Criza din Ucraina

Criza din Ucraina

De la debutul Crizei Ucrainene, Stratfor ca o componentă a mass-mediei globale, și-a îndreptat atenția către regiunea crizei încercând să ofere analize, să anticipeze mișcările viitoare ale principalilor jucători și ce rol vor juca actorii locali în jocul actorilor globali, categorie în care se găsește și România.

In ultima analiză a lui George Friedman dintr-o serie dedicată situației din Ucraina și a evoluțiilor atât în desfășurare, dar și potențiale, acesta remarcă starea de anxietate existentă  în statele europene limitrofe Rusiei, începând cu țările baltice, traversând Polonia și România și terminând cu statele din Caucaz, îngrijorare determinată de noua politică expansionistă rusă, dar și de conștientizarea incapacității acestor țări de a-i face față.

O stare similară existĂ și în Rusia, cauzată de avansul fără precedent al puterilor occidentale în interiorul lumii ruse (avans comparabil chiar cu invazia Germaniei Naziste din Al Doilea Război Mondial), și a posibilității ca exemplul Ucrainei să fie preluat de Belarus.

Mai aproape de ce ne doare, George Friedman constată că în prezent nici o putere europeană nu are capacitatea de a respinge un atac rus în spațiul delimitat de Polonia și România, ba mai mult nu poate nici măcăr oferi un sprijin care să încline balanța acestor două tări în fața presiunii ruse sau acțiunilor sale subversive.

Germania în calitate de cea mai importantă putere europeană a lăsat de înțeles că există limite peste care nu va trece atât în sprijinirea Ucrainei dar și în apărarea flancului estic al NATO, respectiv UE, Berlinul nedorind sub nici o formă un nou război rece care i-ar afecta interesele economice.

Suportul pentru aliații estici ai vestului nu poate veni decât din partea Statelor Unite, recent americanii manifestându-şi voința de a face acest lucru prin vizitele pe care Barack Obama și Joe Biden le-au efectuat în Polonia respectiv România, țări care ar urma să joace un rol cheie în regiune, însă SUA sunt încă în faza de evaluare a situației, nefiind încă hotărâte asupra tipului de sprijin și a amplorii sale, din punctul american de vedere atât timp cât rușii se vor concentra strict pe Ucraina este timp ca lucrurile să rămână la actualul nivel.

In zona de nord cele mai mari îngrijorări sunt generate de Polonia și statele baltice. Dacă în cazul Poloniei capacitatea de ameninţare a Rusiei ar fi limitată, în cazul statelor baltice Rusia reprezintă o amenințare de luat în calcul prin posibilitatea de a desfășura acțiuni subversive.

Statele Unite încep să adopte o strategie a Mării Negre ce va fi centrată pe România.

Preluarea şi menţinerea de ruşi a portului Sevastopol este motivată de nevoia unei capabilităţi navale critice în Marea Neagră.

O strategie care să presupună creșterea puterii navale a României și susținerea ei de către avioane americane dislocate în regiune (cel mai probabil la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, n.r),  vor reprezenta o amenințare pentru Flota Rusă, ar crește capacitatea de susținere a Georgiei, de apărare a oricărei conducte de gaz sau petrol care ar veni din Azerbaidjan și mai ales o putenică flotă rivală în Marea Neagră ar crea probleme Rusiei în special în cazul în care regimul pro-vestic de la Kiev supravietuiește iar Crimea rămâne izolată.

Recenta vizită la Constanţa a Secretarului American al Apărării, Chuck Hagel, ar veni să confirme importanța strategică pe care România o are la Marea Neagră în viziunea americană.

De asemenea în ultima perioadă a existat o intensificare a consultărilor diplomatice între diplomațiile americană și turcă, precum și întâlniri între liderii polonezi, români și turci.

Turcia este o țară vulnerabilă în fața unei intreruperi a furnizărilor de energie.

Nedorind să vadă Marea Neagră transformată într-un spațiu de luptă, Turcia doreşte să ia parte la orice alianță pe care SUA o construiesc în regiune.

Pe termen lung, turcii aveau interese în cea ce privește resursele energetice din Iran sau Irak și puțină încredere în intențiile rușilor.

