Chiar dacă rădăcinile SLP pot fi descoperite pe vremea avioanelor militare cu motor clasic, considerăm că introducerea aeronavelor cu motor reactiv în SLP a dus la o creștere apreciabilă a securității spațiului aerian național. Binomul avion de luptă reactiv-stație de radiolocație de sol a condus atât la o supraveghere unitară a spațiului aerian național și la crearea unei forțe de intervenție eficiente din punct de vedere al timpului de răspuns și al puterii de foc potențiale, cât și la reducerea până aproape de eliminare a golurile din acoperirea cu date de radiolocație și, după ceva ani, la compunerea Situației Aeriene Generale, o imagine de ansamblu vitală decidenților militari.

Cadru de fotomitralieră cu interceptarea unui avion Il-28 (© ARIPI ARGINTII)

Cadru de fotomitralieră cu interceptarea unui avion Il-28 (© ARIPI ARGINTII)

Sub microscop – trecutul SLP în România

Debutul anilor ’50 a adus cu sine decizia istorică de dotare a aviației de vânătoare din compunerea unităților Comandamentului Forțelor Aeriene Militare (CFAM) cu aeronave de vânătoare cu motor reactiv, tendință imprimată de conducerea politico-militară a URSS tuturor țărilor din Organizația Tratatului de la Varșovia (OTV) și considerată de importanță strategică. Lucrurile s-au mișcat rapid, astfel că anul 1951 este considerat anul de debut al avionului cu motor reactiv în țara noastră datorită aducerii din import a primelor astfel de aeronave, și anume avionul de școală și antrenament Iak-17 UTI (cu dublă comandă), și avionul de vânătoare subsonic Iak-23 (cu simplă comandă), care au dotat integral o divizie alcătuită din trei regimente de vânătoare și, parțial, un regiment de aviație școală și antrenament.

Cum una dintre principalele misiuni ale aviației de vânătoare este apărarea spațiului aerian național prin intervenția în cel mai scurt timp de la detectarea unei aeronave neidentificate, eforturile CFAM au fost canalizate în direcția ridicării, în cel mai scurt timp, a nivelului de pregătire al piloților de vânătoare în scopul executării în condiții de siguranță și cu șanse maxime de îndeplinire a misiunilor de interceptare a aeronavelor care pătrundeau neautorizat în spațiul aerian românesc. Acest moment extrem de important a fost marcat prin raportul din data de 15.09.1951, când comandantul Diviziei 97 Aviație Vânătoare cu Reacție – singura mare unitate dotată cu avioane de vânătoare reactive de la acea oră – raportează CFAM că este în măsură să execute Serviciul de Luptă, pe timp de zi, cu o celulă de avioane Iak-23 de pe aerodromul Ianca.

Totuși, spre deosebire de data avansată în raport, în lucrarea „Începuturile aviației militare reactive române. Ianca – 1951 (un punct de vedere)”, de Gheorghe Ion VAIDA (Ed. Revers, 2021, ISBN 978-606-41-1758-8), autorul a revelat faptul că începerea de facto a SLP în România s-a produs în data de 20.09.1951, din considerente de operaționalizare a piloților introduși în SLP (până pe data de 15.09.1951, acei piloți au executat trageri aer-sol cu armamentul artileristic de la bordul avioanelor Iak-23). Trebuie subliniat aici faptul că debutul Serviciului de Luptă la aerodrom s-a produs la aproape patru luni de la venirea în țară a primelor aeronave cu motor reactiv și la aproape trei luni de la primele zboruri în simplă comandă, o perioadă foarte scurtă ce ne poate permite să ne imaginăm eforturile extreme ce au dus la această foarte importantă realizare.

Celulă de avioane Iak-23 înainte de decolare; aerodromul Ianca, anii ’50 (© ARIPI ARGINTII)

Celulă de avioane Iak-23 înainte de decolare; aerodromul Ianca, anii ’50 (© ARIPI ARGINTII)

Nivelul numeric al forțelor aflate în SLP a diferit și diferă de la țară la țară, în principal datorită considerentelor economice, dar și celor geostrategice. Totuși, structura de bază a forțelor aflate în SLP este celula de avioane de vânătoare, în special datorită faptului că aceasta este și formația standard de ducere a luptei aeriene manevriere. În mod normal, pe fiecare aerodrom pe care sunt dislocate unități de aviație de vânătoare există o celulă de avioane de vânătoare, deservită non-stop de personal specializat și aptă în orice moment să decoleze pentru executarea acestui tip de misiune. Celula de avioane de vânătoare aflate în SLP este dispusă separat de celelalte aeronave existente pe aerodrom, dar aproape de clădirea ce găzduiește echipajul și echipa de deservire tehnică, clădire denumită „celula de alarmă”.

Cele două aeronave sunt înarmate cu armament aer-aer ghidat și rezervoare suplimentare, iar un mijloc tehnic de generare a curentului electric necesar pornirii (sursă de pornire de aerodrom) se află în proximitate, gata să fie cuplat la aeronave. Personalul de serviciu, prezent în celula de alarmă, era compus din doi piloți, un Conducător de Zbor (CZ) și o echipă de tehnici de sol, în zilele noastre structura fiind diferită (doi piloți și o echipă tehnică la celula de alarmă și o tură de serviciu în Turnul de Control). În momentul alarmării, cei doi piloți se echipau și se deplasau în pas alergător la aeronave, CZ-ul se deplasa în Punctul de Conducere a Zborului (PCZ) al aerodromului, iar echipa de tehnici alerga la avioane și le pregătea pentru a primi piloții (dehusare, îndepărtare capace de protecție, fixare scară de acces la bord etc.). Imediat după ce se instalau la bordul aeronavelor, piloții intrau în legătură cu PCZ-ul și, în funcție de ordinele primite de la CZ, fie așteptau, fie porneau motoarele și rulau la pistă în vederea decolării.

În intervalul 15.09.1951–29.03.2004, perioadă în care s-au aflat în alarmă în țara noastră avioanele subsonice Iak-23, MiG-15, MiG-17, IAR-93 și IAR-99 (și varianta modernizată IAR-99 ȘOIM), împreună cu cele supersonice MiG-19, MiG-21 (și variantele modernizate MiG-21 LanceR), MiG-23 și MiG-29, echipa SLP s-a putut afla în trei niveluri de reacție, și anume SPL-3 (Stare de Pregătire pentru Luptă gradul 3), SPL-2 și SPL-1 (implementarea acestui sistem a fost posibilă după câștigarea experienței și depășirea greutăților inerente începutului). Echipa care se afla de serviciu la celula de alarmă se găsea în SPL-2, nivel de reacție ce presupunea că toate mijloacele tehnice erau pregătite pentru pornire, avioanele fiind husate, cu armamentul artileristic de bord armat și alimentat cu unitatea de foc completă, baremul de decolare din SPL-2 fiind 8–12 minute. SPL-1 presupunea că toate mijloacele tehnice erau în funcțiune, avioanele erau înarmate și cu sursa de aerodrom cuplată, CZ-ul era în PCZ și în legătură radio cu piloții, în timp ce piloții se aflau în avioane, pregătiți pentru pornire.

