Resboiul Stelelor

Rusia ar putea trimite un echipaj catre Statia Spatiala Internationala pe 3 Decembrie

Rușii speră să lanseze un echipaj format din trei cosmonauți către Stația Spațială Internațională pe 3 Decembrie, aceasta urmând să fie prima lansare cu echipaj de după accidentul recent.

Roscosmos

Roscosmos

Rusia este singura capabilă să trimită cosmonauți către laboratorul orbital, însă în prezent a suspendat toate lansările după accidentul rachetei purtătoare din 11 Octombrie, la doar câteva minute după desprinderea de sol. Accidentul a fost primul de acest fel, de după era sovietică.

Directorul executiv al Roscosmos, Sergei Krikalyov, a declarat pentru RIA Novosti:

“The industry is now making significant efforts to move forward the launch to December 3.”

La bordul rachetei care va fi lansată cu destinația Stația Spațială Internațională se vor afla cosmonautul rus Oleg Kononenko, astronautul canadian David Saint-Jaques și astronautul NASA Anne McClain.

Cei trei erau programați pentru lansare pe 20 Decembrie, însă zborul a fost reprogramat după accidentul din 11 Octombrie, lansare care a avut la bord pe cosmonautul rus Aleksey Ovchinin și astronautul NASA Nick Hague.

Ovchinin și Hague au revenit teferi pe Pământ în capsulă și cel mai probabil vor fi lansați către Stația Spațială Internațională la primăvară – a declarat șeful Roscosmos, Dmitry Rogozin.

Directorul executiv Krikalyov a declarat că echipajul aflat în prezent la bordul Stației Spațiale Internaționale – compus din Alexander Gerst (Agenția Spațială Europeană), Serena Aunon-Chancellor (NASA) și Sergey Prokopyev (Roscosmos) – vor reveni pe Pământ în jurul datei de 20 Decembrie.

Inițial, echipajul de acum al Stației Spațiale Internaționale era programat pentru revenirea pe Pământ în data de 13 Decembrie.

Între timp, o navă spațială cargo automată Progress va fi lansată către Stația Spațială Internațională pe 16 Noiembrie. Și această misiune a fost amânată datorită investigațiilor din urma accidentului. Misiunea era programată pentru data de 30 Octombrie.

În primul raport oficial al cauzei accidentului din 11 Octombrie, Roscosmos a comunicat că un senzor care indica separarea primelor două trepte ale rachetei purtătoare a funcționat defectuos.

Racheta purtătoare Soyuz utilizată pentru lansarea cosmonauților este compusă din trei trepte. Prima treaptă, cu patru boostere, este utilizată pentru desprinderea de la sol și o primă parte a zborului, după care se desprinde și cade pe Pământ, racheta folosindu-se de treptele a doua și a treia pentru a-și continua zborul.

Funcționarea defectuoasă a senzorului a cauzat desprinderea incorectă a unuia dintre boosterele primei trepte și ciocnirea cestuia cu treapta a doua a rachetei provocând explozia.

Iulian Iamandi

1 Comment

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: