Terestre

Racheta MMP a MBDA a fost selectata pentru proiectul european de dezvoltare a sistemului Beyond-Line-Of-Sight

MBDA ia parte împreună cu 13 parteneri și subcontractanți din 5 țări la dezvoltarea unei noi capacități bazate pe sistemul de rachete MMP, care va fi unică pentru forțele armate.

LynkEUs, un proiect coordonat de MBDA, a fost selectat de Comisia Europeană ca parte a noului program european de dezvoltare industrială în domeniul apărării (EDIDP), în urma consultării cu statele membre.

MMP on Sherpa Scout

MMP on Sherpa Scout

LynkEUs este prima contribuție tehnologică și industrială la obiectivele proiectului ce dezvoltă capacitatea Beyond-Line-Of-Sight (BLOS), proiect care face parte din inițiativa PESCO. Proiectul sistemului BLOS a fost aprobat în noiembrie 2018 de miniștrii Apărării din statele membre UE.

LynkEUs este gestionat în parteneriat strâns cu forțele armate franceze, belgiene și cipriote. Proiectul urmărește să definească un concept operațional inițial pentru o capacitate europeană BLOS. De asemenea, va fi o oportunitate pentru identificarea și testarea de soluții emergente care să contribuie la un posibil upgrade al capacității, iar proiectul va fi validat printr-o campanie de testare.

Conceptele și testele finalizate pentru capacitatea BLOS, în cadrul PESCO, vor contribui la dezvoltarea unei familii de sisteme de rachete BLOS man-on-the-loop, bazată pe racheta cu rază medie MMP și aflată sub umbrela industriei de apărare din Europa.

Eric Béranger, CEO MBDA, a declarat: „LynkEUs este primul proiect de cooperare în domeniul sistemelor de rachete care se bazează pe noile instrumente de apărare ale UE și primul proiect de cercetare și dezvoltare în domeniul apărării al UE care va fi coordonat de MBDA. Acest lucru demonstrează dorința noastră de a coopera într-o măsură din ce în ce mai mare în Europa și de a extinde cercul nostru de parteneriate industriale și tehnologice, în special cu IMM-uri inovatoare și cu centre europene de cercetare. De asemenea, demonstrează angajamentul nostru de a răspunde ambițiilor europene de autonomie strategică și de suveranitate tehnologică. ”

MBDA și cei 10 parteneri – din Belgia: Academia Regală Militară, John Cockerill Defense, FN Herstal, Thales Belgia și Xenics; din Cipru: Aditess, Cyprus Institute și SignalGenerix; din Franța: Novadem și Safran; împreună cu cei 3 subcontractanți: MILREM (din Estonia), DELAIR (din Franța) și Carmenta (din Suedia) – intră acum în faza de negociere a acordului de grant cu Comisia.

Acest prim succes la nivel european deschide calea către alte proiecte de colaborare, care vor consolida o capacitate europeană BLOS prin dezvoltarea funcțiilor asociate, precum sistemele de instruire și angajamentul de cooperare. Aceste proiecte noi ar putea fi eligibile pentru viitorul Fond European de Apărare începând cu 2021.

MBDA

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: