Istorie

Un pic despre dueluri. De la 1873

În căutările și scormonirile de prin cărți și acte vechi cu miros de alte vremi și maniere, mi-a picat ochiul pe o reglementare un pic mai specială. Deciziunea ministerială, căci acesta este termenul sub care este denumită, tratează o problemă ce subzista în societate de ceva timp, dar care se impunea a fi rezolvată, pentru a nu pune în pericol însăși structura de comandă a tinerei armate române. Vorbim aici de problemele de onoare care nu se puteau rezolva decât printr-o acţiune ce venea din vechime şi anume duelul!

Mai jos se poate vedea reproducerea textuală a unui asemenea document aşa cum apare el, păstrând limbajul epocii şi cât mai mult din scriere.

 

No. 7694 Circulară ministerială către D-nii comandanţi ai divisiilor teritoriale, şefilor de corpuri şi şefilor de serviciu.

(Direcţia Personalului)

Bucuresci, 30 Iulie 1873

Domnule Comandant,

Uă vechiă tradiţiune esistă încă în totă lumea, aceea care face pe omeni pentru conflicte între denşii, calificate cestiuni de onore se’şi facă ensuşi dreptate prin arme şi afară de lege; ast-fel se urmeză şi între oficiari, nu numai în armata nostră deră încă în tote armatele celorlalte State; acesta însă nu constituie mai puţin uă datoria din partea ministerului d’a lua măsuri spre a opri, pe cât va sta prin putinţă, asemenea întâlniri cari, adesea pentru cestiuni de puţină gravitate, pricinuiesc răniri sau chiar mortea unor oficiari, atât de folositori armatei şi cari datoresc numai ţerei sacrificiul vieţei lor.

Decă acestea sunt adeverate pentru luptători, mesurile cele mai severe trebuiesc luate contra martorilor, cari avend pentru denşii sângele rece şi cărora fiind încredinţate onorea şi vieţa luptătorilor, n’ar face tot ce le-ar sa prin putinţă pentru conciliarea lor, sau n’ar fi corecţi în regularea şi observarea luptei care, din causa celei mai mici negligenţe din parte-le, pote lua caracterul unui adevărat asasinat.

Germania de Nord este singurul Stat care a luat iniţiativa unor asemenea disposiţiuni prin creaţiunea de consiliuri şi chiar tribunale de onore.

Pene când se va regula acesta şi la noi, într’un mod definitiv, am crezut a mea datoria a lua următorele mesuri pe cari vi le recomand, domnule comandant, spre uă severă şi conşciinţiosă aplicare.

  1. Ori-ce conflict s’ar ivi între doui militari, ei sunt datori a denuncia faptul şefului corpului sau al serviciului care, fiind respunzetor pentru disciplina şi onorea corpului, judecă şi hotărasce în presenţa oficiarilor, cari fac parte din acel corp sau serviciu, care din duoi are se facă scuse celui-lalt, după care declară onorea satisfăcută. El, după gravitatea faptului, pedepseşte pe culpabil, sau, deca casul este mai grav, cere ministerului prin calea erarhică numirea unei comisiuni de trei oficiari prevezută de legea poziţiei oficiarilor, pentru punerea culpabilului în neactivitate pentru rea conduită sau greşeli grave în serviciu.

Şeful corpului sau al serviciului, deca faptul e şi mai grav, poate cere chiar numirea unei comisiuni de anquetă, pentru a se pronuncia asupra casului de reformă al militarului.

  1. Deca afară din tote previsiunile poliţiei militare duelul ar avea loc, se vor aresta de îndată atât luptătorii cât şi martorii, şi divisiunea teritoriale va orândui de urgenţă cuvenita cercetare spre a se trămite toţi înaintea justiţiei conform legilor.

Aceste dispositiuni se aplică şi la cele-lalte elemente ale puterei armatei, îndată ce faptul s’ar fi petrecut între doui ostaşi pe timpul aflării lor sub arme.

Primiţi ve rog, D-le comantant, încredinţarea consideraţiei mele.

Ministru de resbel, general Florescu

 

Putem observa de aici că practica duelului rămăsese una destul de mult întâlnită în epocă dacă a fost nevoie ca să se ia o asemenea măsură. Măsurile luate sau, mai bine zis, ce se cereau a fi luate erau unele destul de dure, întâi pe plan intern şi apoi cu deferirea lor în justiţie, care judeca duelul ca o crimă sau tentativă şi complicitate pentru toate părţile implicate. Mai putem vedea faptul că o problemă de onoare trebuia să fie combătută prin atingere tot la aceasta, dueliştii fiind datori în primul rând ţării cu viaţa şi apoi problemelor personale.

Un alt aspect de interes este apariţia termenului de poliţie militară. Trebuie înţeles însă faptul că nu se face referire la arma existentă astăzi ci la atribuţiile de ordine şi disciplină militară ce reveneau comandanţilor care puteau dispune măsuri în acest sens. Pentru aceste misiuni se puteau detaşa subunităţi din cadrul propriei unităţi.

Mai jos redăm o cutie de pistoale din colecţia Muzeului Militar Naţional.

Pistoale de duel - Colecţia MMN

Pistoale de duel – Colecţia MMN

Putem observa că pistoalele sunt cu capsă percutantă şi că trusa conţine toate piesele necesare pentru încărcare, curăţare şi confecţionarea gloanţelor. Aceste pistoale se executau la comandă, foloseau gloanţe sferice şi aveau, de cele mai multe ori, ţeavă lisă. Motivul pentru care acestea se foloseau chiar şi după ce apăruse glonţul Minie, cu formă semielipsoidă şi apoi cartuşul cu capsă era unul cât se poate de simplu: chiar dacă onoarea impunea satisfacţie, de obicei aceasta mergea până la prima picătură de sânge cursă. Astfel, armele erau construite să nu aibă o putere şi o precizie prea mare, ca totuşi dueliştii să nu se ucidă reciproc, doar să se rănească.

Am onoarea! /O

dr. Emil Boboescu

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: