Resboiul Stelelor

O surpriza Made in China

FT-1 solid launch vehicle for emergency satellite launches

FT-1 solid launch vehicle for emergency satellite launches

Aparent fad, printr-o neaşteptată lipsă a promovării agresive a tehnicii expuse, show-ul aerian chinez ţinut la Zhuhai a reuşit să mă surprindă pe ici – pe colo, prin locurile esenţiale…

Pentru mine, surpriza cea mai mare a fost complexul mobil pentru lansarea în urgenţă a sateliţilor.

La o primă vedere, pare o tâmpenie. La o a doua, pare ceva banal: vax, probabil că au şi alţii.

Am încercat aseară cu Marius Constantin să vedem dincolo de rolul prezentat.

Adunat, am scos patru variante:

– EMP;

– ASAT;

– ridicarea unor sateliţi de schimb, chiar de sacrificiu, pentru eventualitatea în care inamicul distruge sateliţii existenţi;

– plasarea urgentă în orbită a unor sateliţi ieftini deasupra unor regiuni calamitate.

Impresionant nivelul la care a ajuns China, mi-am zis… şi mi-am amintit că în vremea studenţiei am avut un curs de la Surrey, Surrey care la scurt timp a fost implicată într-un scandal meseriaş pentru că a dat o mână de ajutor Chinei la capitolul sateliţi de mici dimensiuni.

Ca întotdeauna, occidentalii şi-au construit proprii inamici.

Vestea în sine, că am uitat s-o prezant, nu-i cine ştie ce:

A road-mobile trailer truck would transport the 20-meter-long rocket to its launch location where it would be erected into a vertical position.

The unanswered question by CASIC representatives is why anybody would need to make an emergency launch of a small satellite using a road-mobile trailer truck.

The placard on the exhibit states: “It mainly offers launch service for domestic and international small satellites with a 300 kg level or below. It has the characteristics of high orbital injection precision, low cost, easy structure, high mobility, rapid launch, high reliability, and short production cycle.”

Cam atât.

Sursa: Defense News

 

– Iulian Iamandi –

11 Comments

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: