R-73 expusa in fata LanceR A 8107, Bacau, 2009

Ca urmare a rezultatelor slabe obtinute in timpul razboiului din Vietnam, Statele Unite au inceput dezvoltarea unei noi generatii de evioane de lupta, care sa includa invatamintele acumulate in perioada respectiva. F-14, F-15, F-16 si F-18 au fost gandite pentru obtinerea superioritatii aeriene, si implicit sa asigure superioritatea in lupta aeriana apropiata. La mijlocul anilor ’70, odata cu aparitia informatiilor despre noile avioane dezvoltate in Vest, in URSS a inceput dezvoltarea unui “raspuns simetric” care se va concretiza la inceputul anilor ’80 in doua noi avioane “de front” care sa contracareze noile amenintari “capitaliste”. Este vorba, evident de MiG-29 si Su-27.

Estimarile initiale referitoare la o noua racheta care sa inarmeze noua generatie de avioane sovietice, au aratat ca nici macar o versiune mult imbunatatita a R-60 nu ar satisface noile necesitati. Conform respectivelor estimari, noua racheta ar fi trebuit sa fie foarte manevrabila si asigure posibilitatea de angajare a tintei de la toate racursurile (“all aspect”).
Lucrarile preliminare de dezvoltare a rachetelor destinate noii generatii de avioane, au fost repartizate, prindoua Decizii ale Consiliului de Ministri din 26 iulie 1974, catre doua birouri de proiectare:

1. OKB Molnya, urma sa se ocupe de dezvoltarea unei rachete pentru lupta aeriana apropiata, foarte manevrabila si de mici dimensiuni – K-73. Racheta s-a vrut a fi o dezvoltare incrementala a R-60 dar datorita cerintelor de manevrabilitate ridicata s-a permis cresterea greutatii la un nivel intermediar intre R-60 si R-13;
2. OKB Vympel, urma sa se ocupe de dezvoltarea unei rachete cu raza scurta de actiune si capabilitati all-aspect. Aceasta ar fi trebuit sa fie o dezvoltare directa a K-13 cu un cap de autoririjare perfectionat si caracteristici aerodinamice mult imbunatatite.

Scara evolutiei: R-13M, R-14, R-60 si R-73

Cerintele de supermanevrabilitate ale rachetei au definit necesitatea noua arma sa poata atinge fara probleme unghiuri de atac de pana la 40 grade. La asemenea unghiuri de atac, eficienta suprafetelor de comanda clasice ale rachetelor aer-aer este aproape zero. Modificarea suprafetelor portante a fost de asemenea considerata inutila datorita distantelor scurte la care arma ar fi trebuit utilizata. Singura solutie viabila a fost considerata tranzitia catre unitati gazodinamice care sa asigure modificarea directiei de zbor. Avand in vedere dimensiunile reduse ale K-73, din considerente de spatiu, nu a fost luat in calcul un senzor all aspect.

Totusi, la Biroul de Poiectare Arsenal din Kiev a fost dezvoltat senzorul de autodirijare Mayak (OGS MK-80), cu un nou senzor IR si dimensiuni suficient de compacte. Noul Senzor asigura achizitia tintei pana la unghiuri de 60 grade (fata de axul armei), de 12 ori mai mult decat cel de pe R-60. Mai tarziu, limitele de miscare a senzorului au fost marite pana la 75 grade fata de axul armei. Viteza unghiulara de urmarire a tintei era de 60 grade pe secunda. Senzorul Mayak era prevazut din start cu contra-contramasuri. Astfel, pe langa cresterea plansei de sensibilitate a elementului fotodetector, a fost introdus un element care sa masoare variatia puterii radiatiei IR in timp, precum si un procesor digital de semnale cu mai multe canale; senzorul putea face deosebirea intre capcanele termice (flare) lansate de tinta si radiatia constanta emisa de motorul acesteia. De asemenea, algoritmii pilotului automat au fost modificati astfel incat sa se tinteasca un punct din fata ajutajelor motoarelor avionului tinta, asigurand lovirea unor elemente sau sisteme esentiale ale acesteia.

R-73

In ciuda lipsei une cerinte formale ca racheta sa poata angaja tinte idiferent de racurs, echipa de proiectare/dezvoltare a K-73 a decis adoptarea senzorului Mayak, considerand ca mai devreme sau mai tarziu, o racheta cu capabilitati all aspect va fi oricum solicitata. Totusi, asigurarea acestor capabilitati presupunea cresterea dimensiunilor si a greutatii. Proiectul initial, fara suprafete de comanda sau portante avea manevrabilitatea limitata, unghiurile mari de atac sunt necesare in cazul luptei aeriene manevriere nefiind compatibile cu aceasta configuratie aerodinamica.

Pentru o perioada proiectantii au luat in calcul o formula fara suprafete aerodinamice de comanda dar in cele din urma s-au oprit asupra uneia cu sase planuri. Utilizarea unui sistem de comanda integral gazodinamic, limita timpul de zbor controlat la timpul de ardere a motorului racheta, lucru care limita in mod semnificativ flexibilitatea tactica de intrebuintare. S-a decis adoptarea unei configuratii aerodinamice asemanatoare cu cea a R-60. Totusi echipa de proiectare a trebuit sa asigure stabilitatea rachetei in cazul utilizarii unui pilot automat care folosea clasicele giroscoape. S-a renuntat la roleroane, utilizandu-se in schimb eleroane interconectate cinematic, formula care nu a dus la cresterea masei rachetei. De asemenea in sectiunea de coada a rachetei erau dispuse elementele de comanda ale sistemului de control gazodinamic.

• Sectiunea 1 continea  senzorul de aurodirijare Mayak. La exterior se aflau senzorii de glisada si unghi de atac, destabilizatoarele si suprafetele aerodinamice de comada. Pentru generarea semnalelor de control a directiei, pilotul automat folosea informatii de la senzorii de unghi de atac si cei de glisada dispusi pe sectiunea unu a corpului rachetei, in fata destabilizatoarelor;
• Sectiunea 2 cuprindea verinele de actionare a suprafetelor aerodinamice de comanda, pilotul automat si un focos activ radio de proximitate;
• Sectiunea 3 cuprinde un generator de gaze cu combustibil solid. Gazul produs de acesta este trimis direct catre verinele de actionare a suprafetelor aerodinamice de comada respectiv printr-o conducta catre verinele de actionare ale eleroanelor si a vanelor de control al tractiunii din ultima sectiune a rachetei;
• Sectiunea 4 contine incarcatura de lupta cu efect exploziv-fragmentatie, tip bara continua, mecanismele de siguranta si detonare a acesteia. Raza distructiva a incarcaturii de lupta este de 3.5 metri;
• Sectiunea 5 are la interior motorul racheta cu combustibil solid, in ajutajul caruia sunt dispuse vanele de control al tractiunii. Tot in aceasta sectiune sunt dispuse si verinele de actionare a eleroanelor inerconectate cinematic.

Acelas LanceR A 8107

In afara de corpul motorului racheta, fabricat din otel, la constructia R-73 se folosesc pe scara larga aliaje de aluminiu. Racheta se acrosaza pe avionul purtator cu ajutorul lansatoarelor APU-73-1 sau APU-73-1D. In cele din urma, R-73 a fost declarata operationala in 1984. Distanta maxima de lansare (la altitudine mare din sectorul frontal al tintei) ajungea la 30 km, R-73 putand angaja cu succes tinte care manevrau cu suprasarcini de pana la 12 G. Pentru a se putea pune in valoare caracteristicile HOBS ale armei, aceasta era folosita in conjunctie cu sistemul de tintire montat pe casca pilotului Shchel-3UM. Acesta permite pilotului sa desemneze tinte in limita a +/- 60 grade in plan orizontal, respectiv +60/-15 grade in plan vertical. Din 1988, R-73 a fost exportata in Gemania de Est, mai apoi fiind exportata in toata lumea impreuna cu Mig-29 si Su-27 si variantele lor.

Caracteristici tehnice R-73:

• lungime – 2.9 m
• calibru – 170 mm
• anvergura – 0.51 m
• greutate – 105 kg
• incarcatura de lupta – 7.4 kg
• distanta de actiune – 300-30000 m
• inaltime de lansare – 30-20000 m

MiG-21 MF LanceR C, Nr. 5727, pilotat de Capitan-comandor Gheorghe "Gica" Stancu. Are acrosate doua rachete inerte R-73U/AU

PS – In lupta:

Pilotii rusi au 3 victorii la activ, obtinute cu rachete R-73: prima in septembrie 1994 cand un Su-27 a doborat un L-39 cecen; a doua in 1996 cand un MiG-29 a doborat un avion Yak-40 apartinand Aeroflot; a treia in august 2008 cand un MiG-29 a doborat un UAV Hermes 450 georgian.

In timpul ultimului conflict dintre Etiopia si Eritreea din 1998-2000, cele doua parti combatante au pus fata in fata cele doua aviane de superioritatea aeriana rusesti, Su-27 (de partea Etiopiei) si MiG-29 (de partea Eritreei). Prima victima a R-73 in acest conflict a fost un avion civil Learjet 35 sud-african, racheta fiind lansat de un Su-27. Alte doua MiG-29 ale Eritreei au fost doborate de Su-27 etiopiene cu ajutorul rachetelor R-73 pana la finalul conflictului. De cealalta parte, MiG-urile 29 ale Eritreei au inscris victorii, utilizand R-73, asupra a doua MiG-uri 21 etiopiene.

Surse:
Russian Aircraft Weapons
Sistemas de armas
FAS
vnfawing forum
KTRV
Rusia – Victorii
Africa – Victorii