Analiza Geopolitica

Polonia da un ultimatum americanilor in dosarul Patriot

Am început un joc feroce cu americanii care s-ar putea termina cu eșecul celui mai mare program de înzestrare a armatei

Polonia amenință Guvernul SUA cu anularea negocierilor pentru achiziționarea sistemului de apărare aeriană „Wisla Patriot”. Mesajul a fost inclus într-o scrisoare oficială semnată de ministrul adjunct al Apărării, Bartosz Kownacki,transmisă pe 12 iulie 2017 șefului Defense Cooperation Agency DSCA – Agenția pentru Cooperare în Apărare. Scrisoarea a ajuns, de asemenea, la Ann Cataldo, secretar adjunct pentru Apărare, Export și Cooperare, și la Beth McCormick, director pe probleme de tehnologia apărării la Pentagon. Toți cei trei oficiali sunt în funcție de patru ani, cunosc bine programul polonez Wisla și au avut întâlniri repetate cu reprezentanți ai actualului și ai fostului Guvern de la Varșovia. Pentru toți aceștia, mesajul Poloniei a fost șocant.

Patriot SAM

Patriot SAM

Un paragraf al scrisorii, subliniat cu caractere îngroșate, spune că „transferul celor 12 tehnologii marcate drept necesare potrivit legislației poloneze, are un impact esențial asupra semnării Scrisorii de Ofertă și Acceptare  (LOA) de  către Guvernul Republicii Polonia. Neîndeplinirea acestui angajament va avea ca efect respingerea ofertei privind offset-ul, care va atrage la rândul său oprirea procedurilor pentru obținerea sistemului Wisla Patriot.

În continuare, Bartosz Kownacki solicită SUA “un răspuns cât mai curând posibil”.

Vizita lui Trump nu a ajutat

Offset-ul și aceste pretenții privind transferul de tehnologie includ componentele cheie ale viitorului sistem de apărare aeriană pe care Polonia plănuiește să îl cumpere de la americani – și în același timp cele mai moderne componente, unele dintre ele inexistente în prezent. Kownacki cere transferul parțial al tehnologiei sistemului de comandă IBCS de la Northtrop Grummana, interceptorul PAC-3 MSE al Lockheed Martin, lansatorul de la Raytheon și Lockheed Martin și programul de management al Raytheon.

În al doilea stagiu, Ministerul Apărării dorește ca celelalte 12 așa-numite cerințe critice de offset (secrete), inclusiv „despre radarul de 360 de grade AESA GaN și rachetele SkyCeptor”, sugerând transferul în Polonia  al întregii producții al stației de radiolocare. Înainte, oficiali americani au protestat spunând că transferul tehnologiei pentru rachetele PAC-3 MSE nu era posibil. În acest moment, este sub semnul întrebării și exportul software-ului sistemului inovator IBCS. Acum reiese că fără acestea, nu va exista niciun contract.

Dar chiar la începutul lunii iulie, Ministerul Apărării și însuși ministrul Antoni Macierewicz susțineau că au obținut acordul americanilor pentru a cumpăra „baterii de rachete Patriot de ultimă generație, aceleași pe care le utilizează și Armata SUA”. De fapt, ministrul a dat asigurări că Polonia va fi dotată cu tehnologie ultramodernă și că Statele Unite ar fi obligate să furnizeze aceste echipamente.

Macierewicz a explicat astfel conținutul „declarației de intenții” non-angajante a Președintelui Donald Trump, făcută cu ocazia vizitei la Varșovia.

În săptămânile care au urmat, ministrul a tot repetat ce victorie uriașă a repurtat împreună cu asociații săi.  În același timp, cabinetul ministrului Kownacki redacta scrisoarea către SUA. Ea a fost trimisă oficial la o săptămână după vizita lui Donald Trump. Conținutul ei confirmă opiniile multor experți în proceduri legate de achiziția de armament potrivit cărora Macierewicz a numit „declarație politică de mare succes” o chestiune care nu a avut niciun impact formal asupra planului de achiziție a sistemului Patriot de către Polonia. Ori Bartosz Kownacki cere în scrisoarea adresată americanilor exact acest lucru, garanții de offset și transfer tehnologic.

Doar în scrisoarea lui Kownacki se cere „abolirea restricțiilor la export pentru tehnologia sistemului Patriot”. Prin aceasta se dorește abilitarea „companiilor americane de a obține aprobările și de a transfera sau pune la dispoziție întreraga tehnologie” solicitată de Polonia în cadrul acordului de offset. Ministrul adjunct își bazează cererile pe rezultatul „discuțiilor dintre ministrul Macierewicz și președintele american Donald Trump”, pe conversația secretarului adjunct pentru forțe terestre Ann Cataldo și pe declarația de intenție anunțată pe 6 iulie la Varșovia.

Interesant este că în programul official al vizitei lui Trump în Polonia nu a existat vreo conversație face-to-face cu  Macierewicz. Este posibil să fi existat o consultare deficitară asupra textului declarației  – pregătită de departamentul lui Macierewicz – cu departamentul operațional al lui Kownacki și cu Pentagonul, care presează pentru programul Wisla.

Desigur, trebuie să știți că americanii fac și ei jocul lor și că probabil doresc să ne vândă cât mai mult armament, cu transfer minim de tehnologie.Totuși, cei doi ani de negocieri interguvernamentale și negocieri cu Raytheon, contractorul șef, au convins SUA că Polonia are așteptări mai mari decât alte state precum România sau Suedia. Că Polonia vrea ca, în schimbul unei cheltuieli uriașe, de miliarde de dolari, să beneficieze de saltul tehnologic.

Polonia riscă totul pentru a-și atinge scopul

SUA au dovedit că își doresc să meargă mână-n mână cu Polonia – au acceptat, de pildă, să pună la dispoziție elemente ale sistemului de comandă IBCS în paralel cu introducerea armamentului pe piața locală.

Raytheon și-a convins partenerul israelian Rafael să împărtășească tehnologia SkyCeptor. Cel puțin așa au sunat declarațiile publice. Scrisoarea lui Kownacki pare să arate că Polonia se îndoiește de sinceritate acestor anunțuri și cere, prin urmare, garanții Guvernului SUA.

Iar acest lucru provoacă SUA o alergie. Guvernul, care vinde echipament militar prin procedură FMS (Foreign Military Sales), nu are nimic de-a face cu acordurile de offset cu furnizorii, așa că nu le poate garanta. De asemenea, chestiunea furnizării către Polonia de sisteme de rachete de ultimă generație, radare și sisteme de comandă pentru câmpul de luptă se află în sfera de protecție a intereselor cheie ale SUA pentru că America își consolidează poziția în lume pe seama poziției dominante în zona armamentului. Și nu se pune problema dacă SUA au încredere în aliatul lor apropiat Polonia, ci pur și simplu vinde produse de tehnologie înaltă în loc să își vândă secretele.

Polonia este dispusă să riște totul pentru a-și îndeplini scopul, ceea ce poate avea ca efect eșecul întregului program Wisla, care se derulează déjà de 10 ani. Acest lucru ar fi o pieredere inimaginabilă nu atât pentru imaginea Ministerului Apărării cât pentru capabilitățile și viitorul forțelor armate. Polonia este lipstiă de apărare împotriva atacurilor cu rachete balistice. Sistemul Wisla era gândit să ofere armatei capabilități de apărare de bază și să confere industriei tehnologia necesară pentru a construi straturile inferioare ale sistemului de apărare aeriană.

Reconcilierea capabilităților militare și modernizarea industriei este întotdeauna o dilemă. Unele țări precum România au acceptat faptul că pentru a obține rapid capacitățile trebuie să cumpere sistemul de pe raft, fără offset. Altele, precum Germania, investesc în construirea unui sistem inovator cu ajutorul altui furnizor.

Polonia le-a vrut pe amândouă, de aici propunerea pentru o înțelegere în două etape: actualele baterii Patriot imediat și apoi, „propriul sistem mult visat”.

Actuala luare de poziție a Ministerului Apărării pare să sugereze că Polonia poate să rămână fără nimic.

Scrisoarea nu este secretizată și a fost scrisă în poloneză. O notă de subsol precizează că aceasta a fost redactată la Biroul pentru Acorduri de Offset al Ministerului Apărării.

Sursa: Polityka


Sunt fan al offsetului, sa zic asa. Si nu am descoperit inca in echipa Resboiu pe cineva care sa se opuna, sa dea cu pumnul in masa si sa strige: eu nu vreau, eu vreau sa cumparam de la producatori straini fara sa beneficiem de avantajele offsetului.

Pre la noi prin bătătură, lucrurile sunt clare: niște oameni mici, clasa conducătoare/exploatatoare, a distrus aproape tot întru interesul propriu și al străinilor, indiferent de culorile pe care aceștia le reprezentau.

Însă, dacă nu mai avem capabilități de a produce și ce a mai rămas nu este tehnologizat… asta nu înseamnă că trebuie să ne luăm gândul de la offset, de la transfer de tehnologie, de la a produce în țară.

Măcar, să luăm aminte de la alții mai patrioți decât am ajuns noi să fim și să negociem în interesul țării.

Putem beneficia, ca și offset, de investiții în poligoanele militare. În CIOS, în Centrul de Scafandri. În instituțiile militare de învățământ. În spitalele militare. În Serviciul Militar Medical de Urgență. În cercetarea militară.

Nu să plecăm capetele, că suntem în 2017 și Înalta Poartă a apus. Iar articolul cinci rămâne și dacă nu cumpărăm în condițiile lor, fără să negociem. Rămâne valabil articolul ăla și dacă vom  cumpăra de la alții.

Iulian Iamandi

 

6 Comments

  • Nu e prea clar ce-i incurca pe polonezi. Cred ca oricum au obtinut de la americani destul de multe, mult mai mult decat s-au gandit ai nostri sa obtina. Mai e vorba si de legislatie. Caci daca se face contract prin FMS, chestia cu offset-ul cade (nu mai e obligatorie). Daca e contract comercial, offset-ul e obligatoriu.
    1. In general firmele americane au alergie la offset (desi e prevedere legala “mandatory” in statele UE)
    2. Tehnologiile secrete (chiar si informatii despre ele), a caror dezvoltare a fost comandata si finantata din bugetele apararii, sunt clasificate pe diferite niveluri, cele mai inalte nefiind puse in discutie pentru comercializare externa – acesta este cazul cu unele cerinte ale polonezilor si, cred ca si ei stiu asta, 100% nu vor avea succes. Deci, cred ca polonezii cauta sa obtina unele clauze comerciale mai avantajoase, eventual sa reduca pretul.

  • Visele rămân așa și ei o sa aibă ,USA trebuie sa fie tare tare Prosta în așa de mare încredere în Polonia aici nu îi vrb de Polonezi ci de oamenii cu 2 fete pe care le are ea .

  • lu Polonia i s-a urcat democratia la cap, se joaca cu focu domnu adjunct al ministrului polonez, nu stiu cit de oficiala e scrisoarea si ce legitimitate are dar asta demonstreaza inca o data ca Polonia vrea transfer de tehnologie occidentala de fapt, asta mascheaza cererile sale.
    Polonia e ambitioasa dar nu te joci cu americanii, daca te sucesti si zici gata nu mai vreau Patriot iti faci harakiri, dai o lovitura Congresului si s-a terminat, iti pierzi tot sprijinul, analistii aia fac si ei niste proiectii cu necesarul de inzestrare pe fiecare membru NATO, te sucaresti cu senatorii si dup-aia nu-ti mai aproba mai nimic de calitate, si ma gindesc la visu polonez cu F35 care ar putea lua sfarsit foarte brusc.

    • Cu totii vrem. Dar dupa atata fastaceala vor defila mandri tot cu rachetele sovietice.

      Poate e si la ei ca si la noi, au ramas fara bani dar nu se umilesc sa recunoasca, doar scot “mandri” mii de conditii pt orice noi achizitii.

Leave a Comment

%d bloggers like this: