Diverse

Proiectul Inalta Poarta, Capitolul II

Kogalniceanu. Cu Lahovary inca nu am gasit ceva adecvat.

Kogalniceanu. Cu Lahovary inca nu am gasit ceva adecvat.

La bordul monitorului Alexandru Lahovary, Isaccea

 

Vedeta de siguranţă Căpitan Mihail Romano îi adusese de la cetate înapoi la monitor. De data aceasta, pe lângă generalul Averescu şi profesorul Antipa, la bordul lui Lahovary urcase şi cel de-al treilea oaspete, profesorul Niculae Densuşianu.

Aşezaţi la masa din careul ofiţerilor, cu ordin să nu fie deranjaţi, cei trei continuară discuţia.

– Poartă? întrebă generalul, privindu-l pe Densuşianu.

– Poartă? repetă profesorul.

Grigore Antipa, care se apucase de răsfoit Universul, îl lămuri:

– Aşa i-aţi spus, acolo, în burta movilei, monumentului vertical: poartă.

Nicolae Densuşianu îi lămuri pe amândoi:

– În încăperea din Kurgan Vizir am găsit mai multe obiecte, între care şi un număr de tăbliţe inscripţionate în limba lui Ra. Descifrându-le, am dedus că acestea erau instrucţiuni pentru cei care veneau să ridice birul. Aşa se cheamă cercul vertical: poartă. Prin el, călătorii treceau de pe o planetă pe alta.

Împingându-şi bărbia în faţă, generalul exclamă ironic:

– Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns că ţara are atâţia potenţiali inamici în apropiere, acum ne-am trezit şi cu o poartă prin care poate intra un adversar de pe o altă planetă…

Răsfoind în continuare ziarul, Grigore Antipa îl corectă:

– Sau mai mulţi, căci poarta ar putea fi accesată de pe mai multe planete. O adevărată Cutie a Pandorei, poarta asta!

Încruntându-se, generalul Averescu se gândi la vorbele lui Antipa dar şi la cele spuse de Densuşianu, în încăperea din movila Kurgan Vizir – probabil că ar putea veni călători de pe alte planete, dar la fel de probabil era ca această poartă să fie considerată închisă definitiv. Totuşi, pericolul exista.

– Sunt tentat să ordon marinarilor să pună tunurile pe Noviodunum şi să radă movila aia de pe faţa pământului. Odată poarta distrusă, aş elimina definitiv pericolul ca prin ea să vină pe planeta noastră şi prima dată prin România, orice inamic cu putere militară necunoscută!

Profesorul Densuşianu tresări, dar nu zise nimic. Continuă să rămână cel mai liniştit dintre cei trei oameni de pe Pământ care cunoşteau secretul existenţei porţii.

Antipa însă, continuînd să îşi facă de lucru cu ziarul Universul, gândi cu voce tare:

– Cum oare a ajuns poarta asta la noi pe planetă, dacă înainte nu exista o poartă?

Generalul ridică întrebător o sprânceană, privindu-l pe Densuşianu.

– Chiar, domnule profesor… Aţi descoperit cum a adus Ra poarta pe planeta noastră? întrebă Grigore Antipa.

Densuşianu clătină din cap, a negare, apoi îşi exprimă bănuiala:

– M-am tot gândit şi eu, dar cel mai probabil ar fi ca Ra să poată naviga prin spaţiul cosmic precum o facem noi pe mări şi oceane. Poarta, cred că este o scurtătură.

– Corăbii şi vapoare cosmice! glumi Antipa, dar generalul repetă serios:

– Corăbii şi vapoare adaptate pentru cosmos.

Făcând Universul sul şi privind prin el ca printr-o lunetă, Grigore Antipa mărturisi:

– Domnilor, eu unul mă simt ca într-un roman al francezului acela… Jules Verne! Vreau să văd alte lumi, să îmi practic meseria de biolog pe alte planete şi să fac descoperiri! Domniile voastre nu îşi doresc la fel?

– Ai uitat că, faţă de scrierile francezului, noi avem de-a face cu o Cutie a Pandorei, domnule Antipa! încercă Averescu să îi domolească entuziasmul.

Desfăşurând Universul, Grigore Antipa se apucă să îl netezească pe masă. Zâmbind, îl întrebă pe Densuşianu:

– Aţi aflat cumva şi cum putem deschide poarta asta către alte lumi, domnule profesor?

Averescu, împingându-şi înainte bărbia, ceru la rândul său răspunsul:

– Rescunosc că până acum nu m-am gândit decât la posibilitatea ca alţii să o deschidă spre noi şi am îndepărtat varianta inversă. Putem să o facem să meargă dinspre noi către o altă planetă?

Trăgând Universul dintre degetele lui Antipa, Densuşianu scoase un creion din buzunar şi desenă poarta cu două cercuri, apoi din memorie le împărţi în segmente aproximativ egale, în care desenă ce se găsea pe fiecare şi explică:

– Cercul interior este marcat cu hieroglife, iar cel exterior cu nouă simboluri.

Indicând cu vârful creionului, Niculae Densuşianu continuă să explice:

– Potrivirea câte unei hieroglife în locaşul de sub fiecare din primele şase simboluri, formează o adresă către o altă poartă aflată undeva pe o altă planetă din cosmos. Un al şaptelea simbol împerecheat cu o hieroglifă, indică poziţia planetei noastre. Adică originea sau expeditorul, precum în cazul cărţilor poştale.

– Domnule profesor, sunt sigur că puteţi deveni oricând cel mai bun ofiţer de artilerie dintre istorici! îl complimentă Averescu.

Densuşianu însă, recunoscu:

– Nu este meritul logicii ori aritmeticii mele, domnule general. Doar am tradus instrucţiunile de pe câteva tăbliţe de lut găsite în încăperea astupată de lespezi.

– Şi, cum se potrivesc hieroglifele în simboluri? întrebă Antipa mimând folosirea mîinilor.

Desenând pe ziar obiectul în formă de ciupercă pe pălăria căruia erau reproduse cele două cercuri cu simboluri şi hieroglife, continuă să explice:

– Acesta este un dispozitiv pe care aş putea să îl asemăn cu telegrafia fără fir. Prin apăsarea semnelor, cercul interior se roteşte până ce hieroglifele se potrivesc în dreptul simbolurilor, pe rând, după fiecare apăsare.

Profitând de faptul că Averescu şi Antipa nu spun nimic, continuă:

– În timpul formării adresei, pare că pământul este scuturat de un cutremur. După aia, se deschide poarta către o altă planetă şi în interiorul cercului apare ceva asemănător ca stare luciului de apă, doar că nu e ud deloc. Pielea percepe doar temperatura mai scăzută, cel puţin aşa am simţit eu.

Generalul se încruntă, însă Grigore Antipa se ridică de pe scaun şi strigă:

– Merge!

– Ia loc şi nu te mai bucura precum Arhimede! îi ceru Densuşianu, aşteptând reacţia generalului.

Averescu, încruntat în continuare, îşi împinse bărbia înainte şi întrebă calm:

– Aţi trecut dincolo, domnule profesor?

Oftând, Denşusianu plecă dezamăgit privirea peste ziar.

– Nu, domnule general. Deşi tentaţia a fost foarte puternică, mi-a luat ceva timp până să descifrez pe o altă tăbliţă instrucţiunile pentru ridicat birul de pe o altă planetă, care din fericire conţinea şi punctul de origine în cosmos al aceleia. După care, v-am invitat la Noviodunum, conform ordinului pe care mi l-a dat Ion Constantin Brătianu după ce i-am adus la cunoştinţă despre ce era ascuns în movila Kurgan Vizir. Ministrul mi-a cerut să anunţ armata atunci când am să fiu gata cu descifrarea completă a funcţionării porţii.

Averescu întrebă îngrijorat:

– Mai este cineva la curent cu acest secret, domnule profesor?

Densuşianu negă, clătinând din cap, apoi îi spuse:

– Ministrul a luat cu sine în pământ secretul. Misiunea Înalta Poartă a fost îndeplinită, domnule general.

– Înalta Poartă? exclamă Antipa, zâmbind la auzul numelui de cod.

– A fost considerată o acoperire bună denumirea asta. Se confunda uşor cu unele dintre proiectele mele de cercetare a istoriei, explică Niculae Densuşianu.

Generalul îşi împinse din nou bărbia spre înainte şi după câteva secunde de tăcere, spuse:

– Domnule profesor Densuşianu, misiunea continuă.

 

Va urma

* Capitolul I poate fi citit aici: Proiectul Inalta Poarta, Capitolul I

– Iulian Iamandi –

 

2 Comments

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: