LCA Tejas

A început să-mi placă de ăsta mic. Între el şi FC-1 se va da lupta pentru câştigarea în istorie a locului pe care MiG-21 îl va lăsa vacant peste câţiva ani. Nu văd prea mare succes la export al celor două şi mă gândesc la o înlocuire a lui MiG-21 doar la categorie, nu şi la notorietate. Mai mult, cele două paseri vecine vor fi excelente în rol de carne de tun, bune la îngrămădeală, impresionante ca şi număr, etc. Desigur, excelente pentru poliţie aeriană…

Nu am mai visat de mult şi ăsta e unul dintre dezavantajele trecerii de la simplu blog la aspectele oficiale ale unui portal. Acum îmi vine s-o fac şi gândindu-mă la Tejas, FC-1, chiar şi la AMX, nu văd ceva impresionant, care să mă dea pe spate.

Ştiu că banii sunt problema. Dar zic că şi curajul ne lipseşte! Ori poate mândria de a avea rezultate, sau nu mai avem interesul de a face ceva?

Forţele Aeriene Române au în prezent nevoie de un avion care să îndeplinească în primul şi în primul rând misiunile de poliţie aeriană. Restul, au devenit mai puţin importante…

Dacă proiectele ARCA vor fi încununate cu laurii reuşitelor, ştiu eu nişte instituţii ale statului cărora ar trebui să le fie ruşine. În douăzeci şi doi de ani am fi avut un motor – printr-o metodă sau alta. Am fi putut demara producţia de IAR-95 şi acum, în 2012, am fi avut cu ce.

Ehe… unde-i apa aia rece? Se pare că de la caniculă mi se trage!

Îndărăt la ştirea-ştire: paserea indiană, monomotoare, subţirică în kile, supersonică şi agilă, efectuează în prezent probele finale şi testele de trageri cu armamentul întru obţinerea clearance-ului operaţional.

Testele curente cu Tejas au loc în Chandan, poligonul Pokhran din districtul Jaisalmer.

“Three of these Tejas aircraft have been taking off from forward Air Force bases to pound on an area with a variety of armaments – from precision guided bombs to conventional bombs weighing up to 500 kg during the tests. These exercises constitute the most important phase ahead of the aircraft’s formal induction by the Indian Air Force and are intended to ensure that the bombs are released and hit targets on the ground with accuracy,”

“The IAF officially accepted its first Tejas fighter on March 21, 2011. The Tejas is planned to be cleared for operational service by this year end. The initial weapon tests including bombing begun at Pokhran firing range last year. Tejas’ final operational clearance has reportedly been delayed till mid-2013 or later,”

Patruzeci de avioane Tejas LCA Mk 1 sunt comandate, urmând ca alte 10 escadrile (180 avioane) să fie dotate cu LCA Mk 2.

Sursa: Times of India

– Resboiu –