Diverse

Vom fi mancati! Omenirea a fost salvata de o civilizatie extraterestra necunoscuta?

Wraith: All living things must eat!

Wraith: All living things must eat!

Mulţumim lui Paul, care ştiindu-ne neastâmpăraţi, ne-a anunţat că la redacţia Vocea Rusiei în limbarniţa română s-a mărit raţia de vodcă:

După căderea pe 15 Februarie a meteoritului la Celiabinsk continuă să apară diferite ipoteze în legătură cu cele întâmplate. Vă prezentăm una dintre ele, aparţinând cititorului nostru, domnul Gabriel Teodorescu.

“În primul rând țin să precizez că nu sunt fan al teoriilor conspirative, având o pregătire ştiințifică la bază în domeniul fizicii și reușind a decela atunci când este vorba de tehnici de manipulare a informației, pentru a prezenta adevăruri de cele mai multe ori măsluite.

Certitudini

Un interesant fenomen astronomic, s-a produs pe 15 februarie, la ora locală 7:20:26 în regiunea Celiabink, din zona Urali, când pe cer a putut fi observată traiectoria unui meteorit intrat în atmosferă. Imaginile publicate de mass-media rusă și preluate la nivel internațional au fost senzaționale, pe imagini fiind surprinși meteoriți incandescenți pe cer, la o altitudine foarte mică de pământ.

Comunitatea științifică internațională este până în prezent de acord cu faptul că evenimentul petrecut nu a avut nici o legătură cu asteroidul 2012 DA14, care s-a aflat vineri la o distanță minimă de Terra, la aproximativ 27.700 km.

Probleme care apar

O problemă ar fi estimarea corectă a dimensiunii și masei acestui corp ceresc.

Academia Rusă de Științe a estimat acest meteorit, ca având în jur de 5 metrii și o masă de 10 tone.

Specialiștii de peste ocean de la JPL-Caltech, Pasadena, NASA, au estimat pe baza informațiilor primite de 5 stații internaționale de monitorizare în domeniul infrasunetelor că meteoritul căzut ar fi avut între 15-17 metrii și o masă estimată între 7.000 – 10.000 tone.

Evident aceste mari diferențe modifică și estimările făcute referitor la energia eliberată, de la 30 ktone la aproximativ 500 ktone, echivalent explozie TNT. Evenimentul a fost monitorizat de o stație din Alaska care a captat infrasunetele produse, specialiștii considerând că dezintegrarea meteoritului s-a produs în max. 32,5 secunde, la 10-15 km de pământ.

Interesantă este și declarația profesorului Peter Brown de la Universitatea din Western Ontario, Canada: “ne-am aștepta ca un eveniment de o asemenea amploare, să aibă loc o dată la fiecare 100 de ani, în medie”.

Ținând cont de aceste date avem de-a face cu un meteorit mai mare decât cel căzut în 8 octombrie 2009 în Indonezia. Am adus în discuție precizările, cercetătorului Peter Brown pentru că este specialistul care a urmărit și estimat și meteoritul din Indonezia din 2009.

Ipoteze

Aduc in discuție ipoteza lansată în ianuarie 2012 de Iuri Lavbin, om de știință din Siberia, conform căreia Terra a fost salvată de impactul cu o cometă, asteroid, de către o nava extraterestră, în ianuarie 2012, explozie puternică care a generat și precedat fenomenul Tunguska.

În interviul acordat de Iuri Lavbin publicației The voice of Rusia în 2012, el consideră că este vorba de o navă extraterestră kamikaze. Explozia a avut loc în regiunea Krasnoiarsk, în Siberia Răsăriteană, unde s-au descoperit un crater cu un diametru de 500 de metri și alte câteva cratere mai mici de 100-150 de metri.

Conform declarațiilor sale s-au mai descoperit și câteva fragmente ale navei extratereştrilor, un aliaj compus din siliciu şi fier ce nu poate fi creat pe Pământ. Iuri Lavbin a mai descoperit în zonă și niște pietre mici, pe care sunt desenate pătrate și romburi, a căror origine se presupune a fi de natură extraterestră, deoarece un laser de mare putere, nu a reușit în laborator, decât să zgârie aceste mici pietre, opinia geologilor ruși fiind că nu sunt de origine pământeană. Posibil
descifrarea desenelor misterioase poate explica tainele fenomenului Tunguska, oferindu-ne informații noi despre Univers și ființele care îl populează.

Tot în favoarea acestei argumentări aduc acum în discuție o idee senzațională a astronomului rus Veaceslav Dokuchaev care susţine posibilitatea existenței unor civilizații avansate în interiorul găurilor negre.Veaceslav Dokuchaev de la Institutul pentru Cercetări Nucleare al Academiei Ruse de Științe, din Moscova, a susținut într-un studiu publicat tot în 2012 de către Universitatea Cornell faptul că, dacă viața ar exista în interiorul unei găuri negre, atunci civilizația respectivă ar fi cea mai avansată din galaxie. Conform cercetătorului rus, dovezile existente și noile cercetări în domeniu arată că în interiorul unei găuri negre ar exista un “zgomot alb”, adică regiuni în care fotonii pot exista pe anumite orbite periodice. Concluzia studiului este că în interiorul unei găuri negre ar putea exista chiar viață și posibil o civilizaţie de tip III pe scara Kardashev.

Astronomul rus Nikolai Kardashev este cel care a propus comunității științifice internaționale, în 1964, o scară a civilizațiilor care măsoară nivelul avansului tehnologic al societății în funcție de consumul total de energie și de modul de exploatare al acesteia. Civilizația pământeană la ora actuală tinde să atingă statutul de nivel I, pe o astfel de ierarhizare, de 0,72 evaluată în 2007, rezultatul fiind cuantificat la un consum energetic global în jur de 0,16% din resursele planetei.

Ca și civilizație, în acest moment nu deținem încă tehnologia necesară modificării traiectoriei unor obiecte cosmice cu potențial distructiv pentru Terra. Dispunând doar de a treia viteză cosmică (a patra viteză cosmic…nu), este greu de acceptat că am putea intercepta astfel de obiecte în mezosferă. În plus, teoria razei tractoare sau bombardarea asteroizilor cu armament termonuclear nu sunt de dorit și oricum imposibil de realizat de pe Pământ.

Și să nu uităm declarațiile surprinzătoare ale premierului rus, Dmitri Medvedev, de la începutul lui decembrie 2012, despre dosarul referitor la extratereștrii pe care l-ar fi primit președintele Putin.

… în loc de concluzii

Ținând cont de cele prezentate cred că nu trebuie înlăturată nici ipoteza unui nou contact cu o civilizație extraterestră, iar în acest context putem considera că omenirea a fost din nou salvată de o civilizație tehnologică necunoscută pe Terra?

În plus apar și întrebări legate de: CINE și mai ales CÂT și CUM trebuie să transmită informația știinţifică, dar și CINE poate să aibă acces la această informație direct la sursă, pentru a nu se crea confuzii nedorite dar mai ales panică în rândul populației în cazul unor astfel de evenimente (exemple destule referitor la descoperirile și interpretările senzaţionale, unele dovedite ca fiind eronate, inclusiv modalitățile de utilizare a tehnicilor de manipulare a opiniei publice internaționale folosite voit sau involuntar, ținând cont de informația deținută de către cei de la NASA în 2012). În opinia mea chiar dacă s-a știut despre acest meteorit, criza a fost gestionată corect, întotdeauna existând și o şansă pentru civilizația de pe Terra.

Fiecare are dreptul de a accepta un adevăr sau nu, la nivelul său de înțelegere. În opinia mea în următorii ani nu vom asista la descoperiri uluitoare, ci la dezvăluiri senzaționale”.

Sursa: Rumanian.ruv.ru

O ma’ ga’! După o serie de articole scrise în urma încercării redactorilor de la Vocea Rusiei de a se sinucide prin supradoză de laxative, asta mai lipsea…

Eu mi-am făcut de lucru pe la nişte ziare de provincie, când eram puştan, dar între altele am reţinut că la ziar nu se scriu anumite cuvinte cu majuscule pentru a evidenţia “importanţa” afirmaţiilor… dar, profesioniştii bine plătiţi de la Vocea Rusiei, organ de organ de presă, confundă puţa cu degetul şi scrisul pe site-uri de socializare cu meseria.

– Iulian Iamandi –

 

46 Comments

  • Sf-uri, NE SF-uri, certitudinea este ca daca un meteorit intra in atmosfera cu peste 30 km pe secunda, noi nu avem cu ce sa il interceptam (doar daca nu avem vreo racheta care se teleporteaza). Cu alte cuvinte… o sa fim deeply si profund fucked… Sunt asteroizi care zboara prin spatiul si cu 40 km pe secunda deci…

    P.S. Si care e problema cu cei care cred in diverse teorii? fiecare e liber sa creada ce doreste deocamdata 🙂

    • Cristian, la cum creste numarul de biserici… s-ar putea ca peste cativa ani sa vedem in intersectii cate un rug sau o spanzuratoare pentru aia care dupa ce ca nu cred, mai si cerceteaza! 🙂

  • Hahahaha!

    Nu am mai dat de cateva zile pe aici, dar vad ca nu sunteti cuminti deloc… V-a mai zis cineva pana acum, in sensul glumet, ca nu aveti toata tigla pe casa? 😀

  • Chestiile astea cu extraterestii nici nu merita discutate, pierdere de timp.. Or fi interesant pentru .. adolescenti care mai citesc SF..

    • hmmm, te-as contrazice, iti recomand “Lumi galactice” si “Zeita de Oricalc” scrise de Doru Davidovici, cel mai meserias pilot care a zburat mig-ul 21 vreodata.

    • Fenomenul OZN exista. Nu se stie insa daca jucariile respective sunt ale civilizatiei noastre, ale unei civilizatii extraterestre sau sunt fenomene deocamdata inexplicabile.

    • apropo, Moldovene, intrebai dincolo care e faza cu laserul care a “topit tancurile” sovietice in ’68.
      unul dintre profii mei de fizica, ofiter in rezerva, mobilizat in ’68, era convins ca a existat laserul ala. si era un tip super-citit.
      cand am auzit mi s-a parut sf sau un “produs” gen asigurare psihologica.

      cert e ca multi dintre cei mobilizati atunci is convinsi ca am avut o super-arma. probabil ceva s-a intamplat.

      my two cents e ca a fost vorba despre un fulger globular produs in zona husi (a fost o furtuna in noaptea de 21/22 august sau 22/23, nu mai retin), interpretat de soldati ca laser.

      • http://www.napocanews.ro/2009/10/laserul-lui-coanda-arma-secreta-a-romaniei.html

        si aici la comentarii mai e un “profesor de fizica” sigur ca arma a existat

        ce e in articol e clar abureala, odata ca laserul a existat, nu a lui Coanda care n-avea nici o treaba, el era cu fluidele si cu aerodina lui, Agarbiceanu, fiul lui Agarbiceanu cu fefeleaga de se invata la scoala, si Hulubei, care incercase si el sa construiasca unul cu raze X ca in asta isi daduse doctoratul, efect Compton si difractzie cu raze X

        Coanda in 67 s-a intors prima data, in 1968 nici nu era definitiv in romania, chiar daca le-ar fi dat in 67 proiectele cum sa faca intr-un an ceva care sa fie transportat pe 22 de garnituri de tren 🙂

        Cata energie iti trebuie sa incalzesti un t55 (care are 40-45 de tone ?) pana “explodeaza” (probabil munitzia? ce mai explodeaza la un tanc diesel cand e incalzit) cum scrie in articol?
        si cum poti sa crezi ca un tanc relativ agil ca T55 , inca in cantitatile alea de “mii de bucati”, sa stea acolo ca proastele sa le plezneasca laserul , de pe un tren de pe partea cealalta a raului ?

        Mai erau tot feluri de mituri de astea despre Coanda, cu evreii care antreneaza in secret pilotii romani sa atace urss – cu ce aveam noi prin 1985, miguri de la 15 la 23, iar93 si L-uri
        Cum sa mergi pana in siberia si inapoi de la Ianca de exemplu cu un avion care zboara 1 ora, sa il ataci pe Ivan doamne iarta-ma ? 🙂
        Atunci a devenit celebra “aerodina lenticulara” a lui Coanda 🙂

      • @xv
        Poate s-a intamplat o operatiune psihologica de ridicare a moralului celor mobilizati. Hai baieti, ii spargem, avem Laseru! Pe aici nu se trece. Ii ciuruim. Toate panzele sus. 🙂

        • pai faza e ca operatiunile de asigurarea psihologica se desfasoara inainte de “lupta”. ori zvonul ca a fost ceva s-a diseminat dupa demobilizare, prin octombrie.
          atipic

          • Poate atunci s-a diseminat printre civili fiind adus de cei “lasati la vatra”.

            Oricum eu nu cred ca am avut asa ceva. Ar fi oameni care au lucrat la arma, platforme de lupta create pentru ea, oameni care au participat la teste. Banuiesc ca ar fi continuat munca la ea, s-ar fi incercat si folosirea ei in rol sol-aer. Poate chiar si anti-nava. Deci alte platforme de lupta adaptate pentu ea, alte teste. Alti oameni.

            • ce tot repet e ca nu cred ca am avut un laser, insa a existat probabil un fenomen acolo, gen fulger globular.

              altfel, daca o dam pe ozn-uri si razboi electronic, intereseaza-te de fenomenele aparute pe cer (la cluj de exemplu) in septembire ’68, la fel ca in decembrie ’89. nu ma refer la cazul barnea, dupa parerea mea e un fake.

      • interesant.., multumesc, eu as vrea sa citesc ceva despre intentiile URSS de a transfera trupe prin Romania si despre refuzul Romaniei si consecintele politice.. Daca are cineva vre-un site,surse..?

        • nua u vrut sa ne invadeze, a fost doar maskirovka. dar concluzia asta ne-o da perspectiva istoriei, atunci ne asteptam la orice.


          Trei zile mai târziu Dobrînin îl vizitează din nou pe ministrul de externe Dean Rusk la biroul său de la Departamentul de Stat. “El mi-a cerut să-i spun între patru ochi, care au fost adevăratele raţiuni de a trece la acţiuni în Cehoslovacia. După care a adăugat pe neaşteptate, «Urmează România la rând? Ar fi prea mult şi nu ne aşteptăm deloc de a fi în stare să controlăm opinia public»” (pag.181). Erau zile grele pentru Dean Rusk din cauza Cehoslovaciei. Johnson se întâlnise cu câteva ore înainte cu vreo 20 de lideri ai Congresului, care l-au supus unei critici ascuţite pentru reacţia sa moderată faţă de invazia Cehoslovaciei. Revoltat de criticile acestora Johnson le-a reamintit că Cehoslovacia se află în zona de influenţă sovietică: “Sugeraţi cumva să trimitem trupe americane acolo?” i-a întrebat preşedintele (pag.182). S-a convenit că SUA nu vor folosi forţa împotriva invaziei Cehoslovaciei. Mai mult chiar, Johnson a ordonat să nu mai aibă loc nici o condamnare public în afara celor făcute deja de către Casa Albă şi Departamentul de Stat.

          Cu toatea acestea nervozitatea a persistat, scrie Dobrînin: “Pe 28 august Rusk m-a convocat urgent ca să-mi spună că a aflat despre mişcări de trupe sovietice neobişnuite de-a lungul graniţelor româneşti în ultimele 24 de ore. Fuseseră deja speculaţii în Occident despre posibilitatea unei invazii sovietice a Romaniei, bazate în general pe refuzul acesteia de a lua parte la acţiunea comună cu celelalte state ale Tratatului de la Varşovia, contra Cehoslovaciei.Într-adevăr, scrie Dobrînin, Moscova era profund iritată de liderul României, Nicolae Ceauşescu, şi trupe sovietice erau angajate în manevre tactice demonstrative în apropierea frontierei româneşti. Dar Moscova nu se gândea realmente să invadeze România, pentru că nu s-a îndoit niciodată de stabilitatea regimului comunist de acolo” (pag.182)

          Aceste mişcări de trupe erau atent urmărite de serviciile occidentale de informaţii care le-au transmis rapid preşedintelui Johnson aflat în concediu la moşia sa din Texas. Acesta l-a contactat telefonic imediat pe Rusk căruia i-a dictat pentru Brejnev un mesaj “emoţional” descris astfel de Dobrînin: “În numele omenirii, vă cerem să nu invadaţi România, deoarece consecinţele ar fi imprevizibile. De asemenea sperăm că nici un fel de acţiuni nu vor fi luate împotriva Berlinului Occidental, care ar putea provoca o criză internaţională majoră, pe care suntem preocupaţi s-o evităm cu orice preţ. Toate astea ar fi dezastroase pentru relaţiile sovieto-americane şi pentru întreaga lume”(pag.183)

          Alarmat, Dobrînin s-a întors la ambasada URSS de unde a trimis Kremlinului o telegramă cifrată cerând imperativ şi fără întârziere un răspuns pentru calmarea situaţiei create de România la Washington. N-a durat mult şi Dobrînin s-a întors la biroul ministrului de externe american cu următorul mesaj de la Kremlin: “Sunt instructat să vă informez că rapoartele despre o mişcare iminentă a forţelor militare sovietice în Romania sunt special concepute de anumite cercuri pentru a induce în eroare guvernul american şi nu corespund realităţii. Acelaşi lucru se aplică în totalitate şi Berlinului occidental.” (pag.183) Dean Rusk a răsuflat uşurat.”

          http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/numele-omenirii-va-cerem-sa-nu-invadati-romania

          “Radu Dobriţoiu: Acum, înainte de a trece la o corespondenţă primită de la Ierusalim – pentru că vorbeam totuşi de arme secrete şi din partea Israelului -, aş dori să aduc aminte de 1968, de o anumite legendă a respingerii de către Armata României a unei invazii sovietice cu o armă secretă. Domnule Dorin Matei, ce informaţii aveţi dvs despre acest episod? Bunicii noştri vorbeau, părinţii noştri vorbeau despre acest episod pe care îl rememorau din 1968; cu un anumit maior Kuzneţov vorbeam eu în anii ’80 şi îmi povestea despre această operaţiune – se vorbea despre o armă cu laser.

          Domnule general Decebal Ilina, dvs aţi fost şi şef al Departamentului de Informaţii al Armatei, aţi avut acces la alte surse de informare. Dvs ce ştiţi despre acest episod din 1968 despre care au vorbit foarte mult militarii, despre această legendă a respingerii unei invazii sovietice?

          Decebal Ilina: Cu siguranţă că e o legendă. Nu există în documentele oficiale şi în documentele secrete ale instituţiilor. Vă imaginaţi că ataşaţii militari cu asta se ocupă, cu culegerea informaţiilor din ţara respectivă cu privire la o potenţială agresiune sau la un potenţial atac împotriva propriei ţări. N-au existat astfel de preocupări. Sigur, legende există foarte multe. Nu se poate să pregăteşti şi nu se putea în 1968 ca marea Uniune Sovietică să pregătească un atac fără să existe nişte indicii – să mobilizeze, să deplaseze trupe, să le pregătească, să le apropie de graniţă, de frontiere ş.a.m.d.

          Radu Dobriţoiu: Se vorbea de divizii de tancuri.

          Decebal Ilina: N-au existat. Eu n-am avut niciun /…/ de la ataşaţii militari. Sigur că a existat mult folclor, sigur că probabil în anumite cancelarii se discuta că, dacă au făcut-o acolo, pot să o facă şi aici. Cât priveşte o armă secretă care i-ar fi putut descuraj pe sovietici la vremea respectivă, n-a existat niciodată. Eu vreau să vă spun că în afară de laboratoarele Institutului de la Măgurele n-au existat altfel de preocupări şi cu atât mai mult realizări în ceea ce priveşte folosirea industrială a laserului în fabricarea unor arme care i-ar fi putut…”

          http://www.romania-actualitati.ro/arme_secrete_in_echilibrul_geostrategic-31834

          • Acuma sincer, s-ar fi asteptat cineva sa recunoasca cineva oficial asa ceva? Mai ales cineva cu functiile alea?

            Eu am citit ceva de Larry Watts, e un istoric american care a avut acces la niste arhive mai secrete si care spune ca rusii (si ceilalti din Pact) chiar vroiau sa scape de Ceausescu si sa aduca Romania “pe calea cea dreapta”‘ adica sa asculte de Moscova. Sunt tot felul de documente, declaratii in arhive, discutii intre ei. Atata doar ca nu au facut-o militar (desi momentul cel mai favorabil ar fi fost in 1968), cine stie din ce motive, arme secrete sau nu.

            Cert e ca a fost intentia asta totusi

            • Pai e simplu de ce.In Cehoslovacia s-au dus eliberatori.Erau pregatiti de razboi,in caz ca…
              In Romania sigur ar fi fost razboi.Iar americanii erau dispusi sa ne ajute cu echipament,prin Iugoslavia.Care Iugoslavie era dispusa sa permita tranzitul.
              Sovieticii ar fi castigat acel razboi,iar Romania anilor 70 dpdv al nivelului de trai nu ar fi existat.Insa pt. sovietici,razboiul cu Romania ar fi fost Afganistan x 50.

          • E ciudat si ce spune mesajul presedintelui american. Cand e vorba de Romania spune :
            “În numele omenirii, vă cerem să nu invadaţi România, deoarece consecinţele ar fi imprevizibile.”

            Cand e vorba de Berlin:

            “De asemenea sperăm că nici un fel de acţiuni nu vor fi luate împotriva Berlinului Occidental, care ar putea provoca o criză internaţională majoră, pe care suntem preocupaţi s-o evităm cu orice preţ.”

            Parca suna mai spectaculos si periculos cererea pentru Romania decat cea pentru Berlin (care apartinea de Germania, deci de NATO).

            Adica, ce consecinte imprevizibile pentru omenire in intregul ei putea avea invazia URSS in Romania (in timp ce o actiune contra Berlinului provoca doar o criza majora internationala)?

          • Adica,la Moscova erau siguri in comunistii din Bucuresti…. Sigur, Cehoslovacia era mai la vest, mai aproape de ajutor..

    • Cum mama supararii mai poate avea cineva aroganta sa creada ca suntem singura civilizatie di Univers. Mai frate Moldovene (de peste Prut)… de unde pana unde atata infatuare?

  • Am dat din nimereala acu ceva vreme peste un comentariu pe un site. Era acolo un tip care cica stia el despre arma asta (si avea si documentatia zicea el). Nu era vorba de un laser, ci de un dispozitiv cu niste unde radio nu stiu de care, si care formau plasma de-a lungul lor, ionizau aerul si atrageau nu stiu ce molecule de acolo etc.
    La momentul in care se uneau astea doua unde si plasma din jurul lor se formau niste energii si temperaturi uriase (pana la zeci de mii de grade) care vaporizau orice tinta. Ceva asemanator cu niste idei de-a lui Tesla care au dus si la explozia de la Tunguska (unii spun ca acolo a fost un experiment a lui Tesla scapat un pic de sub control)

    Ce am considerat interesant e ca la vreo 4 ani dupa ce scrisese tipul ala treaba asta a aparut un articol la BBC care spunea ca Pentagonul a creat o arma laser care actiona ca un fulger. In varianta americana arma folosea o raza laser (nu o unda radio) pentru a ioniza aerul si a forma plasma in jurul ei, la fel ca ce spunea tipul ala.
    Tot asa se spunea ca dezvolta energii uriase pentru un timp foarte scurt (milisecunde), cat sa alimenteze un orasel.
    Cum arhiva lui Tesla a fost luata de FBI la moartea lui, cred ca tot de acolo au luat si ei ideea. Oricum din ce am citit Coanda a stat de vorba cu Tesla la un moment dat, dar tipul ala vorbea de altcineva care ar fi construit arma asta, si chiar ar fi numit-o “instalatie anti-satelit” sau ceva de genu. Tre sa caut sa vad daca mai gasesc unde scria el pe siteul ala, nu am timp acum

    • lucrurile astea trebuie luate cu un scepticism sanatos. adica nici cazut in extrema “am avut laserul, i-am spart”, dar nici in extrema “asa ceva nu se exista”.
      ceva exista mai mult ca sigur, macar americanii si rusii au super-arme.
      ganditi-va ca f117 a fost cunoscut abia dupa panama, cand zburase in misiuni.

  • rusii l-au avut pe stilleto asta de aici
    http://www.militaryphotos.net/forums/showthread.php?191585-Secret-Soviet-laser-tank-1K17
    dar in 1990 cu laser solid state

    americanii au avut si ei o gramada de chestii “inumane” cu laser, care te orbeau daca te uitai prin luneta sau binoclu la o jucarie de-a lor care era dotata cu jammer electroptic
    si la noi, a orbit prin anii 90 unul la IFA de la laseri care nu a vrut sa zica la ce lucra

    da ca sa dezlipesti o retina iti trebuie un laser de puterea astora de opereaza pe ochi cu ele
    sa topesti 40 de tone de T55, trebe ceva mai multa energie

  • paul tu o dai inainte cu refrenul cu “topitul tancurilor”, vad. n-a topit nimeni tancurile, ok? nu asta e discutia.

    laseri pt “orbire” au folosit si britishii in 82 in falklands

  • Nu stiu daca am mai postat asta dar sigur americanii aia nu se inseala? Adica bolovanul avea 15-17 metri si masa de 10000 de tone? Deci este mai mic decat un camion Iveco dar cantareste cat un distrugator si are o densitate de pitica alba.

  • Dacă il considerăm o sferă cu diametrul de 15-17 m, ar fi avut un volum între 1.766 și 2571 metri cubi și, în funcție de densitate , o masă între 4.500- 6.800 tone dacă era din granit și între 13.000-20.000 tone dacă era din fier.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: