Dragi cititori! Astăzi, la rubricuţa de poveşti frumoase, vom face o haltă mai neobişnuită în istorie şi vă vom prezenta un pic din istoria gazetei Resboiul, şi nu de oriunde ci din perioada Războiului de Independenţă.
Ia să vedem imaginea:
Resboiul 18 sept 1877
Ce putem vedea noi aici?
Nici mai mult, nici mai puţin decât prima pagină a unei ediţii din ziarul Resboiul din 18 septembrie 1877. În timpul războiului, gazeta a apărut zilnic, dimineaţa la “7 ore”, pentru a aduce informaţiile cât mai proaspete cititorilor. Bine, proaspete uneori putea să însemne că trecuseră zile bune de la eveniment, dar cum atunci telegraful era singurul mijloc rapid de comunicare iar liniile întinse peste Dunăre erau folosite în principal de armata de operaţii, este de înţeles întârzierea.
Povestea şi imaginea ce sunt portretizate aici reproduc episodul capturării drapelului otoman din reduta Griviţa de către ostaşii Batalionului 2 Vânători. Să dăm însă “cuvântul” articolului. Din motive tehnice, vom folosi parte din scrierea actuală în detrimentul celei de epocă.
TREI VOINICI
Iacă cei trei voinici din Batalionul al 2-lea de vânători, dintre cei care s-au distins în luptele de la Plevna.
Cel din mijloc este soldatul Grigore Ion, din districtul Prahova, care a luat stindardul, împuscându-l pe Turcul care fugea cu dânsul; cel din stânga este sergentul, iar cel din dreapta este caporalul care au sărit în ajutorul soldatului Grigore Ion.
În ziua de 3 Aug. batalionul al 2-lea de vânători a fost cel dintâi, care s-a apropiat de întăririle turceşti, înaitând ca tiraliori.
Îndată după vânători urmau şi celelalte trupe de linie şi dorobanţii cu scări şi alte unelte pentru a se putea urca pe redutele îndesate cu hordele sălbatice ale lui Osman Paşa, care trăgeau mereu cu puşti şi tunuri contra bravilor noştri soldaţi.
După cea mai crâncenă rezistenţă, trupele turceşti a trebuit să se retragă, lăsând posiţia lor întărită în mâinile Românilor.
Pe când Turcii se retrăgeau, s-a întâmplat incidentul luărei stindardului.
Iacă cum narează însuşi curagiosul nostrul vânător, Grigore Ion, luarea acelui glorios trofeu:
“Eram înainte. Glonţele ploau ca piatra. Turcii erau la trei sute de paşi, se gătiau de retragere. Eram ‘naintea celor alţi, voiam să ucid un Turc cu baioneta. De o dată, văd un alt turc spătos ‘naintea mea, fugind cu un steag. Îl ochesc, el cade; mă arunc pe el, când voia să descarce revolverul; îi înfig baioneta în pept şi trag steagul. Turcul muria, dar îl ţinea strâns. Mă silesc să ‘i’l smulg. Atunci doi turci se aruncară asupră’mi. Mă pun în apărare; din fericire, sergentul şi caporalul meu îmi vin în ajutor. Culc la pământ un Turc, ei culcă la pământ pe celălalt, şi eu am smuls steagul.”
Iată dragi cititori, un episod de resboiu, redat în Resboiul de atunci şi repovestit în Resboiul de acum.
Am onoarea!
drd. Emil Boboescu
Fain frumos! 🙂