Accidente aviatice Aviaţie Diverse

Ultimul zbor al Tiganului

Mi-17

Mi-17

Un extract dintr-o poveste pe care-am scris-o candva.

<< Dupa ce au plecat pasagerii, noi am ramas in elicopter o perioada, apoi l-am inchis si am mers in aeroport. Se lasase frigul. Vremea la Iasi era si mai nasoala. Plafonul era jos si burnita. Pe la ora 2 dupa-masa vin si pasagerii grabiti. Ne-au zis ca se grabesc inapoi spre Bucuresti.

Am pornit, totul normal si decolam in viteza. Vremea se stricase rau. Vizibilitatea era foarte mica si dupa ce am trecut de dealurile de la Mogosesti – Hadâmbu am intrat in givraj. Nu era nimic prea spectaculos, am zburat in conditii si mai grele de atat, dar toti eram concentrati pe zbor. Nu am vorbit deloc de la decolare pana cand s-au aprins becurile. Unul cate unul, becul pompei de combustibil din rezervorul drept, apoi becul pentru pompa din rezervorul stang.

“S-au aprins pompele!” zic repede in timp ce ma uitam la acele litrometrului care aratau ca inca mai avem gaz destul in rezervoare.

Iulica ii da un bobarnac la indicator, poate inghetase ceva. Opresc din AZS circuitul de alimentare cu energie electrica a indicatorului. Cade acul la zero si repornesc circuitul si nu mai urca acul decat pana la putin sub 300 si atunci se aprinde si becul “300 de litri”.

Ce dracu’ se intamplase? Unde am pierdut gazul asta?

“Ne intoarcem la Iasi!” a decis Petcu in timp ce incepuse sa intoarca elicopterul. Vremea era in continuare nasoala. Abia ce trecusem de Pungesti si inca eram in viraj pe stanga cand s-a oprit motorul drept. S-a oprit fara niciun fel de simptom, brusc. Incerc sa-l pornesc si nimic. Doar a urcat pana pe la 20 de procente apoi s-a oprit din nou. Era groasa. Ori ramasesem fara gaz, ori inghetase priza de admisie, ori ambele. In timp ce incercam pornirea motorului drept, s-a oprit si motorul stang. A tacut. S-a facut liniste in elicopter, se mai auzea doar elicea portanta cum bate. Eram inca in viraj, inclinati pe stanga vreo 5 grade, afara nu vedeam aproape nimic si dedesubt stiam ca sunt dealuri impadurite. Aveam cam 350 de metri inaltime fata de nivelul marii, adica aproximativ 100 de metri fata de sol. Eram destul de jos. Incercam sa stam sub plafon.

Elicopterul a inceput sa o ia la vale rapid. Am vazut copacii cum se apropie si intra in cabina. Am vazut cum o craca a agatat geamul lateral a lui Petcu. Imi amintesc de scartaitul morbid al crãcilor copacilor pe fuzelajul elicopterului. Parca, dragul de Mi-17 inmatriculat 603, “Tiganu’ ” cum ii ziceam noi, urla de durere si incerca sa se salveze. Elicopterul a cazut pe stanga. Am simtit un oftat enorm, ca si cum un animal mare si-a dat ultima suflare. Imi aduc aminte cum am zburat prin parbriz. Parca m-a impins cineva din spate. De la lovitura cu parbrizul mi-am pierdut cunostinta. Nu stiu cat am stat in stare de inconstienta. M-a trezit un vuiet enorm. Am inceput sa-mi amintesc si sa realizez ce mi s-a intamplat. M-am verificat rapede sa vad daca am ceva rupt. Eram ok. Aterizasem intr-o balta de noroi. Am inceput sa strig dupa Petcu, dupa Iulica dupa pasageri. Si tot urlam si cautam printre fiare, printre flacari. Urlam dupa ajutor, dupa colegi, dupa oameni, dupa oricine. L-am vazut pe Petcu in scaun, era inca legat in centuri si mi-am dat seama ca a murit. Pasagerii au murit si ei. A cazut reductorul peste ei, o tona cat are el. L-am vazut pe Iulica ridicandu-se. Alerg spre el sa-l ajut. Am vazut ca-i ardea mana dreapta si i-am stins-o cat am putut de repede. L-am luat apoi la intrebari sa-i vad starea. Umbla de nebun printre fiare si nu stia ce s-a intamplat. Umbla si vorbea fara noima. I-am trecut mana peste umarul meu si l-am dus departe de epava sa se linisteasca.

Pe vremea aia nu erau telefoane mobile. Nu aveam cum sa anuntam la unitate, salvare, politie, pompieri. Trebuia sa ajung in primul catun si sa sun de acolo. Pe Iulica nu puteam sa-l car in spate asa ca l-am lasat langa un copac. L-am invelit cu combinezonul meu si i-am zis sa stea acolo ca eu ma duc sa caut ajutor.

M-am orientat repede ca sa stiu in ce directie sa o iau. Am luat-o spre nord-vest ca stiam ca o sa ajung la Pungesti. Am mers vreo 15 minute prin namol, am iesit intr-o poenita si am dat de un taran cu caruta. Vazuse elicopterul si venea sa vada ce s-a intamplat. I-am zis ca sint unul din membrii de echipaj si sa mergem repede la epava sa-l luam pe Iulica pentru ca e ranit ca sa-l ducem la spital. Ajungem inapoi. Iulica era unde l-am lasat. L-am urcat in caruta.

“Hai, Iulica, trezeste-te si miroase psihoza” ii zic.

Am ajuns in sat, pe Iulica l-am dus la dispensar, iar eu m-am oprit la postul de politie unde am raportat ce-am patit. De aici stii ce s-a intamplat in continuare.  >>

 

 

Pe 21 noiembrie 2014 la Malancrav, judetul Sibiu, un elicopter IAR-330 Puma apartinand Bazei Aeriene de la Campia Turzii s-a prabusit.

Sa nu-i uitam pe cei care nu mai sunt:

Comandor Artur-Grigore Palfi

Capitan Rares-Cosmin Moldovan

Capitan Razvan-Aurel Moldovan

Sublocotenent Andrei-Catalin Apostol

Maistru Militar cls. 1 Paul Badescu

Maistru Militar cls. 2 Dorin Fodor

Maistru Militar cls. 3 Vasile-Marian Gadalean

Maistru Militar cls. 3 Constantin-Dorin Filip

 

Ii uram Maistrului Militar cls. 1 Valentin Bora insanatosire grabnica si sa fiti puternic!

 

-Bogdan MOVILEANU-

 

%d bloggers like this: