Scorpion

Scorpion

După ce ieri l-au prezentat pe Scorpion bulgarilor pe Graf Ignatievo, americanii de la Textron au pus roţile la Otopeni. Aşteptând să se contureze direcţia înspre care bate vântul, haideţi să facem o recapitulare.

Scorpion este un fel de… surogat de avion militar, promovat cu staniol în diferite culori.

Bun, acum că am făcut recapitularea, să mergem mai departe.

La bulgari s-a lăsat cu zbor. După trei ore de briefing riguros, doi piloţi vecini au zburat pe Scorpion câte o oră.

Ministerul bulgar al Apărării n-are în plan achiziţii de paseri aparţinând clasei oaspetelui american, dar Textron l-a promovat în Ţinutul Marilor Sere în general ca un posibil înlocuitor al avioanelor L-39ZA, în viitor Scorpion putând fi dezvoltat ca şi platformă pentru recunoaştere şi supraveghere, precum şi sub forma unei platforme de lovire care să completeze viitoarele avioane multirol.

Ca şi coincidenţă, ieri trebuia să se dezbată în Bulgaria problema achiziţiei de avioane multirol… Trebuia. N-a mai avut loc, aşadar lăsăm scaune libere pentru lobbyşti.

Dar, să-i lăsăm pe bulgari.

Scorpion e aici.

La noi.

 

– Iulian Iamandi –