Armata Romana Fortele Aeriene Fortele Navale Fortele Terestre

Prioritatile dotarii armatei in urmatorii ani

Lucky

Lucky

Intr-un interviu acordat Observatorului Militar, locțiitorul șefului DpA, Generalul-maior-inginer Cătălin Adrian Moraru a oferit mai multe detalii despre prioritățile pe care MApN le va avea în următorii ani pentru îmbunătățirea dotării atât în cea ce privește achiziția de noi echipamente, cât și modernizarea sau reanimarea celor existe.

Pentru Forțelor Aeriene prioritatea este reprezentată deloc surprinzător de programul Avionului Multirol, de dotare cu aparate F-16, fiind în derulare selecția personalului și modernizarea Bazei Aeriene Borcea.

MiG-21 LanceR 327 Baza Aeriana 86 2013Prioritatea Forțelor Terestre este reprezentată de dotarea cu sisteme comandă-control, DpA realizând în regim de urgență un concept C4ISR, dorindu-se integrarea în sistemele C2 și a celorlalte structuri din sistemul de apărare și ordine publică, elemente ale acestui sistem fiind deja disponibile la nivel de divize, brigadă, batalion necesarul însă este mult mai mare, sistemul urmând să aibă o arhitectură modulară care să permită dezvoltări ulterioare și să fie realizat într-o cât mai mare măsură sub control național prin participarea firmelor românești.

Fregata F 221 Regele Ferdinand, clasa Type 22

Fregata F 221 Regele Ferdinand, clasa Type 22

Forțele Navale vor moderniza cu un minim necesar fregatele T22R, Regele Ferdinand și Regina Maria, în limita resurselor se va încerca achiziția unor sisteme comandă-control și a unor sisteme pentru protecția antiaeriană, rezultatele modernizării fregatelor urmând să fie vizibile la 2 ani de la semnarea contractelor de achiziție.

Cele 700 milioane lei cu care a fost suplimentat bugetul militar vor fi destinați în cea mai mare măsură efectuării lucrărilor de mentenanță și reparație a echipamentelor disponibile, urmând ca avioanele MiG-21, IAR-99, elicopterele militare, tancuri, transportoare blindate, nave să beneficieze de aceste lucrări. De asemenea fiind prevăzute achiziții de consumabile pentru tehnica de luptă(acumulatori, uleiuri, anvelope samd).

"716", Boboc 2013

“716”, Boboc 2013

In viitor industria de apărare va trece de la elementele de industrie grea la elemente de echipamente digitale și aerospațiale într-un interval de 15-20 de ani. Reformarea acesteia urmând să se facă în conformitate cu viitoarea lege a industriei nationale de apărare.

Actualele companii producătoare de blindate, tunuri samd. vor prelua mentenanța până la expirarea duratei de viață a acestor tipuri de tehnică, în cadrul ROMARM se vor păstra elemente de infrastructură critică cum ar fi producția de pulberi, explozibili sau blindate.

Saur 2Despre cel mai important proiect al industriei de apărare, transportorul TBT 8×8, oficialul MApN a spus că se încearcă identificarea împreună cu ACTTM a soluțiilor optime pentru driveline-ul (motor, transmisie, punți motoare), care să fie adaptat la carcasa blindată deja realizată, iar pe viitor se va iniția o colaborare cu o firmă care să aibă capacitatea de a-l realiza industrial.

Sursa: Observatorul Militar 

– David Victor –

27 Comments

  • Acum nu prea citesc printre randuri la ce spune domnul general dar….toti trei vedeti lucrurile prea simplu. Dimpotriva sistemele de comanda si control sunt foarte importante chiar daca la achizitii nu apare ce isi dorea multa lume (tancuri, rachete etc). Daca vreti argumente sa ne uitam la WW2 cand a inceput atacul german asupra URSS. Suvorov spune printre altele ca multe unitati sovietice au pierit pentru ca erau izolate de comandamente dpdv al comunicatiilor desi ca dotare erau comparabile cu unitatile germane.

  • Cateva idei bune ar fi trebuit luate in considerare:

    1. Achizitionarea unui batalion de tancuri chiar si la mana a douat – adica Leoparduri.
    2. Achizitionarea inca unui batalion de Piranha eficientizand astfel achizitia originala 31-55 de bucati.
    3. Inceperea negocierilor pentru un sistem antiaerian cu bataie lunga.

    • Desi sunt fan testoase grele, zic: de ce sa nu se investeasca valoarea unui batalion de Leo intr-un numar de vehicule blindate din familia Piranha care sa ne aduca niste plusuri specializate?

      In ceea ce ma priveste, mi-as dori sa se mareasca fondurile alocate aplicatiilor. Degeaba am avea de toate daca nu le-am folosi cat mai mult in aplicatii.

      • @ Iulian – daca ai un batalion de Leopard 2 s-ar putea ca sa ai mai multe echipaje antrenate si capabile sa ia din ziua a 2-a un tanc Leo 2 venit din rezerva Germaniei, daca ai doar Piranha nu prea vad mare castig pentru apararea tarii desi este un transportor de trupe excelent.

    • In momentul de fata Armata Romana trebuie sa se restructureze.

      Are o divizie, o baza aeriana si 2 porturi militare in plus.

      Efectivele de acum sunt prea mari pt posibilitatile Romaniei, greu de dotat, antrenat, mentinut functionale.

      Cele 700 de milioane RON cu care va fi suplimentat bugetul se vor duce pe reabilitari de tehnica militara si nu pentru o imbunatatire reala a dotarii.

      Avand in vedere dezastrul inzestrarii post-2005, la momentul actual trebuie sa accepti renuntarea la unele capabilitati.

      Nu cred ca se vor gasi bani pentru completarea cu tehnica si mentinerea tuturor structurilor.

      Probabil ca va trebui sa se renunte la dotarea cu noi avioane de antrenament, abandonarea cumpararii unui nou tanc, dotarea cu noi corvete.

      • Inca ma suriprinzi interesant, inca nu reusesc sa te anticipez.

        Partial sunt de acord – desi i-ai replicat lui George Visan.

        La ce porturi de referi? Unul de pe Dunare? Miscarile in fata si in spate nu se mai preteaza razboiului actual, iar navele mari sunt scumpe si atat. Mangalia? Haide sa nu punem toate ouale in acelasi cos…

        O baza aeriana in plus? MK? Este utila aliantei, la fel cum va fi si Deveselu. Sau… ?

        O divizie de infanterie in plus? Pai, cine sa tina linia? Rezervistii?

        Dotarea cu avioane noi destinate antrenamentului nu este o investitie scumpa. La un moment dat insa, va trebui sa inlocuim Iak-52 si mai ales IAR-316. Acum insa, cel mai important este ca dotarea din inventar sa fie functionala si modernizata.

        Mai rezistam ceva timp fara tanc nou.

        Corvete? As zice mai bine sa se renunte la dragoarele din plan… desi, s-ar renunta in ambele cazuri la ceva imposibil de bugetat.

  • ghici cine produce “sisteme de comanda si control”? pacat ca nu mai avem prastii in dotare, ca le “integrau” si pe alea

      • Ai dreptate, dar – de exemplu – in ww2 am pierdut deseori piloti si avioane pentru ca nu aveau la bord statii radio, probabil momentul culminant a fost doborarea de catre americani a patrulei capitanului Musica/Gr. 1 Vt. in Mai 1944 si exemple am putea da impreuna, legate de lipsa mijloacelor de comanda, control si comunicatii adecvate.

        • -sisteme de comanda si control (de fapt C4I2 sau C4ISR) inseamna si statii radio, dar nu numai statii radio. statii radio exista deja destul de bune (harris si panther). arhitectura digitala exista- STAR samd. deci nu asta e baiul

          -in linii mari sistemele C4I2 sunt fosta automatizare de pana in ’89, americanizata, machiata mai frumos si ajunsa la mare moda dupa ce un domn amiral care a compilat carti de profil (i le-am citit, n-au fost chiar rele) a ajuns sef la SMG

          – in barca asta care e foarte cool au sarit o gramada de ofiteri care nu cu mult timp in urma nu stiau sa aprinda un PC, dar asta e alta poveste

          – un astfel de sistem iti arata situatia in timp real a trupelor proprii si a inamicului, cam ca in jocurile pe calculator, fara sa mai fie nevoie de clasicul lucru pe harti, atat de drag stat-majoristilor etc.

          -probabil vor fi achizitionate sisteme gen BC2A cinetic, deci o centrare pt niste baieti destepti, care lucreaza scump si prost, la fel ca-n cazul duster, dar ordinele se executa, nu se discuta

          -astfel de sisteme sunt importante, dar nu sunt o prioritate cand situatia e maro la firul ierbii

          – prioritatile sunt la nivelul trupei unde le ies oamenilor talpile prin podelele taburilor, unde pentru multe subunitati tot lopatica in dreptul inimii e baza pt ca nu exista nici macar vestele alea antischija israeliene din anii ’70, unde tot clasicul ceaun ceausist e casca de lupta, unde pe timp de noapte inca se trage ca-n anii ’40 pe bajbaite, cu trasoare si cu tarusi vopsiti cu var in fata transeelor, pt ca avn-uri si alte scule destepte ioc

          – pentru cunoscatori, un vers celebru rezuma cel mai bine situatia: “am trecut la… inarmare (zvonul nefiind banal), si-am plecat în goana mare după GALUS si ASTRAL”

          • Tre sa manance si gura lui UTI de la bujet.Daca ar face figura cu BC2A nu ar fi rau in teorie.
            Problema e ca cel mai probabil la noi va fi o scuza pt. sugrumarea din fasa a oricarei initiative la nivel companie si mai jos.
            Cel mai probabil inamic a demonstrat practic cum e treaba.Georgienii pozau si filmau din drone.Cu I&S din C4ISR stateau beton.Dar nu mai aveau ce sa comande iar controlul il pierdusera de mult.Ivan a rezolvat problema dronelor gruzine apasand acceleratia pana la podea si tragand in tot ce i se nazarea car ar fi pozitie defensiva.

            • Mihai, problema nu e neaparat UTI, io ii prefer pe ei strainilor.

              problema e lacomia. si e marsav sa faci bani pe baza patriotismului si a trupetilor de la baza

              si e de doua ori marsav din parte celor aflati sub juramant la butoane cand accepta shortcuturi de-astea

              imi doresc sa copieze de la americani in primul rand GRIJA PENTRU LUPTATOR

              pozam cu americanii, dar ne comportam inca sovietic. aia considerau masa neimportanta, doar o cantitate neglijabila. statistica

  • Cred ca cel mai corect plan este cel al achizitiei unei ARMETE. Noi avem nevoie de asa ceva, ca asta ne lipseste! 🙁

  • Bani pt cercetare nu sunt… nici macar intr-un proiect comun cu alte state.
    Asa doar ne invartim si cautam cateva bucati de orice de pe piata ca in final sa avem o gramada de echipamente luate in loturi foarte mici (a la Slovenia, tarile baltice si alte state cat punctul pe harta). Poate acesta este si scopul – cumparam loturi mici ca sa nu intram la offset si poate mai prindem si o spaga…

  • Prioritatea sunt rachetele antiaeriene şi antitanc. Ce putem trebuie să producem în ţară iar ce nu să cumpărăm de la NATO. Achiziţiile de armament se fac însă în schimbul unor condiţii politice şi economice grele.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: