S160 Trident Type 209PN

Submarinul S160 Tridente Type 209PN

Intrat in serviciul Marinei Portugaliei in 2010, S160 Tridente, submarin de tip 209PN fabricat de nemtii de la HDW se deplasa in imersiune in largul coastelor britanice. Pana aici nimic deosebit…

Numai ca, potrivit unui comunicat emis de Prefectura Maritima a Atlanticului, in jurul orei 7, in dimineata zilei de ieri, 12 Iulie, submarinul portughez a nimerit in navoadele traulerului frantuzesc Daytona, inregistrat in portul Saint-Brieuc.

Francezii se aflau la pescuit la 30 de mile sud de Capul Lizard, fix in zona de responsabilitate a MRCC (Maritime Rescue Coordination Center) Falmouth.

S160 Tridente, ce executa un exercitiu cu Royal Navy, a iesit imediat din imersiune si a stabilit contactul cu pescadorul francez care a eliberat plasele si implicit captura uriasa, inainte de a face cale intoarsa catre casa. Intre timp, Centre régional opérationnel de surveillance et de sauvetage (CROSS) cu baza la Corsen a fost informat despre incidentul ce nu a fost soldat cu victime.

“Mijloacele de asistenta britanice, coordonate de MRCC Falmouth, sunt implicate in eliberarea submarinului din plasele de pescuit”, preciza comunicatul Prefecturii Maritime a Atlanticului.

S160 Tridente…

…este unul dintre cele doua submarine cu propulsie diesel-electrica aflate in serviciul Marinei Portugaliei, are o lungime de 67.7 m si un deplasament de aproximativ 2000 tone in imersiune. Este echipat cu 8 tuburi lans-torpila de 533mm din care poate lansa mine, torpile Black Shark si rachete anti-nava Sub-Harpoon.

Via:
Prefectura Atlanticului

Marius Constantin