Aviaţie Diverse

Perspectivele RoAF cu F-16

F-16AM Portu

Aseară Ministrul Apărării, Corneliu Dobrițoiu a acordat un interviu la postul public de televiziune, interviu în care a clarificat chestiunea achiziției avioanelor de luptă F-16 care s-a decis astăzi în urma ședinței CSAT.

Astfel este oficial: România va cumpăra 12 avioane F-16 ex-portugheze, care anterior au fost produse pentru USAF în anul 1984 iar la sfârșitul anilor 1990 au fost donate de SUA către Portugalia, care le-a modernizat la standardul MLU pentru ca între 2005-2006 să le oprească de la zbor și să încerce să le vândă.

Potrivit Ministrului Apărării afacerea se va ridica la suma de 500 milioane de euro (600 milioane de dolari) si va include aproximativ 120 milioane dolari pentru avioane propriu zis (10 milioane per aparat), refacerea avioanelor, piese de schimb, echipament tehnic, antrenamentul piloților si al tehnicienilor. Separat de cele 500 milioane, România va mai cheltui încă 100 milioane dolari pentru armamentul avioanelor, iar refacerea pistelor va costa aproximativ 50 milioane RON, respectiv 10 milioane euro.

Trecerea piloților și a tehnicienilor de pe MiG-21 pe F-16 se va face în două etape, prima se va desfășura în Portugalia. Cea de-a doua va avea loc în Statele Unite, daca americanii vor considera necesar, contra cost.

Achiziția celor 12 avioane face parte, potrivit lui Dobrițoiu, din strategia Forțelor Aeriene de a se dota cu avionul F-35.
Această strategie se se va desfășura în 3 etape, prima o reprezintă achiziționarea a 12 F-16 pentru echiparea unei escadrile, a doua etapă va fi realizată prin selectarea unui număr de avioane MiG-21 care încă mai dispun de o resursă suficientă de zbor pentru echiparea unei a doua escadrile, urmând ca în următorii ani F-16 și MiG-21 să fie folosite în paralel, cea de-a treia etapă va fi atinsă prin dotarea cu avionul F-35 în jurul anului 2030, moment în care F-16 și MiG-21(?!) vor fi retrase din exploatare.

De reținut ar mai fi : avioanele F-16 pe parcursul celor 15-20 de ani de exploatare nu vor beneficia de nici un fel de modernizare, iar contractul de achiziție nu va presupune offset.

– Victor –

Noile avioane pentru Fortele Aeriene Romane vor fi de fapt vechi…

Cele mai noi MiG-uri 21 au fost fabricate in 1975. Toate F-urile 16 au fost fabricate in 1983-1984. Mai mult decat atat. Fortele Aeriene Romane vor renunta la un avion care costa 9500 euro/ora de zbor (conform declaratiilor ministrului Dobritoiu si ale Generalului Carnu) in favoarea unui avion care costa… 9500-10000 euro/ora de zbor. Avantaj clar F-16! Un alt “plus” il constituie configuratia “noilor” avioane (la mana a treia) : Bk20 (in urma trecerii prin programul MLU), nu Bk.40 asa cum a declarat domnul Ministru aseara la TVR. Pe langa avantajele evidente ale configuratiei aerodinamice, Fortele Aeriene Romane vor beneficia de dezavantajele (la fel de evidente ale) avionicii: radarul de pe Bk.20 este net inferior celui disponibi in prezent pe LanceR. De asemenea F-16 Bk.20 nu este compatibil cu sistemul DASH… Ce-i drept ar putea fi modernizat, evident, contra cost.

Cel putin teoretic, avioanele F-16 ce vor fi aduse din Portugalia mai au 4000-4500 ore de zbor, datorita trecerii prin programul MLU. Avand in vedere ca au fost stocatte (probabil nu in conditii foarte bune) se scade din aceasta rersursa uzura statica (uzura fizica la care celulele au fost supuse datorita factorilor de mediu, pe timpul stocarii).

Una peste alta, Fortele Aeriene Romane castiga o platforma mai manevrabila, cu o incarcatura mai mare si o raza de actiune mai mare fata de MiG-ul 21 Lancer. De asemenea “castiga” si un sistem de armament mai slab… Numarul de exemplare in serviciu va fi de asemenea mai mic: la o disponibilitate de 70-75%, un sfert dintre aparate vor fi la un momendat la sol, in diverse stadii de mentenanta. Din restul de exemplare disponibile (8) fiecare baza aeriana va mentine doua in serviciul QRA (deci 4 in total). Asta ar mai lasa disponibile 4 aparate pentru antrenamentul pilotilor….

– Griffon236 –

Later Edit:

Se pare ca nu va fi oricum nevoie de sistemul DASH sau o compatibilizare a F-urilor cu acesta… Au deja instalat sistemul JHMCS…

Multumesc lui George Visan ca mi-a atras atentia asupta acestui aspect 🙂

 

Navighează în portal:

Resboiu Master; Armata Română;Forţe Speciale; Space; Revista Resboiu; Forumul Resboiu;

188 Comments

    • :))
      Poate chiar mai devreme… In completarea adusa textului lui victor n-am adaugat o treaba? Ce sa intampla daca, Doamne-fereste, cade vre unul? Cum va fi inlocuit? Cum Va afecta asta programul de antrenament al pilotilor? De unde bani pentru ilocuirea aparatelor distruse?
      De asemenea Ministrul Dobritoiu a dat suma de 50 milioane de lei ca fiind necesara pentru reconditionarea pistei de la Baraganu. Totusi, infrastructura de aerodrom nu e reprezentata doar de pista, mai trebuiesc si hangare, si cai de rulare, etc. N-o sa poti face cu F-urile ce faceai cu MiG-ul. N-o sa le poti lasa iarna in ger si zapada…

    • si eu incep sa cred la fel, parca treaba asta cu portughezii nu poate fi o solutie pentru fortele aeriene – 9.000 insi cu 9-12 avioane? nici trainere nu vom mai avea in curand.

      sper ca in cativa ani chiar vom vorbi de o noua achizitie, pe alte coordonate, si nu va fi vorba de completari din avioanele casate de Belgia sau altii.

  • No, putem sa ne imbatam, ca sa uitam ca am primit o astfel de stire 🙁

    Cred ca mai rau nu se putea, mai bine luau 12 MIG21 BIS de la Croati si le modernizam “de-o tura” impreuna cu celelalte 24 prevazute ale noastre, sa avem ce zbura inca 8-10 ani, pana ar fi venit altii mai competenti si mai luminati la nivel de decizie (desi cum evolueaza lucrurile, nu prea mai am sperante). Si in astia max. 10 ani, poate luam vreo 24 avioane noi cu offset, daca se respecta conditia de mai sus…

    Sa nu zic acum, ca aceasta decizie va pune cruce cu adevarat la ramasitele industriei noastre aeronautice… poate doar Aerostar va mai supravietui o vreme cu refacerea resursei la 12-24 de MIG-21… insa fara infuzie de tehnologie noua.

      • Realismul ar fi doar daca MIG 21-urile croate mai au resursa de zbor suficienta, oricum decizie proasta buna doar din perspectiva ca poti ca sa nu modernizezi nimic la infrastructura bazei aeriene.

          • Dintre cele 22 de MIG21 Bis/UMD pe care pare sa le aiba croatii, s-ar putea sa se mai gaseasca 10-12 cel putin care sa aiba inca resursa de zbor pentru a fi re-modernizate si refacuta resursa la Aerostar Bacau.
            Tocmai faptul ca s-au gandit sa le trimita la resapat la noi arata ca nu sunt chiar la capatul vietii, avioanele lor fiind produse pana prin ’81.

            Ma gandeam ca vor vrea sa scape de ele dupa ce aleg si ei un nou multirol si putem sa le adaugam la programul de resapare Lancer “plus”, pentru a zbura inca vreo 6-8 ani. Oricum vom avea nevoie de cateva zeci de MIG21 in serviciu pentru urmatorii 4-5 ani, pentru a umple golul pana la livrarea “noilor” avioane.

            Avantajul este ca Aerostar va avea ceva de lucru inca vreo cativa ani pentru a putea prelua apoi din mers eventual alta tehnologie. Altfel, pe linie militara nu vor primi mai nimic in urmatorii ani.

            La genul asta de “realism” ma refeream…

            • Asta ar insemna sa cheltuim vreo suta de milioane de ler pe ele si sa le operam cu restrictii de viteza si plafon si sa ne lovim de o problema majora: MiG-21 LanceR sunt MF-75, adica au doar ceasurile de Bis, o parte din ele fiind deja inlocuite in cadrul aducerii la standardul LanceR. Motoarele nu sunt la fel. Asta ar fi o problema.

              Si dupa 4-5 ani dam iar 6-700 de milioane de ler pe F-16,luate de data asta de la nisip?

                • Da, stiu. Am urmarit emisiunea aseara. Mi-a recomandat-o un om deosebit.

                  Stiu ca te refereai la MiG-21 “BisD” si ar fi bani cheltuiti de pomana. Nu ne-ar incalzi cu nimic sa luam o escadrila de la croati si dupa cativa ani sa cheltuim alti 6-700 de milioane pe F-16 second hand.

  • Nu stiu ce veti face voi, insa, asa cum am scris si pe blog-ul domnului Adelin Petrisor, nu ma voi resemna pana cand prima transa pentru avioanele portugheze va fi platita si primul avion va pune roata in Romania, si nici atunci, pentru ca minimul necesar pentru Romanaia este undeva intre 48 si 72 de avioane… dupa cum a recunoscut si dl. ministru al apararii Corneliu Dobritoiu.

    Voi continua sa promovez ideea de offset si avioane noi, deoarece o datoram celor din armata dar si industriei militare romanesti precum si celor care vor sa munceasca in Romania in domenii de inalta calificare!

    Nu avem nici un drept sa ne resemnam, pana nu obtinem pentru tara si pilotii nostri ceva similar cu oferta Saab, ce tocmai a fost comentata pe RoMil

    • am impresia ca spui vorbe mari cu foarte mare usurinta.spun asta deoarece inainte sa scrii pe bloguri militare(nu tehnica militara era pasiunea ta) erai prezent pe site-uri cu un specific diferit.tu de fapt promovezi monarhia.cauti un loc unde sa cresti.unde sa-ti faci un “nume”.iar Taslauanu e singurul care ti-a dat ocazia sa te manifesti liber.pana la el nu erai luat in serios nicaieri.nici de Vosganian,nici de primarul Timisoarei si altii pe care ii bombardezi cu mesaje cautand sa ti se acorde atentie.posibil sa gresesc dar cum spunea si Iulian nu esti prins in realitate.
      Bun:
      1.daca luam F-16( si vom lua)alt avion nu mai pupam noi.odata prinsi in hora cu F-16 nu mai putem/suntem lasati sa iesim.ma rog, tu poti sa crezi ca poti schimba ceva.daca asta te face sa te simti important esti liber sa visezi in continuare.

      2.nu vi se acorda atentie. de ce? nu demonstrati ca aveti importanta. ca puteti aduna o armata in jurul unei idei.Petitia este ceva demn de toata lauda dar este o arma cu 2 taisuri.fara sa stiti ati creat un barometru care arata numarul celor carora va adresati.443 de IP-uri in 4 zile.scazand sotiile, colegii, vecinii, copiii,bunicii,cei atrasi prin promovarea petitiei obtinem cifra exacta a celor care va urmaresc in mod constant.e dureros dar e realitate.cifra de un milion si ceva de Ip-uri unice trebuie stearsa.foarte putini au revenit pe blog iar aceasta realitate ti se datoreaza intr-o oarecare masura si tie Marius Z. sa ne aducem aminte de articolele in care cereai portavioane? nu mai stiu cate distrugatoare? submarine nucleare? F-20 adus la stadiul de trainer transonic?scrisori in Polonia in care prezentai avioane aflate la stadiul de idee(IAR-XT) etc,etc,etc.
      O zi buna!

      • MCM,
        vad ca esti foarte interesat de ce fac eu… Oare de ce? O faci din proprie initiativa?

        Monarhia poate mi-ar place, dar nu sunt adeptul ei neconditionat. In primul rand conteaza tara pentru mine.

        Si gresesti, petitia nu a fost facuta sa mi se acorde atentie ci pentru ca este nevoie sa se dezbata problema offset-ului! Si poate sa se ia decizii mai bune pe viitor, pentru Romania. Sau tu esti multumit asa? Ma semnez la ceea ce scriu pentru ca imi asum, spre deosebire de tine care te fofilezi.

        Cat despre ideile pentru Timisoara, sa stii ca multe dintre alea s-au discutat si ras-discutat si s-au tot amanat sau abandonat. Le-am pus acolo pentru ca mi s-a parut interesant sa existe o lista de posibile proiecte.

        Si daca zici de dl. Vosganian, sa stii ca am fost in UFD pe vremuri, cand venea dansul sa ne vada in Timisoara la organizatia de tineret… Iar orientarea mea a fost in general spre liberali, chiar daca nu am fost de acord cu ce au faut intotdeauna. De aceea m-am adresat lor. Probabil si sunt undeva la ei pe liste ca membru inactiv, de cand au absorbit pe cei din UFD.

      • Cat despre petitie, sa stii ca foarte multi o distribuie sau o citesc dar nu o semneaza pentru ca fie sunt comozi, fie le e frica sa-si puna numele acolo, fie sunt siguri ca nu se va intampla nimic.

        Asta ti-o spun din discutiile cu cunoscuti, pentru ca am fost curios sa inteleg.

        Si asta inseamna ca noi romanii avem o problema la capitolele asumarea responsabilitatii si spirit civic.

        Asta trebuia sa intelegi din numarul total, sa nu te mai chinui cu tot felul d e intrebari.
        Si da, poate fi un barometru pentru celalalt site, sa nu zica Iulian ca fac reclama… Si asta inseamna ca nu ne este teama de adevar, ca suntem putini.

        Si nici o ruda de-a mea nu cred sa fi semnat petitia pana acum.

      • Eu n-am aruncat in voi, ti-am mai spus sa va rezolvati problema intre voi. Si parca v-am si rugat sa nu va mai paruiti degeaba…

        Si n-am publicat nici un link acum… banuind ca si voi mai intrati acolo, asa cum si eu vin aici cu placere. Dar daca asa stau lucrurile… cum vreti. Nici nu voi mai comenta ca sa fiti linistiti, daca asta vreti.

        • Nici eu nu am afirmat ca ai aruncat tu. Am zis ca de la voi se arunca cu noroi.

          Intreaba-l pe nero flash de ce ne trimite mailuri si ne face in tot felul. Si cum de isi permite sa invite pe cei din echipa Resboiu sa manance rahat cu lopata. Daca isi imagineaza ca asta este vreun gest barbatesc, intreaba-l daca nu cumva ar trebui sa ii fie rusine din bun simt avand in vedere ca in redactia Resboiu sunt si patru doamne.

          Iti pot forwarda mailurile colegului tau, ca si dovada.

            • Pierzi timpul degeaba. Se stie deja.

              In fine, pacat ca nu isi vede fiecare de treaba lui. Dar, ne-am lungit cam mult cu discutia pe tema asta urata. Avem de dezbatut subiecte interesante si o putem face atata timp cat avem bun simt in noi.

              Un singur aspect insa as vrea sa il mai spun, de data asta in gluma: punem pariu ca nereusita/lipsa de impact a petitiei voastre va fi tot din vina noastra? Tine minte, pentru ca am sa iti spune doar: ti-am zis eu!

              Si, lasati-o mai moale cu Dobritoiu. Il faceti in tot felul si dupa aia ii ziceti dl. Dobritoiu. Asa ati facut si cu Radu Tudor, l-ati facut in tot felul si dupa aia scriati ca e nu stiu in ce fel pentru ca nu va raspunde la mailuri. Dar, revenind la Dobritoiu, decizia de a se achizitiona F-16 din Olanda si Portugalia era de dinainte ca Dobritoiu sa fie numit.

              In rest, spor la treburi. 🙂

              • Eu nici pe dl. Dobritoiu si nici pe dl Radu Tudor nu i-am facut altfel decat in aceasta formula de adresare…

                Pentru restul, nu cred ca e raspunderea mea, ca doar nu suntem la cresa.

            • Marius Z., transmite si informatia asta pt buna informare a cititorilor vostri:
              1. TBT 8X8 :
              Directorul Digital Bit (partener in proiectul TBT 8×8) Bogdan Rădulescu
              „Firma Iveco A SEMNAT un parteneriat cu grupul de firme Romarm pentru realizarea în România a proiectului naţional TBT 8×8. Firma Iveco va furniza tehnologia şi va ajuta Romarm cu capabilităţi tehnice pentru instruirea oamenilor şi pentru realizarea în România a acestui produs. TBT 8×8 este considerat un produs de vârf, fiind unul dintre cele mai moderne transportoare amfibii blindate existente astăzi.
              Firma Iveco este unul dintre principalii lideri în producţia de vehicule blindate şi neblindate pentru diferitele armate, iar această colaborare considerăm că este un semn bun, pentru că astfel şi industria românească va avea acces la noile tehnologii şi vom realiza un proiect, zicem noi, bun şi pentru armata română”, a mai declarat, pentru „Revista forţelor terestre” directorul Bogdan Rădulescu.
              aceste interviuri au aparut dupa BSDA.deci… IVECO,da? ori nu voi erati cei ce injurau atunci acest proiect?acum e bine?
              2. Contractul cu Columbia…olelei!ce scrie acolo?
              informatia este urmatoarea:
              Columbienii nu mai cumpara tancuri defel! (deci nici TR 85M1 🙂 ) si vor accelera achizitia de APC/IFV.Surpriza!Saur 2 nu e printre MARII favoriti.cei 3 Finalisti sunt
              Stryker/LAV III – General Dynamics Canada
              Pandur III – General Dynamics Europe
              Otokar Arma 8×8 – au intrat pe lista de curand dupa ce o delegatie columbiana a vizitat compania turca
              O zi buna!

          • Ce urat din partea lui!!!!!!! Rusine, rusine multa! Nu mi-a placut niciodata cand v-ati certat dar s-a vazut cu ochiul liber ca sunteti provocati prin nenumarate jigniri din partea lor!

            La oi Nero nu la scris pe un site public!

  • Sunt declaratii goale si electorale, mai vorbim prin decembrie, Dobritoiu incearca sa acopere prin declaratii impasul din CSAT, acolo nu a fost decisa achizitionare, a fost aprobat doar ”initierea programului”. Si nu ai voie ca ministru al apararii sa vorbesti de achizitie si sa recunosti ca nu ai oficial un program pentru avionul multirol. Daca va uitati pe pagina Departamentului de Armamente veti vedea ca nici programul si nici macar proiectul de ”Conceptie graduala..blabla” nu exista oficial. A fost doar o gaselnita pentru a inventa un limbaj de comunicat care sa fie vandut presei. Sedinta se dorea un prilej pentru a forta premierul si ministrul de finante sa se angajeze fianciar in mod oficial prin marirea bugetului apararii din 2013, si atunci Ponta a plecat.Nu va creste bugetul nu vedem avioane decat la shouri si nu cred ca va creste. Daca nu creste si tot vom lua atunci vor fi puse pe butuci alte programe, se vor canibaliza altele.
    Nu va mai luati si voi dupa tot ce zboara, hehhehe

    • Aia nu a fost decat sceneta pe de-o parte si o marlanie de partea ailalta.

      In mai toate strategiile fiscal-bugetare ale MF post 2010 pentru bugetul militar sunt alocati cam 0,8% din PIB, si asa va ramane cel putin pana in 2015, daca nu mai mult.

      Bugetul militar a ajuns la 0,8% din PIB incepand cu anul 2008 dupa marirea pensiilor.

      Pentru viitor ma indoiesc ca vom putea avea aloca mai multi bani, poate vom reusi sa mai scrijelim dupa ceva mici sume de bani.

      Principalele probleme pentru marirea bugetului MApN vor fi deficitul structural de la fondul de pensii de 15% din buget(3,5 miliarde euro), si obiectivul convenit cu FMI de reducere in continuare a deficitului bugetar de la undeva 3% in prezent pana spre 1% in urmatorii 2-3 ani cu orizonturi de zero deficit bugetar si chiar excedent(cea ce mi se pare o aiureala care va constitui o frana in dezvoltarea Romaniei).

      Atat de gaura de la pensii cat si obiectivele fixate cu FMI, neica basescu este complet responsabil, putea la fel de bine sa blocheze programul si sa zica ca el vrea minim 100 de F-18 noi la fel de realist cred ca era.

    • anul trecut USL striga ca Basescu vrea sa cumpere 24 de avioane second hand de la SUA plus antrenament si modernizare iar anui, asta guvernul PNL-PSD cumpara avioane second hand dar MAI SLABE tehnologic fata de cele din SUA

        • Atunci cred ca a fost tot Base de vina, s-au certat pe ce avioane sa ia. Tariceanu vroia din Europa (probabil Gripen), Base vroia F-16. Si cei de la Armata tindeau spre Gripen nou, cu offset, din ce am inteles si am citit (desi EF a fost considerat cel mai bun, nici o surpriza).

          Pana la urma Basescu a rezolvat treaba, inclusiv prin eliminarea din functii a unor comandanti incomozi, vezi cazul Ciorogarla. Dupa ce a “zburat” din functie seful Aviatiei a intrat in sfarsit in linie dreapta “viziunea” cu F-16.
          Nici asta nu ar fi asa de rau, daca se facea in aceleasi conditii cu oferta Gripen, adica avioane noi cu offset si transfer tehnologic. Pana si cei de la Eurofighter au oferit asta.

          In schimb totul se face din genunchi, pentru interese personale si impotriva interesului national

  • Io ma repet, daca se vor lua astea 12 F-16 MLU pentru 600 milioane dolari, afacerea asta daca se va semna in 2012 valoreaza dublul sumei contractelor de aparare desfasurate intre 2004-2012..iar lucrul cel mai grav este faptul ca inca este bine, raul cel mare inca nu a venit, sau luat 12 F-16, se resapeaza inca 12-24 MiG-21, se mai pacalesc rachetele inca 10 ani, Pumele inca pot sa zboare, Tetalurile sa pluteasca, momentul dramatic va venii dupa 2020, perioada in care daca se vor aglomera un numar foarte ridicat de programe de inzestrare, care nu vor mai suporta amanari, nu le faci desfintezi arma, care la un calcul grosier se duc la peste 15-20 miliarde euro in banii de acum, si uite asa te va lovi dupa 2020 ce nu sa facut intre 2004-2012..

    Contractul asta are 2 mari probleme, avioanele astea care vor zbura pana in 2030 si chiar dupa nu au nici un fel de modernizare, deja sunt depasite in momentul de fata, dupa 2020 vor fi niste dinozauri, cred ca era obligatorie o modernizare, niste radare AESA te mai costau 100-150 milioane dolari pentru 24 de bucati, a doua mare problema este ca sunt mult prea putine, 12, sunt pana si sub standardul ala minim minimorum de 16, cel de minim bun simt era de 24, cu MiG-21 nustiu cum o sa o dreaga, poate o sa reuseasca sa traga de ele 10 ani, dar dupa 2020 ce vor face?Vor incerca sa mai ia 10-12 F-16 sh, sau incearca 10-12 F-35? initial americanii spuneau ca daca v-om comanda F-35 in 2016 ei ni le vor putea livra in 2020, poate sa inchiriem niste F-16, problema complicata.

    Eu tot nu inteleg in fond un lucru.

    Vor mentine 12 F-16 sa spunem pe Luna si inca 12-24 MiG-21 resapate pe Borcea?

    Sau le vor amesteca, 6 F-16 + 6-12 MiG-21 pe fiecare baza aeriana ?

    • daca le amesteca este un cosmar logistic de proportii, asa macar ai tehnicieni responsabili cu F 16 intr-o parte iar in cealalta sunt tehnici cu experienta la MIG 21.
      Pana una alta puteau sa incerce preluarea prin leasing a avioanelor in uz si nu sa cumparam cu banii jos vechituri.
      Sincer la cat de vechi sunt dati-mi voie ca sa ma indoiec ca MIG 29-le de pe Mihail Kogalniceanu trecute prin RK nu erau mai bune.
      La alea aveam expertiza si infrastructura in tara, puteam cere offset pentru RK de la rusi, o investitie Gazprom ceva ca oricum ne inghit incet companiile de gaz….

      • Fenchea Marius, din gura e usor sa zici ca am face si am drege. Visezi mult, mai mult decat orice optimist. Din pacate traim aici in lumea reala: MiG-29 nu este un avion fiabil, de aia si renunta la el niste tari… compatibilitatea NATO nu prea putea fi asigurata decat intr-o masura mica, precum cea asigurata de LanceR, iar situatia MiG-urilor 29 de pe kogalniceanu este extrem de jalnica – adica ne-ar costa mult RK-ul fiecarui avion – si tot nu ar fi de ajuns, pentru ca mai trebuie sa cumparam si piese de schimb, motoare de schimb, armament si munitii.

        • Am un indiciu pentru tine, crezi ca te costa toate aceste impreuna cu ora de zbor 600 de milioane de dolari?! Eu cred ca nu!
          Stiu cat de jalnica este starea avioanelor si in mod normal aici ar trebui sa investigheze procurorii militari.
          Pana si bordurile de atac care sunt din material compozit se exfoliaza…ce pot ca sa iti spun este si ca Polonia, Sovacia si Bulgaria le folosesc, culmea vor sa le duca pana prin 2025! Deci RK-ul se poate face, da?
          In ceea ce priveste compatibilitatea NATO aveam programul Sniper remember?
          Si sa iti mai spun ceva cat de compatibil este F 16 cu Tornado de exemplu?! Ia zi-mi si mie sau Super Etendard cat este de compatibil cu F 16?
          Cam asa este si MIG 29 compatibil cu F 16….si in plus downgradarea din soft a motoarelor duce MIG 29 A la 650 de ore de zbor pentru motoare, ceea ce inseamna destul de mult fata de cele 300.
          Ia in calcul ca si structura MIG 29 A/B romanesti nu este zburata decat 600-1000 de ore de zbor din 3500 cat a fost priectata din start.
          Toate asta fara MLU specific MIG 29 asa cum au facut indienii.
          Deci ar fi o varianta, degeaba unii vad doar second-ul in fata ochilor, noua ne trebuie avioane noi!
          Hai sa mai vorbim si de faptul ca F 16 AM / BM portugheze sunt mai vechi decat MIG 29 ucel putn unele dintre ele si daca noi nu facem nicio modificare o sa avem avioane aer-aer cu capabilitati limitate din cauza radarului si a lipsei castii Elbit DASH care echipeaza LanceR-ul, practic ne intoarcem in timp undeva inainte de anul 1996.
          Am fost a doua tara dupa Israel care am folosit casca DASH la acel moment, mult superioara variantelor rusesti si sovietice din acea perioada, intre timp cam toti si-au achizitionat si sisteme de afisare si ochire pe casa, degaeaba ai piloti buni si le dai armament depasit.

          • Marius, am stabilit deja ca portughezele au JHMCS, adica generatia a doua a DASH… Despre radare…nu mai zic absolut nimic 🙁

          • Sniper nu se compara ca si compatibilitati NATO cu Tornado, SuE, F-16. Nu incerca sa ma trombonesti. Mai bine ai cauta sa vezi ce fiabilitate are MiG-29 pe acolo pe unde si-au luat teapa cu el cand l0au cumparat.

            Tu ai ramas fixat pe MiG-29 ca avion bun pentru ca la prezentarea in Vest a facut impresie buna.

            • Da? Ia du-te pe pagina celor de la Kabel 1 sau celor de la N-TV, sunt nemti si o sa iti spuna ei cum este cu MIG 29-le prin gura pilotilor germani.
              Incearca sa convingi polonezii ca nu sunt bune si ca mai bine s-ar da cu F 16 MLU/OCU decat cu F 16 Block 50/52+ si MIG 29 G

        • E mai usor sa spui “noi nu putem ca nu ne lasa altii” tot timpul pentru romani sunt de vina rusii, americanii, Baroso, UE, niciodata clasa noastra politica!
          Trebuie ca sa ne punem sa face curatenie la noi in curte si apoi sa ne uitam la altii.
          La fel o sa vorbim despre Delfinul, corvetele NPR Tarantul, Fregatele pe care nu vor rusii sa le modenizam etc.
          Ministerul de Interne si-a reparat MI 17 in Ukraina, Ministerl Apararii este impotent in a gasi solutii de ce oare?
          De ce ma folosim T 55 nemodernizate can exista o droaie de pachete de modernizare inclusiv in tarile vestice, de ce am refuzat Leopard 2 A4?
          De ce Typhoon T 1 pentru bulgari va fi bun iar pentru noi nu?
          Cat credeti ca pot compensa pilotii din diferenta tehnologica?
          10 ani? 15 ani dar ce faci cand ai tehnologie de 20 de ani minim.

    • Probabil ca una din baze va avea avioanele F-16 iar celelalte 3 vor avea in continuare Mig-21 pana cand le vor lua locul alte avioane. Personal nu cred ca vor reusi sa duca Mig-ul 21 pana in 2030 (fizic vorbind ca moral..deja e dus cu toate modernizarile)Probabil le vor inlocui tot cu avioane F-16 second hand sper eu de o calitate mai buna decat cea pe care se zice ca o au avioanele portugheze. In anii urmatori pe masura ce va intra F-35 in serviciul operational sa vedem ce fel de F-16 vor trage pe dreapta aliatii si asa vom afla de unde mai luam avioane. Mai cred ca avioanele portugheze sunt luate “in viteza” ca sa acopere golul lasat de tot mai multe Lancere scoase din uz dupa ce decizia de a cumpara avioane a tot fost amanata timp de 8 ani.

      • Doar doua baze mai detin avioane de vanatoare: Campia Turzii si Fetesti/Borcea/Baraganu/Cocargeaua (dupa cum ii place fiecaruia sa numeasca F.A. 86 Aeriana).

        Pe Bacau sunt avioanele IAR-99 SOIM si elicoptere.

        Mihail Kogalniceanu… s-a americanizat, ca sa zic asa.

        Boboc gazduieste S.A.F.A. si paserile de scoala: Yak-52, IAR-316, IAR-99 STANDARD.

        Baraganu (Flotila 86 Aeriana Fetesti) are nevoie de pista noua – trebuia facuta toamna trecuta, apoi am mai auzit ceva prin primavara, dar nimic. Insa, pana vom opera F-16 pe teritoriul Romaniei mai e.

        Anla’shok, ai dreptate. F-16 astea portugheze s-au luat “in viteza” chiar daca decizia era de ceva timp.

  • sint dezamagit de decizia csat, este o optiune nasoala si banii sint aruncati pe geam dupa dorinta americanilor. actionam la comanda si sintem blegi.

      • Guvernul nu cumpara armament de capul lui. Fiind vorba de aparare achizitiile trebuie sa treaca mai intai prin CSAT si nu invers. Guvernul spune ” atati bani avem asta putem” iar CSAT decide daca se face achizitia sau nu, de restul ocupandu-se din nou guvernul.(asta vorbind la modul simplist)

        • au lalaito prea mult si acum nu mai era alta solutie
          bani de aparate noi nu sant(poate 12 maxim 24 s-ar gasi da sant prea putine)si atunci au ales SH
          daca calitate nu e macar sa fie cantitate
          dupa intrarea in productie de serie a f-35 o sa se umple piata de f-16 sh
          o sa cumparam si alte loturi de f-16 ca bani de f-35 nu vor fi nici atunci
          asa ca pentru urmatori 40 de ani f-16 devine aparatul ROAF
          si nici nu e o afacere asa rea , putem achizitiona 50-60 de aparate
          dupa ce asimilam parte logistica si de instruire la preturi de 10-15 mil . bucata

          • Ba sunt bani de aparate noi!
            Sunt si nici macar nu costa chiar atata de mult, si din banii de F 16 second hand s-ar putea taia lejer cel putin jumatate!
            Acum 2 ani faceau toti pe nedumeritii ca nu ne oferea SAAB avioanele cu armament acum cheltuim 600 milioane + 100 milioane pachetul de inarmare si nu mai spune nimeni nimic?
            Pun pariu ca cu maxim 100 de milioane in plus am fi luat Gripen C/D noi! Si le primeam si cu rate pe mai multi ani!

  • In situatii disperate se impun masuri radicale. Eu as cumpara acum 24 EF 2000 cu offset de cel putin 100% si cu perioada de gratie. E criza si se poate cumpara mai “ieftin” din perspectiva conditiilor de creditare si de offset daca esti destul de inteligent si serios. In acest moment m-as indatora iar cei la care m-as indatora ar fi interesati sa pot si plati recuperand investitia. In 2030 nu se stie care vor fi relatiile intre SUA si o UE tot mai centralizata din punct de vedere al politicilor militare si nimc nu garanteaza ca UE va zbura F35. As avea piloti antrenati pe cea mai buna tehnologie a momentului din UE, as avea acces la cea mai noua tehnologie si mi-as recrea o baza industriala serioasa in domeniul aviatiei. Mai trebuie doar seriozitate, viziune si curaj…dar asta e deja prea mult pentru noi. Nu le avem pe toate trei, poate nici macar pe una din cele trei..

        • F35 parca a fost piratat de catre chinezi iar F22 parca a fost anulat.., sper ca nu vorbesc prostii..

          Deci nimic nu e sigur ca se va intampla peste vreo 15-20 de ani..

          • F 22 exista in 187 de exemplare construite acum stiu ca zboara 178 dar nu sunt foarte sigur de numarul exact.
            F 35 a fost piratat pe la codurile sursa dar nu l-au facut chinezii si nici nu o sa poata sa il faca prea curand.
            Faza proasta este ca noi ne gandim la ce o sa cumparam peste 20 de ani cand Europa s-ar putea sa dispuna de un aparat de generatia a 5-a sau chiar 5++ sau chiar 5.5!
            Typhoon si Rafale sunt peste orice F 16 sau F 18 sau F 15 in ceea ce priveste avioanele multirol si la aer-aer doar F 22 este superior.
            Daca in 20 de ani apare o revolutie la nivelul radarelor foarte posibila de altfel, F 35 isi pierde principalul asset tehnologic
            in fata avioanelor din generatia a 4-a europene.
            Nu este nici mai manevrir nu este nici mai rapid si nu este capabil de supercroaziera.
            Tind sa cred ca ar trebui sa avem o strategie pentru prezent, un program pentru maxim 5 ani si macar jumatate dein flota de avioane sa fie noua.
            Gripen C/D sau F 16 block 50/52 erau solutiile financiare viabilesi sustenabile, nu se vrea si pace…..sia sta la nivel de stat.
            Toti s-au cam saturat ca sa tot faca oferte in vant pentru Romania, si EADS-ul si SAAB-ul si Dassault-ul.
            ESTE ECHIVALENT CU A INCERCA PE UNUL SA IL AJUTI CA E BEAT SI A CAZUT IN BALTA SI EL CONTINUA SA SE ZBATA CA SA RAMANA IN BALTA CU MIASME CA LUI ACOLO II PLACE, asta este Romania in prezent – viitor luminos!

            • De acord. trebuie sa fim realisti.

              Daca F 35 a fost “piratat” la codurile sursa inseamna ca e vulnerabil si in acest moment si ca nimic nu ii garanteaza invulnerabilitatea peste 20 de ani.

              Ai dreptate cand spui ca nu putem alege azi ceva ce vom utiliza abia peste 20 de ani in materia asta, care are un grad foarte mare de mobilitate. Trebuie sa gandim azi cat mai bine pentru azi si trebuie sa facem asta in fiecare zi..

            • mortala comparatia cu betivul – sau as zice ca suntem unul care se afunda in mlastina dar refuza ajutorul pentru ca are un bat in mana si se agata de el – chiar daca nu tine nimeni capatul celalalt.

  • As creste coeficientul de incredere al pilotilor, care ar sti ca pot dobora orice le iese in cale dinspre est si as schimba mentalitatea de la cea de vanat la cea de vanator.., si asta ar fi mare lucru..

    Din pacate conducatorii nostri civili si militari ar trebui reesapati ei insisi..

    Oricum ceva ar trebui facut.., nu pot ramane lucrurile chiar asa.

    Ce e trist e ca nu am vazut nici o reactie negativa din nici o parte a spectrului politic, ori nu stiu despre ce e vorba.. ori e cu mult mai rau.., caz in care e momentul sa avem o societate civila adevarata..

    Cam ceva ce faceti si voi pe site-ul vostru..

  • suntem o tara membra nato?oare prin ce miracol am aderat?cu 12 bucati devenim in top 5 putere mondiala :)…ma intreb oare acesti parlamentari au vreun habar despre armata?sau oare noi suntem prosti carei votam!!din toate optiunile domni(lingai!) parlamentari au facut alegerea cea mai proasta!!domnu ministru vorbeste despre f35 de parca ar mai fi la guvernare..probabil o sa avem si noi f35 peste 80 de ani …daca nu ne permitem sa cumparam 12 aparate noi de generatia 4!! acelasi minciuni acelasi poveste pacat de armata romana unde a ajuns!!!

  • achizitia asta a fost doar inceputul
    f-35 este un vis prea indepartat asa ca singura solutie va fi de achizitionare a altor loturi de f-16 sh(dupa 2020 o sa ploua cu oferte)
    f-16 sh devine avionul nostru standard pentru urmatori 35-40 de ani

  • Armata noastra devine o colectie de fiare vechi: T 55 (mai are cineva in NATO asa ceva?), flota de la Dunare (mai are cineva flota militara la Dunare?), tunuri antitanc (ce tara NATO mai are tunuri antitanc?) etc. Cred ca directia aceasta e sustinuta chiar de generalii nostri (de care nu ducem lipsa). Cuvintele cheie sun: 85% din buget reprezinta cheltuieli cu personalul. Sa vina salariul ca si asa nu ne ataca nimeni, aceasta este strategia de aparare pusa la cale de comandantii nostri militari.

    • Daca am avea vreo 2 T34/85 (din care unul in reparatii), vreo 300-400 de soldati (in Afganistan) si vreo 500 de generali (toti acasa), generalii ar fi foarte multumiti si ar sustine reforma din armata pe toate canalele media si ar spune ca ne e bine, ca nu ne ataca nimeni, samd..

      Atunci daca ne e bine si nu ne ataca nimeni, de ce sa nu dam banii armatei la educatie…, poate asa scapam de generali..

      • Pai, poate sa nu le vina francezilor in minte sa ii atace ca pe libieni.., cu primavara araba nu se stie niciodata..
        Apoi nu ar da bine deloc ca un Rafale sa fie doborat de un SU, ce stire ar mai fi.., vreau sa spun ca asta ar face parte dintr-un razboi de imagine pe care ai nostri nu prea il inteleg..si de aia e bine sa ai cu ce sa te aperi la modul serios in caz ca..
        La noi e vesnic pace.., asa a fost si in 1939 cand ne-a prins pe picior gresit ca si acum..

        • Inseamna ca nu stii situatia din Algeria si relatiile franco-algerienedaca spui asta. In afara de asta nu cred ca daca vor sa atace Algeria (foarte foarte foarte putin probabil in viitor)se vor impiedica de cateva Su-30 algeriene.Chestia asta cu “sperietoarea” care tine interventia straina departe este o tampenie vehiculata des si de multi oameni ( ca si babu-bau-ul cu rachetele antinava siriene).Marile puteri (includ si Rusia aici)nu vor actiona doar pe baza unui argument unilateral (cutare avion sau racheta in dotarea inamicului), de regula potentialul lor militar singular sau cumulat este suficient pentru a coplesi armate de tipul Siriei sau Algeriei daca vrei care au 10% ( procent aleatoriu) armament modern si restul 90 % depasit.
          Si nu actioaneaza doar conventional uite cazul Siriei deja regimul este mancat din interior de opozantii regimului ajutati copios as spune de tarile NATO.
          Dar hai sa revenim la Rafale vs Su-30. Avionul rusesc vandut Algeriei nu este nici varianta destinata fortelor ruse si nu are nici avionica franco-israeliana de pe MKI evident este o versiune downgradata, si personal cred ca intr-o confruntare cu Rafale nu ii va da deloc batai de cap frantuzului mai ales ca in traditia NATO acesta nu va opera de capul lui precum cavalerii cruciati de la Nicopole.

          • Uita-te putin in inventarul Fortelor Aeriene si Navale Algeriene si vei fi surprins de gradul de modernitate pe care il au, nici nu vreau sa stiu cum ar trebui ca sa fim dotati noi intr-un “What If” in care i-am avea vecini.

            • Nu stiu de ce ne aduci pe noi in discutie. Era o trimitere la o intalnire Rafale- Su-30. Citeste mesajul caruia i-am raspuns. Vad ce au niste Mig-uri 29 pana la 34 operationale zic ei si 28 de Su-uri 30 despre care am credinta ca sunt ca toate variantele rusesti de export downgradate. Plus fregate occidentale deci daca se bat cu funizorii sistemele de pe ele primesc comanda shut-down. Exemplul Siriei iti arata cum poate fi redus potentialul unei armate care in scripte arata bine.

          • Nu mi se pare totusi ca ai fi un foarte mare expert in situatia magrebiana sau in geopolitica in general, nici macar in tehnica si tehnologia militara. Poate gresesc.

            Si Egiptul avea relatii bune si cu Israelul si cu SUA si nu prea a contat, nici macar nu au incercat sa salveze situatia, in cazul in care nu ei au declansat-o.

            Algeria a fost totusi colonie franceza iar francezii sunt foarte sensibili la influenta lor in aceste zone. Daca nu stii asta inseamna ca nu prea cunosti Franta. Pe de alta parte fundamentalismul islamic este in crestere si Algeria nu este total imuna. Ar putea interveni o situatie de genul celei din Libia in momentul in care UE (Franta) ar considera ca fiind inacceptabil ca Algeria sa derapeze spre fundamentalism.

            In caz de ceva o tara trebuie sa se poata apara.

            Apoi nu cred ca stii tu exact ce aparatura are SU 30 algerian pentru ca nu cred ca aia sunt chiar tampiti sa dea presei asta.
            Nu cred ca nici rusii, nici algerienii care au negociat si perfectat achizitia de SU 30 sunt niste ageamii, ca daca erau luau ceva TH de pe te miri unde.

            Este de principiu ca orice arma exportata nu se ridica la capacitatea celei pastrate de catre natiunea care exporta, dar asta nu inseamna ca e zero pentru ca nu ar mai cumpara-o nimeni si rusii stiu bine asta. La noi spre exemplu inca in 1990 Mig-ul 21 era tinut la secret, nu cred ca algerienii sau rusii vor face publice capacitatile avioanelor lor.

            Cred ca Suhoi s-ar bucura sa doboare macar un Rafale. Ce i-ar mai creste cota si ce ar mai scadea vanzarile lui Dassault. SU 27 a doborat MIG-ul 29 in Africa si apoi i-au crescut vanzarile exponential in detrimentul Migului.

            NATO nu a intrat terestru in Iugoslavia, oare de ce? Daca sarbii nu ar fi avut o armata serioasa oare nu ar fi intrat?

            Daca oricum nu se poate face nimic, cum spui, atunci ce sens mai are sa avem armata? Numai ca sa platim niste oameni total inutili?

            Eu cred ca trebuie sa avem o armata serioasa, nu o caricatura. O armata care sa poata riposta serios si sa reziste macar 7 zile in fata oricui.

            • Fenchea Marius are dreptate si sunt aproape sigur ca rusii ar trimite si niste “voluntari”, ca piloti, numai sa doboare macar un Rafale.

                • Pai au trimis si in Africa piloti sa piloteze Su 27 impotriva Mig-ului 29 pilotat de pilotii ucrainieni..
                  Etiopia vs Eritrea..
                  De ce nu ar face-o iarasi?

                  • Acolo nu erau implicate direct alte mari puteri “partenere” ale Rusiei ca Franta care de exemplu mai si furnizeaza ceva echipament sensibil de care Rusia are nevoie.

                    • Ca de cand face Franta cadouri Rusiei si de cand Rusia e la mana Frantei.., ca nu prea am fost pe faza in ultimii ani?

                    • Ca fara alea vai de mama Rusia.., nu poate sa isi zboare avioanele de generatia a 5a si sa isi vanda gazul la suprapret si sa isi testeze intercontinentalele…
                      Noroc cu Franta si Mistralul lor..

                      Presimt ca Rusia va adera la NATO, daca Franta isi da acordul si daca nu le ia inapoi Mistralele..

                    • “Ca de cand face Franta cadouri Rusiei si de cand Rusia e la mana Frantei.., ca nu prea am fost pe faza in ultimii ani?”

                      Pai de la Razboiul Crimeii incoa’ astia au tot fost prieteni. Si rusii au cam cumparat de la francezi tehnologie, pe vremea cand erau “taristi” .

                    • Hai mai..
                      Nu cred ca vorbesti serios..
                      Ca daca ar fi asa, nu ne-am mai raporta la SUA si UE ci la Imperiul Otoman si am cumpara F16 turcesti si nu portugheze.. iar relatia cu rusii ar fi o optiune super occidentala.. pentru care ne-am lua-o de la turci..

            • NU nu sunt expert in nici una sunt doar un pasionat. Oricum referitor la partea de geopolitica cred ca inteleg lucrurile mai bine decat tine si asta o spun vazand estimarea ta cu interventia franceza in Algeria (hodoranc tronc) precum si premisele de la care pleci prevazand aceasta interventie.
              ” Cred ca Suhoi s-ar bucura sa doboare macar un Rafale”.
              Cred si eu nu mai ca n-ai sa vezi asta pentru ca nu se vor intalni prea curand si cu atat mai putin deasupra Algeriei (asa ca de la neexpert la neexpert Algeria este deja “democratizata” de ceva ani neexistand personaje de talia lu Ghaddafi din fosta Mare Jamahirye Libiana).
              “NATO nu a intrat terestru in Iugoslavia, oare de ce? Daca sarbii nu ar fi avut o armata serioasa oare nu ar fi intrat?”
              Situatiile nu se asemana dar NATo n-au intrat cu trupe ca n-a mai fost nevoie, a fost suficient un val de bombardamente consistent ca sarbii sa ceara pacea.
              “Apoi nu cred ca stii tu exact ce aparatura are SU 30 algerian pentru ca nu cred ca aia sunt chiar tampiti sa dea presei asta.”
              Pai stiu cei care folosesc asta dretp scuza (alaturi de altele) pentru a justifica comportamentul slab al avioanelor de productie rusa/sovietica in razboaiele din ultimii 20 de ani. Nu stiu de ce ar face Algeria exceptie de la asta.

              • Nu am spus ca as fi expert si nici nu am lasat sa se inteleaga asta.., asa cum ai facut-o tu..

                Nici macar nu sustin cu atata tarie cum faci tu.., totul este relativ..

                Premisa cu Algeria era pur ipotetica, daca tu nu o accepti, poate ca algerienii o iau totusi in calcul, ca altfel de ce s-ar inarma cu mult peste necesarul mediului lor strategic african?

                Exista in diplomatie doua modalitati de analiza..teoria omului obisnuit..si teoria variantei absurde.., ambele sunt analizate foarte serios.., oare de ce?

                Intr-un razboi economic de ce nu ar incerca Suhoi sa obtina un avantaj impotriva lui Dassault folosind niste piloti mai experimentati? E un pur calcul economic..poate doar sa castige India…

                Nu mi se pare ca ai intelege mult mai bine nici un aspect din cele de mai sus..

                Cu scuzele de rigoare..

                • Unde concureaza Suhoi contra lui Dassault de trebuie sa le ia fata?
                  Dupa tine Algeria se inarmeaza pentru ca urmeaza sa fie democratizata iar Rusia abia asteapta un conflict franco-algerian ca sa trimita niste piloti mercenari care vor avea ca misiune doborarea nacar a unui Rafale pentru ca Suhoi sa treaca in avantaj in fata Dassault pe acolo pe unde nu concureaza unii cu altii.
                  Nu-i nevoie sa-ti prezinti scuzele, te inteleg si fara ele.
                  Algeria nu se inarmeaza peste “nivelul strategic” african ci corespunzator lungimii coastelor sale si marimii teritoriului ( sa nu mai spun ca zona sudica desertica este una destul de turbulenta si greu de controlat. Arunca un ochi pe harta si vezi pe Wikipedia marimea si inventarul fortelor algeriene; poate vei intelege de ce.

                  • Am inteles totul gresit.

                    Suhoi nu concureaza cu nimeni, nicaieri.., ei construiesc aparate de zbor din placere si le folosesc tot ei, asa tot din placere..

                    Rusii nu trimit nicaieri pe nimeni, poate doar pe unii, dupa ce totul a luat sfarsit, sa faca poze artistice in sepia.., sa le puna pe facebook..

                    In zona Algeriei, totul e liniste si miros de iasomie.., prin desert, totusi niste subversivi pe camile, trebuie tinuti departe cu SU 30 supermanevrier.., altfel nu te poti tine de coada camilei…

                    Am gresit. Imi cer scuze.

                  • Suhoi-urile algeriene sunt de tip Su-30MKA, identice la MKI-urile indiene (cu canard si împingere vectorialà)
                    Doar sistemul de navigatie israelian este înlocuit cu unul franco-rus.

                    De notat cà ultimile Suhoi livrate au fost în schimbul unei serii de MiG-29 refuzate la livrare de càtre Algeria.

                    • Deci are electronica franceza pe el in parte. Cred ca asta este suficient pentru francezi in caz de ceva. Radarul BARS pe care indienii il tot ascundeau in aplicatiile cu americanii se pare ca si-a dezvaluit secretele in aplicatiile americanilor cu malayezienii . Asa ca nu vad prea curand un Rafale doborat de Suhoiul algerian.

  • Parerea mea e ca lumea tocmai ce se afla intr-un proces de reasezare. Cineva retraseaza niste centre de putere si sfere de influenta intr-un proces de globalizare sau mai bine zis de subordonare mai mare a unor zone largi de pe planeta.

    In Europa centrul de putere desemnat (si care e si el la randul lui subordonat unei puteri si mai mari, transnationale) pare a fi UE cu Germania in mijloc. Romania e o tara medie si care in urma cu vreo 40 de ani dadea cu tifla ditamai URSS-ului si facea o politica independenta in cadrul Tratatului de la Varsovia.

    Romania e o tara care era in top 10 al exporturilor de armament pe piata mondiala si care la sfarsitul anilor 80′, conform lui nea Nicu, avea tot ce ii trebuie pentru a se apuca de productia de arme nucleare si rachete balistice cu raza medie de actiune.

    Romania a fost singura tara din Pact (alaturi de Iugoslavia, e drept) care a construit cap-coada (mai putin motorul) un avion de lupta, de la proiect la productie de serie, si asta in ciuda obiectiilor (mai mascate dar existente) URSS.

    Celelalte tari care erau capabile de asta erau SUA, URSS, Anglia, Franta, China (mai mult copii insa), Suedia si Germania (mai tarziu intr-un conglomerat cu Italia si Spania, la care au aderat si englezii, au facut EF 2000).
    Suedia si China aveau/au insa licente de motor mai bune decat noi, pentru ca nici ei nu produceau, iar altii fac si acum in cooperare.

    Toate astea fac sau au facut ca noi sa nu ne potrivim in “noua ordine”, asa ca trebuie sa fim tinuti din scurt, sa nu ne vina idei din alea de independenta si sa stricam constructia.
    Tarile europene trebuie sa depinda de centru si una de alta, pentru a putea fi integrate mai usor in sfera de influenta dorita. O Romanie cu o armata si economie puternica nu e de dorit pentru ei. Romania, ca si alte tari europene, trebuie sa depinda inclusiv militar, de centru si de celelate tari.

    Noi ne facem iluzii ca am vrea o armata puternica, dar pur si simplu asta intra in coliziune cu planurile alora. Si nu vad niciun lider nationalist, inteligent si nebun in acelasi timp, care sa iasa din plasa asta si sa si ne ridice intr-o pozitie mai buna.

    Cele 12 avioane sunt doar pentru politie aeriana, pentru ca nu are cine sa ne atace. Ele trebuie doar sa dea jos vreun avion deturnat cumva, din nimereala, in caz ca are de gand sa fie prabusit undeva.

    Rusia nu poate porni niciun razboi cu NATO si probabil e si ea implicata in schimbarile astea mondiale, sau incearca sa supravietuiasca cumva, nicidecum sa atace Europa. Odata pentru ca nu mai are armata din trecut si e dependenta economic de Europa si de China, si odata pentru ca NATO o domina si la armamentul strategic. Ea va fi probabil si urmatoarea victima, dupa Iran si in urmatoarea suta de ani

    Criza economica din vest si “primavara araba” nu sunt simple coincidente (mai ales ca sunt destule asemanari la o privire mai atenta) dupa parerea mea

    • Hai sa lasam teoria conspiratiei la o parte avem clasa politica pe care o avem si asta este purul adevar.
      Da suntem in NATO, da avem o armata invechita, da ne trebuie armament modern dar nu in prea mare numar pe timp de pace.
      Ceea ce este mai important este ca sa avem un corp de elita bine antrenat care la nevoie sa poata zbura cu avioanele luate rapid suplimentar inainte de conflict.
      Asta cel mai bine o faci cu avioane noi nu cu second hand-uri F 16.
      Una este daca ai lua sa spunem F 16 second de la USA zburate 10 ani si alta este sa iei vechituri de F 16 zbuarate deja din 19993 de altii si unele construite in 1984….
      La fel este si la tancuri si la orice alt tip de armament.
      Bine ca macar (NU) compensam la rachetele sol-aer….

      • Nu stiu cat de teorie a conspiratiei e, si cat de reala.
        E clar ca aveam nevoie de avioane, e clar ca nu ne dau banii afara din casa cum se zice, si e clar ca avem o oferta foarte buna de la SAAB, prin care iesim bine si ca bani, si ca industrie si ca aviatie.

        Cu toate astea, in ciuda tuturor evidentelor, ni se baga pe gat prosteala cu 12 rable portugheze, F-16 la suprapret. Faptul ca sustinatorul/seful lui Base, Barrroso, e portughez, si ca economia Portugaliei o duce foarte rau nu sunt desigur coincidente.

        Ori politicienii nostri sunt tradatori (destul de probabil unii, adaca nu mai toti), ori sunt complet imbecili (iarasi exista ceva sanse la unii) ori totul face parte dintr-un plan mai mare, astea sunt posibilitatile pe care le vad eu. Ah, desigur, mai e una in care ai nostrii conducatori (ma gandesc totusi de ce cei din Armata nu zic nimic de asta) sunt toate cele de mai sus la un loc.

      • Delfinul si Albatrosul (şi nu mă refer la păsări) pot fi considerate avioane de luptă? Iugoslavia a fost în Pactul de la Varşovia? N-am înţeles prea bine din formularea ta.

        • Nu,nu prea poti sa le numesti avioane de lupta. L-39 Albatros sa zicem ca poate fi folosit secundar si ca avion usor de atac la sol (sau sa interceptezi un avion mai mic civil etc), la fel ca si IAR-99.
          Dar abia IAR-93 poti sa spui ca e un avion dedicat exclusiv pentru lupta.

          Iar proiectul IAR-95 (posibil dat chinezilor, vezi FC-1) era singurul similar in Pact (exceptandu-i pe rusi desigur). Si printre putinele din lume (de aceea nici nu a vrut nimeni sa ne vanda vreun motor, nici rusii nici vesticii).

          Am citit undeva si opinia ca rusii ne-au vandut pana la urma Mig-29 tocmai pentru a ne face sa abandonam proiectul asta.

          Sa nu uitam nici ca cehii de ex. nu au avut industria aero luata de rusi, si au si construit sub licenta Mig-15 si Mig-21. Noi in schimb am repornit aproape de la zero si am fost foarte aproape in a construi un avion de lupta original, supersonic.

          Si nu, Iugoslavia nu facea parte din Pact, de aceea am si pus parantezele alea

    • Personal as fi fost mai incantat daca am fi cosntruit sub licenta MIG-21 asa cum au facut Cehoslovacia si Polonia, asa am fi avut mai multa experienta, (know-how 🙂 ) in construirea unui avion de lupta supersonic si cu veleitati de vanatoare bombardament.

  • in 2020 o sa fie destule oferte operationale pe piata
    de la f 35 ..in configuratie finala…la gripen ng(operational si cine stie poate testat in lupta)
    sa ne pregatim ptr ele de prin 2016
    si sa ne “bagam” si noi cu europenii in vreun program ptr drone sau ceva comun
    guvernul sa faca ceva sa atraga fonduri europene
    astea aduc cresterea,astea au adus-o poloniei ,aduc investitii …in primul rand bani ,ca daca nu ai bani nu incepi nimic
    ca e f 35 ,ca e gripen ..important e ca se alege pachetul de armament sa se poata sti in ce directie se merge ptr a debloca si celelalte programe de inzestrare
    industriile astea de armament au importanta lor …dar nu au un impact major in economie(cel putin nu atat cat se incearca a se arata ca ar fi)
    oricum eu cred ca nu e asa negru totul
    important ca “incep sa arate o bruma de transparenta” si ca explica ,poate incepe sa fie o norma generala asta
    importanta nu sta in ca suhoiul e mai manevrabil,sau ca are algeria…eu oricand pun niste piloti “ceasornicari” elvetieni cu oricare f 18,gripen,f 16 si pot sa stiu cine castiga
    important ,e totul ca intr-o echipa de formula 1 de la pilot la tehnicieni,masina,suport logistic
    cand tot lantul e uns bine totul merge…,cand nu e stai cu suhoiurile la sol

    • Pai daca luam oferta Gripen acum, bagam si ceva retehnologizare si revitalizare a industriei aeronautice si puteam sa participam altfel inclusiv la niste proiecte europene cu drone etc. si puteam deveni parteneri la Gripen NG. Plus ca aveam avioane noi si mai multe, probabil puteam sa le asamblam aici, daca nu si construit in buna parte macar

      Iar daca in 2020-2025 vrem sa luam F-35, nu cred ca ne-ar opri nimeni, americanii ar fi bucurosi sa ni-l vanda si sa mai reduca din costuri (si asa au redus numarul de comenzi iar pretul a tot crescut). Plus ca (sper) am sta mai bine si cu economia atunci

      • eu nu spun ca s-ar fi putut face mai bine
        cum ca se poate si mai rau
        cca la scoala de la 1 la 10 le dau un 4,75
        ii asteptam in august sa vedem daca trec clasa

        • @Niko eu ma intreb daca nu era mai ieftin sa preluam F 16 – le alea 32 care au fost inchiriate de Italia de la USAF, erau mai moderne la toate capitolele, pe de alta parte daca fceam licitatie si la second-uri primeam mult mai multe.
          F 16 A/B ar trewbui trecute printr-un program gen LanceR daca tot vrem sa le zburam 15 ani sau 20 asa cum spune MApN-ul
          Avionica ar trebui schimbata, Elbit-ul are pachet si la 12 avioane nu cred ca se trece de 50 de milioane cu tot cu implementarea radarelor noi si a castilor DASH.
          Daca la MIG 21 au reusit sunt convins ca si la F 16 A o sa reuseasca.
          Oricum nu ma impac cu ideea de F 16 A pentru RoAF pana cand primele 2 bucati de avioane F 16 A portugheze nu ating pista in tara.
          Am o vaga impresie ca nu se va termina aici epopeea multirolului.
          Si ar mai fi posibilitatea ca sa avem 2 avioane diferite in RoAF, asa cum Thailanda zboara si F 16 si Gripen C/D, mi se pare realist si din punct de vedere economic o optiune mai buna.
          Elvetia abordeaza acelasi stil, F 18 sunt la jumatatea vietii operationale, retrag F 5-ul intra Gripen E/F-ul dupa care peste 20 de ani fac acelasi lucr cu F 18.
          Asta ar trebui ca s afie strategia noastra pe viitor.
          Cu “sharing and pooling” ar trebui ca logistica sa se simplifice intre tarile membre NATO si indiferent de tipul ales sa pastram costurile joase.

  • Suna destul de logic in urechiusele mele. A face o alegere de moment deloc satisfacatoare dar privind catre un viitor previzibil nu e atat de rau pe cat vor articolele voastre sa convinga. Grippen + offset versus F16 SH si VIZIUNE, sa-mi fie cu iertare dar aleg sa stiu ca peste 10 ani vom avea avioane si nu desfacatoare de conserve suedeze care nu au vazut o conserva la ochi.

    • JA 37 Viggen, J 35 Draken, si seria poate continua acusi au 100 de ani de fabricare a avioanelor cu reactie, ce te face sa crezi ca dupa Gripen NG vor inchide brusc pravalia?
      Eu cred ca probabil o sa isi dea mana cu Dassault ca si la programul NERON si vor construi in continuare avione.
      Repet ce alegem acum nu va putea cu nimic influenta ce vom alege peste 10 ani, nu este vorba de nicio viziune, este doar bla, bla din partea decidentilor politici punct!
      Si eu am o viziune ca daca renuntam la aviatia de vanatoare acum in 15 ani vin 2 nave Klingoniene si ne ajuta ca sa devenim mare putere mondiala si tot o sa tremure in fata Romaniei…..Tu chiar crezi in vise fara contracte semnate?!

      • Subscriu ideii ca la un moment dat, SAAB va conlucra impreuna cu celelalte firme europene de profil la proiectarea si realizarea de avioane militare si drone.

      • Suedia probabil nu va mai face un avion cu pilot dupa Gripen. Rafale e ultimul pentru Franta.

        Consensul e ca se va merge spre sisteme de lupta fara pilot. Tehnologia exista deja si in urmatorii 40 de ani vor aparea imbunatatiri majore.

        • Oare? Chiar asa sa fie? Eu mizez ca primul avion pe care o sa il faca un conglomerat european dupa NEURON o sa fie unul de generatia a 5-a sau 5++ cu pilot uman.

          • Si eu cred ca se va centraliza si rationaliza productia militara in UE. Numai printr-o concentrare a producatorilor europeni se va putea concura cu SUA si China. Viitorul este un 5+ european bazat pe infrastructura si know-how-ul EF 2000.
            Cred ca ar trebui sa ne apropiem mai mult de un concept de aparare europen si sa dorim o mai mare integrare in UE decat sa optam pentru o solutie mai americanizata.

  • Apoi nu e cine stie ce viziune sa cumperi peste vreo 20 de ani vreo 12 F35 SH sau TH vechi de vreo 20 de ani. Trebuie doar sa ai niste bani, nici chiar foarte multi, sau poate mai stii daca vei cumpara din Portugalia.

    Viziune ar fi sa faci parte din program, sa faci o aripa sau o parte din motor,.. sa dezvolti softuri , rachete.., poate un radar..

    Nimic din toate astea nu sunt garantate de faptul ca luam acum 12 F 16 TH portugheze.

    • Nu mai plangeti atata cand naiba o sa intelegeti ca astea sunt momentan o solutie de avarie si astept de la voi toti cei care plangeti argumente ca odata cu porcariile portugheze ni se inchide orizontul in materie de aeronautica ma rog eu nu vad unde se pune dopul.

      • Ce vreau eu sa inteleg e de ce nu se poate face trecerea la F-35 daca luam acum Gripen? De unde pana unde aiureala aia ca nu se potrivesc nu stiu ce chitibusuri si trebuie neaparat sa luam niste harburi la suprapret?

        Ce ne opreste sa avem 48 de Gripen noi, eventul NG, macar partial construite aici cu pretul amortizat prin offset, plata in rate, transfer tehnologic, activitati pentru industria noastra etc. Iar dupa asta, peste 20 de ani sa mai luam si 24 de F-35?

        Eventual cu posibilitatea de a construi macar ceva subansamble pentru ele aici, sau alte echipamente, cum spune si Tedy mai sus?

        De ce trebuie sa platim tribut tarii sefului lui Basescu, de ce trebuie sa ne distrugem in buna parte industria aeronautica? Ce mai construim noi aici? Nici macar vreo varianta imbunatatita de elicopter pentru IAR-330 Puma.
        Ce va mai produce industria noastra aero? F-35 peste 30 de ani, pornind iarasi de jos?

        • Ai impresia ca industria noastra aeronautica mai produce ceva acum?
          Nu sunt admiratorul lui Basescu dimpotriva il detest.
          Acum ca s-au luat 12 avioane SH hai sa vedem si partea buna; nu s-au luat nici 24 nici 48 de vechituri. Dincolo conflicte si antipatii tind sa merg totusi spre tabara partizanilor F-16+F-35 pentru ca pana acum am ezitat sa ma plasez intr-o anumita parte. Asta ca tot se contra lumea pe viziuni. Raman la parerea ca 12 avioane vechi sunt o solutie de avarie, sa incerc sa explic de ce nu offset de ce nu avioane noi ..o luam de la capat cu balacareala si cu politica ( am cazut un pic in pacatul asta dar m-am redresat 🙂 ).
          In caz de rezbel si de pierderi tinand cont de dominanta F-16 intarile NATO pierderile pot fi mai usor de inlocuit si mai rapid as putea spune existand deja infrastructura, oamenii (personal de intretinere si pilotii). In cazul Grippen (avionul nu-mi displace) este mic dpdv al prezentei ( 24 in Cehia, 14 in Ungaria, nu stiu cate in Suedia si cam atat Suedia nefiind membru NATO dar fiind tara furnizoare, in rest Africa de Sud si Tailanda ies din discutie ca si Elvetia) deci daca pierdem 9 avioane intr-o saptamana cine mi le poate inlocui ; in cazul F-16 cred ca se poate face rapid si stim de catre cine si asta daca ne mai gandim la escadrilele aliate compatibile care pot fi gazduite pe bazele noastre in special turcesti sau grecesti.
          Acum nu stiu daca vom vedea vreodata F-16 noi pe aerodromurile noastre dar cred ca vom vedea astfel de avioane din generatii mai bune decat cele portugheze. Acum ideea ca un offset cu Saab ne va transforma in producatori de Grippen si asta va salva industria romaneasca eu zic ca este nerealista si in ea putem crede doar daca ne place sa visam prea mult. Acum celor care tot mesteca prin gura ideea se duc prea multi bani pe salariile militarilor din bugetul apararii le sugerez sa se ofere voluntari in armata si sa solicite salariul minim pe economie (nimic mai mult) sa fie pregatiti sa moara in misiunile pe care le are armata (se moare uneori si pe la instructii din pacate)sa vedem daca le place sa faca asta cu 650 de RON . De altfel daca s-ar vedea intr-o functie de colonel (stiu diferenta intre functie si grad) cu un salariu de tipul celor incriminate in astfel de discursuri sunt curios daca ar refuza. Chiar si asa retribuirea superioara a celor cu grade inalte nu a fost inventata in romania si le cer acelor persoane sa studieze “cursus honorum” de la romani.
          @Radu ce vom putea noi construi la Grippen NG aici? Sa presupunem ca o vom face dupa ce acoperim necesarul pentru aviatia romana pentru cine mai construim? Saab abia acopera capacitatea uzinelor din Suedia la cate comenzi are. Vom produce pe stoc? Vor lua suedezii comezni de la gura propriilor cetateni ca sa dea romanilor? Am mari indoieli.

          • Am facut si noi armata si cam stim ce e pe acolo. Nu e bine deloc. Totul trebuie schimbat din temelii.Nu salariile soldatilor sunt problema ci alea ale generalilor si lipsa de echipamente.
            Ar fi bine sa ne mai uitam si pe la altii care au pornit de la acelasi nivel cu noi prin 1990.

          • man…e vorba de subcontractare…cehii, spre exemplu, produc compartimentele trenului principal de aterizare, sud-africanii pilonii de acrosare la standard NATO (ma rog sunt mai multe, da’ astea imi vin in minte acum)… lwe fabrici pentru avioanele tale si pentru cele din comenzile viitoare. daca vor fi comenzi viitoare. de montaj final in tara, nu cred ca poate fi vorba, dar poti asigura mereu mentenanta la nivel D (fara sa fii nevoit sa trimiti avioanele la OGMA sau SABCA pentru tratament anticoroziune, RK sau chiar si o vopsea banala, asa cum fac olandezii cu F-urile lor 16)…

            • Contracte de tipul asta poti obtine si fara offset de altfel ma indoiesc ca pentru astfel de comenzi ai nevoie de un offset de 4 mlrd de euro sau 1 mlrd. Oricum am criticat o anumita idee vehiculata care se refera la producerea avionului la noi ca solutie salvatoare pentru economie.

          • De ce crezi ca in caz de conflict ti-ar livra tie iute ceva F 16 si nu le-ar folosi cu pilotii lor?
            Unde este incompatibilitate intre o baza de F 16 si una de Gripen?
            De ce crezi ca au putut opera Gripen-urile suedeze fara probleme de pa baza americana din Italia la atacurile din Libia?

            • Pai in afara ce combustibil cu ce trebuia sa le mai intretina ca in Libia suedezii au zburat doar ca sa faca fotografii.
              Aminteste-ti cum americanii au refacut aviatia israeliana in 1973 in cateva zile cu avioane F-4 dupa ce evreii pierdusera 1/3 din avioane datorita SAM-urilor egiptene.

                • N-are a face, ideea este ca in caz de nevoie poti fi aprovizionat de un aliat ce dispune de un numar suficient de avioane.
                  Nici finantele Suediei nu le controlam iar Suedia nu ne este nici membru NATO .

                  • @ Anla’shok pe noi nu o sa ne aprovizioneze nimeni cu niciun avion, mai degraba vin ei c pilotii lor si te ajuta, nimei nu iti poate construi peste noapte avioane.
                    Total gresit ca neutra Suedia nu aprovizioneaza cu tehnica militara in cazul unui conflict, uita-te la “martea tehnica” si ai sa intelegi ca am dreptate.
                    De-obicei cele 12-24 de aparate iti ajung pentru prima saptamana maxim 2 saptamani de conflict cu un agresor puternic dupa care indiferent de cat de incet s-ar misca aliatii tot ar ajunge ca sa se angajeze impotriva agresorului.
                    Faza cu F 16 mutate in TO la dracu in praznic la o forta aeriana mica cade si ea.
                    Daca vrei ca sa te asiguri ca vei primi avioane noi in timpul unui conflict ar trebui ca sa te aprovizionezi din 2 surse diferite – vezi India.

                    • In lupta cu un agresor puternic nu cred ca te ajuta nici 100 de avioane mai ales daca te confrunti cu unul de talia SUA sa zicem.Suedia la capitolul avioane nu are capacitatea sa completeze pierderi. Si discutia ar trebui dusa la un numar mai mare de avioane nu la 12 care sunt luate la carpeala pentru politie si pentru a mentine pregatiti un numar piloti nu si pentru “capacitate de lupta”. Nici 12 Grippen sau EF noi sau cum vrei nu pot face asta. Acum ca s-a optat pentru F-16 asta este Grippen a pierdut trenul, de fapt sa fi fost eu factor decident nici eu nu l-as fi luat si ca sa citez pe cineva de pe aici asta este parerea mea si tu nu ai cum sa mi-o schimbi la fel cum nici eu nu o pot schimba pe a ta. Si asta se intampla pentru ca nu exista argumente foarte clare in sprijinul nici uneia dintre tabere sunt doar opinii..estimative ca sa zic asa la care a aderat fiecare dintre noi. Ambele aparate auclaitati care le recomanda si hibe care le descalifica cat despre modele mai bune ca Rafale sau EF se pare ca n-avem bani de ele asa ca le scoatem momentan din discutie.

                    • @Anla’shok atata timp cat ti-au fost oferita Typhoon T1 la pretul ala la care negociaza Bulgaria….nu poti ca sa le scoti din discutie nici pe Eurofighter nici pe frate-sau Rafale.
                      Si poate ca cea mai buna strategie era ca sa luam Typhoon acum 12 bucati si apoi sa luam un monomotor de genul F 16 Block 50/52+ sau Gripen C/D pentru a completa varful de lance al RoAF pe care l-ar fi reprezentat Typhoon-ii.
                      Ceea ce a spus Degeratu mi-a dat de gandit si in conditiile alea era perfect sa luam F 16.
                      Omul cerea F 16 noi si sa cerem ca odata cu cumpararea lor sa cerem ca o escadrila americana sa fie relocata in Romania – Aia da afacere, asa eram mai protejati si aveam posibilitatea ca sa avem pilotii tot timpul antrenati impreuna cu pilotii americani.
                      Ce mi s-ar parea mult mai in regula ca solutie de avarie este sa luam F 16 sau Gripe sau chiar ambele in leasing pe 4 ani.
                      S-a mai facut si se poate, astfel am fi avut overview-ul dincolo de toate reclamele Lockheed Martin si SAAB despre ce pot si nu pot aparatele lor de lupta.
                      Aerodromul poate fi facut, modernizat pentru F 16 Gripen-ul nu ar fi avut nicio problema ca sa il foloseasca.

                    • Suedia, chiar daca nu este membru NATO, a fost mult mai integrata in NATO, din punct de vedere al doctrinei si inzestrarii, a procedurilor, samd, dacat am fost noi in Tratatul de la Varsovia si de cat suntem noi in NATO, la acest moment..
                      Aparatele suedeze si in general toate tipurile de tehnica militara din inzestrarea Suediei sunt perfect compatibile cu standardele NATO si nu asa la nivel teoretic, ca pe la noi, ci extrem de practic..
                      Dar.., intr-adevar, nu avem nevoie de Grippen pentru ca nu avem autostrazile de pe care sa decoleze..

                    • La noi aberatia este cea mai buna politica pentru ca avem un consumator de politica sumar educat si informat.
                      Sa nu uitam faptul ca Romanaia nu are nevoie de 12 avioana de lupta ci de minimum 120 de aparate.
                      Orice aparat am alege, F16 (dar nu secondul portughez din ice age ci macar Block 52), JAS 39, EF, Rafale, chiar F15 (despre care nu se vorbeste deloc, chiar daca este mult peste F16 si are variante de upgradare israeliene de top, este zburat de mai toate statele serioase si ar asigura aceeasi tranzitie catre incertul F35-pentru noi incert- ca si F16), numarul la care ar trebui sa ne raportam este minimum 120.
                      Daca am gandi intr-adevar strategic, la aceasta cantitate, ar trebui sa facem ca si turcii.., sa il asamblam la noi si sa producem cateva componente vitale, sa putem repara capital motoarele si fuselajul, sa producem in parte armamentul si consumabilele cele mai uzuale…
                      Am negocia 120 de aparate cu livrare in 15-20 de ani, cu offset imens si chiar cu participare in productie.
                      De ce nu am putea deveni partener Eurofighter?

          • Pai sa le luam pe rand

            1- sa zicem ca luam Gripen si il facem aici, daca nu tot in mare parte. Suedezii propuneau am vazut, si sa devenim parteneri in programul Gripen NG, ceea ce ar duce inclusiv la adaptarea pe avion a unor chestii particulare dorite de noi (casca DASH sa zicem).
            Prin asta am iesi mai bine cu banii, pe termen lung, luam avioane noi, cu un consum mai mic, necesita mai rar reparatii comparativ cu niste avioane la mana a treia, pilotii pot zbura mai mult cu ele, se pot fabrica la noi si deci se da si de lucru industriei aero si se face si ceva infuzie tehnologica.

            Asta va ajuta si la intrarea in niste programe comune cu altii, in viitor (pentru UCAV-uri sa zicem), sau chiar producerea unor drone de conceptie proprie.
            E oricum mult mai mult decat a nu mai face nimic (precum in cazul in care luam F-16 th, si probabil F-35 fara a avea nici o implicare in proiect).
            E o rusine sa ai o aviatie minuscula (cati piloti pregatiti am avea?) si depasita, cand putem avea una mai mare si destul de moderna, cam la aceleasi costuri

            2- legat de un posibil conflict si pierderea unor avioane. Daca sa zicem va exista pericolul unui conflict (si rusii sunt principalii posibili inamici, desi si aici nu prea vad ca s-ar intampla prea curand) am avea capacitatile de productie chiar la noi, pentru a mari numarul de avioane (nu cred ca razboiul ar incepe brusc).
            Apoi ajutorul ar veni in principal cu tot cu piloti aliati. F-16 incepe sa fie scos incet incet pe tusa, oricum. Olanda vrea sa-l schimbe, Italia la fel, a scapat parca de cele cateva pe care le avea. Germanii, francezii, englezii, spaniolii, italienii, etc. nici nu il au in dotare.
            Norvegia se gandeste si ea ce sa ia, F-35 sau Gripen. In 20 de ani flota de F-16 va fi destul de redusa, pe langa americani (care si ei il vor scoate incet incet din dotare odata cu intrarea lui F-35 in productie de serie) il vor mai avea grecii, turcii si polonezii in principal. Turcii se gandesc serios la F-35 insa. Danemarca, cu tot respectul, nu stiu cat conteaza (oricum la momentul asta mai mult decat noi, cu cele 12 F-16 la mana a treia).

            Sigur, daca erau F-16 noi, daca primeam offset, sa fi facut aici macar o buna parte din avion (precum Turcia), da, mai mergea, dar asa e o idee proasta, parerea mea.

            Iar daca e nevoie de 50 milioane de lei pentru a amenaja nu stiu ce la bazele aeriene, se poate face si daca luam Gripen (nu pentru Gripen, caci pentru el nu ar fi nevoie, ci pentru viitorul F-35).

            Iar peste 20 de ani nu cred ca va fi nicio problema sa cumparam si F-35, americanii vor fi bucurosi sa ni-l vanda.

            3- daca Romania va intra ca partener la Gripen NG e foarte posibil ca Bulgaria, Serbia si Croatia sa vrea sa ia Gripen. Plus Cehia si Ungaria sa continue si ele cu Gripen.
            Iar Gripen NG poate fi adaptat sau construit inclusiv cu tractiune vectoriala, daca se investeste ceva mai mult in el.

        • pai a explicat ministrul – cu Gripen nu se potrivesc scarile si nu se recicleaza aerodromul – care costa 50 milioane lei.

          lasand la o parte ca pista de la Baneasa a costat 40 milioane euro acum cativa ani, ceea ce mai face cam sceptic ca fac aia piste si dobritoiu

          • Sunt explicatii hilare pentru noi pasionatii de tehnica militara, dar pentru un specialist din domeniu militar, ccea ce nu inteleg este cum naiba nu se potrivesc pistele, si ce APU-uri o sa foloseasca ei dupa 15-20 de ani?! Cat este perioada de viata a unui APU? Si scarile?! Vai doamne ce economie de resurse.
            Am demonstrat deja in scris cu calcule economice ca este minciuna dintr-un capt in altul.

      • Daca nu vezi dopul este poate pentru ca nu mai exista sticla.
        Ce s-a facut in ultimii 20 de ani in materie de aeronautica in Romania?
        In afara de reparatii si unele upgradari la aparate vechi de 30 de ani nu s-a facut mai nimic.
        Ce iti garanteaza tie ca nu vom trai intr-o permanenta stare de avarie. Mig-ul 21 a fost tot o solutie de avarie si uite ca am ajuns tot la una de acest fel dupa mai bine de 10 ani.
        Optimismul exagerat si inghitirea rapida a unor lozinci superficiale ne-a facut sa ajungem aici. Polonezii au facut altfel si sunt foarte departe.
        Poate ne meritam soarta totusi. De ce accepti asa usor ca asta este, ca e necesar sa fim intr-o situatie de avarie? De ce sa nu ne intrebam de ce s-a ajuns totusi aici?
        State mult mai putin dezvoltate au resurse pentru aparate noi. La noi e vesnic o criza de resurse. Poate e o criza de creier si de caracter.

          • Apropos si Polonezii sunt in aceiasi situatie ca si noi.

            Si la ei imediat dupa 1990 au aparut tot felul de planuri de izestarre cu 96 F-16 ; mii de blindate fabricate local ; S-300 ; Iryda ; Kaszub+alte nave ex DDR-iste si ex sovietice, pana cand cineva ia intrebat pe militarii lor, ba voi va ganditi cat costa toate astea..

            Si la noi dupa 1990 au aparut planurile alea marete cu Ah-1 Dracula, TR-2000&TR-85M1, 16 escadrile de avioane de lupta.

            Incepand cu a doua jumatate a anilor 1990 Polonezii si-au fixat tinta de reformare a armatei pt anul 2018 si s-au pus pe treaba, au reorganizat la unitati, au luat Orkan cu RBS-15 ; Patria ; F-16 etc etc etc.

            Undeva prin 2002-2003 la ei au izbucnit o serie de scandaluri de coruptie, Orlangate , altul de achizitie armament bla bla, in asta a cam fost bagat pana in gat UOP-ul(serviciul lor secret de la vremea respectiva).

            Pe fondul situatiei asteia, a venit unu, primar al Varsoviei la vremea aia pe numele lui Lech Kaczynski, avea un partid dasta tiribomba, lege si mai stiu cum ii spunea, discurs justitiar, nationalist, bisericos, anticomunist tot tacamul.

            Intamplator in 2005 a ajuns si la putere, el presedinte si fratesu presedinte, Loleck si Boleck..

            Din momentul ala amandoi au pus mana pe toroipan si au dat in stanga si in dreapta, care le-a iesit in cale a luat cate o palitura, din fericire pentru polonezi, in 2007 nu a mai ramas decat Loleck, Boleck nu a mai fost Prim Ministru, in locul lui a venit unul Tusk, asta a fost mai destupat la cap, a avut sustinere si a reusit sa reprezinte o contrapondere lui Kacyzski iar guvennul condus de el a luat masurile economice care au dus la miracolul polonez post 2009.

            Revenind la Armata, undeva in 2004-2005 polonezii isi propuneau sa isi ia vreo 60 de avioane de antrenamnt, 60 de supersonice gen 4,5-5, 7 corvete, platforma comuna NPG-UG in derulare, sisteme AA noi, modernizarea artileriei etc.

            In urma situatiei declansate de bizarii aia doi de Loleck si Boleck, sa ales praful si toate programele alea ale lor, acum si polonezii trag cu dintii de Su-22 si MiG-29, trag cu dintii de toate sistemele lor de rachete AA, Gawron-urile le-au taiat, nici armata de uscat nu sta prea bine, spera sa porneasca si ei NPG-UG, deci ce sa mai si ei au rupt-o in fericire, si le ei multe programe se rostogolesc, aglomereaza, multe echipamente crapa.

            Nustiu cum sa spun, dar nu vi se pare cunoscut, io parca am mai vazut la unii treaba asta.

            Ca o curiozitate doi dintre oamenii foarte responsabili pentru schimbarea in bine a Poloniei dupa 1990 nu au fost polonezi, aici ma refer la Belcerowicz(arhitectul terapiei de soc in Polonia din 1990-1991 si a reformelor din Polonia post 1990 care au fost implemenatate de mai toate guvernele de la ei pana spre mijlocul anilor 2000), care era evreu, si de Donald Tusk( foarte responsabil de miracolul economic polonez din ultimii ani), care este Kashubian.

            Desigur oamenii astia doi care nu sunt polonezi dar care au avut un rol benefic pentru Polonia, nu ar fi facut lucrurile astea fara a avea in spate Poporul Polonez care in fond este si el foarte responsabil de situatia totusi buna a Poloniei.

            Dar asta nu inseamna ca polonezii nu au dat si ei cu bata in balta.. si ca ei sunt perfecti iar romanii niste inferiori, polonezii este drept pana acum au dovedit ca is mai ceva mai breji decat noi atat in probleme de F-16 cat si de politichie, rezistenta la prosteala, demnitate etc.

        • DE ce a fost vreodata o sticla? Situatia in astfel de domenii rareori poate fi vazuta ca o sticla iar acum chiar nu este cazul. State mai putin dezvoltate au bani pentru avioane noi pentru ca 80 % din populatie mananca iarba si frunze. La noi daca nu s-au luat arme noi cand economia mergea relativ bine nu te astepta sa se intample asta cand abia ne tragem sufletul. Polonezii aveau o situatie economica mai solida ca noi dinainte de 1989 de aceea isi permit acum sa faca ce fac.
          Nu vrei sa accepti ca suntem in avarie treaba ta viseaza si exprima-ti frustrarea dar nu schimbi nimic cu asta. Vezi ca mai sus s-au facut niste clarificari referitoare la antamarea tranzactiei si la costuri/beneficii.Chiar facand abstractie de interesele obscure care au stat la baza afacerii odata incheiata intelegerea nu mai poti da inapoi fara sa te coste. Acum asta este daca te uiti la cum mergem economic pe termen scurt si la evolutiile avioanelor de lupta in afara eu cred ca pe asta o sa se mearga F-16 Sh generatii mai noi totusi si probabil F-35 candva. Nu stiu cata legatura are asta cu creierul si caracterul.
          Repet sa incepem a nu stiu cata oara discutia cu offsetul si grippen inseamna sa o dam iar in balacareala politica fara alt rezultat decat distrugerea ideii de pasiune.
          Cat despre ideea de F-16 exista o speranta si in asta daca tot se merge intr-acolo si sa nu uit inca n-am primit argumentul pentru sfarsitul aviatiei romane odata cu F-16 -urile portugheze.

          • In primul rand nu cred ca sunt frustrat pentru ca nu am de ce. Sunt doar dezamagit ca acceptam usor chestiuni inacceptabile. De ce se poate la noi oricum si noi nu reactionam?

            Imi pare rau ca in 1990 aveam o baza industriala comparabila cu cea a vecinilor nostri si acum nu o mai avem. Cineva spunea ca nu a vazut o natiune care sa isi distruga cu atat de multa perseverenta baza industriala asa cum am facut-o noi in ultimii 20 de ani.

            De ce ti se pare normal sa existe interese obscure, (daca ar exista, eu nu am spus asta) si nimeni sa nu reactioneze? De ce crezi ca nu se poate da inapoi?
            De ce ti se pare normal sa fim tratati ca niste milogi si niste umili? De ce firmele care fac autostrazi in Europa au un standard pentru UE si unul foarte diferit pentru noi?
            De ce nu ne putem pune ordine la noi?

            Ti se pare firesc sa ne resemnam cu situatia asta, doar pentru simplul fapt ca asta este si ca oricum nu putem schimba nimic, nici eu , nici tu?
            Mie nu prea.

            Daca ai fi citit postarile ai fi vazut ca nu sunt adeptul Grippen. Eu am zis ca as fi luat 24 EF 2000, cu offset si cu termen de gratie. In criza cumperi mai ieftin si te poti relansa mai usor daca investesti atunci cand ceilalti nu o fac.

            A te dezvolta ca natiune are de a face cu creierul si cu caracterul. Priveste la Israel.

          • Adica tu chiar nu crezi ca cu Typhoon T 1 am fi avut aviatie mult mai buna decat cu F 16 portugheze?
            Pretul este comparabil la secon-hand-uri dar Typhoon mananca F 16 intr-o lupta reala si poate sa zboare 30-35 de ani nu 15-20.
            Halal viziune 200 de ore de zbor per aparat, pilotii vor zbura vreo 50-60 de ore de zbor pe an la fel ca si cu MIG 21 LanceR acum la final de cariera.

            • Pai Marius nu tipa toata lumea ca EF consuma prea mult in exploatare? Cam de 3 ori cat un F-16?Si in afara de asta parca ne dorim multirol si doar vanator ceea ce am inteles eu ca EF Tranche 1 este.
              Eu am scris mai sus cum vad eu ca vor evolua lucrurile nu si cum mi-as DORI sa evolueze.
              Din punctul meu de vedere in lume exista la ora actuala 2 avioane multirol ACCESIBILE nou ca pret F-16 si JAS 39. Eu am spus si de ce as prefera F-16 dintre cele doua desi mi-a luat ceva vreme sa ma hotarasc . Si repet gresita-negresita achizitia a 12 avioane vechi nu reprezinta finalul in istoria aviatiei romane. Iarasi am scris ce am scris pentru ca unii dramatizeaza , vad finaluri apocaliptice pe care eu le consider improbabile.

              • Ce naiba e aia multirol in opinia ta si cum naiba ai tras tu concluzia ca doar doua ar fi de alea pe planeta noastra si ca alea doua sunt taman F16 (SH portugheze) si JAS 39 si ca musai sa avem unul din doua ca sa fim peste nemti care au doar unirolul EF..si englezi, italieni, spanioli..Waw…Asta e ceva foarte peste puterea mea de intelegere..

                Si cu Germania cum ramane? Ea pastreaza unirolul sau va dezvolta un multirol paralel?

                Bla bla bla…

                • Sa nu uit, facem economie la combustibilul avionului de 50 mil si luam unul mai ieftin sa il doboare din prima unul care consuma mai mult.., halal economie..

                  Ori vrem armata de parada.., luam atunci Yak 52..the best.., sa il vedem toti cum face loopinguri, sau vrem armata pentru razboi?

                • Ia mai citeste odata ce am scris. Vorbeam despre aparate accesibile ca pret nu despre toate avioanele ce pot executa la fel de bine misiuni de vanatoare sau de bombardament. Eurofighter transa 1 este un avion conceput ca avion de lupta aeriana, cu lansarea de bombe sta mai prost (nu am inventat eu asta) si din ce am inteles abia transa 3 va putea arunca si bombe la tinta. Noua sau bulgarilor si s-a oferit EF Sh transa 1.
                  Daca nu esti in stare sa citesti cum trebui mai bine te abtii..

                  • Imi cer scuze. Citesc mai greu, asa pe litere.., cateodata..
                    Am recitit, asa mai greu, dar ai dreptate..

                    Daca nu luam transa 1 si am vrea cumva ceva mai altfel.., cica nu ne mai dau nimic..

                    • Pai, cica daca avem numai transa 1 care poate face doar lupte aeriene, fara atac la sol de cea mai inalta calitate, nu e prea bine.., artileria noastra ar fi inutila daca nu am avea si 12 aparate care sa arunce si bombe..

                      Eu cred ca ar fi suficient un super fighter si as lasa treaba cu bombele in principal artileriei…, dar e numai parerea mea..

                    • As vrea sa te vad atacand cu artileria pe care o avem poduri sau coloane de trupe la +100 km in spatele liniilor inamice de exemplu.
                      Probabil ca o sa le mitraliezi cu tunul de bord de pe EF.

                    • @ Anla’shok cate din cele 12 F 16 secon haand- third hand crezi ca le vei pierde in primele angajamnte cu un vecin dotat cu Su 27 si Mig 29 in numar de cateva zaci de bucati? Eu cred ca trebuie ca sa fim realisti primele angajamente sunt cruciale si daca le pierzi esti terminat.
                      Cum iti inchipui ca o sa pui armament aer-sol prea mult pe F 16 ion conditiile in care inamicul are suprematie aeriana in zona de conflict?! Ai nevoie in primul rand sa castigi luptele aeriene si apoi o sa poti sa te gandesti la CAS.
                      Typhoon T1 este un multirol in dezvoltare, va primi containerele specializate pentru dirijarea bombelor si iluminarea tintelor pentru ghidare laser.
                      Se fac deja astfel de kit-uri se pot achizitiona ulterior.
                      Odata rezolvata cel putin o escadrila pe 30-35 de ani este mult mai economic chiar si cu costul orei de zbor dacat sa ai o escadrila pe 15-20 de ani.
                      Scurt calcul economic: pe ora de zbor: F 16 MLU /OCU 10000-10800 dolari ora de zbor, Typhoon T1 – Eurofighter – 8.000 până la 18.000 de dolari – dau pariu pe o suma undeva in jurul valorii de 12800-13500 dolari pe ora de zbor pentru toate misiunile deoarece plata personalului este mai scazuta etc.
                      Deci 13500 maximul pentru Typhoon- 10800 maximul pentru F 16 OCU = 2700 dolari pierduti pe ora de zbor.
                      Acum: 60 de ore de zbor pe pilot *3 piloti * 2700 de dolari = 486000 dolari
                      12 aparate * 486000 = 5832000 dolari pierduti la o flota de 12 Typhoon pe an.
                      Asta insemana ca in 20 de ani platim in plus 116.640.000 aceasta astronomica suma in plus fata de F 16 dar avem o capabilitate de a duce lupta aeriana a cel putin 24 de F 16 OCU/MLU, avem sansa ca oricand sa avem un asset tehnologic impotriva oricarui Su 27 sau MIG 29 modernizat si mai ramnem si cu o “rezerva” de 10-15 ani de exploatare ceea ce cu F 16 nu este cazul.
                      Nu mai vorbesc de accesul la rachetele Meteor, la capabilitatile BVR ale Typhoon in fata lui F 16 OCU/MLU.

                    • @ Anla’shok cine e mai ieftin?! Uita-te bine in postare, F 16 este mai ieftin doar ca rmane fara viata dupa 20 de ani pe cand Typhoon-ul mai zboara vreo 15 fara probleme.

                    • Intrebam cum ataci podurile din spatele inamicului cu artileria nu cum le aperi pe ale noastre.De fapt si Victor intreba cum asiguri sprijin aerian apropiat si cum asiguri interdictie aeriana cu artileria.

                    • Era o gluma cu aparatul podurilor cu Hawk XXI, o alta achizitie th din Olanda, moarta in fasa si reprezentand bani aruncati pe fereastra..

                      Podurile le arunci in aer cu dinamita cand te retragi strategic pe noi pozitii..

                    • Era o gluma cu aparatul podurilor cu Hawk XXI, o alta achizitie th din Olanda, moarta in fasa si reprezentand bani aruncati pe fereastra..

                      Podurile le arunci in aer cu dinamita cand te retragi strategic pe noi pozitii…

                    • @Fenchea Marius : Daca la vecinul ala dotat cu Su-27 si MiG-29 te referi la Ukraina, F-16 MLU inarmate cu rachete AIM-120 C7 le sunt superioare in lupta BVR unor Su-27 si MiG-29 cu radare N001 si N019 din primele generatii si cu rachete R-27AE(cele mai evoluate ale Ukrainei), radarele alea au o raza mai mica decat APG-66V2, conul de cautare este mai mic, pot sa urmareasca mai putine tinte, procesoarele TS-100 au o gramada de bube, cel putin asa aveau cand a murit URSS-ul si nustiu daca ei le-au mai dres, sunt mai lente, plus ca MiG-29 si Su-27 au RCS-urile mult mai mari decat F-16 MLU, in lupta aeriana propiata daca le vom dota cu AIM-9X din nou vor fi superioare sistemelor lor R-73 din primele geenratii cu off boresight-uri de 45 si 60 de grade, AIM-9X are ceva pe la 90 grade, plus ca rachetele AMRAAM C7 si AIM-9X sunt mult mai precise.

                      Din pacate 24 F-16 vor fi in neta inferioritate numerica si nu vor avea un avantaj tehnologic net cum ar fi fost un kit AESA, mai ramane de vazut cat de bun va fi radarul NO19M1 de pe MiG-29MU1, in ce masura vor reusi sa modernizeze alea 5 escadrile de MiG-29, ce vor face flotei de Su-27, cum o vor moderniza si ramane de vazut si la ei ce anume vor face dupa 2015 atunci cand se spune ca ar avea de gand sa inceapa si ei o achizitie de avioane de lupta noi iar in actualul context politic ar inclina catre ceva din familiile MiG-29 si Su-27, ramane de vazut cat de bine se vor misca si cate isi vor permite, nici ei nu stau deocamdata chiar pe roze.

                  • Marius eu cred ca cele 12 avioane sh sunt cumparate ca sa mai aiba pe ce zbura pilotii o perioada de …niste ani in conditiile in care tot mai multe Lancere sunt trase pe dreapta si se considera ca nu sunt bani destui acum pentru o achizitie consistenta de avioane noi. De asemenea mai cred ca daca s-a plecat pe F-16 cu astea vom merge pana le vom inlocui cu F-35 ca tot se pune in primplan sau cine stie daca apar drone pentru lupta aeriana (personal ma indoiesc ca se va intampla prea curand).
                    Cred ca nimeni nu se gandeste la cele 12 ca fiind principala noastra forta de lupta aeriana.

                    • Decat F16A 1983, mai bine luam niste Mig-uri 21 clonate chinezesti (J7) cu resursa aproape intacta, la Lancerizam si eram back in business pentru 15 ani..

                  • Cu 12 aparate nu poti face si aparare aeriana si atac la sol. Punct. E o naivitate sa crezi altceva.

                    Indiferent cat scurtezi timpii de alimentare, reinarmare, etc, nu poti sa le faci pe amandoua.

                    Noi nu atacam pe nimeni. Doar ne aparam, ceea ce presupune ca noi controlam teritoriul, cel putin la inceput si ca am putea dinamita cam ce vrem noi in prima faza, in principiu..

                    Deci aviatia trebuie sa se concentreze exclusiv pe suprematie aeriana, iar cu EF ai avea o sansa sa iti pastrezi spatiul aerian vreo 2 zile, poate trei, fara nici un ajutor, in fata unui inamic foarte puternic tehnologic..

                    Anla’shok nu vreau sa intram in conflict noi doi. Nu se cade si nu e interesant pentru ceilalti colegi de postare.

                    Trebuie sa ne prezentam ideile cu respect, chiar daca uneori cu putin umor. Iti respect opiniile chiar daca nu sunt de acord cu ele.
                    Tu nu mi le vei schimba pe ale mele iar eu nu incerc sa le schimb pe ale tale. Argumentul rational va fi mereu mai puternic decat invectiva ieftina.

                    In rest, respectele mele..

                    • Nu te luam peste picior, ci doar imi exprimam ideile mai in gluma.., nu mi-as permite si nici nu te cunosc.., desi sunt convins ca esti un tip de treaba.

                      Prezenta ta aici dovedeste ca te intereseaza subiectul, ceea ce e laudabil, chiar daca ideile noastre nu coincid.. Asa ca, batem palma si hai sa fim prieteni..

                    • Eurofighter alea T1 au o mica problema, pe langa lipsa posibilitatilor de atac la sol si problemele de fiabilitate primele exemplare de EF livrate in perioada 2003-2004 sunt incomplete in cea ce priveste functiile electronice si cele alea sistemului defensiv, nu mai spun ca sunt avioane Eurofighter T1 care nici care chaff&flare-uri nu au, sau nu aveau la momentul ala probabil ca pe alea pe care vroiau sa nu le vanda erau montate.

                    • EF T1 este mult peste orice F16A din 1983-1984, iar asa zisele imperfectiuni si deficiente sunt mofturi fata de cat efort financiar este necesar sa upgradezi F16 la un nivel acceptabil, sa nu mai vorbim de resursa de zbor. Germania ar oferi si offset si sprijin politic in UE.

                      Singurele F16 care ar fi fost o optiune ar fi fost Block 52 plus nou noute.., cu offset..
                      O solutie mai proasta decat F16A din 1983-1984 ar fi F16A din 1981-1982.

                      Chiar nu vedeti cat e de aberant. Am luat C 130B din 1962 si apoi am optat pentru un transportator european nou. Ce startegie a stat la baza optiunii? Totul este bla bla de moment si nimic serios si de perspectiva. Ba suntem pro NATO, ba pro UE in functie de interesul de moment.

                      Traditia in NATO era ca armamentul excedentar si depasit moral din SUA sa fie redistribuit in mod gratiut catre alti aliati pana ajungea, incet incet, in Grecia, Turcia, Spania si Portugalia.. apoi iesea defninitiv din uz..
                      Acum fraierii suntem noi, in loc sa ajunga gratis la bulgari si la noi el ajunge la preturi astronomice..
                      Vezi si rachetele Hawk, fregatele Type 42 si alte categorii de tehnica depasita moral si fizic.
                      Voi credeti ce vreti, eu cred ca nu ar trebui sa mai vrem sa fim groapa militara de gunoi a Europei.

                  • “In 2004, United States Air Force Chief of Staff General John P. Jumper said after flying the Eurofighter, “I have flown all the air force jets. None was as good as the Eurofighter.”[95][96]

                    The Typhoon’s combat performance, compared to the F-22 Raptor and the upcoming F-35 Lightning II fighters and the French Dassault Rafale, has been the subject of much discussion.[97] In March 2005, Jumper, then the only person to have flown both the Eurofighter Typhoon and the Raptor, talked to Air Force Print News about these two aircraft. He said,

                    The Eurofighter is both agile and sophisticated, but is still difficult to compare to the F/A-22 Raptor. They are different kinds of airplanes to start with; it’s like asking us to compare a NASCAR car with a Formula One car. They are both exciting in different ways, but they are designed for different levels of performance. …The Eurofighter is certainly, as far as smoothness of controls and the ability to pull (and sustain high g forces), very impressive. That is what it was designed to do, especially the version I flew, with the avionics, the color moving map displays, etc. — all absolutely top notch. The maneuverability of the airplane in close-in combat was also very impressive.
                    —[98]

                    In July 2007, the Indian Air Force fielded the Su-30MKI during the Indra-Dhanush exercise with Royal Air Force’s Typhoon. This was the first time that the two jets had taken part in such an exercise.[99][100] The IAF did not allow their pilots to use the MKI’s radar during the exercise to protect the highly-classified N011M Bars.[101] RAF Tornado pilots stated the Su-30MKI had superior manoeuvrability, as they expected, but the IAF pilots were also impressed by the Typhoon’s agility.[102]

                    The Typhoon is capable of supersonic cruise without using afterburners (referred to as supercruise). According to the official German Air Force and Austrian Eurofighter website, the maximum speed possible without reheat is between Mach 1.2 and Mach 1.5.[103] [N 5][105] Air Forces Monthly gives a maximum supercruise speed of Mach 1.1 for the RAF FGR4 multirole version.[106]

                    The Eurofighter consortium claims their fighter has a higher sustained subsonic turn rate, sustained supersonic turn rate, and faster acceleration at Mach 0.9 at 20,000 feet (6,100 m) than the Grumman F-14 Tomcat, F-15 Eagle, F-16 Fighting Falcon, McDonnell Douglas F/A-18 Hornet, Dassault Mirage 2000, Dassault Rafale, the Sukhoi Su-27, and the Mikoyan MiG-29.[107][108]

                    In 2005, a trainer Eurofighter T1 was reported to have had a chance encounter the previous year with two U.S. Air Force F-15Es over the Lake District in the north of England. The encounter became a mock dogfight with the Eurofighter allegedly emerging “victorious”.[109]

                    In the 2005 Singapore evaluation, the Typhoon won all three combat tests, including one in which a single Typhoon defeated three RSAF F-16s, and reliably completed all planned flight tests.[110] In July 2009, Former Chief of Air Staff for the Royal Air Force, Air Chief Marshal Sir Glenn Torpy, said that “The Eurofighter Typhoon is an excellent aircraft. It will be the backbone of the Royal Air Force along with the JSF”.[111]

                    Eurofighter claims that their aircraft will be able to defeat a generic stealth fighter through the use of IRST and by flying a wall formation, which would ensure that at least some of the Eurofighters are not facing the minimum nose-on radar cross section that stealth fighters have been designed for.[112]”

  • SA DISCUTAT PE BLOG DE MIGURI SI SA U FACUT COMPARATII INTRE CELE 2 TIPURI DE AVIOANE CARE SINT DE GENERATIE DIFERITA . AM VAZUT UN COMENTARIU IN CARE SE VORBEA DE CUMPARAREA A NISTE MIGURI 21 DE LA CROATI , EU DUPA PAREREA MEA ZIC CA ESTE O MARE PROSTIE , CA INTRADEVAR DACA VREI SA CUMPERI NISTE MIGURI TE DUCI LA INDIENI SAU LA CHINEZI CU CARE AVEM RELATII ECONOMICE FOARTE BUNE SI AM PUTEA CUMPARA NISTE MIGURI CHIAR FABRICATE PRIN 204 SAU CHIAR 2006 CU RESURSA MULT MAI MARE DE EXPLOATARE SI CARE SE POATE PRETA LA UNELE MODERNIZARI

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: