Armata Romana Fortele Aeriene Fortele pentru Operatii Speciale

Prima misiune de evacuare medicala a detasamentului romanesc dislocat in Mali

Cu emoții în suflet, am trecut la tastatură de cum am văzut prieteni în imaginile care însoțesc comunicatul prin intermediul căruia aflăm că la doar câteva ore de la declararea capabilității de operare depline, militarii din detașamentul românesc participanți la misiunea MINUSMA au executat astăzi prima misiune reală de evacuare medicală în Teatrul de Operații din Mali.

Militari romani din Detasamentul Carpathian Pumas dupa executarea primei misiuni reale in Mali

Militari romani din Detasamentul Carpathian Pumas dupa executarea primei misiuni reale in Mali

“Am fost solicitați de urgență la un caz în mediul extrem al regiunii subsahariene. Deplasarea s-a efectuat în câteva minute de la primirea solicitării și la nici 20 de minute de la decolare am fost capabili să primim pacientul, un militar ONU, în aeronavă și să inițiem tratamentul de reechilibrare. Am aplicat tratament specific intravenos și am reușit să aducem pacientul la parametri vitali normali, monitorizându-l până la momentul aterizării în baza Camp Castor, pentru ca acesta să ajungă la spitalul ROL 1 german.”

A declarat maiorul Vladimir Zahiu, medic în cadrul echipajului MEDEVAC.

Prima misiune reala executata de militarii romani din Detasamentul Carpathian Pumas in Teatrul de Operatii din Mali

Prima misiune reala executata de militarii romani din Detasamentul Carpathian Pumas in Teatrul de Operatii din Mali

Misiunea a fost realizată cu un elicopter IAR-330 L-RM în configurație MEDEVAC și încă un elicopter Puma cu rol de sprijin.

Pe timpul deplasării cu aeronava, pacientul a fost asistat de echipa medicală formată dintr-un doctor cu pregătire în medicină de urgență și experiență în evacuare medicală, doi asistenți medicali cu competențe de asistare a pacienților critici și doi luptători de forțe speciale care au avut ca și misiune protecția echipajului la sol și pe timpul zborului.

Începând de astăzi, detașamentul Carpathian Pumas a atins capabilitatea de operare deplină și poate executa, sub comanda ONU, toată gama de misiuni, în conformitate cu mandatul misiunii Multidimensionale Integrate de Stabilizare în Republica Mali MINUSMA.

*

Salutăm prietenii din misiunea executată în Mali și le dorim să fie cald, dar să nu plouă. 😉

Iulian Iamandi

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: