Ordinul Steaua Romaniei, in rang de cavaler, cu spade, de razboi, md. 1877

Ordinul Steaua României, în rang de cavaler, cu spade, de război, model 1877

Recent, pe tot curpinsul ţării, s-a desfăşurat o serie de ceremonii dedicate împlinirii a douăzeci de ani de la înfiinţarea mai multor batalioane din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre.

Am decis să fim alături de militarii unui batalion într-una din zilele de sărbătoare şi cum din promovarea evenimentelor atenţia ne-a fost atrasă de menţionarea păstrării tradiţiilor Regimentului 10 Dorobanţi, am ales Batalionul 280 Infanterie Mecanizată “Căpitan Valter Mărăcineanu”.

Despre Regimentul 10 Dorobanţi, camaradul Emil Boboescu ne-a transmis o informare scurtă care să ajute la luminarea părţii de istorie a materialului nostru, informare pe care o vom presăra cu imagini din muzeul alcătuit de către militarii Batalionului 280 Infanterie Mecanizată cu ajutorul colecţionarului Diaconu Marius.

Epoleti de maior de mare tinuta, epoleti de ofiter superior de tinuta zilnica ambele md. 1872, poze cu maior si Steaua Romaniei in rang de ofiter cu spade de razboi

Epoleţi de maior de mare ţinută, epoleţi de ofiţer superior de ţinută zilnică ambele md. 1872, poze cu maior şi Steaua României în rang de ofiţer cu spade de război

Regimentul este înfiinţat după Legea Puterii Armate din 1872, în care regimentele de dorobanţi – adică infanteria teritorială – apar din desfiinţarea batalioanelor de grăniceri.

Iniţial, regimentul s-a numit Focşani nr. 6.

La data de 1/13 Ianuarie 1877 s-a decis dublarea numărului de regimente de dorobanţi iar noile unităţi nu au primit numere noi ci au fost reorganizate pentru ca fiecare regimente din fiecare divizie teritorială să capete numere în continuare.

Mauser kar 98 si sabie de ofiter md. 1872

Mauser kar 98 şi sabie de ofiţer md. 1872

Astfel apare un nou Regiment 6, iar cel vechi ia numele de Regimentul 10 Dorobanţi.

Regimentul 10 Dorobanţi făcea astfel parte din Divizia 3 militară teritorială fiind compus din două batalioane, ca toate regimentele de infanterie: Batalionul 1 Putna şi Batalionul 2 Tecuci (după numele judeţului de unde recrutau).

Batalionul 1 Putna avea patru companii: Compania 1 Focşani, Compania 2 Vrancea, Compania 3 Soveja, Compania 4 Adjud.

Batalionul 2 Tecuci avea: Compania 5 Tecuci, Compania 6 Bârlad, Compania 7 Berheci şi Compania 8 Zeletin.

Fiecare companie purta numele plăşii (subdiviziunea judeţului) de unde recruta.

Iniţial, ca dotare, Regimentul 10 a avut puşti Dreyse Model 1867 calibrul 15,43 mm. Ulterior, pe măsură ce soseşte armament rusesc, acest regiment primeşte puşti Krnka Model 1877 calibrul 15,4 mm.

Armele vechi se dau batalioanelor de miliţii.

Spiritul regional al unităţii nu trebuie să ne mire, acesta a făcut ca unităţile să funcţioneze cu o coeziune mai mare şi, totodată, să se comporte mai bine pe front.

Într-o divizie de atunci intrau două brigăzi de infanterie, fiecare formată dintr-un regiment de infanterie de linie (permanent) şi două regimente de dorobanţi, iar una din brigăzi avea şi un batalion de vânători.

Pe lângă acestea exista şi o brigadă de cavalerie, unităţi şi subunităţi de artilerie, geniu, transport, sanitare, etc.

O imagine interesantă: majoritatea regimentelor de dorobanţi au fost însoţite în marş de neveste, copii sau rude apropiate, până la linia Dunării, ceea ce dădea o notă interesantă unităţii.

Regimentul 10 Dorobanţi a luat parte la luptele de la Griviţa şi Rahova, iar în asaltul de la 30 August/11 Septembrie 1877, Regimentul 10 Dorobanţi pierde peste jumătate din efective, rămânând numai cu 6 ofiteţeri şi 700 trupă, motiv pentru care este organizat pe un singur batalion.

La 8 Octombrie 1878 drapelul Regimentului 10 Dorobanţi este decorat cu Crucea “Trecerii Dunării”.

În anul 1891 ia numele de Regimentul Putna Nr. 10, prin reorganizarea unităţilor de infanterie, devenind astfel, succesiv, unitate de infanterie permanentă.

Drd. Emil Boboescu