Antonov An-70

Antonov An-70

Uitându-mă în dimineaţa asta peste gard să văd ce mai fac vecinii şi mai ales prietenii noştri ucrainieni, am remarcat nişte noutăţi.

Prima, e una idioată: un nene polonez cu ceva importanţă, a dat la radio o declaraţie prin care propune introducerea în luptă a brigăzii comune polonezo-lituaniano-ucrainiene LITPOLUKRBRIG pe frontul din Donbas.

Acelaşi nene, Zbigniew Bujak, ştab în Solidaritatea, a mai declarat că ar fi fost fantastic ca militarii polonezi să lupte în tranşeele din Mariupol sau în aeroportul din Doneţk.

In my chickens, vorba românilor, luaţi-i paharul din mână! Este doar un politician care în caz de război va sta departe rău de linia întâi. De fapt, departe bine.

După trăznaia aliatului nostru, să trecem la treburi serioase: zilele trecute primul An-70 a intrat în serviciul Forţelor Aeriene ale Ucrainei.

Proiectat pentru misiuni de transport şi capabilităţi STOL, Antonov-ul 70 este un cvadrimotor care poate transporta 20 de tone la o distanţă maximă de 3000 de kilometri şi care poate fi operat de pe piste ne-betonate (are nevoie de 600 – 800 de metri) situate chiar şi la altitudini de până la 3000 de metri.

Motoarele D-27 răsucesc în două sensuri elicele, treabă care asigură avionului An-70 o viteză mare în regim de croazieră, dar şi un consum mai scăzut cu 20-30 % faţă de turbojeturile moderne.

Cam târzie realizarea asta, dacă ne uităm înapoi la întreaga poveste a programului An-70…

Dar, să le fie cu noroc!

Sursa: Air Recognition

 

– Iulian Iamandi –