Locotenent Alexandru Gheorghe

Cu toate că încercăm să ne ţinem departe de politică, nu putem trece peste evenimentul de aseară ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, aşa cum nu am putut trece peste manifestările din aceste zile împotriva regimului pe care mai bine să nu îl calific în vreun fel. Înainte de toate, suntem cetăţeni ai României şi trăim acelaşi trai cot la cot cu ceilalţi cetăţeni normali ai ţării. O ţară care ne aparţine, atâta cât a mai rămas neînsuşită de grupurile de interese.

Civili şi militari, am fost surprinşi de gestul pe care aseară l-a făcut locotenentul Alexandru Gheorghe.

Ca şi precizare, dacă mai este cumva nevoie: tânărul ofiţer al Armatei Române şi-a asumat responsabilitatea şi mai ales urmările.

Declaraţia şefului Direcţiei de Informare şi Relaţii Publice a MApN, contraamiral Tiberiu Frăţilă, lasă să se înţeleagă urmările:

“Armata este o institutie. A incalcat regulamentul militar, nu-i este permisa prezenta la mitinguri si manifestari. Juramantul spune sa respectam legile militare. Se va analiza cazul militarului si se va lua o hotarare. Nu mi-a spus nimeni, m-am autosesizat, vazand la televizor”

Vorbele ofiţerului care a trecut de partea manifestanţilor ne merg însă direct la suflet:

“Am venit aici din acelaşi motiv pentru care oamenii sunt aici. Raed Arafat este pentru mine un erou. (…) Colegii mei nu au curaj să vorbească. Au familii, copii şi credite în bănci. Eu am depus jurământul în faţa cetăţenilor, nu în faţa cuiva. Imi asum răspunderea pentru ceea ce fac acum!”

Unii dintre noi cunosc, iar alţii bănuiesc doar, că aceasta este starea de spirit în Armata Română. Sunt însă militari, sub jurământ, cetăţeni cu regim special. La fel simt poliţiştii şi jandarmii, chiar şi acei jandarmi care comit abuzuri ar trece de partea cetăţenilor, cu tot cu sadismul lor animalic.

Fraternizarea cu manifestanţii este însă condamnată ca şi încălcare a legilor şi a regulamentelor.

Locotenentul Alexandru Gheorghe a ales însă să piardă, câştigând.

Respect, domnule ofiţer!