RD-180

RD-180

US Air Force analizeaza posibilitatea lansarii productiei sub licenta a motoarelor racheta rusesti RD-180 in Statele Unite ale Americii.

Conform saptamanalului Space News, SUA vor incepe in cateva saptamani evaluarea productiei in licenta a acestor motoare.

Motoarele racheta RD-180 sunt printre putinele produse high-tech rusesti pentru care exista cerere in Statele Unite. Motoarele sunt produse de catre Energomash, o corporatie constructoare de motoare. In SUA, RD Amross, un joint venture, adapteaza motoarele pentru folosirea pe rachetele purtatoare grele Atlas-V.

RD-180 este de fapt o jumatate de motor RD-170 (care dispunea de patru duze), care a fost proiectat pentru prima treapta a rachetei grele Energia in urma cu cateva decenii.

In 1996 proiectul RD-180 a castigat competitia pentru dezvoltarea li livrarea motorului primei trepte destinate modernei PH Atlas fabricata de atre Lockheed Martin Corporation,

Dezvoltarea motorului in baza RD-170/171, a ajutat Energomash sa supravietuiasca anilor grei prin care au trecut companiile rusesti constructoare de motoare racheta, incepand cu mijlocul anilor nouazeci si pana pe la jumatatea anilor doua mii.

In 1997 s-a semnat o intelegere pentru livrarea catre SUA a 101 motoare RD-180, pana la finalul anului 2018.

Pana anul trecut, Energomash a furnizat SUA peste 70 motoare racheta in valoare de zece milioane de dolari fiecare, suma care a reprezentat peste trei sferturi din incasarile companiei producatoare. Exportul de RD-180 a insemnat salvarea companiei de la faliment.

Contractul cu SUA a fost realizat in proportie de 75%, insa americanii nu vor opri curand lansarile de rachete Atlas, aspect care ar trebui sa duca la o extindere a intelegerii.

Rusia insa, a luat in considerare stoparea livrarilor de motoare RD-180 catre SUA inca din vara anului trecut, motivand faptui ca rachetele purtatoare Atlas-V propulsate de RD-180 plaseaza in orbita dispozitive militare.

Desi nu s-a luat inca nici o decizie, faptul ca Rusia ia in considerare stoparea furnizarii de RD-180 a provocat o brusca regandire a programului american de lansari in spatiu.

Una din optiuni ar fi ca SUA sa lanseze productia de serie a motoarelor RD-180, dar exista cateva probleme… Costul estimat al motorului va creste cu circa 50 de procente, in plus o intelegere pentru acordarea licentei ar necesita o mai puternica relatie de incredere intre cele doua tari.

Ciclul complet al productiei motorului RD-180 in SUA ar reprezenta o garantie impotriva oricaror riscuri, desigur, dar Rusia nu este pregatita sa accepte aceasta intelegere, iar costurile ar fi comparabile cu cheltuielile pentru proiectarea unui motor nou.

Pe de alta parte, nici Rusia nu va rezista stoparii livrarilor de RD-180 catre SUA, caci Washingtonul va gasi un alt motor inlocuitor mai repede decat Energomash ar fi capabila sa gaseasca fonduri pentru supravietuire.

Programul spatial al Rusiei ar putea tine Energomash pe linia de plutire doar daca s-ar mari numarul anual de lansari cu sase – sapte, in ciuda faptului ca centrele spatiala rusesti lanseaza cam 30 de rachete pe an.

Recent pornita reforma a industriei spatiale ruse ar putea totusi sa imbunatateasca soarta Energomash, prin sporirea numarului de lansari in interesul clientilor rusi, atat civili cat si militari.

Sursa: Space Travel

– Iulian Iamandi –