Baremul de decolare din SPL-1 era de 5–8 minute. O altă echipă se afla în SPL-3, nivel de reacție ce presupunea prezența acestora în locuințele de serviciu din colonia de lângă aerodromul militar. La darea alarmei și decolarea piloților din SPL-2, această echipă trebuia să se prezinte la celula de alarmă în baremul de 20 de minute, echipa tehnică urmând a pregăti alte două aeronave pentru misiune, în timp ce piloții trebuind să se echipeze, să ocupe posturile de pilotaj ale avioanelor și să aștepte ordinul de decolare de la PCZ.

Dacă vom arunca o privire în istorie, vom observa că SLP a evoluat rapid în țara noastră, de la momentul 15.09.1951 lucrurile dezvoltându-se cu repeziciune, pe măsură ce structura unităților de aviație reactivă s-a coagulat, iar nivelul de pregătire a piloților de vânătoare a crescut. Astfel, primul semn al acestui progres a fost dovedit în noaptea de 28 spre 29.10.1952, când un avion Iak-23 a interceptat un bombardier sovietic Il-28 ce pătrunsese neautorizat în spațiul aerian românesc. Remarcabil este faptul că Forțele Aeriene Militare ale României au fost singura structură armată din OTV care a reușit interceptarea, performanță produsă la puțin peste un an de la debutul SLP în țara noastră și care a avut un ecou puternic, inclusiv la Moscova. Venind să confirme eforturile foarte mari depuse pentru perfecționarea în tehnica de pilotaj și întrebuințarea în luptă a avionului de vânătoare cu reacție, în data de 10.07.1954, pilotul unui alt avion Iak-23 a executat prima interceptare a unei ținte aeriene (un alt avion Il-28 sovietic) în condiții meteo grele, pe timp de zi, decolând în baremul obligat de trei minute de la primirea ordinului de decolare.

În afară de reușita primei interceptări a unei ținte aeriene reale, anul 1952 a reprezentat pentru CFAM și o dezvoltare fantastică din punct de vedere al numărului de unități de aviație reactivă de luptă. Mai precis, Divizia 23 Aviație cu Piston s-a transformat în Divizia 23 Aviație Vânătoare cu Reacție, iar CFAM a înființat o altă divizie, și anume Divizia 66 Aviație Vânătoare cu Reacție, ambele având în structură câte trei regimente de aviație reactivă dotate cu avioane de construcție sovietică Iak-23 și MiG-15 (și S-102, copiile MiG-ului 15 produse în Cehoslovacia). Anul următor va aduce dispersarea unităților de aviație reactivă în teritoriu și resubordonarea acestora, acoperind în totalitate zona de la sud de Arcul Carpatic, fiind dispuse în acest mod datorită intereselor de securitate ale URSS. Fiecare dintre aceste unități avea propria celulă de alarmă, astfel că, la finele anului 1953, România era capabilă să ridice în aer trei celule de avioane Iak-23 și cinci celule de avioane MiG-15/S-102, un total de 16 avioane de vânătoare reactive, o forță aeriană credibilă și deloc de neglijat.

Eforturile acestei forțe aeriene de intervenție rapidă, coroborate cu numărul în continuă creștere al stațiilor de radiolocație sovietice de tip P-3, P-8, P-10 și P-20, care asigurau non-stop supravegherea spațiului aerian, compuneau portretul unei țări în ascensiune din punct de vedere militar, atât cantitativ, cât și calitativ.

Pilot de vânătoare gata de decolare cu avionul S-102; aerodromul Deveselu, anii ’50 (© ARIPI ARGINTII)

Pilot de vânătoare gata de decolare cu avionul S-102; aerodromul Deveselu, anii ’50 (© ARIPI ARGINTII)

Pe lângă vizitele neautorizate ale unor aeronave, atât estice, cât și vestice, doritoare a testa apărarea aeriană a țării noastre, anii de început ai SLP au fost marcați de o serie de dezertări aeriene ce au pus pe jar autoritățile politico-militare și au grăbit întărirea capabilităților de reacție aeriană rapidă. Cazurile din 13.03.1952 (un bombardier tip Heinkel He-111), 05.07.1952 (două avioane de vânătoare clasice Messerschmidt Me-109) și 06.05.1955 (un hidroavion Heinkel He-114) au creat valuri puternice la nivel înalt, fiind ordonată o serie de măsuri pentru prevenirea acestor acte de insubordonare. Mai mult, aterizarea forțată pe teritoriul iugoslav din data de 24.07.1953 a unui avion Iak-23 (cauzată de o dezorientare și o problemă temporară de sănătate a pilotului) a avut un impact foarte puternic, acest eveniment de zbor evidențiind o serie de probleme ale sistemului militar al vremii, în special o insuficiență în acoperirea radar a teritoriului național și o slabă pregătire a operatorilor de la IOC.

Chiar dacă evadările aeriene nu s-au oprit, culminând cu evenimentul din data de 26.09.1987 (ultimul din țara noastră), când un avion L-39 ZA a decolat de pe aerodromul Boboc și a aterizat într-o zonă rurală din Turcia, putem afirma că aceste evenimente neobișnuite au avut un impact semnificativ asupra SLP, nevoit a face față nu doar intruziunilor neautorizate, dar și unor acțiuni de tip interior-exterior la fel de neautorizate.

SLP a fost influențat pozitiv în anul 1955, când CFAM a introdus în dotare o escadrilă de avioane subsonice de vânătoare MiG-17 PF, primul avion reactiv de vânătoare dotat cu radiolocator de bord. Un alt mare salt calitativ va fi înregistrat după trei ani de la venirea MiG-ului 17, când țara noastră va intra în „era supersonică” odată cu importul din URSS a primului avion de vânătoare capabil de viteze mai mari decât cea a sunetului, și anume avionul bimotor MiG-19. Astfel, intrarea avionului supersonic în SLP a dus la scăderea timpilor de reacție, în special prin micșorarea radicală a intervalului de ajungere la plafonul ordonat, dictat de coordonatele țintei aeriene.

Un alt element de progres foarte important a fost reprezentat de introducerea rachetei aer-aer ghidate drept mijloc principal de combatere a țintelor aeriene, avionul MiG-19 PM venind în țară împreună cu racheta cu dirijare prin fascicul de radiolocație RS-2-US. De asemenea, venirea în țară a avionului supersonic a dus la modificarea polului de importanță a SLP, greutatea apărării spațiului aerian național trecând de la aviația subsonică la cea supersonică. Chiar dacă ambele tipuri de aeronave au fost menținute în alarmă, greul a fost pe umerii piloților de avioane supersonice.

Mai mult, putem afirma fără teamă de eroare faptul că SLP s-a transformat radical odată cu intrarea în serviciu operativ a avionului supersonic MiG-21, cele șase variante cu simplă comandă exploatate de către Aviația Militară Română fiind coloana vertebrală a apărării spațiului aerian național în perioada 1962–1998. După această perioadă, o altă variantă a acestui supersonic legendar a preluat ștafeta, și anume varianta MiG-21 LanceR.

Pilot, tehnic și avion MiG-21 RFM pe aerodromul Deveselu, 1968 (© ARIPI ARGINTII)

Pilot, tehnic și avion MiG-21 RFM pe aerodromul Deveselu, 1968 (© ARIPI ARGINTII)

Un alt eveniment ce a influențat SLP din țara noastră a fost momentul 1968, când Cehoslovacia a fost invadată de forțe armate aparținând URSS, Ungaria, Polonia, RDG și Bulgaria. Temându-se că România ar putea avea un tratament similar, Nicolae Ceaușescu a condamnat în termeni duri invazia și a interzis survolarea spațiului aerian românesc de către orice avion străin, cu excepția curselor regulate și a avioanelor cehoslovace aparținând guvernului în funcție, și a ridicat gradual starea de operativitate a unităților militare de pe întreg teritoriul țării. Pe lângă dislocarea eșaloanelor înaintate pe aerodromurile de rezervă, una dintre aceste măsuri a fost dublarea echipajelor ce asigurau SLP și întărirea vigilenței aeriene. Chiar dacă nu s-a întâmplat nimic, această stare de încordare a durat câteva luni, din august până în noiembrie, atunci când toate unitățile dislocate au revenit în cazărmile de dislocare permanentă și s-a renunțat la dublarea celulei de avioane de vânătoare. Lecțiile învățate în acele momente au dus la o modificare de viziune politico-militară, reprezentând însăși rădăcinile doctrinei ceaușiste de detașare față de celelalte țări din OTV și de bazare doar pe propriile puteri.

Astfel, s-a decis o altă organizare a sistemului național de apărare și, cel mai important, dezvoltarea industriei naționale de apărare, din care o parte importantă era reprezentată de industria aeronautică, acel eveniment atât de tensionat ducând la nașterea celor două proiecte majore de avioane cu motor reactiv, IAR-93 și IAR-99. De asemenea, anii ce vor urma vor fi martorii unei adevărate explozii numerice a unităților de elicoptere, două proiecte majore de construcție sub licență franceză fiind demarate în prima jumătate a anilor ’70, cel al elicopterelor IAR-316B Alouette și IAR-330 Puma.

Introducerea în dotare a elicopterelor cu motor reactiv (Mi-8 în 1968, IAR-316B în 1972 și IAR-330 în 1975) a dus și la asigurarea unui loc pentru acestea în SLP. Astfel, elicopterele militare au fost intenționate atât pentru misiuni de luptă, în special de combatere a țintelor aeriene de viteză și înălțime mici, cât și pentru cele umanitare, de intervenție la dezastre și evacuare aeromedicală. Dacă cel de-al doilea tip de misiuni este clar și li se potrivește ca o mănușă, primul tip de misiuni este explicabil prin seria de evadări aeriene produsă în anii ’70–’80 cu avioane tip An-2 și BN-2, avioane de viteză mică și, implicit, mai greu de interceptat de către aviația de vânătoare supersonică. Începând cu data de 19.05.1978, când doi români au fugit din țară la bordul unui avion BN-2, și până imediat după Revoluție, elicoptere IAR-316B înarmate au fost plasate în alarmă pe aeroporturile Băneasa, Otopeni, Mihail Kogălniceanu (MK) și Giarmata, cu misiunea de a opri fuga către libertate a temerarilor care-și doreau acest lucru. Elicopterele din SLP erau detașate de la regimentele de elicoptere 59 (bazat pe Tuzla), 61 (Boteni), 73 (Caransebeș) și 94 (Alexeni).

Chiar dacă nu au fost niciodată utilizate pentru situațiile intenționate, introducerea elicopterului în SLP a fost o mișcare pozitivă, care a adus elicopteriștilor din țara noastră un mare plus la capitolul pregătire pentru luptă.

Un alt moment foarte important pentru SLP a fost Revoluția din Decembrie 1989, perioadă caracterizată de executarea unui număr semnificativ de misiuni de luptă reale. Aeronave bazate pe aerodromurile Boboc, Borcea, Boteni, Caransebeș, Craiova, Deveselu, Giarmata, Ianca, MK și Tuzla au fost decolate la ordin în scopul interceptării și identificării unor ținte aeriene ce nu răspundeau interogărilor și care evoluau în spațiul aerian național fără aprobare, în timp ce aeronave de la Otopeni au primit misiuni de transport executate în condiții de război (aterizări la lumina farurilor de bord, trafic radio redus la minimum etc.). Astfel, conform autorilor lucrării „Armata Română în Revoluția din decembrie 1989” (colectiv, Ed. Militară, 1994, ISBN 973-32-0406-4), „[…] în perioada 22–25.12.1989, s-au executat 52 ieșiri aviație de vânătoare, 26 ieșiri elicoptere și 1194 trageri cu artileria, mitralierele și rachetele antiaeriene.”. Toate aceste misiuni de luptă au fost executate în condiții de bruiaj și diseminare de informații false pe canalele de dirijare, analiza Situației Aeriene Generale, coroborată cu rapoartele echipajelor aeronavelor de luptă decolate la interceptare, ducând la identificarea efectelor unui puternic război electronic, ce a afectat întreg teritoriul național.

Aceste misiuni de luptă au fost îndeplinite nu numai de către aeronavele aflate în SLP, ci și de alte forțe și mijloace, dat fiind faptul că în data de 22.12.1989, la orele 19:30, toate unitățile subordonate Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului au primit indicativul de luptă „Radu cel Frumos” și au intrat în SPL-1.

Perioada postdecembristă nu a adus mari schimbări în ceea ce privește modul de desfășurare al SLP, dar putem afirma că s-a produs o „relaxare” prin eliminarea unor practici considerate depășite, și anume scoaterea din SLP a celulelor de elicoptere IAR-316B înarmate, desființarea unităților de apărare AA a aeroporturilor civile etc. În prima jumătate a anilor ’90, perioadă caracterizată de o reașezare a conceptelor de toate felurile, de adaptare a acestora la noua democrație atât de greu câștigată, SLP a mers înainte, misiunile rămânând aceleași, de asigurare a securității spațiului aerian național. În plus, anii ’90 au fost martori atât ai debutului modernizării tehnicii de aviație din dotarea Aviației Militare Române, cât și ai unei reorganizări structurale de proporții. Practic, chiar dacă nu s-a schimbat nimic din punctul de vedere al misiunilor, tehnica a cunoscut un salt înainte din punct de vedere calitativ, în timp ce doctrina de orientare estică a fost înlocuită de cea pro-vest, cu tot ce a însemnat această alegere.

Astfel, a fost demarată o serie de programe majore de modernizare, cum ar fi programul de modernizare al avionului MiG-21 (devenit MiG-21 LanceR), al elicopterului IAR-330 Puma (transformat în IAR-330 SOCAT) și cel al avionului IAR-99 (redenumit IAR-99 ȘOIM), precum și programele „Ghidul” și „Dialog”, de dotare a aerodromurilor militare cu mijloace de radionavigație, comunicații și IFF moderne. Aceste aeronave modernizate au avut un efect benefic asupra SLP, care a înregistrat o îmbunătățire din multe puncte de vedere. Mai precis, aeronavele MiG-21 LanceR, dotate cu mijloace de radionavigație performante bazate pe GPS, au permis o dirijare la interceptare mai facilă, precizia interceptărilor crescând și timpii de ajungere la țintă micșorându-se, progres datorat și introducerii în dotare a stațiilor de radiolocație tridimensionale AN/FPS-117 (începând cu anul 1998) și TPS-79R „Gap Filler” (începând 2010), precum și modernizării stațiilor de radiolocație bidimensionale de producție sovietică P-14, P-18, și P-37 și a radioaltimetrului PRV-13.

Totuși, nu putem trece mai departe fără să evidențiem impactul major al masivei restructurări prin care a trecut Aviația Militară la începutul anilor 2000 asupra capacității de apărare a țării, redusă la aproximativ o treime din forțele de care țara noastră dispunea în momentul Decembrie 1989. Dacă, la acel moment, România putea ridica în aer, la alarmă, un număr total de 18 avioane de vânătoare și vânătoare-bombardament și opt elicoptere IAR-316B înarmate, după masiva restructurare din perioada 1998–2004 numai patru avioane de vânătoare mai erau disponibile în caz de necesitate. Desigur, restructurarea a atins și mijloacele de luptă sol-aer, dintr-o brigadă și cinci regimente de rachete sol-aer disponibile la acel moment supraviețuind o singură unitate de nivel brigadă, a cărei zonă de responsabilitate este Capitala, în timp ce toate unitățile de artilerie antiaeriană fiind desființate.

Cu toate acestea, creșterea calității actului de conducere și de execuție a misiunilor specifice, coroborată cu admiterea României în Organizația Tratatului Nord-Atlantic (NATO), au dus la includerea SLP al țării noastre în cel al Alianței, forțele și mijloacele fiind transferate sub conducerea directă a SACEUR („Supreme Allied Commander EURope” – „Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa”). Astfel, începând cu 29.03.2004, ora 19:00, România a fost integrată în sistemul de apărare comun al NATO, celulele de alarmă trecând sub comanda Alianței, în timp ce spațiul necesar a fi acoperit depășind granițele aeriene ale țării. SLP s-a transformat în SL-PA, acronim ce desemnează „Serviciul de Luptă – Poliție Aeriană”, în prezent, denumirea uzitată fiind Serviciul de Luptă Permanent – Poliție Aeriană (SLP-PA).

Avatarurile SLP – SLP-PA și provocările prezentului

În România, Serviciul de Luptă Permanent se prezintă sub mai multe forme, și anume SLP-PA, SLP-CS, SMMU și SLP-PAE.

„Poliția Aeriană” este un serviciu de luptă specific NATO, ce presupune asigurarea securității spațiului aerian al țărilor din Alianță pe timp de pace prin intermediul celulelor de avioane de vânătoare dispuse în bazele aeriene ale respectivelor țări. Cele două aeronave din SLP-PA sunt pregătite non-stop să decoleze și să întrebuințeze măsurile care se impun în cazul în care o aeronavă se află – din eroare sau cu intenție – pe un traiect ce duce la penetrarea spațiului aerian al Alianței, în zona acestora de responsabilitate. Principala asemănare dintre actualul SLP-PA și vechiul SLP constă în existența celulei de avioane de vânătoare în stare de alertă permanentă, dispusă într-o zonă specială din interiorul bazei aeriene și pregătită pentru a decola în scopul interceptării unei aeronave ce nu respectă regimul de zbor național.

Diferențele dintre SLP-PA și SLP constau în subordonarea celulei de alarmă (a cărei comandă se realizează de la centre NATO din afara teritoriului național), derularea traficului radio (care se execută exclusiv în limba engleză) și în misiunile specifice NATO (misiuni transfrontaliere ce necesită o pregătire complexă a personalului angrenat în SLP-PA). De asemenea, timpii de reacție diferă – dacă SLP impunea decolarea din SPL-1 în 5–8 minute, iar din SPL-2 în 8–12 minute, SLP-PA necesită decolarea, în mod normal, în 15 minute de la alarmare, dar și mai puțin. Cadrul legislativ de acțiune al SLP-PA este asigurat de dispozițiile „Legii 257 din 2001 (republicată în 2014) privind modul de acțiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al României”, în completarea acestei legi venind și alte normative interne.

Dat fiind faptul că majoritatea sistemelor ce activează în cadrul și compun SLP-PA sunt moderne, de producție vestică, deci, implicit, compatibile cu alianța din care România face parte, o serie de proceduri specifice altor armate au fost adoptate drept modus operandi, nivelul de pregătire al personalului implicat și tehnica modernă permițând aplicarea uzuală și fără probleme a acestor standarde.

La câțiva ani de la începerea SLP-PA, ocazia de testare a progresului înregistrat de către personalul românesc a venit atunci când România şi-a exprimat disponibilitatea de a asigura forţele şi mijloacele necesare asigurării securității spaţiului aerian al Ţărilor Baltice (care nu dispun de aeronave de luptă), iar ca o recunoaştere a nivelului de pregătire atins de către țara noastră în acest domeniu, NATO a acceptat această propunere și a întreprins măsurile necesare pentru ca aceasta să fie pusă în practică. Astfel, în perioada 31.07–31.10.2007, SLP-PA în Lituania, Estonia şi Letonia a fost asigurată de patru avioane MiG-21 LanceR C aparţinând Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii ce au acționat în cadrul operațiunii „Baltica 07”.

Misiunea principală a detaşamentului românesc, precum și cea a tuturor detașamentelor ce s-au rotit în acel teatru de operații, a fost executarea SLP-PA sub comandă NATO, ca parte integrată a apărării aeriene colective, în scopul menţinerii integrităţii spaţiului aerian desemnat. „Baltica 07” a fost prima – și până la această oră, singura – astfel de misiune la care au participat forțe și mijloace aparținând țării noastre, misiune încheiată cu succes și fără incidente importante, fapt ce a dovedit pregătirea de înaltă clasă a piloților de vânătoare și a personalului de deservire din unitatea ardeleană.

Celulă de avioane MiG-21 LanceR C - Baza 86 Aeriană Borcea, 2013 © (Cer Senin)

Celulă de avioane MiG-21 LanceR C – Baza 86 Aeriană Borcea, 2013 © (Cer Senin)

Serviciul de Luptă Permanent – Căutare-Salvare (SLP-CS) este o transformare și o rafinare a SLP executat de elicopterele IAR-330 Puma înainte de momentul 29.03.2004, când fiecare unitate de aviație dotată cu elicoptere Puma avea un echipaj și o aeronavă în alarmă, gata de intervenție pentru transportarea pe calea aerului a unor urgențe medicale. Conceptul SLP-CS a fost dezvoltat drept urmare a modernizării unei părți a flotei de elicoptere IAR-330 Puma, creșterea capabilităților aeronavelor ducând la facilitarea căutării aeriene cu întrebuințarea dotărilor speciale de la bord. În prezent, elicopterele IAR-330 Puma modernizate, variantele M și L-RM, execută atât SLP-CS, cât și SMMU, ambele tipuri de misiuni aflându-se sub comandă națională. Serviciul Medical Militar de Urgență (SMMU) este o misiune inclusă în SLP, complementară SLP-CS, prin care cele două variante ale elicopterului Puma sunt utilizate în misiuni de evacuare aeromedicală (MEDEVAC), fiind, practic, o variantă militară a ramurii aeriene a SMURD (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare). Inclus în cadrul pachetului de forțe și mijloace din SMMU este și un avion de transport C-27J Spartan, bazat pe aerodromul Bazei 90 Transport Aerian Otopeni. În plus, și elicopterele IAR-316B Alouette bazate pe aerodromul bazei aeriene Boboc sunt incluse în SLP-CS, dar nu și în SMMU.

În scopul asigurării unei apărări a spațiului aerian pe mai multe niveluri și a unor capabilități de interceptare a oricărui tip de țintă aeriană, după anul 2009 a fost înaintat spre implementare conceptul SLP-PAE (Serviciul de Luptă Permanent – Poliție Aeriană Extins). SLP-PAE este o capabilitate complementară SLP-PA, constând din menținerea în stare de operativitate (momentan scăzută) a unor forțe și mijloace dotate cu aeronave IAR-99 ȘOIM (dislocate pe Baza 95 Aeriană Bacău) și IAR-330 SOCAT (dislocate pe Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii și Baza 95 Aeriană Bacău), destinate interceptării aeronavelor care evoluează la înălțimi și cu viteze mici. Acest binom este intenționat a asigura țării noastre forțe capabile de intervenție rapidă în situații de necesitate, în scopul contrabalansării numărul redus de aeronave aflate în SLP-PA, conceptul de SLP-PAE aflându-se încă în dezvoltare.

La acest moment, elicopterele IAR-330 SOCAT sunt angrenate în executarea de misiuni anuale de trageri aer-aer cu tunul de bord în ținte aeriene în poligonul Capu Midia, misiuni aflate la al patrulea an de la demarare și intenționate creșterii experienței echipajelor în detectarea, urmărirea, încadrarea și combaterea țintelor aeriene de dimensiuni reduse ce zboară la înălțimi și cu viteze mici.

Pilot la bordul unui elicopter IAR-330 SOCAT - Baza 95 Aeriană Bacău, 2007 (© Cer Senin)

Pilot la bordul unui elicopter IAR-330 SOCAT – Baza 95 Aeriană Bacău, 2007 (© Cer Senin)

În zilele noastre, misiunea SLP-PA merge înainte, avionul MiG-21 LanceR C continuând să ducă greul misiunilor de intervenție prin celulele dislocate pe aerodromurile Câmpia Turzii și MK. Dacă în luna martie 2019 au fost admise în SLP-PA sub comandă națională (proces normal și logic), avioanele F-16 AM/BM ale Escadrilei 53 Aviație Vânătoare au intrat în SLP-PA sub comanda NATO începând cu luna iunie a anului 2020, la finalul parcurgerii unui amplu proces de evaluare, adăugând un plus semnificativ puterii aeriene de reacție rapidă a țării noastre și preluând o parte din presiunea care se află pe umerii celulelor dislocate pe aerodromul MK, cea aparținând Escadrilei 861 Aviație Vânătoare și cea parte a forțelor eAP („enhanced Air Policing” – „Poliție Aerienă Întărită”).

Bazele prezenței forțelor eAP pe teritoriul românesc au fost puse în a doua jumătate a anului 2014, când SACEUR a solicitat țării noastre sprijin în vederea întăririi SLP-PA prin aprobarea staționării pe teritoriul național a unui pachet de forțe (alcătuit din 4–6 aeronave și 150–250 de militari) pe o perioadă de 4–6 luni, pe principiul rotației și al necesității, în funcție de situație. Solicitarea a fost aprobată, astfel că, după trei rotații de antrenament, misiunea forțelor eAP a debutat în mai 2017 cu un detașament de patru avioane Typhoon aparținând Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii. După cum se poate observa din tabelul 1 (sursă: NATO), misiunea eAP se află la a 10-a rotație, un număr de patru state participând la întărirea SLP-PA pe flancul sud-estic al Alianței.

Tabelul 1 – rotația detașamentelor eAP în staționare temporară pe teritoriul românesc

Perioadă Detașament Dislocare Aeronavă Misiune
05–08.2014 Royal Canadian Air Force Câmpia Turzii CF-18 Hornet eAp Tng*
05–06.2015 Portuguese Air Force Câmpia Turzii F-16 eAP Tng
03–04.2016 Royal Canadian Air Force MK CF-18 Hornet eAP Tng
05–08.2017 Royal Air Force MK Typhoon eAP**
09–12.2017 Royal Canadian Air Force MK CF-18 Hornet eAP
04–08.2018 Royal Air Force MK Typhoon eAP
09–12.2018 Royal Canadian Air Force MK CF-18 Hornet eAP
05–08.2019 Italian Air Force MK Eurofighter eAP
09–12.2019 Royal Canadian Air Force MK CF-18 Hornet eAP
09–12.2020 Royal Canadian Air Force MK CF-18 Hornet eAP
02–03.2021 Spanish Air Force MK Eurofighter eAP
05–08.2021 Royal Air Force MK Typhoon eAP
09–12.2021 Royal Canadian Air Force MK CF-18 Hornet eAP

* eAP Tng = eAP Training (antrenament pentru executarea misiunilor de Poliție Aeriană Întărită)

** eAP = executarea misiunilor de Poliție Aeriană Întărită

Ideea de întărire a flancului estic al Alianței a originat în criza din Ucraina ce s-a desfășurat acum șapte ani, mai precis, diferendul Federației Ruse cu Ucraina în ceea ce privește regiunea Crimeea, diferend concluzionat prin anexarea acelei regiuni de către Federația Rusă în anul 2014. Analiza situației politico-militare astfel create a evidențiat necesitatea luării unor măsuri imediate de reasigurare a aliaților, fiind aprobat un pachet de 18 astfel de măsuri, printre care și întărirea misiunii de Poliție Aeriană în trei țări de pe flancul estic al NATO, și anume Polonia, România și Bulgaria.

Chiar dacă cele trei țări puteau să-și asigure securitatea spațiului aerian național (și cel al NATO din zona respectivă), acțiunea Federației Ruse a fost considerată drept având ample implicații asupra stabilității și raportului de forțe din regiunea extinsă a Mării Negre, astfel că o implicare a altor state membre NATO a fost considerată oportună. În consecință, operațiunea „Reassurance” („Reasigurare”) a debutat drept răspuns ferm al Alianței la modificarea percepută drept abuzivă a granițelor Federației Ruse.

Situația politico-militară de la granița de est a României, creată prin anexarea Crimeei, a avut drept efect o intensificare fără precedent a cazurilor în care celula de avioane de vânătoare MiG-21 LanceR C dislocată pe aerodromul MK a trebuit să fie decolată în misiuni reale („Apha scramble”, în limbaj NATO), în scopul de a intercepta aeronave rusești care zburau pe traiecte care puteau intersecta sau chiar pătrunde în interiorul spațiului aerian al țării noastre. Tabelul 2 (sursă: NATO) ne prezintă situația tuturor decolărilor „Alpha scramble” ale avioanelor de luptă aparținând statelor NATO pentru interceptarea aeronavelor Federației Ruse începând cu anul când s-a decis implementarea inițiativei eAP.

Tabelul 2 – numărul total de misiuni ale aeronavelor din statele NATO decolate la alarmă drept răspuns al activităților aeronavelor Federației Ruse

Anul Total „Alpha scramble”
2014 400
2015 400
2016 780*
2017 250
2018 290
2019 290
2020 340
2021 230**

* pentru acest total de decolări la alarmă neobișnuit de mare este responsabilă o schimbare temporară a modalității de numărare a decolărilor executate de Forțele Aeriene Turce

** totalul decolărilor este calculat până la data de 04.08.2021

După cum se poate observa, după descreșterea totalului decolărilor la alarmă produsă în anul 2017 (anul începerii de facto a misiunii eAP în România), tendința este ascendentă, situație ce se traduce printr-o intensificare a activității Forțelor Aeriene Ruse, în special în bazinul Mării Negre. Acest status quo impune atât continuarea misiunii forțelor și mijloacelor eAP, cât și o suplimentare a forțelor și mijloacelor naționale din SLP-PA, în scopul evitării surprinderii strategice și dezvoltării unor capabilități de ripostă imediată de nivel superior celor din prezent, în vederea descurajării eventualelor acțiuni ostile. Această tendință de dezvoltare este evidențiată atât de dotarea cu aeronave multirol F-16 AM/BM, cât și de modernizarea și extinderea unor aerodromuri militare. Astfel, la acest moment, Escadrila 53 numără 17 aeronave F-16 AM/BM, numărul acestui tip de avion supersonic de vânătoare urmând să crească în viitorul apropiat, în timp ce viitoarele escadrile nou-constituite urmând să fie dislocate pe alte aerodromuri militare din teritoriu.

Din punctul de vedere al infrastructurii, un număr de trei aerodromuri sunt în plin proces de modernizare. Aerodromul Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii este inclus în ample lucrări de extindere a facilităților existente, precum și de adăugare a altora complet noi, în timp ce revitalizarea aerodromului MK (ce a redevenit Baza 57 Aeriană la jumătatea anului 2018 și a fost recent inclus într-un amplu proiect multianual de dezvoltare ce-i va schimba complet structura) a permis îndeplinirea misiunilor ordonate fără incidente, ambele aerodromuri asigurând toate cele necesare funcționării în parametri a unităților dislocate în perimetrul acestora, inclusiv a celulelor ce asigură SLP-PA. Pe al treilea aerodrom la care facem referire, aerodromul Bazei 86 Aeriene Borcea, lucrările de modernizare începute în cursul anului 2013 continuă, puține elemente din zona adiacentă pistei de decolare-aterizare aducând aminte de vechea casă a Regimentului 86 Aviație Vânătoare.

La acest moment aerodrom de dislocare pentru Escadrila 53 Aviație Vânătoare, Baza 86 Aeriană Borcea dispune de cea mai modernă infrastructură din țară, o infrastructură în continuă dezvoltare ce deservește avionul multirol F-16 AM/BM.

Primele șase avioane multirol F-16 AM/BM au aterizat pe pista aerodromului Bazei 86 Aeriene Borcea în data de 29.09.2016, zborul de aducere în țară decurgând fără probleme pe traiectul Baza Aeriană nr. 5 Monte Real, Portugalia – Aviano AFB, Italia (escală pentru realimentare) – Baza 86 Aeriană Borcea. Acea dată de acum aproape cinci ani a reprezentat începutul unui drum anevoios pentru personalul Escadrilei 53, drumul către dezvoltarea generală a escadrilei, ridicarea nivelului de pregătire a personalului, operaționalizarea și integrarea avionului F-16 AM/BM în SLP-PA. După cum am amintit mai sus, Escadrila 53 a fost admisă în Serviciul de Luptă sub comandă națională printr-o ceremonie ținută pe 14.03.2019, după evaluările de rigoare intrând în SLP-PA sub control NATO în luna iunie a anului următor.

În prezent, forțe și mijloace din compunerea Escadrilei 53 execută SLP-PA de pe aerodromul Bazei 86 Aeriene concomitent cu escadrilele 711 și 861.

Celulă de avioane F-16 AM aparținând Escadrilei 53; ADEX, 02.07.2021 (© www.resboiu.ro)

Celulă de avioane F-16 AM aparținând Escadrilei 53; ADEX, 02.07.2021 (© www.resboiu.ro)

Privire în viitor – quo vadis SLP-PA?

Chiar dacă SL-PA s-a transformat în SLP-PA („Serviciul de Luptă Permanent – Poliție Aerienă”), conceptul nu a suferit schimbări de substanță, ci doar o redenumire. Pe planul Alianței, conceptul de QRA („Quick Reaction Alert” – „Alarmă cu Acțiune Rapidă”, în traducere literară), identic celui de SLP-PA, nu a fost supus unor astfel de redenumiri, fiind doar reactualizate legitățile după care această extrem de importantă misiune de luptă pe timp de pace este executată de către aeronavele și personalul implicat, în funcție de avansul tehnologic al aeronavelor utilizate și al senzorilor de sol implicați.

Probabil că aceeași situație ar fi fost și în cazul țării noastre dacă nu am fi intrat în NATO, deoarece trecerea la SLP-PA sub control NATO a fost principalul generator de schimbare în această direcție.

După cum am amintit mai sus, pachetul de forțe și mijloace incluse în SLP-PA de pe teritoriul național este transferat Alianței exclusiv pentru executarea misiunii de Poliție Aeriană a spațiului aerian național și, implicit, al NATO. Pentru aceasta, comanda pachetului național de forțe și mijloace este asigurată de către un organism central, dispus în afara teritoriului național, denumit CAOC („Combined Air Operations Centre” – „Centrul de Operațiuni Aeriene Combinate”), în timp ce controlul este delegat unui organism național, denumit CRC („Control and Reporting Centre” – „Centrul de Raportare și Control”). Astfel, aeronavele din SLP-PA execută misiunile sub controlul CRC din cadrul AOC („Air Operations Centre” – „Centrul de Operațiuni Aeriene”) Balotești și sub comanda CAOC Torrejon.

CRC Balotești dispune de Situația Aeriană Generală („Recognized Air Picture”, în limba engleză) a zonei naționale de interes și adiacente, în timp ce CAOC Torrejon este locul de fuziune al informațiilor obținute prin intermediul senzorilor de pe teritoriul unei părți a țărilor din Alianță ce compun zona sa de responsabilitate. La acest moment, forțele și mijloacele din SLP-PA al țărilor din NATO se află în subordinea a două CAOC, Uedem (în Germania), a cărui zonă de responsabilitate este reprezentată de statele aflate la nord de linia Munților Alpi, și Torrejon (în Spania), cu zona de responsabilitate aflată la sud de linia Alpilor, țara noastră fiind alocată CAOC Torrejon.

Pentru o mai bună înțelegere a mecanismelor care acționează în sistemul SLP-PA/QRA, vom exemplifica, în cele ce urmează, printr-o situație ipotetică ce duce la decolarea celulelor de alarmă (națională și aparținând eAP) de pe aerodromul MK (cu toate că sunt situații care impun decolarea ambelor celule, există cazuri când doar una dintre acestea primește ordinul „Alpha scramble”, acest lucru fiind decis la CAOC Torrejon).

Primul pas este reprezentat de detectarea unei aeronave ce zboară deasupra Mării Negre spre limita exterioară a APA („Air Policing Area” – „Zona de Executare a Poliției Aeriene”) – zonă ce se întinde în spațiul aerian de deasupra largului Mării Negre și are dimensiuni relativ similare cu FIR („Flight Information Region” – „Regiunea de Informare a Zborurilor”) București – fără să aibă plan de zbor, fără ca să se identifice prin intermediul unui transponder și fără să răspundă la interogări (aici trebuie subliniat faptul că aliniamentul de alertare pentru „Alpha scramble” se află la o distanță mult mai mare față de limitele APA/FIR – FIR București se întinde până la o distanță de maximum 155 de kilometri de țărmul românesc – și nu are absolut nicio legătură cu penetrarea spațiului aerian de la verticala teritoriului României, misiunea SLP-PA fiind aceea de a preveni producerea unei astfel de situații).

Această aeronavă, declarată neidentificată, este detectată de către stațiile de radiolocație dispuse pe teritoriul național și de către cele aparținând altor state din Alianță (exemplu: Bulgaria), Situația Aeriană Generală (RAP) compunându-se pe monitoarele de la AOC/CRC Balotești. Prin intermediul Link 16 (legătură de date de mare viteză, criptată și rezistentă la bruiaj), CAOC Torrejon „vede” RAP primită de la CRC Balotești și o integrează Situației Aeriaene Generale din zona sa de responsabilitate, iar după evaluare, decide decolarea la alarmă a echipajelor din SLP-PA de pe aerodromul MK, emițând ordinul de „Alpha scramble”.

Drept urmare, celula de avioane MiG-21 LanceR C și celula din eAP sunt decolate, iar din acel moment, zborul acestora către țintă este executat sub control național, prin intermediul ordinelor ce le sunt transmise de către operatorii din CRC Balotești. În continuare, cele două celule primesc vectorii necesari pentru interceptarea țintei (misiunea aeronavelor decolate este „INTERCEPT”), precum și una dintre următoarele tipuri de sarcini:

– „INTERROGATE” („Interogare”) = obținere a informațiilor suplimentare despre țintă prin orice mijloace (contact radio, observare radar și vizuală a comportamentului și a semnelor și semnalelor specifice etc.),

– „VID” („Visual IDentification” – „Identificare Vizuală”) = apropiere de aeronava-țintă la o distanță care permite identificarea vizuală a caracteristicilor acesteia (tip, variantă, însemne naționale, armament, sisteme de senzori etc.); VID este o parte a procesului de INTERROGATE,

– „SHADOW” („Urmărire”) = urmărire a aeronavei neidentificate de la o distanță de siguranță (eventual fără a fi detectată de către aceasta),

– „ESCORT” („Escortare”) = intrare în formație cu aeronava neidentificată și escortare până la părăsirea zonei sau, în caz de necesitate, până la aterizarea pe un aerodrom desemnat.

Rachete aer-aer Matra R.550 Magic 2 și un avion MiG-21 LanceR C în fundal - MK, 2007 (© ARIPI ARGINTII)

Rachete aer-aer Matra R.550 Magic 2 și un avion MiG-21 LanceR C în fundal – MK, 2007 (© ARIPI ARGINTII)

Echipajele mențin control radio cu CRC Balotești, furnizând informații despre țintă în flux continuu, verbal și prin Link 16 (aeronavele care dispun de acest mijloc tehnic), pe măsură ce acestea sunt discriminate vizual și/sau electro-optic (în cazul în care aeronavele sunt dotate cu containere speciale). În funcție de tipul aeronavei interceptate (civilă, de luptă, de transport militar etc.), CRC le ordonă cum să procedeze în continuare, adaptându-se la comportamentul țintei și la caracteristicile acesteia. Pentru aeronavele care nu sunt dotate cu un container de recunoaștere, distanța față de aeronava interceptată trebuie să fie scăzută, în scopul unei indentificări cât mai complete, dar, dat fiind faptul că siguranța zborului este întotdeauna prioritatea principală a tuturor piloților din NATO care execută SLP-PA, neexecutarea sarcinii VID este considerată acceptabilă.

În plus, pentru situațiile când VID poate fi executată, pentru a oferi structurilor de analiză a informațiilor material de studiu, echipajele aeronavelor interceptoare pot folosi aparatul foto digital cu care sunt dotate.

Chiar dacă misiunea SLP-PA este una pașnică, de prevenire a unor evenimente aeriene periculoase, totuși, există situații când celula decolată este pusă în situația de a întrebuința armamentul de la bord. Pentru aceasta, decidenții au convenit asupra unei serii de ROE („Rules Of Engagement” – „Reguli de Angajare a Luptei”) foarte clar definite, pe baza cărora se evaluează și se ia decizia de intervenție în funcție de comportamentul și caracteristicile țintei, ordinul emis în astfel de situații fiind „ENGAGE” („Angajare”). Mai precis, sunt discriminate două situații, și anume:

1 – aeronava infractoare este militară – în această situație, comanda celulei din SLP-PA este asigurată de CAOC Torrejon, iar controlul este delegat AOC/CRC Balotești; COM CAOC (comandantul CAOC) poate da ordinul „ENGAGE” în cazul în care aeronava militară infractoare execută acțiuni ostile asupra celulei de interceptori (dacă deschide focul), aeronavele interceptoare putând riposta cu foc doar în situații de autoapărare,

2 – aeronava infractoare este civilă – în astfel de situații, atunci când există suspiciuni cum că aparatul de zbor a fost deturnat și este parte a unei operațiuni teroriste, aeronava este declarată RENEGADE („Renegat”, în traducere literară) și are loc RTOA („Reverse Transfer Of Comand” – „Transfer de Comandă în Sens Invers”), comanda fiind transferată de la CAOC Torrejon la AOC Balotești, controlul asigurându-se tot prin CRC-ul național, în timp ce decizia de execuție a ordinului „ENGAGE” revine conducerii militare naționale.

Cele două situații de mai sus sunt singurele pe timpul cărora celula de interceptori poate primi ordinul ENGAGE, caz în care misiunea de Poliție Aeriană se transformă într-o misiune de nimicire a aeronavei ce a fost declarată ostilă. În caz contrar, dacă aeronava neidentificată își schimbă cursul, deconflictând situația, echipajele interceptoare încetează însoțirea la ordinul CRC Balotești, executând patrulare aeriană a zonei în interiorul APA/FIR București (în funcție de situație și de nivelul de combustibil de la bord) sau revenind la bază.

Influența introducerii avionului multirol F-16 AM/BM în SLP-PA s-a făcut deja simțită, dotarea de nivel superior permițându-le piloților Escadrilei 53 supravegherea de la distanță a țintelor interceptate prin intermediul containerului de recunoaștere Sniper, precum și transmiterea și primirea facilă de informații vitale îndeplinirii misiunii prin intermediul Link 16. În viitor, creșterea numărului de aeronave F-16 și de unități dotate cu acest vânător redutabil va duce la mutarea centrului de greutate în sfera de influență a acestui avion, ziua când securitatea spațiului aerian național și cel al NATO din această zonă va fi asigurată doar prin eforturile unităților de aviație de vânătoare dotate cu această aeronavă supersonică nefiind prea departe.

Drumul a fost ales, avionul F-16 fiind alegerea României pentru viitor, iar prin modernizări succesive (care au și început deja), piloții de vânătoare români vor avea acces la cele mai noi tehnologii și tactici în domeniul luptei aer-aer și aer-sol/navă, F-16 AM/BM fiind, deja, cel mai performant avion supersonic de vânătoare pe care l-a avut țara noastră în dotare.

Avion F-16 AM interceptând un C-27 J Spartan; ADEX, 02.07.2021 (© www.resboiu.ro)

Avion F-16 AM interceptând un C-27 J Spartan; ADEX, 02.07.2021 (© www.resboiu.ro)

La 70 de ani de la momentul zero, atunci când avionul de vânătoare cu motor reactiv a fost introdus în Serviciul de Luptă și a schimbat complet fața apărării spațiului aerian național, misiunea SLP-PA merge înainte, evoluând constant de-a lungul perioadei scurse prin adaptare la avansul tehnologic al aeronavelor introduse în serviciu și cel al sistemelor și subsistemelor de la bord. De asemenea, și mentalitatea celor care s-au aflat și se află în mijlocul acestei misiuni a evoluat constant, experiența adăugându-se cu siguranță lecțiilor (mai mult sau mai puțin) învățate pe care istoria ni le-a servit și încă o mai face.

Fără nicio umbră de îndoială, SLP-PA va continua să fie și în viitor o misiune de o importanță cu totul deosebită, în care simplele erori umane și tatonările reciproce vor compune o ecuație extrem de complexă, pe care personalul din Serviciul de Luptă Permanent va trebui s-o rezolve iar și iar, de fiecare dată în barem, pentru a asigura securitatea spațiului aerian național și NATO în vremuri ce par a fi din ce în ce mai nesigure.

Alin C. Ionescu

Bogdan Movileanu

www.aripi-argintii.ro

NOTE

  1. The authors wish to thank NATO PAO for the outstanding support offered in conceveing this article.
  2. În conceperea acestui material au fost utilizate surse deschise, inclusiv informații obținute prin intermediul poștei electronice de la oficiali ai Cartierului General al NATO.
  3. Mulțumiri portalului web www.resboiu.ro pentru permiterea utilizării imaginilor, precum și revistei „Cer Senin”.
  4. Acest material este o aducere la zi a unei părți a textului broșurii „Serviciul de Luptă în Aviația Militară Română” (autor Alin C. IONESCU, Editura ARIPI ARGINTII, 2016, 978-606-94208-4-3).

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: