F-16, Boboc 2015

F-16, Boboc 2015

 

Mihnea Motoc, ministrul Apărării Naționale, a anunțat, miercuri, că primele șase aparate de tip F-16 vor fi preluate oficial, de la baza militară portugheză Monte Real, pe 28 septembrie.

“Discuție foarte bună astăzi cu remarcabilul ambasador al Portugaliei în România, domnul Joao-Bernardo Weinstein; am discutat, între altele, și despre modalitățile de marcare oficială a preluării în serviciul Forțelor Aeriene Române a primelor 6 aparate F-16, pe 28 septembrie, la Baza Aeriană Monte Real din Portugalia, respectiv la începutul lunii octombrie, la Baza Aeriană Fetești”, a scris Motoc pe Facebook.

În 2013, România a decis să cumpere din Portugalia 12 avioane de tip F-16 folosite. Inițial s-a intenționat achiziționarea a 24 de avioane, dar decizia finală a fost pentru 12, din motive bugetare. Dincolo de F-16, au mai prezentat oferte companiile producătoare ale avioanelor JAS-39 Gripen și Eurofighter Typhoon, pentru aparate noi. A fost, de asemenea, analizată oferta pentru aeronava Rafale, produsă de grupul francez Dassault. Prețul pentru cele 12 aeronave F-16 a fost stabilit la 628 milioane de euro, ele urmând să staționeze la bazele aeriene de la Fetești și Câmpia Turzii, modernizate special pentru acest tip de avion.

Potrivit specialiștilor, România are nevoie de 48 de aeronave multirol, adică patru escadrile. În 2015 autoritățile române au anunțat intenția de a mai achiziționa și alte aparate de tip F-16.

Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, declara, pe 22 februarie, că România intenționează să cumpere încă 12 avioane F-16, anul acesta urmând să fie pregătite procedurile de atribuire a contractului pentru această a doua escadrilă.

“Anul acesta, avem în vedere să pregătim procedurile de atribuire a contractului pentru o a doua escadrilă, ceea ce s-ar întâmpla în 2017 după proiecția pe care o avem acum. (…) Dacă suntem în grafic, anul acesta trecem prin niște proceduri foarte laborioase de pregătire a atribuirii în cursul anului viitor.

Noi urmărim să achiziționam din excedentul disponibil al unor aliați aparatură care este în resursă, este performantă, este operațională. Nu pot să subscriu la etichetarea lor ca fiind de mâna a doua. Nu știm de unde le vom achiziționa.

Deocamdată, am lansat o cerere de informații de la toate țările aliate care au în dotare asemenea aparate, inclusiv de la SUA și cinci aliați europeni. Așteptăm răspunsurile lor să vedem în ce direcție ne putem duce”, preciza Motoc.

Sursa: Romania TV