In prezent, actorii locali se repoziționează în noi alianțe ca reacție la acțiunile Rusiei, procesul fiind încă în faza incipientă dar deja determină Rusia să își regândească acțiunile viitoare.

O altă dimensiune a conflictului este dată de energie, multe dintre statele care se simt amenințate de Rusia depind de furnizările sale de gaze naturale, arma energetică reprezentând un atu în atingerea scopurilor Kremlinului, dar în același timp este și o vulnerabilitate, atât bugetul Federației Ruse cât și Economia Rusă depinzând de banii proveniți din exploatarea resurselor energetice de petrol și gaz, marele pericol constând în scăderea prețului de vânzare al hidrocarburilor.

O inundare de către SUA a pieței globale cu țiței și gaz ar determina o scădere rapidă a prețurilor, aspect ce s-ar repercurta imediat printr-o deteriorare a situației economice a Rusiei, vulnerabilitate pe care președintele american Barack Obama a ținut să o exprime public în recentul discurs susținut în Polonia.

Dislocarea de noi forțe militare pe poziții deși este un element important al strategiei occidentale nu este cel principal, elementul cheie va fi reprezentat de atingerea capacității de livarare a unei mari cantități de petrol în piață care să ducă la scăderea prețului,  petrol ce ar putea să vină din Iran (după soluționarea „Dosarului Nuclear” și redeschiderea pieței Iraniene de petrol), Irak, Libia sau Statele Unite .

Războiul Energetic purtat împotriva Rusiei care deja se pare că a început prin recenta suspendare de către Bulgaria a construcției conductei South Stream pe teritoriul său, nu va reprezenta un pericol major pentru Rusia în viitorul imediat.

Pe termen scurt-mediu se va încerca o limitare a dependenței Europei față de energia provenită din Rusia, iar pe termen lung dobândirea mijloacelor de destabilizare a Economiei Ruse.

Războiul Energetic nu se anunță a fi unul ieftin pentru nici una dintre părți, inclusiv pentru tabăra americană, în scenariul în care prețurile energiei vor scădea abrupt corporațiile petroliere și aliații SUA cu economii dependente de petrol vor suferi la fel de rău ca Rusia, iar amploarea globală a acestui proces, odată început îl vor face imposibil de oprit.

Rusia va încerca să limiteze vulnerabilitatea sa față de exportul de energie printr-o diversificare a economiei care ar urma să se petreacă într-un termen de 10 ani, perioadă în care va fi extrem de vulnerabilă în cazul unei creșteri bruște a ofertei de petrol din piață.

Obiectivele SUA nu sunt înarmarea Poloniei, constituirea unei flote puternice românești la M.Neagră sau schimbarea radicală a pieței de petrol. Aceste ipoteze sunt folosite pentru a determina Rusia să își regândescă pozițiile inainte ca amenințarea să devină reală.

Acum în Ucraina există un guvern pro-vestic, iar dacă acest guvern supraviețuiește și se consolidează atunci postura Rusiei în regiune va deveni una strict defensivă. Dacă scenariul din Ucraina se va repeta în Belarus, situația Rusiei devine și mai complicată.

Rusia are de ales între două opțiuni, prima este de continuare a procesului de destabilizare a Ucrainei, demers al cărui succes nu poate fi garantat,  neputând anticipa reacția americană, acțiunile recente ale Washington-ului în România, Polonia și Turcia făcând această opțiune și mai riscantă.

A doua opțiune este de a neutraliza Ucraina, lăsând actualul guvern să guverneze atât timp cât nu se va integra în NATO sau UE și nu va permite staționarea de trupe străine pe teritoriul său, în schimb Rusia va garanta integritatea teritorială a Ucrainei și chiar ar putea accepta să reconsidere statutul Crimeei.

Din punctul american de vedere, o Ucraina pro-vestică dar neutră (opțiune agreată se pare și de Germania), ar crea o zonă tampon între NATO/UE și Rusia fără a risca o confruntare,  America trebuind să evalueze care vor fi șansele pe termen lung ca această situație să se păstreze și ce mijloace va avea la îndemână  pentru a descuraja Rusia să își redobândească dominația asupra Ucrainei.

Sursa:  Stratfor

– David Victor-