Hai sa mutam Siria in Romania, ca sa o intelegem mai bine! Cum?

Picture this:

Este 1989, iar eu am 20 de ani. In tot estul Europei, istoria, oameni iesiti in strada, cineva-ceva matura toti dictatorii care tineau sub bocanc poporul. Cad, unul dupa altul, Jivkov, Jaruzelski, Honecker. Toti, cu exceptia unuia: Ceausescu.

In Romania, armata nu trece de partea revolutionarilor. Se trage in populatie, mor cetateni. Protestele se intesifica. Mor si mai multi. Oamenii fug in munti unde se organizeaza. Revolutionarii fac rost de arme, vreo doua regimente ale armatei li se alatura si incepe un razboi civil. Se duc lupte grele la Sibiu. Sunt folosite arme chimice, insa nimeni nu recunoaste ca le foloseste.

Europa trimite arme rebelilor. Armata lui Ceausescu avanseaza. Se prea poate ca eu, cel de de douazeci de ani, sa fiu acolo, cu arma in mana, poate chiar in Piata Mica.

Printre revolutionari sunt si multi oameni ultra-religiosi, ultra-nationalisti, admiratori, sa spunem, ai lui Zelea Codreanu. Acestia ii urasc pe comunisti pentru ca au subminat Biserica.

Credinta lor creste, exacerbata de conflict. Devin din ce in ce mai obsedati de ea. Legionarii ajung, in zonele din tara pe care le controleaza, in Bistrita, Covasna si Mures, sa opreasca camioane pe strada si sa-i puna pe soferi sa recite rugaciuni. Cine nu poate sa o faca este impuscat sau decapitat.

Incep sa apara conflicte intre revolutionarii care isi doresc doar o viata normala, cei care lupta doar impotriva lui Ceausescu, si legionari. Acestia se radicalizeaza cu fiecare victorie. Sunt organizate executii publice.

Romanii, mai ales cei neimplicati, incep sa emigreze masiv. 2 milioane ajung in Ungaria, 1 milion in Serbia. La fel si eu, decid sa las lupta impotriva lui Ceausescu, sa-mi iau copiii si sa fug de nebunia ortodoxiei distorsionate a legionarilor. Unde?

S-a dus şi revoluţia asta...

S-a dus şi revoluţia asta…

Continuarea se continuă continuînd cu un click aici.

Acuma, vedeţi cu lentila liberă că textul nu îmi aparţine. Deh, bătrân şi io. Nu mai am zvâc ca alte dăţi, cu alternative la istorie şi şi mai rău decât atât, pe acasă au dat bubulii cu vrăji în calculatoru-mi provocându-i gâlci şi nu mai pot posta de la dânsul.

Drăguţă alternativa.

Eu aş fi fost mai negru în cerul gurii şi aş fi făcut din fanii lui Arsenie Boca o treabă aspră.

Dincolo de asta, autorul evidenţiază mişto. Şi noi am fi putut fi ca ei. Oare n-am fost deloc-deloc?

P.S.: – Să-mi ziceţi, da’ fără de reţineri, când aţi auzit ultima dată ceea ce cândva aproape că era tic verbal: românu e primitor. Parcă nici nu suna chiar aşa. În fine, cu scremeri de memorie ne amintim cam cum spuneam de noi că suntem. Şi nu vă repeziţi cu oiştea-n gard să mă puneţi la zid cu terorizmu’, că ăia răi nu vin doar printre cei porniţi în bejanie. Şi nici din bătătura noastră n-au plecat la export numa oameni cu carte şi drag de a munci cinstit.

Staţi p-aci, că bagă emigranţi.

 

Iulian Iamandi