Aviaţie Fortele Aeriene

Portugalia cumpara 3 F-16 de la americani…

F-16 in Monte Real

F-16 in Monte Real

…destinația finală: România.

Potrivit Jane’s DGAIED, agenția de achhiziții militare a Guvernului Portughez, va cumpăra de peste baltă trei bucăti Lockheed-Martin F-16, ca parte a programului EDA. Avioanele vor fi livrate de americani Forțelor Aeriene Portugheze care le vor trece prin programul MLU cu sprijunul OGMA. Cele trei ”Efuri Șaișpe” se vor alătura apoi celorlalte 9, trase frumușel ”pe iarbă” în așteptarea plecării spre plaiurile mioritice.

Evident, tot de peste gard aflăm mai multe despre achiziția de avioane multirol pentru Forțele Aeriene Române. Pretul estimat este de 186.2 milioane de Euro (248.5 milioane $) și se referă la cele 12 aeronave aduse la standard MLU, motoare de schimb, revizia motoarelor deja instalate, sprijin logistic inițial, asistența tehnică în România (asigurată prin contract doar pentru primii doi ani), antrenament pentru piloți și tehnici.

Ministerul Portughez al Apărării a refuzat să intre în detalii cu privire la tranzacție precizând că negocierile sunt in curs de desfășurare.

Bun!

Ce să întelegem? De unde rezultă suma totală de 670 milioane de euro? Armament (incluzând aici containere de recunoastere, lupta electronică și alte cele), echipament de sol – cu vestitele scări 😀 – și refacerea infrastructurii bazelor aeriene? Pentru ultima – infrastructura de sol adică – se vehicula acum ceva vreme suma de 40 milioane de euroi per bază aeriană, separat față de pretul avioanelor.

Deci?

De unde iese diferenta de peste 480 milioane de euro?

În lipsa unor informații concrete din partea guvernanților (cărora le mulțumim pe această cale pentru totala transparență de care dau dovadă), nu avem decât să așteptăm, poate-poate mai aflăm câte ceva de prin presa internațională.

Cu mulțumiri lui George Vișan, care a semnalat știrea.

– Marius Constantin –

7 Comments

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: