Fortele Navale

REGATA MARILOR VELIERE 2016 LA CONSTANTA

Avem o veste bună: unul dintre cele mai frumoase evenimente de la Marea Neagră va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni!

Iată comunicatul de presă al Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Statului Major al Forţelor Navale:

“Portul Constanţa găzduieşte, în perioada 8-11 septembrie, activităţile organizate de Sail Training International cu prilejul Regatei Internaţionale a Mării Negre.

Marinarii militari români vor participa la diferite la competiţii sportive, dar şi la parada echipajelor care va avea loc vineri, de la ora 17.30, pe traseul Terminal Pasageri – Poarta 1 – Faleza Cazino – Strada Remus Opreanu – Piața Ovidiu.
Publicul va putea să viziteze frumoasele veliere pe toată perioada când acestea vor fi acostate în Portul Constanţa, începând cu ora 10.00 până la ora 20.00, în zilele de joi, vineri şi sâmbătă, iar pentru duminică, programul de vizită va fi 10.00-12.00.

Biroul informare şi relaţii publice
Statul Major al Forţelor Navale”

 

Nadezhda (2)

Nadezhda

Nadezhda (1)

Nadezhda

Mir

Mir

Cele 13 veliere care vor lua startul la a doua ediție a Regatei Marilor Veliere sunt: Kruzenshtern (Rusia, Clasa A), Ana Maria (Rusia, Clasa D), Vityaz (Rusia, Clasa D), Pogoria (Polonia, Clasa A), Atyla (Spania, Clasa B), Akela (Rusia, Clasa D), Royal Helena (Bulgaria, Clasa A), Nadezhda  (Rusia, Clasa A), Mircea (România, Clasa A), Kaliakra (Bulgaria, Clasa A), Adornate (România, Clasa B), Mir (Rusia, Clasa A). Dintre acestea, 6 se află în premieră la Constanța.

Barcul Mircea si Adornate

Barcul Mircea si Adornate

Barcul Mircea 4

Barcul Mircea

Adornate

Mult succes marinarilor români, vântul, apele şi astrele să le fie favorabile în această competiţie!

-Adina Călin-

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: