Armata Romana Aviaţie Diverse Fortele Aeriene Fortele Navale Fortele Terestre Marină Terestre

Quo vadis apararea romaneasca?

Pensionat, jerpelit, neîngrijit

Pensionat, jerpelit, neîngrijit

Ședința CSAT din 17 iunie s-a axat în principal pe teme de apărare. În afară de subiectul semnării acordului de cooperare cu Consiliul de Securitate al Federației Ruse și vizita generalului Mihail Patrușev, pe agenda s-au aflat o serie întregă de subiecte legate de sectorul apărării naționale: strategia de înzestrarea a forțelor armate 2013-2022, privatizarea companiilor de stat domeniul aeronautic (IAR Ghimbav, Avioane Craiova, Romaero), relansarea industriei de apărare, aprobarea achiziționării de avioane de F-16 din Portugalia și Statele Unite, precum și discutarea Cărții Albe a apărarii – un document care s-a lăsat prea mult așteptat în ultimii ani.

Forțele armate între dotare deficitară și subfinanțare cronică

Un tur de orizont rapid asupra înzestrării forțelor armate și a situației industriei de apărare relevă o situație dezastruoasă. După cum au și recunoscut în anii precedenți șefii armatei situația este destul de gravă – în medie 90 de procente din echipamentul aflat în dotare este uzat moral și/sau fizic. Mai mult s-a vorbit în mod deschis de către militari și decidenții din aparatul de securitate națională de pierderea capacității de apărare a teritoriului din cauza subinvestiției cronice în domeniul apărarii.

***

Per total situația din punctul de vedere al înzestrării pare să fi rămas blocată undeva în 2004-2006, cu toate că a existat și a fost adoptată o strategie de înzestrare a forțelor armate, aceasta a fost doar parțial executată. Cauzele acestei stări de fapt sunt de natură politică și economică: aderarea la NATO în 2004 a scos practic de pe lista de priorități apărarea – bifarea obiectivului politic a însemnat că investițiile în apărare vor deveni mai greu de justificat la nivel public, conflictele președinte-premier din perioada 2005-2008 au afectat programele de achiziție, iar criza economică a forțat practic regândirea priorităților în domeniul apărarii. Chiar și în aceste condiții România a reușit să mențină angajamente militare relativ generoase în Irak și Afganistan, începând cu anul 2003.

***

Au existat de asemenea programe care din cauza problemelor financiare au fost ajustate drastic sau chiar anulate. Astfel programul de achiziție al unui avion multirol care să înlocuiasca bătrânele MiG-21, care era și cel mai costisitor din toată strategia de înzestrare – 4,5 miliarde de dolari  – a trebuit regândit. Conflictele politice și criza economică au dus la amânarea achiziției până când a trebuit să se recurgă la o soluție de avarie pentru a asigura apărarea aeriană a țării. În loc de 48 de bucăți câte ar fi fost necesare, vor fi achiziționate în regim hand me down doar 12 avioane F-16 AM/BM în uz din Portugalia și SUA contra unei sume de aproximativ 1 miliard de dolari (638 de mil. de euro).

În 2009 în cadrul parteneriatului strategic româno-francez a fost semnat un acord de achiziție a unor rachete anti-aeriane cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune (v/shorad), dar care a trebuit anulat din lipsa fondurilor. Tot din lipsă de fonduri modernizarea fregatelor Tip 22 cumpărate din Marea Britanie a trebuit amânată sine die. Există de asemenea bizarerii ale achizițiilor din domeniul apărarii care nu pot fi explicate decât prin incompetență administrativă și politică: incapacitatea de a repara în ultimii 17 ani submarinul Delfinul, deși oferea o capabilitate extraordinară de antrenament anti-submarin pentru flotila de fregate și este o platformă de colectare de informații excelentă; sau amânarea timp de 10 ani a operaționalizării sistemului anti-aerian HAWK, achiziționat în 2004 din Olanda.

***

Industria de apărare: companii de stat obișnuite cu disponibilizările sau șomajul tehnic

Înainte de 1989 România se situa pe locul 10 global la capitolul vânzări de armament. Industria românească de profil nu era cea mai performantă din lume sau din Europa, dar furniza produse cu valoare adăugată pe piețele internaționale și era o sursă importantă de valută forte. Conceptual industria de apărare românească era fundamentată eronat – se urmărea obținerea autarhiei în ceea ce privește echipamentul militar, iar accentul cădea pe producția cu precădere a unor sisteme de armament simple, compatibile cu doctrina comunistă „războiului întregului popor”. După Revoluție și încheierea Războiului Rece industria de armament românească s-a confruntat cu pierderea majorității piețelor de desfacere, număr foarte mic de comenzi din partea MApN, acces limitat la tehnologie și inovație prin lipsa investițiilor în factori de producție și cercetare/dezvoltare.

***

Exista și excepții – Aerostar Bacău a fost privatizată în ani ’90 și a devenit nucleul în jurul căruia s-a dezvoltat un cluster industrial important în Moldova, cea mai puțin industrializată regiune a țării; fabrica de arme Cugir, chiar dacă a rămas în proprietatea statului, și-a dezvoltat o nișă profitabilă pe piața americană, dar în absența investițiilor avantajele competitive ale acestei companii vor dispărea, iar poziția sa pe piața americană va fi periclitată (numai vorbesc de impactul asupra orașului Cugir, unde este principalul angajator). În mod surprinzător au apărut și firme private în domeniul apărarii în România, care sunt destul de performante – Stimpex (protecție balistică), UTI (sisteme de comandă și control, electronică, radare). Paradoxal unele investiții străine civile au creat capacități de producție militare – astfel achiziția șantierelui naval Galați de firma olandeză Damen a însemnat producția de nave militare sofisticate în România și proiecte la cheie pentru statul român în cazul în care se va decide modernizarea Forțelor Navale.

***

Ce e de făcut?

În cazul înzestrării forțelor armate, creșterea treptată a alocărilor bugetare pentru apărare și stabilirea priorităților în funcție de doctrină și misiunile asumate. Deja s-a luat hotărârea ca bugetul apărării să crească anual cu 0,30 de procente până când se va atinge cota de 2,38% din PIB destinată acestui sector. E posibil însă ca acest buget să fie însă insuficient pentru a acoperi nevoile de inzestrare, având în vedere faptul că lipsa de investiții în acest domeniu a crescut practic costurile înzestrării – amânarea investițiilor duce la sporirea cheltuielilor pe termen lung – o cifră de 2,5%, chiar 3% din PIB ar fi necesară – dar numai în condițiile reluării creșterii economice.

Extrase, pe sarite din articolul camaradului George Visan.

Articolul complet il gasiti aici

16 Comments

  • Simplu bre, am enuntzat de atatea ori. Posete, pantofi = JF17, Leopard 2A14, CV90 si pustile alea laser din “Infanteria Stelara” de Henlein.

    Binentzeles, dupa ce ajunge doamna Udrea presedinte.

      • Eu nu inteleg fetishul unora pentru JF-17 – it is a joke… third rate fighter at best. Urmasul variantei chinezi MiG-21 F13…

          • La mine e rationala – stiu ca e eficient F-16. JF-17 e un fel de scuza pentru cei care nu au bani de aviatie militara.

            • O duzina de trocariciuri zburatoare,de acum 2 generatii in urma in privinta artei razboiului se cheama mai nou eficienta.

              Nu-i bai,vine el dezastrul militar,mai devreme sau mai tarziu.O sa ne iasa pe nas toata lenea in gandire si lipsa de viziune manifestata la nivel de conducere statala si militara.

              Partea buna e ca nu e criza de marmura si nici de bronz.Pt. statui de eroi.

            • 🙂 🙂 🙂 🙂
              Ca de obicei, GV, esti fenomenal…Si 12 F-16 inseamna aviatie militara???
              Asta-i cea mai tare gluma pe care am auzit-o saptamina asta…

            • Si JF17 de ce n-ar fi, ma rog? Nu poate fi lancerizat cu ajutoru’ baietzilor kosheri? F16 in sus, F16 in jos, de ce dracu’ sa nu luam niste Malmö MFI-9, ca au distrus ceva MiG=uri in Biafra acu’ vreo 40 de ani.

              • Apropos, de Tunan ce ziceti? Ca tot a vazut pe ochi cu live al nostru Marius ce si cum cand i-a facut poc o roata si mai mult a durat sa vina pompiera, decat emotia incidentului acolo-sa pe beton.

            • era sa ma inec, sa-mi fie invatatura de minte sa mai mananc atunci cand citesc articole in care apare ceva de F16 si, pe cale de consecinta, apare si conu’ Georgica. Curat rationala atitudinea mataluta atunci cand vine vorba de pasari cu sange “red white and blue” coane Georgica :P.

              Armata romana din pacate e acolo unde e intreaga societate – nicaieri. Era o expresie care cred ca surprinde cel mai bine situatia la noi in ceea ce priveste directiile strategice de inzestrare si dezvoltare “oaia capie nu tine drumul drept” si din pacate multe din deciziile de la noi sunt de oaie capie.
              Am tot mai puternic impresia ca intreaga Romanie (cel putin prin prisma deciziilor luate) e un fel de Pristanda, gata sa numere steagurile in pozitie de drepti ca deh, renumeratie mica si cu steagurile il pupi in bot si ii papi tot, trai neneaca pe banii Trahanachilor :P.

  • Bre lume, ascultatzi acilea: o sa facem politzie aeriana cu Yak-52 dotate cu dispensoare de confetti, ca ai nostri sunt alergici la Super Tucano. Ce JF17, ce Gripen, ce Rafale? Yak 52!

    Ca Nieuport 11 nu se mai fabrica.

  • Unde gasim priectul de lege care a trecut prin Camera deputatilor ? ca as vrea sa citesc inainte sa ma exprim. Este neclara preluarea si descrierea programului in presa noastra.

  • bai, azi o sa-mi asum io rolul de optimist si o sa spun ca Armata Ro are anumite structuri foarte performante pt razboiul de generatia a patra. si ca cineva acolo sus a gandit bine in anii ’90.

    industria de aparare…aia e alta treaba. asa ceva nu se exista.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: