Armata Romana Fortele Navale

Ziua Marinei 2013: Sarja cu scafandrii de lupta la bordul RHIB Fulgerul 3!

Fulgerul 3

Fulgerul 3

Zborul in Spartan a avut farmec insa dupa plimbarea cu Fulgerul 3 peste valuri, am decis ce imi doresc de ziua mea: un Fulger cadou, pe care sa il tin pe Borcea la mine la Calarasi. Se poate? 🙂

Stiti cum a inceput Ziua Marinei pentru noi? Hai sa o luam asa, tiptil-tiptil… Pai, ne-am dat jos din taxi pe la Vraja Marii si am intrebat prima data incotro trebuie sa… pentru ca, spre surprinderea mea, dana militara era intr-o parte, iar pana la portul Tomis mai era ceva de fumat.

Talpa dupa talpa, intrebat oameni amabili dupa oameni amabili, am inceput sa ne apropiem de locul cu pricina… cu ochii pe ceas. Da, eram deja in intarziere, astfel ca la trecerea prin fata Comandamentului am mentinut cadenta chiar si atunci cand am vazut-o pe Diana, moment in care mi-am promis ca ramane pe evenimentul urmator.

Dupa cateva camioane cu infanteristi marini si o schimbare de directie pe mana stanga, am ajuns. Iata-i pe cei cu care urma sa ne insotim, oameni despre care nu va pot spune din pacate nimic  – eu nu ma mai uit la tv de cativa ani. Oameni pe subiect, oameni priceputi… nu mai radeti! Si oricum, treaba cu pusul mainii pe AKM si zis “uite UZI!” s-a intamplat la alt eveniment.

Fulgerul 3

Fulgerul 3

Ambarcarea a fost comoda. Dupa cum se poate observa, RHIB-ul Fulgerul este foarte practic gandit. Evident, celor care poarta papucei de plus roz si sunt alintati “iepurica” si/sau “pisi” le admitem o opinie in contra.

Confortul pe Fulgerul consta in faptul ca ai de ce sa te tii si in ce sa te infigi cand este calcata pe coada.

S-ar putea sa ajute si “Inger ingerasul meu…”, nu-i exclus, insa e recomandat ca dupa ce iti incaleci locul (pe bune, se ia cu incredere intre picioare precum saua de la Mobra), asa, e recomandat sa iti insinuezi bombeurile si cat incape mai la deal din mergatori in chestiile alea din punte, care dupa cum v-ati prins sunt fix destinate acestei operatiuni.

Purtatul tocurilor inalte este foarte recomandat, dar nu aici. Gara din Constanta este un inceput bun, iar muntele destinatia cea mai pe trend pentru trendul actual al generatiei “tineret <<mandria>> tarii”.

In general e bine sa tii dintii stransi in timp ce la fel de strans te tii de bara aflata pe spatarul scaunului din fata. Ajuta si atunci cand, discret, iti faci o cruce lipoveneasca, cu limba. In timpul mersului, s-ar putea sa muste. Deci, strans la proteza si strans din deste.

Fulgerul 2

Fulgerul 2

Inainte sa se termine inventarul celor care nu stiu sa inoate, langa noi a tras Fulgerul 2. Incurajator moment: veneau de dincolo de dig si se vedea ca trecusera peste valuri si mai ales cu ceva viteza.

Ne recunoastem. Zambim. “E uda apa?”, “E buna ca-i rece!”. Baieti buni. Zambete lupesti. Omg, o fi lung drumul pana la Marasesti? Am intuit ca experienta ce avea sa urmeze nu avea sa fie una linistita precum iesitul in larg cu 281 si cateva zile cu mare oglinda.

Dupa atitudine, am ghicit ca in viitorul extrem de foarte apropiat o sa traiesc o frantura din ce ii bucura asa de mult la meseria lor pe scafandrii de lupta. Ceva mai tarziu, vreo juma’ de ora numai, aveam sa aflam direct de la comandantul fregatei Marasesti, domnul comandor Cornel Cojocaru, ca pentru marinari marea era “asfalt”. Pentru noi insa, urma o experienta fantastica!

Ei, pai atunci sa fim deschisi ca sa se simta prin toti senzorii…

Fulgerul 2

Fulgerul 2

Fulgerul 2 se desprinde si o ia din loc. In scurt timp, Fulgerul “nostru” este dezgatat din barbetele remorcherului la care trasese si maestrul U. ii da putin gaz ca sa ne scoate la balta…

… unde o calca pe coada, de apuc doar sa ma salt si sa-mi trag ochelarii pe nas. Atat. Ca din “uau” n-am reusit decat “ua” si apoi am simtit ca apa-i sarata si-i bine ca am lentilele peste felinare. Iiii-ha!

Fulgerul 2 & Fulgerul 3

Fulgerul 2 & Fulgerul 3

Dupa cum se vede in poza, provele se ridica binisor… iar daca ti-e frica si simti nevoia sa te uzi cu apa, nu-i problema: vine destula peste tine!

A fost fantastic! Eu unul, nu m-as mai fi dat jos…

Dar, sa nu credeti cumva ca daca am ajuns langa fregata Marasesti s-a terminat si aventura… Oh, nu! Stiti ca Marasesti e inaltuta fata de suprafata apei, da? Ei bine, imaginati-va ca erau valuri si ca Fulgerul dansa in cateva axe. Iar de la Fulgerul si pana sus pe puntea navei amiral… urma sa urcam pe o scara de franghie cu trepte din lemn. Care se udau de la valuri si de la talpile fiecaruia care se cocota pe acolo.

Nu va imaginati ca a fost horror. Valuri mai mari am prins si pe Dunare, cu nea’ Mihai pescarul in pupa si eu la rame, indemnat cu “lunga tata, lunga!” si din cand in cand cate o revolta inaltata catre cer – “opreste-o Faraoane, ca ne asteapta mamaliga la mal!”. Asta mi-a trecut prin minte acolo, langa Marasesti, cand urma sa urcam scara pana pe puntea fregatei. In Fulgerul, scafandrii erau calmi. La noi, adrenalina primei dati domina. La ei, domina profesionalismul. Si stiau ca marea era “asfalt”, nu?

Profesionisti. Timonierul o “tinea” in haturi fara probleme, iar unul dintre ei a apucat scara si a inceput sa ne sfatuiasca foarte calm cum sa procedam. De pe punte, alti profesionisti, marinarii de pe fregata, aruncau saule si la fel de calmi ne ghidau intelegatori.

Am realizat ca era o stare de normalitate. Hai, sus pe scara, ca avem treaba Iuliane!

– Iulian Iamandi –

Fulgere! :)

Fulgere! 🙂

Dimineata pe la 6 a sunat ceasul.

 

M-am ridicat, m-am uitat si am sarit din pat: “Fregata Marasesti, vin!”.
N-am sa va plictisesc cu partea cautatului taxiului si cautatul locului de unde urma sa luam ambarcatiunea care urma sa ne transporte la fregata, ci trec direct in mijlocul actiunii.
S-a terminat ‘check in-ul’ si imbarcarea in Fulgerul 3. Ne-am desprins gratios de remorcherul de care eram lipiti si cu coada ochiului am zarit un semn ca de circulatie care impunea o viteza de maxim 5 noduri in port.
Pluteam usor cu aceasta viteza impusa. Eram ca intr-o gondola din Venetia si daca asa o sa fie si restul voiajului va fi perfect. Abia ce mi-am terminat gandul asta si un hârâit accentuat care venea din spatele meu m-a alarmat.
Oh, Doamne, in ce m-am bagat?
Pe valuri de 1-2 metri ambarcatiunea noastra zbura, nu plutea, spre fregata. Parca eram la un concurs de echitatie si saream peste bariere. Adrenalina se acumula pic cu pic.

Fulgere sarjand!

Fulgere sarjand!

Am ajuns la fregata.
Daca as fi avut o creta, as fi desenat o frumoasa sinusoida pe carena (sau poate chila, aici chiar nu stiu cum se numeste) fregatei. Asa as putea descrie miscarea RHIB-ului pe langa fregata de 5000 de tone.
In momentul de fata eu nu mai aveam adrenalina in sange, ci aveam sange in adrenalina.
Am apucat cu incredere scara, mi-am zis in minte “ce-o fi o fi” si hai sus. Multumesc lui Iulian ca mi-a tinut scara.
Urcusul nu a fost dificil. Odata sarit pe scara, am intrat in sistemul inertial al fregatei, care abia daca se clintea. Am apucat cu cea mai mare incredere cele doua brate marinaresti care ma asteptau la capatul scarii.
Am ajuns! M-am pus jos pe acea “terra firma” care reprezenta amalgamul acela de metale numit fregata ‘Marasesti’.
Un raid al vitejilor!

Un raid al vitejilor!

Mentionez ca mi-e frica de apa. Prefer sa fiu intr-un avion arzand la zece mii de metri decat in apa de doi metri adancime. Mi-am infruntat atunci cea mai mare frica.
Dar, a fost o deosebita placere sa stau in preajma acestor oameni minunati care ne-au intampinat cu bratele deschise.
Abia astept sa revin pe mare!
– Bogdan Movileanu –
Acesta a fost primul episod. In urmatorul, va vom povesti cum a fost la bordul navei amiral a Marinei Militare.

1 Comment

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: