Seth scrie Istoria, Cap. 1

Scenariu ATL (Another Time Line), Postat aici pentru feedback fata de acţiune şi reacţiune.

Sublocotenentul Antonescu începu să îşi încarce din nou butoiaşul revolverului, cartuş după cartuş.”Doisprezece sunt de ajuns” îşi zise tânărul ofiţer, gândind simplu şi în marginea ghinionului: “Dacă mai omor un ţăran, va trebui imediat să omor încă unul… Dar dacă nu mai apuc şi rămân cu 13?”.Din încăierarea dintre soldaţii plutonului pe care îl comanda şi ţăranii răsculaţi, se desprinse unul mai voinic, care avea roşu în albul ochilor, precum… “Precum în poveştile cu moroi!”

Era calm, deşi tocmai rupsese pe genunchi şira unui soldat, a cărui armă o ignorase neapucând-o precum ceilalţi ca să tragă cu ea în militari. Pe degetele mîinii stângi purta un fel de degetare legate între ele peste dosul palmei, iar pe podul palmei drepte avea un cerc roşu ca jarul.

Sublocotenentul Antonescu îndemnă calul să dea înapoi, temându-se din instinct că omul din faţa sa avea cumva fixat în mâna dreaptă un fier înroşit în foc. Nu mai vroia să omoare încă doi, aşa că îi strigă:

– Dă-te îndărăt! Dă-te îndărăt, mă! N-auzi?

Ţăranul voinic, cu ochii roşii şi fiare pe mîini, zâmbi drăceşte şi-şi încruntă sprâncenele pe deasupra ochilor roşii ca de moroi. Dintr-un salt, fu în faţa calului şi şoptind un descântec drăcesc în timp ce îi plimba cercul roşu ca jarul, din podul palmei mîinii drepte, îl îngenunche de picioarele din faţă, făcându-l pe călăreţ să cadă înainte rostogolindu-se pe pământ.

– Mă, nu vreau să te împuşc! Bucură-te de viaţă, fugi dracului de aici! strigă sublocotenentul, ferind ţeava revolverului din direcţia ţăranului cu ochii roşii care se apropia ţintindu-l cu cercul din podul palmei.

– Nici eu nu vreau să te omor, domnule ofiţer…, dar viaţa ţi-o voi lua în stăpânire! îi spuse ţăranul în timp ce din obiectul pe care îl avea pe podul palmei ţâşni un jet ca de abur, care îl adormi pe Antonescu.

Ţăranul se prăbuşi apoi peste ofiţer, în spasme.

Câteva secunde mai târziu, un firicel de sânge începu să se prelingă din nara stângă urmat de capul unei vietăţi care coborî din nasul ţăranului şi mişcându-se repede pe mai multe perechi de picioare se căţără pe faţa ofiţerului adormit şi iute, intră în nara stângă a acestuia, lăsând în urmă un firicel de sânge care se scurse la vale, până peste obrazul acestuia, picurând apoi pe pământ.

– Ioane, Ioane! Ioane, trezeşte-te măi băiatule! Ioane!

Seth deschise ochii noii sale gazde şi zări printre pleoapre un ofiţer mustăcios care îl zgâlţîia de pieptul tunicii.

– N-am murit, îngăimă timid încercând să se obişnuiască în noul rol. N-am murit încă, domnule căpitan! adăugă Seth, preluînd din creierul gazdei sale informaţiile trebuincioase.

Gazda aceasta avea şanse să îi aducă acţiunea de care i se făcuse dor.

Nu mai luptase din 1878, de la încheierea Războiului de Independenţă, iar expediţiile cu corabia Belgica în echipajul cu care Emil Racoviţă ajunsese la Polul Sud şi cea de pe crucişătorul Elisabeta, în anturajul lui Grigore Antipa, se petrecuseră cu prea mult timp în urmă.

Seth dorea să fie din nou militar, comandant, să poarte războaie, ca în vremurile bune dar din ce în ce mai rare.

Înainte de Războiul de Independenţă trăise ceva mai intens în diverse gazde, de care îşi aminti aleator: Bălcescu, Cuza, Avram Iancu, câţiva haiduci, Vladimirescu.

Vremurile bune trecuseră însă. Nimic nu mai semăna cu ce trăise având ca şi gazdă pe Mihai I, ori pe Vlad Dracul, sau mai în urmă, departe până la Burebista, prima sa gazdă pe planeta asta.

Aici se ascunsese, în urma atentatului nereuşit asupra lui Ra şi nu fusese încă descoperit de acesta ori de vreun alt Lord al Sistemelor, căci Ra pusese o recompensă importantă pe capul său.

Acum, profitând de oportunităţile unei gazde ofiţer în armată, putea accede iarăşi sus şi să îşi astâmpere poftele de războaie.

Ori, chiar ar putea încerca să redevină Lord al Sistemelor.