Test drive cu Dacia Duster Army

Test drive cu Dacia Duster Army

Fără ca, la această dată, să fie o maşină de luptă din înzestrarea armatei, Dacia Duster 1.5 dCi 110 CP 4×4, în varianta Army, este prototipul rezultat în urma unei colaborări de trei ani, în care au fost implicaţi reprezentanţi ai companiilor Dacia, Uzina Mecanică Bucureşti, Electro Bit şi specialişti din cadrul Departamentului pentru armamente din Ministerul Apărării Naţionale.

Dacă la 1 Decembrie, SUV-ul românesc, inclus în dispozitivul de defilare, a surprins participanţii civili şi militari la paradă prin “proba de vizibilitate” dată prin trecerea sa pe sub Arcul de Triumf, în data de 17 decembrie, în Poligonul de încercări “Mihai Bravu” al Uzinei Mecanice Bucureşti, vehiculul de teren a dat, deopotrivă, “proba de traseu” şi “proba de foc” în faţa jurnaliştilor civili şi militari.

Ideea proiectului Dacia Duster Army a pornit, în fapt, de la producătorul autohton de automobile care, în strategiile sale de piaţă, a identificat între posibilii clienţi, instituţiile din sistemul naţional de apărare. Evident, plecând de la configurarea de bază a autovehiculelor Dacia Duster Laureate, aflate pe linia de producţie, inginerii au propus personalizarea tehnică a acestora în funcţie de destinaţia specială pe care beneficiarii o doreau.

Printre cei care au intrat în relaţia de colaborare au fost specialiştii Departamentului pentru armamente, prin semnarea unui protocol în care s-a expus un set de standarde militare fără de care Dusterul nu putea să se numească Army.

Colonelul dr. Alexandru Caravan din cadrul Departamentului pentru armamente, a declarat că alături de structura pe care o reprezintă au venit şi specialiştii Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare şi ai Comandamentului Logistic Întrunit.

“Iniţial a fost un test drive pe care Dacia l-a propus în 2010 partenerilor din sistemul de securitate, MApN, MAI, SPP, însă numai specialiştii noştri au considerat că este necesară iniţierea unui plan de testare-evaluare a maşinii, la vremea respectivă, de-abia intrată în producţie, pentru a identifica, pe de o parte, performanţele tehnice, iar pe de alta, restrângerile acestuia pentru aplicabilitatea militară. La finele anului 2012 am întocmit un raport de testare în care am expus limitările din punct de vedere operaţional.

La finele lunii octombrie 2013, am avut surpriza ca specialiştii de la Dacia să ne prezinte varianta pe care o vedeţi expusă aici, fără turelă, cu parte din probleme rezolvate, adică priză de 12-24V, alimentare exterioară, roll cage care permite răsturnarea maşinii fără să afecteze habitaclul, cabestanul din faţă, cârligul din spate, sistemul de iluminare blackout prin care vehiculul îşi direcţionează luminile către sol, rămânând puţin vizibil din exterior, scuturi de protecţie pentru subansambluri ale vehiculului etc.

În viitor, cei de la Dacia vor să extindă capabilităţile autovehiculului, să-l aducă mai aproape de cerinţele pe care armata le are pentru un astfel de produs: ar mai fi nevoie de mărirea sarcinii, de mărirea puterii motorului, de creştere a posibilităţilor de trecere peste obstacole, pante etc. Noi avem ca temă ulterioară să studiem până unde putem să împingem greutatea totală pentru a putea adăuga chituri de protecţie, blindaj. În continuare, avem un protocol semnat pentru a testa şi noua variantă.”

Dacia Duster Army este echipată cu o platformă telecomandată, compusă din sistemul de armament, aparatură de ochire, modul de observare. Platforma este realizată de inginerii Uzinei Mecanice Bucureşti, care au adaptat un echipament din dotarea dragorului de mine pe şasiu de tanc utilizat de Forţele Terestre.

În poligonul din Mihai Bravu s-au folosit numai cartuşe de manevră, mitraliera cal. 7,62 mm fiind manevrată din interiorul maşinii de către un operator prin intermediul unui joystick legat la un calculator integrat cu display touchscreen.

Directorul general al Uzinei Mecanice Bucureşti, Gheorghe Ioana, a prezentat contribuţia companiei sale, cunoscute ca “fabrica de tancuri”, în echiparea militară a autovehiculului Dacia Duster, varianta Army:

“Platforma teleoperabilă este una din cele cinci versiuni ale echipamentului. Prezenta versiune este una din aluminiu, cu greutate scăzută, fapt care ne-a permis să o montăm pe vehicule de tip Dacia. Nu vă ascund că încercăm să o adaptăm în continuare pentru a o echipa cu armament cal. 12,7 mm şi 14,5 mm. Avem o solicitare de la Romtehnica să adaptăm o platformă teleoperabilă pentru armament cal. 20 mm.”

Partea elecro-optică a platformei telecomandate aparţine companiei Digital Bit condusă de directorul Bogdan Bărbulescu:

“Sistemul are atât capabilităţi de luptă, cât şi de observare, fiind compus dintr-o cameră de observare de zi, o cameră termală şi, opţional, i se poate ataşa un sistem de telemetrare laser care permite aflarea distanţei unui obiectiv faţă de autovehicul. Este o concepţie proprie firmei noastre în care folosim aplicaţii embedded care ne permit să facem orice tip de upgradare şi dezvoltare ulterioară, prin simpla modificare a softului şi nu a hardului.

Ce am produs noi poate fi folosit de către Armata Română, însă noi vom promova acest produs şi la export. În echipament avem integrat şi modulul Battlefield Management System, deci avem inclusă partea de comandă şi control, astfel încât angajarea ţintelor să se facă atât prin analiza informaţiilor primite prin aparatura electro-optică, cât şi prin analiza informaţiilor primite de la observatorii avansaţi (înaintaţi).

Informaţiile sunt introduse pe harta digitală, urmând ca mai apoi să fie folosite de trăgătorul la mitralieră. Pe acelaşi calculator avem, pe de o parte, ecranul pentru echipamentul de luptă şi, pe de alta, harta digitală cu informaţiile despre amici (forţe proprii) şi inamici.”

În România, firma Renault care deţine producătorul autohton Dacia, are la Titu un centru tehnic numit Renault Technologie Roumanie (RTR), o structură responsabilă cu dezvoltarea vehiculelor, constituită din ingineri care răspund solicitărilor clienţilor prin produse configurate potrivit caietelor de sarcini ale acestora.

Unul dintre actorii implicaţi în realizarea şi promovarea în mediul militar al Daciei Duster, varianta Army, este şi Viorel Sălan, managerul general de la Teste şi Servicii – RTR:

“Maşina a fost realizată după ce am cules din piaţă exigenţele armatei care acum îşi poate monta echipamentele dorite. Noi nu am făcut altceva decât să prezentăm un autovehicul adaptat. După ce s-a făcut testarea, noi am răspuns la chestionarul pe care ni l-au dat reprezentanţii armatei, spunându-le că autovehiculul nu are echipamentele solicitate, dar că le poate permite prin montarea lor de către carosierii noştri. De altfel, carosierii români şi francezi lucrează la un proiect prin care pe Duster să poată fi adaptate chituri de protecţie suplimentare”.

Fără îndoială, Dacia Duster Army este un rezultat al colaborării dintre militari şi civili, prin care un produs, destinat iniţial utilizării exclusive în spaţiul civil, prin imaginaţie, ambiţie, capacitate tehnică şi parteneriat, să poată servi şi în spaţiul militar.

Între misiunile care pot fi îndeplinite cu un astfel de vehicul s-ar număra cele de patrulare, de asigurare a pazei perimetrale, de cercetare etc.

Sursa: Revista Fortelor Terestre

 

– Victor –