Rubrici permanente Sambata Specialilor

Sâmbăta specialilor: patrulele de recunoaştere finlandeze

Astăzi, la Sâmbăta Specialilor ne vom plimba prin pădurile şi gheţurile Finlandiei şi Rusiei, în compania patrulelor de recunoaştere finlandeze.

Mai întâi însă, puţină istorie. Astfel, după cum bine ştiţi, condiţiile specifice graniţei ruso-finlandeze nu favorizează mari deplasări de trupe său echipament decât în istmul Karelia, teatrul principalelor opertiuni din Războiul de Iarnă. Restul graniţei, de o lungime considerabilă, de altfel, se compune din păduri seculare şi mlaştini îngheţate, impracticabile pentru tancuri şi nu numai. În aceste condiţii, încă din secolul XVI, finlandezii au folosit trupe uşor înarmate, foarte mobile, capabile să se strecoare în spatele liniilor inamicului şi să ducă la îndeplinire o gamă largă de misiuni, apoi să revină în liniile proprii.

În timpul Războiului de Iarnă şi în cel de Continuare armată finlandeză a folosit întregul potenţial al acestor trupe. Grupuri mobile de mici dimensiuni, de obicei inferioare ca număr de militari unui pluton, ajungând, în cazuri de excepţie, aproape la dimensiunile unei companii, se strecurau frecvent în spatele frontului sovietic, unde observau mişcările inamicului, sabotau diversele sale instalaţii (depozite de muniţii, combustibil, alimente etc.), organizau ambuscade şi nu numai.

Termenul generic folosit de finlandezi pentru astfel de trupe este „sissi”. Originile termenului sunt neclare, cel mai probabil însă provine din slavă, unde însemna fie hoţ ce opera în pădure, fie arcul folosit de astfel de bandiţi. În limba finlandeză s-a încetăţenit în secolul XVIII, căpătând înţelesuri variate, între care „partizan”, dar şi „spion”.

Originile sissi-lor moderni se regăsesc, însă, cu puţin timp înaintea Războiului de Iarnă. Atunci, ca parte a pregătirilor de război, pe lângă construirea celebrei linii fortificate Mannerheim, Statul Major finlandez a înfiinţat 25 de Erillinen Pataljoona, alcătuite din locuitori ai zonelor de frontieră. Deprinşi cu traiul aspru şi cu vânătoarea, ceea ce îi făcea maeştri ai camuflajului şi ai ochitului, aceşti oameni trecuţi prin multe erau candidaţii perfecţi pentru astfel de unităţi. Imediat după începerea ostilităţilor, acestora li s-au mai adăugat cinci batalioane de „sissi” (Sissipataljoona).

Mişcându-se foarte rapid  dar silenţios în acelaşi timp, cu ajutorul schiurilor, şi prefrand să acţioneze atunci când vremea era mai rea, pentru a se camufla mai uşor şi pentru a-i surprinde pe sovietici, trupele Sissi au dat multe bătăi de cap Armatei Roşii. Nici popularitatea câștigată acasa nu a fost mai prejos, un fost membru al trupelor sissi ajungâng chiar președinte in anii ’80. Succesul lor a atras atenţia Statului Major finlandez care a hotărât, după încetarea ostilităţilor în Războiul de Iarnă, să aloce şi mai multe resurse dezvoltării acestor trupe. Mai mult, au fost create inclusiv unităţi noi şi cu o pregătire superioară, bazate pe Sissipataljoona.

Finnish_Sissi_troops_1941-1944

Un detasament Sissi.
Sursa: www.ww2incolor.com

 

Începutul patrulelor de recunoaștere

Încurajaţi de experienţa Războiului de Iarnă, conducătorii armatei finlandeze au decis, pe parcursul lui 1941, înfiinţarea unor aşa-numite Kaukopartio, termen ce desemnează patrule de recunoaştere (şi nu numai) ce acţionau mai adânc în teritoriul inamic decât trupele sissi şi puteau îndeplini misiuni chiar mai complexe. Acestea se subordonau Departamentului Informaţii iar comanda lor a fost exercitată, succesiv, de coloneii Y.Pöyhönen, . K. Somerto şi R. Hallamaa.

Din aceste unităţi făceau parte tineri bine pregătiţi din punct de vedere fizic, majoritatea sportivi de performanţă (atleţi sau schiori, în principal), dar şi cu o foarte bună stabilitate psihică.

 

În timpul Războiului de Continuare

La fel ca în cazul unităţilor sissi, misiunile erau executate de grupuri mici de militari, inferioare ca forţa chiar şi unui pluton. Doar în cadrul câtorva operaţiuni, între care una dintre cele care vizau distrugerea căii ferate spre Murmansk au fost folosite forţe de mărimea unei companii. În astfel de situaţii în componenţa patrulelor puteau intra şi genişti, membri ai unităţilor Jaeger şi nu numai. Cele mai frecvente operaţiuni vizau atacuri asupra convoaielor, atentate împotriva comandanţilor sovietici, acte de sabotaj asupra căilor de comunicaţii sau instalaţiilor, tăierea cablelor telefonice şi nu numai. Nu mai puţin dificilă era revenirea patrulelor „acasă” şi evitarea trupelor sovietice. Totuşi, o foarte bună cunoaştere a mişcărilor şi dispunerii trupelor inamice asigura, de cele mai multe ori, evitarea ciocnirii cu acestea. De altfel, un număr foarte mare de patrule au revenit tefere din misiuni, ceea ce spune multe despre pregătirea lor şi despre calitatea informaţiilor deţinute.

Patrulele aveau ordine stricte să evide încleştările cu Armata Rosie, concentrându-se doar pe îndeplinirea obiectivelor misiunii. Schimbul de focuri era privit doar ca ultimă soluţie. În plus, ele trebuiau să evite rănirea sau, mai rău, omorârea civililor. Nu avem relatări ale unor atacuri împotriva civililor ruşi, mai mult, câţiva civili sechestraţi în timpul unei operaţiuni (oficial pentru propria lor protecţie) au încercat să urmeze patrulele până în Finlanda. Oare li se acrise de atâta fericire în raiul sovietic?

Câteva dintre de patrulare în adâncimea frontului inamic au fost Detaşamentul Vehniäinen, comandat de căpitanul cu acelaşi nume, ce a operat din 1941 până în 1943 în regiunea Istmului Karelia, apoi în regiunea Olonets, detaşamentul Kuismanen, comandat de căpitanul… . I. Kuismanen, operând tot în regiunea Olonets, detaşamentul Marttina, Detaşamentul Paatsalo, operând în Laponia şi nu numai.În cele ce urmeaza voi descrie pe scurt și câteva din operațiunile desfăsurate de patrulele de recunoaștere.

 

Operaţiunea Schiffaren

Trupele speciale finlandeze vor debuta în al doilea Război pe 23 iunie 1941. Patrula comandată de locotenentul J. Hämäläinen incluzând 16 luptători a fost transportată cu ajutorul unui avion Heinkel 115 până în preajma canalului lui Stalin (ce lega Marea Baltică de Marea Alba), de unde militarii finlandezi au pornit pe jos spre obiectivul vizat, pe care urmau să-l arunce în aer folosind explozibil furnizat de germani. Toţi luptătorii au purtat haine civile, întrucât, la acea dată, Finlanda nu era încă oficial în stare de război cu URSS. Sovieticii au fost însă vigilenţi şi i-au detectat rapid pe finlandezi, aceştia pierzând 6 oameni în timpul schimburilor de focuri (2 morţi şi 4 dispăruţi, inclusiv un ofiţer). Combatanţii rămaşi au mai încercat o dată să atingă obiectivul dar au fost nevoiţi să renunţe din cauza numărului şi densităţii apărătorilor sovietici. Vor primi însă un nou obiectiv, anume sabotarea căii ferate ce duce spre Murmansk, pe care îl vor îndeplini.La întoarcerea în Finlanda vor fi străbătut pe jos un total de 375 km în 20 zile.

Cat despre canal, un raid al bombardierelor germane va reuşi să îl scoată din uz pentru o vreme…

Petrovskij Jamiin

Secretul deplasarii rapide a patrulelor era mersul pe schiuri.
Sursa: www.ww2incolor.com

 

Detaşamentul Hartikainen şi supravegherea aeroporturilor sovietice

Din martie 1942, în Finlanda au început să se desfăşoare cursuri pentru volunratii ce doreau să se alăture unui detaşament nou format, sub comanda căpitanului Hartikainen, a cărui misiune era infiltrarea în adâncul teritoriului inamic, în preajma aerodromurilor sovietice, apoi transmiterea de informaţii prin radio despre activităţile desfăşurate acolo. Până pe 1 iunie unitatea avea deja un efectiv de 46 militari. Începând cu luna iulie, un număr de cinci patrule au fost trimise pentru a supraveghea aerodromurile Kolesma şi Sumskiy-Posad, Sosnovitsa, Letyaya,  Jendogyda şi Sekehe.

Totuşi, rezultatele nu au fost cele aşteptate. Doar una dintre patrule, comandată de sergentul A. Vorho  a reuşit să rămână 56 zile în spatele liniilor inamice şi să transmită informaţii, faptă pentru care comandantul său a fost şi decorat. Celelalte patrule au trebuit evacuate pe calea aerului, în afară de una dintre ele, care a încercat rămânerea pe mai departe în spatele frontului sovietic, până când aparatul radio s-a defectat şi a trebuit, la rândul său, să revină acasă. Din cauza acestului eşec detaşamentul a fost desfiinţat iar membrii săi s-au întors la patrulele de unde veniseră.

800px-FinnishLongRangePatrolSuppliesReceivedDuringContinuationWar

Aprovizionarea patrulelor in timpul operatiunilor in spatele frontului.
Sursa: www.wikipedia.org

 

Batalionul separat nr.4

Pe 1 iulie 1943 câteva detaşamente separate au fost adunate într-un batalion, numit Erillinen pataljoona 4. Efectivul sau se ridicala 678 bărbaţi şi 79 femei. De asemena, batalionul includea şi voluntari estoni. Comandantul acestui batalion era considerat egal în rang cu un comandant de regiment iar comandanţii de companii cu comandanţii de batalion din alte unităţi.

Interesant este că, de altfel, în trupele speciale finlandeze, gradele nu aveau importanţă obişnuită. În timpul operaţiunilor din spatele frontului nici nu erau folosite foarte des şi nu era nimic neobişnuit ca un detaşament să fie efectiv condus de un subofiţer mai experimentat, decât de un ofiţer tânăr.

În cursul lui 1943 Batalionul 4 a executat peste 50 misiuni şi în 1944 în jur de 100, într-una din acestea rezistând aproape două luni în spatele liniilor sovietice. Surprinzător sau nu, din motivele pe care le-am mai expus, legate de pregătirea superioară şi calitatea informaţiilor, precum şi de tacticile folosite, pierderile suferite au fost foarte reduse.

Long_range_patrol_Lt_Toivo_Korhonen_Knight_No_187

Patrula comandata de locotenentul Toivo Korhonen.
Sursa: www.ww2incolor.com

 

Echipamentul folosit

Şi echipamentul patrulelor de recunoaştere este special, la fel ca acestea. Spre exemplu, luptătorii aveau chimicale care derutau câinii de urmă, mine sspeciale ce puteau fi ascunse sub zăpadă, maşini de gătit care nu scoteau fum, de fabricaţie germană, un radio uşor numit Kyynel, dezvoltat de finlandezi incepând cu 1937, foarte performant, cu o raza de 60-600 km, în funcție de vreme, un receptor Töpö, pastile cu amfetamina, tot de fabricaţie germană (al căror uz excesiv avea însă efecte secundare ce anihilau beneficiile…) şi nu numai.

Uniformele de bază ale patrulelor erau, fireşte, cele finlandeze însă, de multe ori utilizau uniforme sovietice sau costume albe de camuflaj. În dotarea lor mai intrau pistolul-mitralieră de calibrul 9 “Suomi” şi diverse alte arme automate şi de precizie. Ca armament secundar cele mai folosite erau pistoalele de 7,65 sau 9.

Şi echipamentul radio, de care am mai amintit, era printre cele mai performanţe din lume, fapt ce permitea realizarea unor legături foarte bune între echipe aflate la mare distanţă unele de altele. De asemenea, aparatele erau foarte uşoare pentru vremea aceea, cele folosite în 1943 cântărind doar puţin peste 3 kg.

Pentru criptare, fiecare patrulă folosea tabele diferite de coduri în transmisiile către baze, iar acestea erau formate din grupuri de câte 5 caractere. Astfel, deşi sovieticii au reuşit ocazional, să captureze tabele de coduri ele nu au putut fi folosite pentru decriptarea convorbirilor tuturor patrulelor. Finlandezii mai foloseau şi mesaje codate transmise prin postul naţional de radio pe care patrulele le puteau recepţiona cu aparatele Töpö. În acest timp, însă, finlandezii decriptaseră comunicaţiile sovietice, astfel patrulele putând fi avertizate din timp de apropierea inamicului.

FinnishLongRangePatrolRadioOperatorDuringContinuationWar_m

Operator radio din cadrul patrulelor de recunaostere.
Sursa: www.ookaboo.com

De asemenea, pentru infiltrarea, aprovizionarea şi extragerea patrulelor armata finlandeză dispunea de un escadron special, cu piloţi antrenaţi pentru astfel de misiuni, operând pe aparate furnizate de aliaţii germani, între care hidroavionul Heinkel He 115A-2.

După război

Odata cu semnarea armistițiului de la Moscova Finlanda a fost nevoită să-și „reformeze” Forțele Armate, ceea ce a însemnat și desființarea Patrulelor însă, mai tarziu, pe baza experienței acestora, s-au constituit unitățile speciale moderne ale armatei finlandeze.

– Adrian Bantaș –

 

Surse:

www.feldgrau.com

www.koti.welho.com

www.oocities.org

www.shadowspear.com

www.specialoperations.com

www.suomisodassa.tumblr.com

www.wikipedia.org

8 Comments

  • Foarte fain articolul.Am aflat si ceva nou legat de operatiuni si de comunicatii.
    Traditia asta a Sissi a ramas si s-a intarit la ei.

  • Kaukopartiojoukot au fost printre primele unitati de cercetare in adancime din lume (mai aveau sovieticii, polonezii, britanicii si germanii, desi brandenburg era o unitate cu alta destinatie).
    au influentat toate unitatile llrp din lume (in special cele germane, tip Fernspahkompanie).
    statia kyynel m 10 (5,6 kg) era probabil cea mai perfectionata din lume la ora aia.

    in afara de Er.P 4, mai existau unitati subordonate diviziilor sau subunitati sissi (partizani) in regimentele de infanterie.
    detasamentul hartikainen a fost in subordinea aviatiei.

    astazi subunitatile sissi sunt si in cadrul armatei si in politia de frontiera, e o mare rivalitate intre cele doua branse.

    • aproximativ, cu mentiunea ca au fost doua concepte diferite, dar cu acelasi scop: obtinerea informatiilor din adancimea dispozitivului inamic.

      lrdg a actionat in desert, ei sunt stramosii mobility troop din sas. au folosit autoturismele pt patrundere. aveau si artilerie pt sprijin, ma rog. mai tarziu au fost taximetristii sas-ului.

      unitatile finlandeze patrundeau pe schiuri, era mai discret. au fost si parasutati in cateva misiuni, dar s-a renuntat la acest procedeu. o alta diferenta e ca ei mai executau si misiuni de distrugere, desi principala misiune era obtinerea de info.

      deci diferenta principala e data de metoda de patrundere care a fost aleasa in functie de relief/clima: taiga/desert.

      sissi is echivalentul unitatilor sovietice de partizani. instruiti pt “ramanere in urma”, dar au actionat si in adancime.

      • Atunci sunt LRDG-ul finic. Taigaua e tot un desert dar de gheata nu de nisip.
        Tot un drac. Englezii mureau de cald, astia de frig. Totusi nu putem compara pe partizanii sovietici cu astia. Partizanii erau trupe paramilitare care recrutau si civili in timp ce astia erau militari cu o pregatire peste medie. Nu pot fi comparati decat la capacitatea de a actiona departe de baza, de front. Dar nu si la pregatire. E ca si cum am compara pe un parasutist SAS cu un civil.

        • de acord, kaukopartiojoukot au fost altceva decat sissi, desi li s-a spus generic si sissi.

          in urss partizani au fost si in nkvd si-n armata rosie. au avut chiar un stat major propriu. erau mai multe specializari (cei din armata rosie erau mai mult specializati in cercetare, aveau inclusiv retele de agenti). erau niste mici armate destinate ducerii luptei in spatele frontului.

          cam asa si sissi, existau mai multe categorii. unii proveneau chiar din kaukopartiojoukot.

          apropo de sas, unul din regimentele teritoriale ale sas era specializat in asa ceva pana la inceputul anilor ’90.

          • E adevarat. Partizanii (mai cu seama pe frontul rusesc dar si in Iugoslavia) au fost unitati numeroase, unele dintre ele, cum erau de pilda cele din Bielorusia aveau marimea unui regiment si aveau in dotare tancuri iar o mare unitate ce actiona in padurile de linga Smolensk chiar si aviatie! Dar forta combativa nu era aceea a unui regiment standard. Nu numai disciplina nu era respectata (cu tot chinul ofiterilor politici) dar si calificarea era slaba. Practic, la nivelul anului 1941, erau un ghiveci de civili, impanati cu soldati invinsi ramasi prin incercuiri si scapati de SS dar si cu soldati adevarati ai GRU-Razvetka. Totusi au avut un aport foarte mare la victoria asupra wehrmachtului, adevar recunoscut de toate monografiile din WW2. Hitler turba cand auzea de astia si avea razboiul lui personal cu ei. Gestapoul n-a fost in stare tot razboiul sa puna capat actiunilor partizanilor, iar dupa anul 1944 ajunsesera o miscare asa de importanta, ca OKW-ul tinea cont de ei la conceperea planurilor wehrmachtului. Iar OKH si Gehlen treceau peste Gestapo si Abwehr pentru a se informa cu privire la partizani. Wehrmachtul insusi nu mai avea incredere in Canaris si Himmler si duceau propria activitate cu privire la partizani. Poate ar trebui facut un articol pe tema asta si adus omagiul nostru acestor civili.
            Dar din ce vad in articolul de mai sus Sissi astia erau osteni adevarati, precum SAS sau LRDG, organizati gen “Commandos” si nu partizani indisciplinati.
            Intr-ucat faceau cercetare in adancime probabil echivalentul lor sovietic ar fi RAZVETKA caci in cazul asta vorbim tot de “speciali”. Una din misiunile unui razvetchik era chiar asta: sabotajul. Identic cu al celor de la Sissi sau SAS. Sovieticii numeau un astfel de operativ DIVERSANT.

            • majoritatea sissi e altceva decat kaukopartiojoukot, GRU-Razvetka sau SAS.

              primele batalioane sissi au fost infiintate in 1939. o parte dintre batalioane erau rezervisti prost echipati, organizati asemanator batalioanelor de inf (minus compania mitraliere si cea de stat major).

              crema lor erau subunitatile de cercetare (si partizanii au cercetarea lor).

              au actionat mai mult ca infanterie, nu ca unitati de cc. au si fost absorbiti in infanterie pana la urma.

              altfel, always a pleasure sa schimbam idei :).

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: