Resboiul Stelelor

SpaceX a plasat in orbita satelitul GovSat-1 cu o racheta Falcon-9 reutilizata

31 Ianuarie a însemnat pentru cei de la SpaceX marcarea unui nou succes, reușind o lansare de succes cu racheta purtătoare Falcon 9 și plasarea în orbită a unui satelit luxemburghez de comunicații.

Falcon 9 cu GovSat-1

Falcon 9 cu GovSat-1

Racheta purtătoare Falcon 9 a fost lansată la ora 4.25 pm EST (2125 GMT) de pe Cape Canaveral Air Force Station, după ce lansarea programată pe 30 Ianuarie a fost amânată pentru înlocuirea unui senzor.

Prima treaptă a rachetei a mai fost folosită anterior, în cadrul misiunii de lansare a satelitului de spionaj NROL-76 aparținând U.S. National Reconnaissance Office în luna Mai a anului trecut.

După lansarea de anul trecut, treapta întâi a revenit pe Terra aterizând pentru o utilizare ulterioară. De data aceasta însă, nu s-a mai procedat la aterizare pentru că boosterul făcea parte dintr-o serie proiectată doar pentru două zboruri.

Noile versiuni ale treptei întâi pentru racheta Falcon 9, care vor fi utilizate în curând, sunt capabile să execute zece sau chiar mai multe zboruri, a anunțat CEO-ul SpaceX, Elon Musk.

Până în prezent, SpaceX a efectuat 21 de aterizări cu prima treaptă a rachetei Falcon 9 și șase reutilizări ale boosterelor.

Articolul complet poate fi citit pe Cosmic News, saitul nostru de space, cu un click aici.

Iulian Iamandi

 

2 Comments

  • Ar fi de mentionat ca datorita dimensiunii incarcaturii si tipului de orbita, treapta 1 in mod normal nu ar mai fi avut combustibil pentru aterizare, deci ar fi fost pierduta. Astfel, cei de la SpaceX au incercat sa faca o aterizare experimentala high-retrothrust in ocean. In mod normal, la aterizare se aprinde doar motorul central dintre cele 9, pentru a nu aplica forte prea mari asupra rachetei. De aceasta data, au incercat o aterizare cu 3 motoare care sa functioneze o perioada mai scurta, in conditiile in care ramasese foarte putin combustibil.

    In mod normal, la o aterizare pe mare, datorita impactului peretii rezervoarelor de combustibil se fisureaza, ceea ce duce la o explozie. De data aceasta, aparent aterizarea cu 3 motoare active a reusit sa incetineasca suficient treapta 1 astfel incat impactul sa fie mult mai bland. Rezultatul a fost ca dupa aterizare, treapta 1 plutea in ocean, dupa cum se vede si din poza de pe contul de Twitter al lui Elon Musk. Asta inseamna ca daca reusesc sa duca o nava de remorcare la fata locului destul de repede, ar putea sa recupereze si treapta 1. In functie de rezultatele experimentului, asta ar putea insemna ca pe viitor s-ar putea recupera treapta 1 chiar si pentru o aterizare in ocean, ceea ce ar fi inca un bonus pentru SpaceX. Incredibil ce reusesc sa faca acesti oameni.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: