BTR-4, Made in Ukraine

BTR-4, Made in Ukraine

Informaţii legate de o posibilă tranzacţie între Ucraina şi Nigeria apăruseră încă din toamna anului trecut.

În Septembrie, fabrica de blindate de la Lviv informa însă doar despre repararea unor tancuri T-72AV şi vânzarea acestora către Nigeria. Cât despre transportoarele amfibii blindate BTR-4E, se pare că Nigeria a cumpărat o parte din cele refuzate de către Irak.

Vestea asta mă intrigă. Nu mă bucur pentru succesul ucrainienilor şi am două motive pentru care nu o fac.

În primul rând, mă uit la noi: din diverse motive, întârziem cu prototipurile Saur şi TBT avansând în dezvoltarea lor cu viteza melcului. Nu vindem, căci oferta solidă ar putea cuprinde doar TAB-uri Zimbru care nu se ridică la nivelul competiţiei. În schimb, Ucraina vinde.

În al doilea rând, deşi sunt conştient că economiei ucrainiene îi va prinde bine aceastră tranzacţie, Ucraina are nevoie de aceste blindate (BTR-4E şi T-72AV) în conflictul în care este angajată.

Recent – apropos – preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat că ţara sa a recepţionat 100 de iteme din categoria echipament militar şi armament produse şi reparate de către industria de apărare proprie.

“Now we have means to defend our land. Ukrainians have morale and now they have also received means of protection.”

A mai spus preşedintele, informând apoi că bugetul apărării pentru 2015 va fi de 5 procente din produsul intern brut.

În lista de iteme se găsesc tancuri T-64BV, tunuri autopropulsate Pion calibrul 203 mm, vehicule de comandă, blindate KrAZ Spartan, elicoptere Mi-8 şi Mi-2, vehicule pentru îndepărtat obstacole, ambulanţe, arme de asalt Fort.

O sută de… din toate câte puţin, o bună parte doar reparate, reprezintă suficientul pentru Petro Poroşenko? Parcă am vorbi despre Albania, nu despre o ţară mare precum Ucraina aflată în pseudo-război cu Rusia.

BTR-4E, Slaviansk

BTR-4E, Slaviansk

BTR-4E este un APC 8×8 proiectat şi produs în Ucraina de către Fabrica Constructoare de Maşini Morozov.

În configuraţia de bază, BTR-4 este echipat cu o turelă Grom care dispune de un tun de 30 mm, un lansator automat de grenade, o mitralieră de 7,62 mm şi patru lansatoare de rachete antitanc. Turela este complet stabilizată în două axe.

Această versiune are o greutate de 17,5 tone, dar într-o configuraţie cu blindaj suplimentar ajunge la aproximativ 25 tone.

T-72AV în Nigeria

T-72AV în Nigeria

T-72AV este o versiune modernizată a tancului sovietic T-72B, care dispune de un blindaj nou, un motor nou şi sisteme de vizare moderne.

Tancul T-72AV a intrat în serviciul armatei sovietice în anul 1985. Şi Ucraina a realizat T-72AV, pe care le-a exportat în Congo, Kenya, Sudan.

T-72AV are o turelă pentru doi oameni situată în centrul cutiei blindate. Tunul standard 2A46 a fost înlocuit cu tunul 2A46M echipat cu un scut termic care reduce efectele mediului asupra acurateţii focului. Tunul poate lansa rachete antitanc dirijate laser 9M11.

T-72AV dispune de protecţie suplimentară dată de blindajul reactiv (ERA) Kontakt-1.

Sursa: Army Recognition

P.S.: Sper că Boko Haram nu dispune de arme antitanc la fel de puternice precum cele folosite de airsofterii care au făcut cioburi tancurile ucrainiene.

 

– Iulian Iamandi –