Geopolitica

Romania a devenit tinta, pamantul romanesc a devenit islamic… urmeaza sa fim eliberati. Und shit.

Şeicul Omar Bakri

Credeam că astăzi va fi ziua Siria versus Turcia, sau în oglindă, dar taman când credeam că vom muri de plictiseală… s-a găsit şeicul Omar Bakri să ne ameninţe: România este pământ islamic şi trebuie eliberat & shit.

Aş râde şi aş invita la un sondaj în genul celui de pe OTV – cine credeţi că ar bate, dacii sau samuraii? – dar, m-a întristat şeicul ăsta.

Poate că omul vorbeşte serios. Poate că are dreptate. Şi noi am ne-am fi dat dreptate dacă eram în locul lui. Şi, nici noi n-am fost prea blânzi în istorie…

N-o dau în dezbaterea “terorist sau partizan?”. De fapt, n-o dau în nimic.

Târziu ce-i drept, revin la prezentatul ştirii. Prin preluare:

Unul dintre cei mai radicali lideri islamişti, şeicul Omar Bakri, a declarat, pentru cotidianul bulgar 24 Ceasa, că România, Bulgaria, dar şi alte ţări din estul Europei sunt pământuri islamice şi ţinte legitime pentru terorişti.

 ‘Dacă islamul a intrat odată pe un pământ, acesta devine islamic şi musulmanii sunt obligaţi să-l elibereze într-o zi. De exemplu, Spania este pământ islamic, la fel şi Europa de est: România, Albania, Macedonia, Serbia, Kosovo şi Bosnia… Dar din cauza trupelor sale din Afganistan şi Irak şi din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria devine şi o ţintă legitimă. Noi credem că putem face atentate în inima Bulgariei. Putem să facem acest lucru şi în România şi în alte state. Asta depinde de tactica şi de strategia concretă. Ţinta atentatului de la Burgas au fost israelienii. Toţi cei ucişi sunt fii de israelieni şi printre ei au fost mulţi oameni importanţi’, susţine şeicul radical, care în prezent s-a stabilit în nordul Libanului după ce a fost nevoit să părăsească Marea Britanie după atentatele de la Londra din 2004.

 Bakri afirmă că a recunoscut în teroristul de la Burgas pe unul dintre ucenicii săi. Este vorba de un tânăr cu pseudonimul Abu Ahmed. ‘Acesta într-adevăr a fost printre ucenicii mei, dar pentru scurt timp, apoi a plecat în Afganistan. Numele lui este Mehdi Ghezali. După atentat, acesta a fost declarat martir de către fraţii săi din Al Qaida care au oficiat o slujbă de pomenire pentru el’, spune Bakri.

 Faptul că teroristul care apare pe înregistrările video făcute de la camerele de securitate de pe aeroportul din Burgas la data de 18 iulie este suedezul Mehdi Ghezali a apărut la scurt timp după atentat, dar ulterior au fost negate de autorităţile suedeze şi de cele bulgare. ‘Nu mă refer la imaginile trupului neînsufleţit, ci la omul care se plimba prin aeroport. Dacă serviciile neagă că este Ghazali, de ce nimeni nu s-a dus la el să-l fotografieze sau să-i ia un interviu? După ce fraţii au oficiat o slujbă de pomenire, dacă ar fi fost încă în viaţă, acesta ar fi încercat să ia legătură cu ei’, insistă Omar Bakri. Şeicul radical şi-a exprimat regretul că în atentatul de la Burgas şi-a pierdut viaţa şi şoferul bulgar al autocarului care, susţine el, era adept al Islamului. În opinia lui, Al Qaida se gândeşte să ofere o despăgubire financiară familiei şoferului. Când un musulman nevinovat devină victimă colaterală într-un atentat, familia lui trebuie despăgubită. În cazul şoferului există însă şi voci potrivit cărora familia lui nu merită vreo despăgubire pentru că noi i-am avertizat pe toţi musulmanii să evite orice contact cu israelienii, mai spune liderul radical.

 Bakri a fost acuzat, în 2005, că a încurajat şi binecuvântat teroriştii care au comis atacurile în metroul londonez din 2004. Se presupune că teroriştii au făcut parte din organizaţia lui Al-Muhajiroun. După ce a părăsit Marea Britanie, islamistul născut în Siria s-a stabilit în Liban unde, în 2010, a fost condamnat la închisoare pe viaţă. În prezent, el se ascunde într-o casă din nordul Libanului, păzită de oamenii săi fideli.

 Telegraf scrie joi că serviciile bulgare au constatat că la data de 2 iulie teroristul de la Burgas a purtat o convorbire folosind telefonul mobil al unei persoane neidentificate care în acel moment se afla în centrul oraşului Ruse. Potrivit datelor de la companiile de telecomunicaţii mobile, în jurul orelor 14:00, pe 2 iulie, în zonă s-au aflat 500 de persoane. Fiecare dintre acestea urmează să fie chemată şi audiată la Agenţia de Stat Securitatea Naţională, potrivit Agerpres.

Mulţumim ziarului Puterea, că de acolo l-am cules. Şi salutări cuiva de acolo. Şi verighetei, evident… 😉

– Resboiu –

Navighează în portal:

Resboiu Master; Armata Română; Forţe SpecialeSpace; Revista Resboiu; Forumul Resboiu;

14 Comments

  • Fii-sa presteaza prin Londra – ma rog da din fund la bara. Deci cine trece pe acolo stie ce trebuie facut….

  • Mare-i gradina lu’Allah si multi islamisti saritor gardu’cand era poarta deschisa.Ma intreb oare prostia lor e pe cale genetica ori se trage de la minunata lor “religie”ori amandoua.Tampenia speciei in cauza ai ca si Timpul nu stim de unde incepe si daca are sfarsit.

  • “Potrivit datelor de la companiile de telecomunicaţii mobile, în jurul orelor 14:00, pe 2 iulie, în zonă s-au aflat 500 de persoane. Fiecare dintre acestea urmează să fie chemată şi audiată la Agenţia de Stat Securitatea Naţională, potrivit Agerpres.”

    “Stimate cetatzean, Agentia lu’ Securitatea lu’ Statu’ lu’ Bulgaristan (sau Castravetzia, cum ne mai numim cu mandrie) te invita in data de, la ora de, la un control stomatologic, un tratament facial si ceva maniuchiura gratis, dumneavoastra fiind castigatoru’ concursului Mokasinu’ de Aur organizat pe blat de PickleMobil Bulgaristan.

    Cu stima, agent principal shef adjunct Stanislav Cornichon”

    • Au sa ii identifice pe arabi dupa un test pe care l-am vazut intr-o comedie in care se detectau evreii servindu-se multimii hamburgări cu carne de porc. Asa si acum… se va pune o masa maaaare-mare si in fata fiecaruia dintre aia cinci sute va fi cate un borcan mare cu castraveti: care cade sub masa, sigur nu e bulgar si e terorist al-Qaeda.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: