Terestre

Peru a ales SCAR-H

SCAR-H CQC

SCAR-H CQC

În urma recentelor declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu, legate de oportunităţile pe care companiile româneşti, între care şi Romarm, le-ar putea exploata în ţările membre CELAC (Comunitatea Statelor Latine şi Caraibiene), între care Peru şi Brazilia, m-am gândit la ce am putea să le oferim… ca să zic aşa.

Evident, primul gând a fost la AK/PA/bla-bla. Fiabil, ieftin, exportabil, în diferite variante, pistolul mitralieră/puşca de asalt Made in Romania pare a fi cel mai la îndemână produs de oferit la export.

Este?

La brazilieni nu m-am gândit, că doar cu deştele mele am scris vreo câteva veşti despre noua lor puşcă de asalt. Am gonit repede gândul de a scrie despre oportunităţile unei cooperări româno-braziliene în ceea ce priveşte industria de apărare, căci ar fi fost de pedalat mult şi ieşea un eseu în cadrul căruia brazilia s-ar fi transformat în exportator şi nu dădea bine pentru interesul nostru de a fi noi ăia care vând.

Despre peruvieni, nu ştiam ce durdă au în dotarea curentă. Cunoşteam doar că dotarea lor e sorcovă.

Ar merge un export de puşti de asalt Cugir înspre Armata Peruviană?

Nu.

Zastava M21

Zastava M21

Peruvienii au Zastava M21, despre care am să spun doar că este în dotarea a şapte ţări şi este în producţie din 2004.

Dacă informaţia de pe Wiki este corectă şi Peru chiar are în dotare arma asta, mă îndoiesc că ar opta pentru ce putem oferi în prezent, sau în viitorul apropiat – adică, dacă iese ceva bun din prototipul celor de la Cugir. Zic asta, pentru că pur şi simplu nu s-ar uda cu apă după ce ar compara prototipul de la Cugir cu Zastava M21.

Aşa că, ne-am lins pe bot la capitolul ăsta.

Acum, că ne-am umplut de fericire, să ne întoarcem la vestea principală.

Informaţii neoficiale prezintă SCAR-H drept viitoarea armă de asalt a peruvienilor. Se pare că Agenţia de Achiziţii a lor, a demarat negocierile cu belgienii de la FN Herstal pentru furnizarea a 8110 arme de asalt tip SCAR-H în calibrul 7.62 x 51 mm.

Noile arme de asalt vor echipa SOC (Southern Operational Command – COS).

MINDEF, cum spun ei Ministerului Apărării, a luat această decizie în urma a două licitaţii precedente care nu s-au sfârşit cu happy end, iar nevoia de arme avansate este presantă – sunt dorite până la jumătatea acestui an.

Negocierile cică se poartă pe şoptite, ca să nu se supere alţi trei competitori şi să ceară organizarea încă unei competiţii…

Procesul de achiziţie este estimat la peste 60 de milioane de dolari şi încă de la început au fost semnalate în media locală un număr de controverse şi nepotriviri…

Treaba a început în 2009, iar în luna Mai a anului următor a fost suspendată de către Ministrul Apărării Rafael Rey Rey, în urma solicitării venite din partea ambasadei SUA şi a nerespectării protocoalelor de testare în favoarea unuia dintre competitori.

În această situaţie, Ministerul Apărării a stabilit Technical Study Operational Rifles 7.62 x 51 mm (CETO), care după o revizuire a procesului şi a solicitărilor tehnice a determinat un set nou de specificaţii minime, care le-au înlocuit pe cele emise de către War Material Service (SMGE) în Martie 2011.

Producătorii au fost invitaţi la mijlocul lunii Iunie pentru programarea a două etape: de la 21 Iunie până la 7 Septembrie, confirmarea participării, înaintarea documentaţiei şi trimiterea armelor, iar din ziua de 10 Septembrie, demararea protocoalelor de testare.

Datorită urgentei nevoi penru material nou, CETO a grăbit startul testelor.

Bubele au apărut din nou, inclusiv favorizarea unuia dintre competitori, fapt pentru care Colt Defence (LM901), DS Arms SA58 (CTC – Combat Tactical Carbine), IWI Galil ACE (52), SIG Suaer (SIG-716), au preferat să nu se mai prezinte.

Astfel, au mai rămas în competiţie numai cinci producători: FN Herstal cu SCAR-H, Heckler & Koch cu HK 417, Lewis Machine Tools cu LM308 MWSE, LWRC cu MKE RPER şi G-3.

Toţi participanţii rămaşi au fost descalificaţi pentru că nu au respectat una-alta, între care şi rigorile protocoalelor de testare.

Telenovela asta sud-americană pare că s-a lungit plictisitor, însă au fost motive serioase pentru care n-a ieşit cum trebuie.

Cică, G-3 MKE a fost descalificată pentru că a picat la cerinţa de a rezista la 20 000 cartuşe trase.

LWRX RPER a picat la testele de luptă în nisip de plajă…

HK 417 şi LM308 LMT s-au făcut de bau la testele de luptă desfăşurată în noroi…

FN SCAR-H a picat testul de siguranţă în luptă şi a fost descalificată după ce, printre altele, s-a rupt structura din polimeri, s-a deformat ascunzătorul de flăcări şi s-au fisurat patul pliabil şi nu-ş ce, pe la sistemul de încărcare, că n-am înţeles. (Lol)

Specificaţiile tehnice au fost: lungimea maximă de 1.10 m, greutatea fără încărcător de maxim 4.8 kg, viteza iniţială a glonţului de 750 m/sec, rata de foc nu mai mică de 500 pr/min, raza efectivă de 800 de metri.

Arma câştigătoare trebuia să fie uşor de operat şi menţinut, să fie rezistentă la impact şi la şocuri, să aibă o durată de viaţă de cel puţin 20 000 focuri, să poată folosi încărcătoare de 20 de cartuşe, sistemul de ochire să fie metalic şi ajustabil, să dispună de cel puţin două şine picatiny (MIL-STD 1913) care să îi permită folosirea lanternei tactice, a sistemului de vedere pe timp de noapte şi a lansatorului de grenade de 40 de milimetri.

Sursa: Argentina Military

 

– Iulian Iamandi –

33 Comments

  • Ca tot ai zis de proiectu celor de la Cugir.

    A fost fratele meu la o expozitie la Romexpo, unde era prezentat si prototipul lor. Cat timp se uita si el la arma, venise si 2 tipi care au luptat prin Afganistan, si incepeau sa discute despre model, ce le place, ce nu le place…

    Am ras cand mi-a povestit ca cei de la Cugir nu erau foarte incantati de feedbackul primit. 😀

  • Declaratia privind colaboararea Romaniei pe plan militar cu CELAC in mod cert a surprins. Avem noi forta de a ne angaja in asa ceva? Hai sa vedem cum ne-am raportat la conflictul din Mali.

    Titus Corlatean, 17 ian 2013
    “În cadrul intervenţiei sale, ministrul român al Afacerilor Externe a condamnat cu fermitate acţiunile grupărilor teroriste care susţin violenţa şi extremismul religios şi conduc la amplificarea riscurilor de destabilizare pentru întreaga regiune sub-sahariană. Totodată, a transmis un mesaj de susţinere a deciziei Franţei, la solicitarea autorităţilor maliene, de a interveni militar în Mali pentru oprirea forţelor islamist-teroriste de a avansa spre sudul ţării”
    E de bine, zic. Iata un motiv pentru cresterea bugetului destinat apararii.

    Cristian Diaconescu, Santiago de Chile
    Consilierul prezidențial a precizat că președintele a mai discutat cu primul ministru al Franței și despre situația din Mali. “Au mai discutat cooperarea în ceea ce privește situația din Mali. Nu pot să dau detalii în acest moment. Va exista o cooperare interesantă de ambele părți”, a mai declarat Diaconescu”.
    Vine Dassault dupa exemplul lui Renault? Ce ascunde aceasta declaratie surprinzatoare?

    Micea Dusa, azi
    Ministrul Apararii, a anuntat, vineri, ca Romania ar putea trimite zece militari in Mali, propunerea urmand sa fie supusa aprobarii, saptamana viitoare, in CSAT.
    Ma frec la ochi. 10 MILITARI ???
    Asta e forta Romaniei.

    • Romania nu are o forta de interventie rapida desfasurabila in timp scurt oriunde in lume, in orice conditii de mediu, in orice tip de conflict, etc. Daca suntem luati din scurt nu putem sa ne integram intr-o forta multinationala, desi suntem “sold-la-sold” si ne pregatim in comun.

      Daca cei zece militari sunt instructori, stam bine avand in vedere ca tara noastra nu se poate compara cu partenerii puternici din alianta.

      • Noua nu ni s-a cerut forta de interventie, ci instructori. Exista o forta rapida de interventie la dispozitia NATO si care e destul de apreciata. In afara de avioane de transport si instructori nu ai ce trimite in Mali. E french show…

        • UE a declarat ca nu va trimite trupe in teatrul de operatii. Aici subiectul este inchis.
          Dar cand s-a afirmat ca “va exista o cooperare interesantă de ambele părți”, ma asteptam la ceva substantial. Adica la C-27J Spartan, avand in vedere problemele de logistica pe care le-a intampinat Franta.
          Eu asa am tradus limbajul diplomatic.

    • pana atunci, se prea poate ca unul din “camioanele grele” C-17 Globemaster III din cadrul SAC (la care participam) sa fie pus la dispozitia francezilor, dupa modelul suedez…

  • De fapt ce se mai aude de arma celor de la Cugir? Nu de alta, da’ degeaba ne agitam noi vorbim de avioane, blidate, rachete, daca nici macar un automat competitiv nu se poate produce… Chestia prezentata in primavara era jenibila, un fel de AKM de calibru 5.56, cu mici modificari. Cred ca a fost doar praf in ochi, arunca de catre management in incercarea de a-si apara scaunele.
    Pe bune, care mai e situatia cu pusca?

  • Culmea e ca cei de la Cugir fac o arma foarte buna, si despre care am citit numai lucruri bune. Se exporta in SUA si se numeste acolo M-10

    http://www.youtube.com/watch?v=BbOdesj2f8I
    http://www.youtube.com/watch?v=xwVjl9-zpz8
    http://www.youtube.com/watch?v=VGv78ThPmNo

    Cu cateva mici modificari ar fi una din cele mai bune pusti automate din lume, zic eu.
    Usoara, fiabila, simpla, ieftina. Eu i-as pune o sina pe capacul cutiei mecanismelor, prinsa de capac, pe toata lungimea lui, iar capacul prins ca la prototipul de l-au prezentat ei. Foita inaltator as muta-o in spate, la caputl cutiei mecanismelor, si as face una mai simpla si mai mica, ceva de genu 400 m si 800 m si atat.
    O prelungire la parghia de la selectorul de foc, sa o poti schimba cu degetul de la tragaci, si o parghie sau buton pe partea celalata, sa deblochezi inchizatorul dupa ce incarci, tot fara sa iei mana de pe manerul tragaciului. Port-inchizatorul ar trebui sa ramana blocat in pozitia deschis, ca la PSL, dupa ce s-a folosit si ultimul cartus. Asa s-ar incarca mai repede si mai usor
    O faci in calibru 5,56×45 (desi 6,5×39 ar fi cel mai bun), si sa poti monta o baioneta pe ea, ca la AKM-ul clasic. Plus un AG sub teava. Eventual un incarcator de 50 de cartuse, mai scurt si mai gros decat asta de 30, ceva in genul aluia de 60 facut de rusi pentru AK-12. Doar ca il scurtezi, cred ca 50 de gloante sunt suficiente. O luneta simpla si fiabila de la IOR si aia e

    Asta ar fi o arma brici, printre cele mai bune din lume, nu s-ar face de ras nici macar la precizie

    • Si te-ai alege cu o arma care este la fel de grea si la fel de imprecisa ca si un AKM. Nu facem si noi ceva cu teava aia…ceva mai grea, mai teapana si ghintuta intr-un mod care sa dea boabei velocitae mai mare si evident daca te precepi sa tragi un grup de 3 boabe cu un MOA cam de un tol la 50 de metri?? Ummm?

      • La fel de grea ca un AKM e de fapt foarte bine, AKM-ul (Pm md 1963 la noi, sau md 65) nu e deloc o arma grea. Iar M-10 asta, din ce am citit, e cel mai usor model de AKM. Adica o pusca automata de care spun eu ar fi cel putin la fel de usoara ca o HK-416, G-36, Steyr AUG, Famas sau orice arma folosita acum. Cu exceptia lui M-4 a americanilor, care e mai scurta si foloseste o gramada de plastic si un sistem mai putin fiabil de functionare.

        Precizia e foarte buna pentru o arma de asalt, iar de ex PA md 86 are o teava mai grea si mai solida decat Pm md 63, pentru ca s-a mentinut diametrul exterior de la 7,62 dar a scazut calibrul la 5,45, s-a micsorat diametrul interior, ca sa explic asa.
        Precizia lui 5,45 e cam aceeasi cu a oricarei arme in 5,56, deci o astfel de arma in 5,56 va avea o precizie apropiata sau similara cu a oricarei arme de asalt folosita acum.

        Avantajele vor fi insa ca e mult mai fiabila, mai simpla, cel putin la fel de usoara, (mult) mai ieftina si nu ar necesita cine stie ce mari schimbari pe banda de productie.
        Si cum avem si IOR-ul care face lunete excelente, inclusiv pe plan mondial, se poate vorbi cu ei sa faca ceva simplu si fiabil pentru arma asta.

        • Nu stiu daca sunt eu un neofit acum, dar am tras cateva zeci de mii de boabe (daca nu si mai mult) in timpul carierei mele de catana care se aprorprie de sfarsit. Cert este ca majoritatea cu M16 si M4 dar am cochetat si cu L85A1 si tot felul de AK-uri. AKM-ul folosit la ora actuala de Romania este cu 500g mai greu decat un M4 si cu approximativ 400g mai greu decat un HK416. Atat M4 cat si HK416 au un MOA de un tol la 50 de metri(aceasi teava aceasi ghintuire). Luand acelasi AKM romanesc in calibru 5.45 cu putin noroc la 50 de metri ai un MOA de 4,5 toli. Deci ce facem atunci cand muti tinta mai incolo cu 20 de metri? Ai o buna sansa ca unele din boabe sa nu-si atinga tinta deloc.Daca il pui acum in calibrul 5,56 crezi ca peste noapte o sa devina o arma mai precisa cand singurul lucru care s-a facut la teava esta este sa o perforezi pentru 5.56. Singurul loc unde un acest fel de arma o sa fie la fel de precisa ca un M4/HK416 este undeva unde gravitatia are efecte foarte reduse…eu ai zice pe luna.

          Acum cu greutatea nic sa nu mai vorbim. La cati kilometi am strabatut in marsuri fortate sa stii ca fiecare kilogram conteaza. Acum nu vorbim de fiabilitaea mecanica a armei. Restul trag la pitici in comparatie cu AK-ul si poti sa inveti pe vineva sa-l opereze intr-un sfert de ora.

            • Destul de grea in primul rand si suferind cam de aceleasi probleme de fiabilitate mecanica ca si M16/M4. Ma enerva la culme luneta aia SUSAT, care era foarte greu sa o pui la zero. Trebuia sa stai cu surubelnita langa tine si sa tot buchinezi la ea. Mie cel putin nu mi-au placu nicio data armele de tip bullpup, dar la fel cum m-am strofocit si cu M16/M4 o cariera intrega, la fel am facut-o si cu gunoiul asta eglezesc timp de 6 luni. Intre timp au mai ncercat aia de la H&K sa mai imbunatateasca sistemul de percutie, dar ce poti sa faci la el este destul de limitat fiindca conceptia este destul de deficitara. Preferinta mea a fost in continuare M16/M4 pentru ca este mai usoara, mai erognomica chiar daca trebuie sa cureti la ambele pana iti vine rau.

          • Tot respectul pentru cariera dvs. dar nici eu nu vorbesc doar din filme, chiar daca nu am tras zeci de mii (sau mai mult) de gloante, ci mult mai putin si cu ceva ani in urma.
            Suficient insa sa-mi fac o impresie despre arme. Si te asigur ca poti trage cu PA md 86 (cea care se foloseste acum si e in cal 5,45) mult mai bine decat spui dumneata acolo. Daca un tol=2,45 cm (eu nu am prea avut de a face cu unitatea sta de masura) eu te asigur ca nu doar cu AK in 5,45 dar si cu ala in 7,62 o sa tragi mai putin de aia 4,5 toli la 50 de m.

            Depinde si de tragator, dar ca la 70 de m sa tragi pe langa tinta inseamna ori ca arma e defecta rau, ori tragatorul nu vede aproape deloc, ori e neinstruit si habar n-are ce e aia o arma si cum sa ia linia de ochire.

            Aici e o demonstratie cu un soldat american (care se vede ca nu e obisnuit cu arma) si care trage la tinte aflate la 50, 100 si 150 m zic eu din propria-mi experienta. Si omu trage foc in serii scurte, deci nu foc cu foc. Pune-i la aia o luneta ca la M-4 sau HK-416 si precizia va fi tot pe acolo

            http://www.youtube.com/watch?v=hkopCIRd3GU

            Uite si aici un tataie (sigur, cred ca are si el zeci de mii de boabe trase) care trage cu o vechitura de AKM (Pm md 63) romanesc vandut in SUA din depozite de la Garzile Patriotice sau facut din piese ramase pe undeva pe la Cugir. Distanta de tragere e 2oo m cred (230 yards?)

            http://www.youtube.com/watch?v=kwMmhSWRu3Q

            Amu despre greutate, o PA md 86 incarcata cantareste cam cat o M-16 incarcata, in jur de 4 kg. Pm md 63 (AKM in 7,62) e si mai usor, are din cate imi amintesc 3,6 kg incarcat (adica cu un incarcator de 30 cartuse in arma).
            Arma aia, M-10, am inteles ca e doar un pic mai grea decat M-4 (are pana in 3 kg goala)

            Eu zic ca se poate face o arma de pana in 3,5 kg incarcata, cu o precizie apropiata de a oricarei alte arme de asalt, dar mult mai fiabila, simpla si mai ieftina.

            Cat despre marsuri, e adevarat, insa va vine sa credeti sau nu am facut si eu ceva marsuri (si aplicatii “in teren”). Conteaza greutatea desigur, si conteaza si sa te bazezi pe arma, dupa ce te-a plouat sau te-ai tarat prin zapada sau noroi cu ea, e plina de zapada ba ai tras si vreo doua incarcatoare inainte. Una e sa te apuci sa-ti faci un adapost sau sa intinzi cortul si sa te incalzesti si usuci sau asa, si alta e sa fie nevoie si sa desfaci arma si sa o cureti chiar atunci.
            Esti stresat, ud, obosit, ti-e frig, cauti ceva sa faci un foc sau un adapost si trebuie sa te ingrijesti si de tine. Asa ca daca esti sigur ca arma e buna si in conditiile alea e foarte bine.
            Iar AKM e inca cea mai fiabila arma. Nu ca un HK-416 sau poate un G-36 sau SIG nu ar fi fiabile, dar ele nu aduc un plus prea mare, zic eu (aici vorbesc doar din citite/vazute/auzite, eu nu am tras cu niciuna din ele) fata de arma de care vorbesc eu,
            Sunt mult mai scumpe, sunt mai complicate (si deci ceva mai putin fiabile ca un AK), cel putin la fel de grele, si au o precizie poate doar putin mai buna (aici se poate umbla la AK, la aparatele de ochire, sa fie modificate, lungimea liniei de mira etc). Spun doar poate, nu sunt sigur, oricum nu atat de mare incat sa fie o diferenta semnificativa

            • Prima tinta este sub 30 de metri si este interesant prima boaba pe care o trage omul. Ocheste 6 o’clock mass (latura inferioara a tintei) in speranta ca ajunge cu boaba pe mijlocul tintei (tinta tip dog target). Impactul este dreapta si sus, ce mi se pare normal. Oricum baiatul ala era constient ca rebuie sa compenseze pentru faptul ca catarea nu o putea duce mai jos de 50 m. La foc automat mai greu de deslusit ce se intimpla. Corecteaza destul de bine la prima tinta, de a doua o dileste din prima, dar dupa aia este lung, iar la ultima tinta care este mai aproape de 200 de metri este scurt cam cu aproximativ 2 metri pana compenseaza. Scenariul nu este bun pentru din mai multe motive. Oricum nu poate fi vorba de punt ochit, punct lovit pentru ca omul compenseaza prin Kentucky Windage ca sa asigure impact cu tinta.

              Acum cu tataie. La 200 de metri are ditamai platoul de tabla, cu un diametru de aproximativ 30 de toli. De grupaj nu poate fi vorba. Are vreo 3 boabe stanga jos cu un MOA de hai sa zicem cu mare ingaduinta de 7 toli, dupa care devine lenes si ajunge in partea superioara a tintei, nu inainte de a trece pe langa tinta cu 2 din boabe. OK omul se joaca si el si atat. Cu un M4 (deci nu M16) cu putina instructie poti sa ai un MOA de 4 toli cu un grup de 10 boabe, cu o tinta cu un diametru de 12 toli, deci de 2 ori si jumatate decat platoul lui tataie. Aici acum vorbim catari deschise si nu cu ajutor optic, care oricum nu te ajut prea mult la tinte sub 200 de metri. Deci unde este precizia?

              • Tinta care e la sub 30 m (20 sau 25) se vede chiar la inceputul clipului, in stanga, si nu trage la ea. Prima la care trage e la aprox 50 m.
                Interesante denumirile (6 o’clock, la noi e mai lunga, ceva de genu la baza si la centru, si dog target, la noi e tinta piept din cate imi amintesc).
                Impactul cred ca e chiar prin centrul tintei, si nu dreapta sus. Singura data cand a compensat a fost la prima tragere de la tinta cea mai departata (de la 150 m zic eu), in rest la toate tragerile se vede praful in spatele tintei.

                Trebuie remarcat ca omul nu e obisnuit cu modelul asta de arma, se vede din felul in care o manuieste. E un bun tragator insa, cunoaste meseria cum se zice, si asta se vede din felul in care a tras.
                Sa nu uitam insa ca a tras foc in serii scurte, adica trei boabe la o singura apasare de tragaci, cu efect evident la recul si miscarea tevii, de unde si o anume imprastiere ceva mai mare poate.
                Parerea mea e ca o simpla schimbare a sistemului de ochire (a foitei inaltator) ar duce la o si mai mare usurinta la luarea liniei de ochire. Arma sau teava sunt foarte bune, iar la foc cu foc glontul a iesit oricum de pe teava inainte sa se simta reculul.
                Sistemul cu catarea deschisa, din ce am inteles, e mai bun cand folosesti arma la foc automat, vezi tinta mai bine si revii cu catarea pe tinta mai repede dupa ce ai tras o rafala.
                Se poate face o combinatie cu o catare care se balanseaza, pe o pozitie sa fie una deschisa, pentru lupta apropiata si folosirea armei la foc automat (sau foc in serii scurte – short burst cum ii zic americanii) si alta pentru tragere foc cu foc la distante mai mari.

                Asta, plus instructie si trageri mai multe si arma cu un tragator competent va fi la nivelul oricarei alteia, sau oricum nu vor fi diferente semnificative.
                Sa nu uitam insa plusurile, e o arma mai fiabila, mai simpla si mai ieftina decat oricare alta

                Cat despre domnul mai in varsta care trage cu o arma de prin anii 70′, sau facuta din piese ramase uitate in vreun depozit la Cugir si nefolosite din cine stie ce motive, eu spun ca demonstreaza destul de clar ca arma nu e atat de imprecisa precum se spune.
                Tinta are doar 15 toli (sau inch), scrie chiar acolo. Omul e destul de batran, poarta ochelari si trage cu o arma veche de calibru 7,62×39 (deci ceva mai imprecisa decat 5,45×39 sau 5,56×45, alta balistica si razanta a glontului). Cu toate astea loveste 4 din 5, si trage din picioare (deci nu sprijinit) si folosind catarea obisnuita a lui AK.
                Eu spun ca e o precizie rezonabila in conditiile date, iar o arma noua intr-un calibru mai mic (deci razanta mai mare) si cu o catare mai adaptata la ochirea la distanta mai mare (poate gen M-4) va avea o precizie foarte buna.

                • Port eu dioptrii,dar nu cred ca sunt orb ca un liliac. Prima boaba pe care omul o trage esta la prima tinta din stanga. Schimba selectorul pe auto si trage trei boabe tot in prima tinta. Parerea mea ramane aceasi despre prima lui boaba mult in sus si putin in dreapa. Despre urmatorarea tinta se vede ca o dileste din prima dupa care cu urmatoarea rafala este putin lung. Nu pot sa disput daca fost pe centru sau nu pentru ca nu am ochi de acvila. Iar daca tataie ala trage la un platou cu un diametru de 15 toli eu sunt Donald Duck. Daca vrei sa-mi arati ca AK este cat de cat la fel de precis ca un M4 sau ceo mai fi acolo du-te si mai scotoceste pe YouTube si o sa gasesti tot felul de gealati care se pricep sa-ti arate diferenta. Oricum iti spune baiatu’ aici din proprie experienta…nu ai cum sa consideri AK-ul a fi o arma precisa. Acum daca vrei experineta pe pielea mea proprie poti sa-ti dau multe exemple unde am avut tot felul de idioti care ma luau drept tinta ca de la 200 de metri si ar fi avut tot timpul din lume sa aplice principiile de baza de tir..rezultatul final:cam acelasi sus si in dreapta…citeodata diferenta fiind nu de citiva toli si mai bine de jumatate de metru daca nu simai mult.

                  • Aici faca referinta la prima tinta “dog target” nu la prima la care faci referinta unde promabil se face BZO -battle sight zero si care este la o distanta de aproximativ 15 metri de linia de for.

                  • Domnu Alex, tot respectul pentru dvs si experienta dvs. Ma bucur si ca ati scapat cu bine si ca putem avea o discutie interesanta si din care chiar putem (cel putin eu) invata cate ceva. Banuiesc ca sunteti in armata SUA
                    Referitor insa la armele astea insa, eu nu vorbesc doar din filme, le-am si folosit si eu cativa ani, deci stiu ce vorbesc si din experienta proprie. Am postat filmuletele alea ca o exemplificare a ceea ce vreau sa spun.

                    In primul clip soldatul american trage de prima data foc in serii scurte. Parghia de la selectorul de foc e la pozitia foc in serii scurte (short burst – 3 gloante). Pa md 86 are 4 pozitii la selectorul de foc, incluzand si foc in serii scurte
                    Nu modifica nimic nici dupa prima tragere parghia ramane tot acolo. E posibil ca la una din tragerile urmatoare din nu stiu ce motiv (vreun arc slabit) sa intre mai mult de trei gloante intr-o rafala.

                    Faza cu putin mai sus si putin la dreapta e valabila la AKM (ala in 7,62), in special la foc automat. De aia i-au facut un compensator de recul retezat intr-o parte. La arma de 5,45 nu prea mai apare problema asta (si teava e un pic mai lunga).

                    Eu nu spun ca AKM (in 7,62) e la fel de precis ca M-4 sau M-16 (nici prea departe nu e daca tragatorul e bun). Insa unul nou, cu ceva modificari (mai ales la aparatele de ochire) si in calibru apropiat (5,45 sau 5,56, sau 6,5×39) e destul de aproape pentru ca sa nu mai existe diferente semnificative. Are in plus o fiabilitate semnificativ mai buna fata de M-4, e mult mai ieftin, mai simplu si e facut aici

                    Avantajul lui 7,62×39 e ca are un glont cu putere semnificativ mai mare fata de 5,56. AKM e suficient de precis la distante mici si medii daca cel care il foloseste e un tragator cat de cat instruit (nu vorbesc de aia care trag rafale de la sold, trag la nimereala sau nu stiu sa ia linia de ochire ori se inspira din filmele cu gangsteri de la Hollywood).

                    Cat despre tataie, asa scrie acolo, postat de el chiar sub clip, tinta are 15″ (banuiesc ca asta inseamna inch) si se afla la 230 yards (adica 200 m dupa calculele mele)

  • interesante ideile. de ce crezi ca 6,5×39 e cel mai bun? preferinte, cred ca avem cu totii, io sunt pro 5,45 daca inamicul are vesta si pro 7,62 daca n-are (ambele calibre otv)
    daca o faci 6,5 x 39 ai probleme legate de munitie (care nu e la fel de raspandita ca 5,45, 5,56, sa nu mai vb de 7,62, fie ea nato sau otv).

    • Din ce am citit si auzit si eu pe ici si colo 6,5×39 e facut special pentru precizie. Razanta glontului pe toata distanta de foc eficace e foarte buna. Ai avea astfel un glont care zboara cu aceeasi razanta ca si 5,45 sau 5,56 dar pe distanta mai mare si cu stabilitate mai mare, fiind mai greu si cu o aerodinamica mai buna.
      In acelasi timp asta ii da o putere de lovire mai mare, apropiata de 7,62×39, doar ca 6,5×39 pastreaza o precizie mai buna la distante mai mari, comparativ cu 7,62

      E ca si cum ai combina 5,45×39 cu 7,62×39, e cea mai buna solutie, si noi cum am folosit si le folosim pe astea, ar fi foarte simplu sa-l facem. Problema e ca nu il are nimeni in dotare, inca. Dar nici 5,45×39 nu prea mai e foarte raspandit. In NATO cred ca il mai folosesc noi si bulgarii. Restul sunt rusii, ucrainienii, in general tarile din fosta URSS.

      E evident ca trendul in NATO e spre 5,56×45, nu neaparat cea mai buna alegere dupa parerea mea. Asa ca daca tot suntem noi mai diferiti, macar sa folosim ce exista mai bun acum, adica 6,5×39. Desi cred ca o sa adoptam si noi 5,56 pana la urma

      • bun, tu vorbesti din perspectiva “userului”, a luptatorului, si aduci ca argument precizia.

        dar hai sa discutam putin despre arme, sau mai bine zis desrpe sisteme de arme pentru ca si pusca de asalt a devenit un sistem de arme de fapt.

        1. un sistem de arme este un compromis. e valabil pentru tancuri, avioane de vanatoare, pusti de asalt etc.
        si la punctul asta au fost doua mari abordari:
        – calitatea (americanii/occidentalii) adica invesesti multi bani in materiale de calitate, in instructia luptatorilor samd.
        e paradoxal ca totusi americanii au castigat razboiul cu tancul sherman, care numai calitate nu avea.
        – cantitatea (sovieticii) adica cheltuiesti cat mai putin cu materialele si cu instructia.

        la pusti de asalt, din abordarea calitativa a rezultat m16, care e o arma in general mai precisa, dar are nevoie de mai multa gija si de un luptator instruit mai bine care sa identifice tinta, sa traga foc cu foc etc.

        din abordarea cantitativa a rezultat ak 47, o arma conceputa sa fie folosita de un luptator needucat, luat din colhoz. iei mii de ivani si ii trimiti cu lopatica la inima si cu cateva sute de vodca la bord, in strigate de ura sa mai traga si ei cate o rafala dar atentie, nu in inamic, ci pentru ca inamicul sa tina capul la cutie. inamicul era lichidat cu baioneta, grenada si foc la gura tevii.

        2. s-au facut niste studii (nu mai tin minte cifrele) si s-a descoperit ca majoritatea victimelor intr-un razboi sunt cauzate de focul artileriei sau de al aviatiei. din armamentul infanteriei, pe primul loc erau parca mortierele, pe locul doi grenadele, abia pe locul trei pustile de asalt.

        3. dupa razboiul din vietnam americanii au facut alte studii si au descoperit ca majoritatea (sau o buna parte a) luptatorilor nu trasasera in inamic. mai precis, ochisera intentionat aiurea, pentru a nu omora. de-atunci s-au modificat programele de pregatire si luptatorii au inceput sa fie conditionati precum catelusii lui pavlov.

        4. s-a observat ca lunetistii aveau invariabil dereglari comportamentale dupa razboi. de ce? din cauza ca vedeau practic tinta mult mai detaliat decat un pifan fara luneta la arma.

        prima concluzie: le poti da luptatorilor cea mai scumpa arma, cea mai precisa, cu mega luneta si cele mai tari scule pe ea, asta nu iti garanteaza ca toti o vor folosi sa omoare. si chiar daca o vor folosi, impactul e mai mic decat al altor arme, ca de exemplu grenadele sau mortierele.

        acum, daca luam problema din punct de vedere al logisticii, iti trebuie o arma care sa se strice cat mai rar. si la care sa ai munitie ieftina.

        deci, daca bagi 6,5×39 in momentul actual, dai peste cap tot sistemul. iar impactul este redus. o sa ai o arma cu munitie mai scumpa pentru a avea precizie mai buna. ori , precizie mai buna se poate obtine cu costuri mai mici (ii trimiti pe luptatori mai des la sedintele de tragere de exemplu, ca munitie avem destula).

        si in fine, un argument tactic: intr-o grupa nu trebuie ca toti luptatorii sa aiba arme precise. e suficient un tragator de elita (psl-ist, nu lunetist, deci cu o pusca semiautomata), o mitraliera usoara cu aparat optic (sau pusca mitraliera) si cateva ag40 sau mai bine, aruncatoare cal 60 mm pt sprijin. astia sprijina avansul catorva luptatori, nu mai inventam noi apa calda.

        foarte important, esential chiar: avn-urile, pt ca sa mai luptam cu sectoare de foc si tarusi varuiti pe interior ca-n al doilea rm, nu mai e o solutie.

        • Nu pot sa nu fiu de acord cu tine.
          Daca ar fi sa aleg, in ce ma priveste AK, 7,62 mm, ar fi optiunea.
          Cred ca daca Legiunea straina sau USMC ar avea AK si inamicul ar avea M16, sau oricare alta arma, primii tot ar invinge.

        • Corect, orice arma e un compromis intre diversi factori

          Armele de asalt sau pustile automate au aparut printr-un compromis, o combinare intre pusca si pistol mitraliera.

          1- M-16 are intr-adevar o calitate superioara fata de AK, dar a pierdut la fiabilitate si putere de lovire a glontului. 5,56×45 s-a dovedit bun pentru folosirea la foc automat (recul mai mic, precizie mai mare) dar mai putin bun in junglele din Vietnam (aici cred ca domnul Alex poate sa ne spuna mai multe despre avantajele sau dezavantajele lui M-16 sau M-4).

          AK-47 e inspirata (nu e o copie, dar e inspirata) din Stg-44 a nemtilor si ambele din realitatile din al doilea mondial. Si anume lupta se da la distante mici si medii (deci e bine sa ai o arma cat de cat precisa la distantele alea) intre un numar mare de soldati (deci e bine sa poti trage si foc automat cu arma aia de asalt).
          Conditiile frontului sunt grele (iarna, noroi, transee, lupta urbane, in paduri, deserturi, zapezi) si arma trebuie sa fie foarte fiabila.
          Si foarte simpla pentru ca trebuie sa echipeze un numar mare de soldati pe care nu ai timp intotdeauna sa-i instruiesti cum scrie la carte. Americanii de obicei au avut/au luxul asta, si la ei instructia tragerii se face ca la carte
          Simplu insa nu inseamna neaparat calitate slaba.

          2-3-4 corect, am vazut si eu studii de genul ala, si nu doar la americani, dar la mai toata lumea (poate cu exceptia unora chiar fanatizati si “dresati”) o mare parte din oameni vor evita pe cat posibil sa omoare pe cineva. Poate in antichitate lucrurile erau un pic diferite, mai ales la unele popoare, sau oricum procentul de “ucigasi” era mai mare la toata lumea. Din ce am citit/auzit, cel putin pentru perioada moderna, 96% din oameni nu au instinctul asta si se simt rau daca trebuie sa o faca pana la urma (de unde si stresul post traumatic, cu toata conditionarea de la instructie), 2% o fac fara probleme dar doar daca e nevoie. Ei nu se simt deranjati sau stresati de asta, o considera o datorie (fata de tara, de familie etc) si ca pe ceva normal daca e cazul, apoi se intorc la viata lor fara sa fie prea afectati. Ultimii 2% sunt psihopati si o fac si din, sau mai ales din placere, si iarasi nu sunt stresati deloc.

          Inteleg ca parerea ta e sa se faca in primul rand o instructie si conditionare mai riguroasa a soldatilor?
          Apoi, arma de care spun eu e una foarte fiabila. Despre munitie, si 5,45×39 e din ce in ce mai putin folosit in NATO (mai sunt cred ungurii sau cehii cu 7,62×39).
          Asa ca daca ramanem la o munitie mai diferita, de ce sa nu ramanem la una mai buna, ca 6,5×39? Asta nu e foarte scumpa, e intre 7,62×39 si 5,45×39, deci nu se fac mari modificari la banda de productie.
          Eu cred insa ca se vrea trecerea la 5,56×45

          Sa nu uitam ca pana si la americani cei din Fortele Speciale folosesc inclusiv SCAR-H prin Afganistan, pentru distanta de foc mai mare si pentru putere de lovire mai mare.

          Arma de asalt nu trebuie sa fie echivalentul uneia de lunetist, ca si precizie. Trebuie sa aiba o precizie acceptabila, sa fie cat mai fiabila si usoara si sa aiba o putere de foc acceptabila (si ca foc automat si ca putere de lovire a glontului).
          Sunt de acord ca grupa sa aiba un psl-ist (nu sunt eu mare specialist, banuiesc ca sunt destui strategic si tacticieni care gandesc sau au gandit asta) dar eu nu as uita de AG-ist, eventual cu un AG nou sau imbunatatit (tip AG-7, nu AG-40, si astea pot fi vreo 2 la fiecare grupa)

          Sunt de acord si cu avn-urile (sau ovn-urile), ar fi bun si un sistem de comunicatii intre soldati, niste statii mici cu microfoane etc. Si pe arma se pot monta lunete de vedere pe timp de noapte

          Niste mini UAV-uri de cercetare apropiata, cu ceva senzori termici sau in infrarosu ar fi foarte bune.

          Oricum noi vorbim discutii aici (si am luat-o si un pic pe langa subiect), nu stiu cand vom avea asa ceva la ce fonduri are armata

          • @Radu- cred ca la capitolul instructie si conditionare lucrurile stau deja mult mai bine dupa experientele din Irak si Afghanistan. sigur, instructia tragerii ar putea fi imbunatatita in continuare, ma refer la adoptarea unor imbunatatiri aduse de unitati din MAI (spre exemplu defuncta Acvila).

            in prezent tinerii sunt foarte fascinati de sculele altor armate si e de inteles, dar meseria se poate face la parametri buni si cu ce exista in prezent. nu-ti trebuie nush ce “gucci kit”.

            o arma decenta pot face si cei de la cugir, e drept ca ar trebui sa fie si ei mai deschisi la feedback. nu va arata la fel de bine ca alea din vest “polimerizate”, dar isi va face treaba.

            altfel, de acord cu AG-ul (la capitolul asta s-au mai miscat lucrurile, exista lovitura termobarica), poate ar trebui inlocuit si psl-ul ala sau macar imbunatatit, daca nu facut unul nou. ca arma pt designated marksman mai merge, dar pt lunetisti…

            la fortele speciale e alta mancare de peste, alt rol, alte SOP-uri, alta filosofie. alta dotare, alta putere de foc la un grup. dar ca amanunt, cand au venit americanii la un exercitiu comun, inainte de 9.11, aveau inca in dotare m14.

            si io cred ca vom trece la 5,56×45.
            mini-uav-uri, senzori termici, sunt doar niste vise frumoase din pacate…

            • Noua pusca de asalt e in teste operationale. Daca feedbackul e foarte prost atunci baietii de la Cugir vor trebuie sa o ia de la capat. Pe de alta parte daca tot fac un produs prost dupa modificari, atunci achizitiona SIG 550.Era o achizitie de 5000 de bucati. Comandam 5000 si cerem licenta si poate cugir invata sa faca arme bune. Daca e prea scump atunci la Cehi care fac BREN, pare ieftina si buna…

  • M21 nu e decat un derivat al Kalasnikovului. Iar ce am vazut noi la expozitie nu cred ca e neaparat un prototip operational. Era bine echipata si platforma desi oarecum demodata e fiabila.
    Eu nu inteleg insa cum peruanii au bulit FN SCAR in halul ala… Herstal nu construieste mizerii…

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: