Armata Romana

Un episod din prizonierat: colonelul Sturdza cauta voluntari romani

Astăzi, onorată asistenţă cititoare, am să vă redau un episod descoperit recent într-o lucrare de memorialistică legată de primul război mondial. Episodul este unul mai special deoarece vorbeşte despre prizonierat, un subiect ce în istoriografia noastră a fost mai puţin tratat, fiind şi mult mai dificil, de altfel, decât restul subiectelor.

Momentul la care doresc să fac astăzi referire l-am găsit în lucrarea Amintiri din viaţa militară. Jurnale de război şi din prizonierat ce aparţin lui Constantin C. Popian, personalitate legată de cultura românească, în special teatrul popular şi naţional. Lucrarea a apărut sub auspiciile Editurii Militare şi este, de fapt, o ediţie îngrijită de urmaşi, unde s-au regăsit mai multe serii de caiete de memorii, jurnale şi alte scrieri cu privire la viaţa militară a lui Popian. Acesta a intrat în armată ca soldat în termen redus, fiind absolvent bacalaureat. În timpul primului război mondial ajunsese la gradul de sublocotenent de rezervă şi activat în cadrul Regimentului 42 Infanterie Vâlcea, unitate de rezervişti ridicată ca replică la mobilizare a Regimentului 2 Infanterie Vâlcea. El cade prizonier odată cu retragerea Armatei Române din faţa Sibiului în zona Pasului Turnu Roşu, stând în prizonierat în Germania aproape doi ani.

Acum să revenim la episodul pe care doresc să-l prezint aici. El s-a petrecut în lagărul de prizonieri din Schwarmstadt şi are legătură cu colonelul Alexandru Sturdza, cel care a trădat trecând de partea inamicului, considerând că locul său este aproape de centrali. Germanii începuseră să-l folosească pe post de “apostol”, cum îl denumeşte Popian, pentru a strânge o eventuală armată în Germania, care să dea lovitura de graţie guvernului instalat la Iaşi. Aceste aspecte nu erau însă cunoscute în lagăr, prizonierii fiind informaţi doar că vor fi trimişi doar în teritoriul ocupat şi trecuţi la diverse munci.

În lagărul mai sus menţionat colonelul Sturdza, împreună cu un “mic stat major” creat special pentru aceste deplasări a tot încercat să convingă ofiţerii români capturaţi de bine-facerile regimului propus de acesta, cam timp de o săptămână. Dar să-l lăsăm pe Popian să povestească mai departe:

[…] Şi, ca o supremă încercare, a făcut apel la Komandatura lagărului să fim scoşi pe platoul de apel şi în faţa Komandantului să ne ţină o cuvântare înflăcărată şi noi să răspundem: Da! ori Ba! 

Noi îl stimam mult pe octogenarul nostru Komandant, colonelul Dienst, care la 1870 fusese prizonier la francezi şi era alsacian. Când venea în uniforma de Totenhussaren (n. red. “husarii morţii”, denumirea Regimentului 2 Husari de gardă prusac, dată de faptul că purta craniul cu două oase ca însemn şi avea ţinuta veche neagră), avea 2 metri înălţime şi era, pe cât de sobru, pe atât de cuminte şi drept. El a ales pe prizonierii cu “Da!” la o parte, pe cei cu “Nu!” în altă parte şi a dat cuvântul colonelului Sturdza, care, o fi fost el ofiţer de soi, dar orator ioc. 

A început prin a batjocori Moldova cea pângărită de ruşi şi de senegalezi şi să ne facă laşi, dacă nu acceptăm propunerea lui. Într-un moment de rumoare şi proteste din partea grupului “Nu!”, în care am avut cinstea să fiu, se desprinde din front locotenentul aviator Cantacuzino-Paşcanu, înalt şi chipeş, şi, repezindu-se ca un uliu, se opreşte în faţa lui Sturdza, îl scuipă în obraz şi-i rupe epoleţii de pe umăr şi-i calcă în picioare. Un Huo! formidabil dinspre grupul “Nu!” şi unii se pornesc spre Sturdza. Von Dienst comandă “Ruhe!” (Linişte!) şi apoi “Wache, zur Maschinengewehr!” (Gardă, la mitralieră!)

S-a făcut linişte şi, cu calmul obişnuit, Komandantul a ţinut o scurtă cuvântare cu finalul acesta: “Ca ofiţer al armatei germane, nu pot decât să aprob acţiunea colonelului Sturdza; ca cetăţeand german, însă, felicit pe Oberleutenantul Paşcanu”

Îşi poate închipui oricine ce-a urmat şi care a fost reuşita “trădătorului” în lagărul Schwarmstadt. 

Episodul mai sus prezentat este interesant pentru cititorii de istorie militară naţională din două puncte de vedere. Pe de-o parte, aflăm despre activitatea colonelului Sturdza, cel mai de seamă “trădător”, lucruri ce sunt puţin cunoscute astăzi, iar, pe de altă parte, observăm şi starea morală ce exista în prizonieratul românesc din primul război mondial. Scrieri asupra acestor probleme au apărut în epocă dar nu au rejudecate şi republicate din punct de vedere al istoriografiei contemporane, decât într-o mai mică măsură, aici având unul dintre aceste exemple.

Mai jos, câteva imagini din lucrarea de autor.

IMG_5960

 

IMG_5956

Am onoarea! /O

P.S. Vinerea istorică apare în orice zi, doar e istorică…

 

drd. Emil Boboescu

13 Comments

  • In primul razboi Germania Kaiserului inca se purta cavalereste cu ofiterii prizonieri,cred ca in WW2 n-ar fi fost posibil un gest asemanator.

    • Conditiile erau relativ bune pentru ca Germania avea un interes major ca Romania sa incheie pace sau sa treaca de partea lor cat mai repede.

      Cat priveste “onoarea” lor avem “n” exemple din timpul ocupatiei militare din oltenia, muntenia si dobrogea din 1916 – 1918. Autoritatile puterilor centrale au manifestat acelasi comportament barbar de exploatare a populatiei romanesti ca si rusii.

      • Din aceste motive avem şi o luptă de rezistenţă dusă şi condusă în mare parte de ofiţeri sau subofiţeri rezervişti rămaşi în teritoriu, mulţi fiind şi învăţători locali, care ajung executaţi de gloanţele ocupantului.

    • Foarte corect, aşa am găsit şi eu la aceeaşi cautare însă am preferat să folosesc denumirea originală aşa cum am găsit-o în textul de autor.

  • Ceva asemănător am citit despre colonelul Sturdza, dar atribuit generalului von Gerock: ,,Când un soldat face un pas ca al lui şi pune tot ce are mai scump în viaţă pe o singură carte, trebuie ca în mâna cealaltă să ţină revolverul… Personal nu mă aştept la prea multe de la acţiunea lui. Colonelul român e un idealist, dar, din pacate, un idealist bolnav…”.
    Puteti încerca studiul lui Glenn E. Torrey: “When Treason Was A Crime – The Case Of Colonel Alexandru Sturdza Of Romania”. E găsibil pe net.

  • Recent am primit de la arhivele militare dosarul bunicului meu Sublocotenentul in rezerva Brosteanu N. Vasile. De la Magura Bacau. Pe 19 decembrie 1916, la Cotesti, Ramnicul Sarat fiind in ariergarda, a fost incercuit si capturat de catre trupe bavareze. A fost dus in lagarul de ofiteri prizonieri, de la Crefeld.In vestul Germaniei , langa Olanda. Acolo a stat un an, pana la 28 noiembrie 1918 cand a fost repatriat. La cererea colonelului Sturza, 300 de ofiteri romani au semnat o lista prin care se obligau ca la intorcerea lor in tara sa nu atace trupele de ocupatie germane si sa lucreze in administratia civila a guvernului roman din zona ocupata. Bunicul meu, inginer silvic de profesie, a lucrat la Primaria Bucuresti, distribuind lemne de foc administratiei romanesti si populatiei. In 1920 i s-a deschis proces la Curtea Martiala. Pentru colaborare cu inamicul privitor la predarea sa prea usoara si la faptul ca s-a intors din lagar semnand lista col.Sturza. Toate referintele date de camarazii ofiteri cu care a luptat pe diferitele fronturi din Transilvania si pe crestele Carpatilor i-au fost favorabile. Fiind caracterizat ca un bun ofiter si patriot. Ca s-a predat pentruca situatia era disperata. Maiorul comandant al batalionului murise ca un erou, trupa romana nu mai avea decat 80 de soldati, care nu mai aveau munitie. La Bucuresti SubLt Brosteanu Vasile a refuzat sa coopereze cu trupele germane de ocupatie limitandu-se sa se ocupe de lemenele de foc pentru populatie. Tribunalul militar l-a achitat si a propus inaintarea sa in grad de locotenent in rezerva. Imediat generalul Ernest Brosteanu, care ii era var, a dat un ordin prin care a dispus pedepsirea prin neinaintarea in grad pe timp de un an .

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: