Turcia

Turcia

Nu daţi cu pietre, n-am ales eu titlul. Problema şi titlul, le-au pus jurnaliştii turci de la Hurriet Daily News.

După cum spun cei de la HDN, ministrul Apărării, Ismet Yilmaz, a declarat în Parlamentul Turciei că nou sistem de apărare cu rachete va fi cel mai probabil cumpărat din China şi nu va fi integrat în sistemul NATO.

Vestea a picat precum o bombă, iar rezultatul a fost identic: treaba asta a pornit discutii legate de o posibilă schimbare a afilierii strategice a Turciei, fapt care în final ar avea ca efect retragerea acestei ţări din Alianţa Nord Atlantică.

La rândul meu, am mai scris pe aici în cei cinci ani de Resboiu că NATO nu mai e ce a fost şi nici prezentul nu mai e de NATO. Dar, să vedem mai departe ce zic prietenii şi vecinii noştri turci.

Rachetele sol-aer cu rază lungă de acţiune au fost de multă vreme în topul priorităţilor Turciei.

În luna Septembrie a anului 2013, Ankara a declarat că în urma ofertării a alocat sistemul de apărare cu rachete către o firmă Chineză. După acest anunţ, NATO, în particular SUA, şi-a exprimat îngrijorările şi a avut o reacţie abruptă. Aceasta nu doar pentru că firma chineză se află în lista de sancţiuni a SUA, dar şi pentru că rachetele chineze nu pot fi integrate în sistemul defensiv al NATO.

La acel moment s-a considerat că Turcia foloseşte firma chineză pentru a obţine avantaje în urma negocierilor cu celelalte companii ofertante.

Săptămâna trecută însă, declaraţia ministrului turc al Apărării a încins discuţiile.

Rupe Turcia alianţa cu NATO?

În mod ironic, această problemă coincide cu cea de-a şaizeci şi treia aniversare a statutului de membru al Turciei în cadru Alianţei Nord Atlantice.

Semnatara articolului citat,Verda  Özer, povesteşte că a avut şansa de a discuta recent cu câţiva dintre oficialii de la Ankara.

În urma dialogurilor, se poate spune că înainte de toate licitaţia nu a fost încă finalizată.

Începe bine, zic eu. Şi mai zic că taman – vorba turcilor – acuma s-au găsit şi ei… Ieşirea Turciei din NATO ar fi exact ce ne-ar lipsi. În flancul ăsta praf.

Dar, să revenim la poveste.

Surprinzătoare este însă deraparea din drumul neînceput cu China, către oferta franco-italiană.

Să recapitulăm: în întrecerea originală, nişte Uzun Arak au descărcat oferte din partea chinezilor de la CPMIEC (China Precision Machinery Export-Import Corporation), ruşilor de la Rosoboron export, europenilor de la Eurosam (în cooperare franco-italiană) şi a americanilor de la Raytheon, producătoii rachetelor Patriot care au doborât – dar nu sută la sută – niscai rachete un pic mai dăştepte decât mult mai celebrele rachete germane V2 de pe vremea ultimului război mondial.

Turcia a evidenţiat trei criterii principale: preţul (parcă ar fi o licitaţie românească…), timpul de livrare şi producţia în cârdăşie cu băştinaşii (aici deja nu mai sună a licitaţie românească!).

Compania americană a oferit un preţ “very high” şi n-a acceptat ortăcia în ceea ce priveşte producţia.

Ruşii au zi un românesc “da” la capitolul şogoriei întru producţie la comun, dar au cerut mult la preţ.

Aşa că, cele două oferte de mai la deal au fost tăiate cu roşu.

Şi-au rămas doar doi concurenţi, care erau aproape trei: chinezii şi franco-italienii.

Opţiunea chineză a fost cea mai avantajoasă.

Jurnalista turcă ne luminează acum: din discuţiile recente cu oficialii, a aflat că recent cei de la Eurosam au făcut o ofertă mult mai avantajoasă şi sunt preferaţi chinezilor.

Acuma, dacă încă o facem pe naivii şi ne întrebăm de ce este aşa de importantă şi mai ales care este diferenţa achiziţiei de rachete din China sau dintr-o ţară membră NATO, haideţi să vedem ce declară ca şi răspuns preşedintele EDAM (Center for Economic and Foreign Policy Studies), Sinan Ülgen.

Rachetele nu vor putea beneficia de infrastructura deloc de infrastructura NATO, dacă acestea nu sunt integrate cu NATO. Mai exact, în ceea ce priveşte “real time intelligence signaling” furnizat de către NATO. Adică… “It means that missiles will be semi-blind”, nelucrând în sistemul de comunicaţii al alianţei.

Mai mult decât atât, sistemul radar bazat în Malatya (Turcia) care este parte a scutului anti-rachetă NATO, nu va fi compatibil cu rachetele chineze.

În prezent nu există vreo altă ţară din NATO care să fi cumpărat rachete din China, însă este o ţară membră NATO care a cumpărat rachete din afara sistemului NATO: Grecia.

Atena a achiziţionat din Rusia în 1996 rachete care nu sunt integrate cu NATO.

Deci, care este problema Turciei dacă va cumpăra rachete din China?

În primul rând, Turcia are de înfruntat mult mai multe aspecte decât Grecia. Astfel, există nevoia ca NATO să dea semnale mult mai incisive.

Iar în perioada în care Grecia a cumpărat rachete ruseşti, NATO nu dispunea încă de un sistem defensiv. Sistemul Greciei a nimerit în scutul NATO de abia în anul 2010.

Mai mult, iniţial SUA ţintea construirea sistemului în Polonia şi Republica Cehă, dar a decis să lanseze sistemul sub umbrela NATO la insistenţele Turciei.

Acum, ar fi problematic din punct de vedere politic dacă sistemul Turciei va rămâne în afara sitemului NATO.

În final, dar nu în ultimul rând, China în sine reprezintă o problemă. Înainte de toate, compania turcă parteneră a firmei chineze va fi automat inclusă în lista de sancţiuni a SUA.

Mai mult, NATO nu doreşte să integreze sistemul chinez în propria infrastructură de securitate sensibilă, datorită faptului că nu doreşte ca informaţii confidenţiale să cadă în mîinile Chinei.

SUA, mai pe scurt, se teme de atacuri cibernetice via sistemul chinez.

Jurnalista turcă termină într-un mod înţelept:

“Giving preference to Eurosam seems to be a healthy decision for Turkey”

Sursa: Hurriet Daily News

Adicătelea, NATO încă nu se văduveşte de Turcia.

Dar, oare ce ar însemna ieşirea Turciei din NATO?

Au mai ieşit si francezii şi nu s-a spart NATO. Ce-i drept, Franţa are ceva distanţă pe sol între propriul gard şi cel al Rusiei, care între timp a început să avanseze.

Ziceam la un moment dat de flancul ăsta, al nostru, cu turci cu tot şi mai ales cu turci – având în vedere că ei sunt cei mai puternici din linia pe care o ţinem momentan la pace.

Cum ar fi fără ei?

Dar, ar rămâne Turcia precum Suedia, cu pupături pe ascuns pe obrajii NATO şi ai SUA, ori ar începe ceva mai interesant? Poate doar fracţional din scenariul seriei de cărţi Metal Fîrtîna scrisă de autori turci…

Ar fi un început de altceva, sub altă ştanţă decât NATO? O alianţă mai adaptată? Sau n-ar fi doar o ipotetică reformă, iar după Turci şi alte ţări ar părăsi bătrana corabie?

De exemplu, Ungaria.

– Iulian Iamandi –