Geopolitica

Turcia: vin americanii! Urmeaza nemtii si olandezii. Numai Patrioti!

Patriot SAM

Patriot SAM

Când aproape că sirienii se jugăneau reciproc pe lângă gardul cu turcii, peste care mai scăpau din când în când briceagul, aliaţii lor şi ai noştri se codeau să spună articolului pe nume. Acum, sirienii îşi modifică recensământul mai cu atenţie, dar li s-a năzărit Aliaţilor să-şi trimită artificiile în Turcia.

Da, pe Incirlâk au început să se verse militari americani şi echipament. Ştiţi, treaba cu rachetele Patriot… În câteva zile vor fi patru sute de yankei, iar până la finalul lunii vor fi aduse pe apă echipamentele.

În total, va fi vorba de şase baterii Patriot. Două americane, două nemţăşti şi două olandeze.

Maaare gest!

Noroc că nu eram 1. – aliaţi cu Aliaţii pe când românii din Republica Moldova se luptau, 2. – şi că n-au scăpat transmistrenii vreo bombardea prin vreo bătătură românească de dincoace de Prut.

Da, zic, noroc că nu s-a întâmplat aşa. Cine ştie, poate la primul mandat al preşedintelui Medvedev primeam şi noi o mână de ajutor NATO.

În fine, gestul contează. Şi poate că nu-i chiar pentru cine se pregăteşte, iar prezenţa a şase baterii Patriot în Turcia ar suplimenta umbrela în caz de ceva cu Iranul.

Sursa: RIA Novosti

– Iulian Iamandi –

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: