Aviaţie

Rusia ar dezvolta avioane de generatia a sasea

generatia a sasea

generatia a sasea

Federația Rusă ar derula în prezent programe de dezvoltare ale unor aeronave de luptă de generația a sasea, sau chiar generația a șaptea.

Declarația a fost făcută de către comandantul Forțelor Aeriene Ruse, Generalul-Colonel Viktor Bondarev.

Potrivit declarațiilor acestuia, noile platforme ar putea să fie pilotate sau robotizate, corpul uman fiind o posibilă barieră în calea atingerii întregului potențial de utilizare al viitoarelor avioane de luptă.

Un termen cert până la care o nouă generație de avioane ar putea să devină operaționale, nu a putut fi comunicat, însă cu siguranță nu ar putea să fie vorba de câțiva ani.

Dacă industria aeronautică rusă nu ar începe acum dezvoltarea unei noi generații de avioane, ar echivala cu a nu mai dezvolta niciodată o altă generație, a declarat Viktor Bondarev.

Anterior, Dimitri Rogozin, a declarat că biroul de proiectări Suhoi a prezentat un prim concept de dezvoltare al unui avion de luptă de generația a șasea, în prezent fiind în curs de elaborare noile cerințe pentru avioane și sistemele de armament.

In iulie 2014, directorul United Aircraft Corporation, Vladimir Mihailkov, declara că primele avioane de generația a sasea ar putea să intre în dotarea aviației militare ruse undeva în a doua jumătate a anilor 2020, pentru aparatele de generația a șaptea un termen de livrare era greu de estimat.

Ținând cont de problemele pe care le întâmpină în prezent Rusia cu dezvoltarea unui avion de generația a cincea, respectiv PAK-FA, rămâne de văzut în ce măsură Industria Aeronautică Rusă va fi capabilă să dezvolte o generație superioară de avioane într-un termen de timp apropiat de declarațiile, destul de optimiste, ale diverșilor oficiali ruși, sau cel puțin în același interval cu aparatele de generația a șasea occidentale, pentru care se preconizează intrarea în serviciu undeva dupa anul 2030.

sursa: ruscur.ru

– David Victor –

 

17 Comments

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: