Armata Romana

Si eu respect veteranii

Sacrificiul impune respect

Sacrificiul impune respect

Nea’ Ion este veteranul meu.

Am cunoscut mulţi veterani şi le-am ascultat cu respect amintirile, dar nea’ Ion…

Nea’ Ion, domnul locotenent-colonel, mă aştepta să trec pe la casa unde locuia singur şi uitat de rudele ajunse acum “fiecare pe la casele lor”.

Deşi îi era în apropiere şi la o distanţă mai scurtă decât “casa veteranilor” unde se ducea aproape zilnic, încet-încet, cu bastonul, nea’ Ion nu se ducea la farmacie. Îmi transmitea prin cunoscuţi vorbă – nu mă suna pe mobil, să nu mă deranjeze – să îl vizitez, să-mi dea să-i mai iau câteva medicamente.

Nu-i plăcea că fumez, dar mă privea cum beau apa rece şi zicea că semănăm, că e bine că o beau cu poftă ca şi dumnealui. Deseori, de la apa rece începea câte o poveste tânără şi cu grad de locotenent în Divizia 1 Infanterie şi o altă amintire din cele două evadări de la ruşi. Fusese luat prizonier de două ori, de două ori scăpase.

Şi n-avea apă. Ascuns, să nu-l prindă, privea câţiva copii cum molfăiau porumbi necopţi, imaginându-şi cum i-ar fi potolit setea cruntă câteva boabe crude.

Nea’ Ion.

Povestea despre 23 August, aşa cum l-a trăit şi înţeles, mai povestea şi despre luptele înspre Vest.

Nea’ Ion este veteranul meu, dintre veteranii celui de-al doilea război mondial pe care i-am cunoscut.

Într-o zi… În mai multe zile, dar nu acum, mai târziu nişte ani, vă voi povesti despre veteranii mei din teatrele de operaţii. După ce atât eu cât şi veteranii mei din teatrele de operaţii vom deveni pensionari şi liniştile ne vor înconjura.

“Sacrificiul impune respect.”

 

– Iulian Iamandi –

2 Comments

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: