Istorie

O scurta discutie despre eghileti

Dragi cititori! Astăzi, că tot este zi de vinere istorică, m-am gândit să atac un subiect ce pare la prima vedere comun dar în fapt ascunde şi acesta o mică poveste. După cum se poate observa şi din titlu, este vorba despre eghileţi, sau fireturi, cum se mai spune uneori.

Astăzi eghileţii sunt asociaţi ţinutelor de ceremonie sau de oraş pentru diferite ceremonialuri, fiind de două tipuri: eghiletul simplu şi eghiletul dublu. Eghiletul simplu este purtat de către subofiţeri, maiştri militari şi soldaţi şi gradaţi profesionişti, iar eghiletul dublu este purtat de ofiţeri. Există două excepţii de la această regulă, în ceea ce priveşte ţinutele de ceremonie, şi anume muzicile militare şi jandarmii, care poartă cu toţii eghileţi dubli.

Eghileţii astăzi pot fi galbeni, pentru armată, jandarmeria călare, servicii şi penitenciare, albi, pentru toată jandarmeria şi poliţie, sau roşii, pentru pompieri.

Să vorbim acum puţin despre forme şi modul de purtare al acestora. Eghiletul dublu este compus din două viţe împletite din şnur gros, ce la capăt au un nod şi un cui de eghilet. Pe lângă fiecare viţă împletită, de-o parte şi de alta, se mai află câte un şnur neîmpletit. Acest eghilet se poartă pe partea dreaptă a pieptului vestonului,  cusătura celor două viţe prinsă sub capătul dinspre umăr al epoletului drept cu un nasture, o viţă vine pe sub umăr iar cealaltă prin faţa pieptului iar amândouă se prind sub partea inferioară a reverului de nasturi cusuţi special.

Eghiletul simplu este format dintr-o singură viţă împletită şi are la un capăt un nod cu un cui de eghilet, iar la celălalt capăt are o treflă formată din capătul neîmpletit al şnurului. Acest eghilet se poartă prins de umărul drept, capetele împletite ale şnurului fiind prinse sub epolet. Trefla este lăsată în spate iar cuiul atârnă în faţă de sub umăr.

Mai jos aveţi o imagine despre cum se poartă aceşti eghileţi. Deşi imaginea este luată dintr-un album de uniforme R.S.R., normele sunt aceleaşi şi mult mai vechi, după cum vom vedea imediat.

IMG_7870 - Copy

Şi dacă tot am început prezentarea cu ziua de astăzi să vorbim puţin şi de imaginea de mai sus trebuie să menţionăm faptul că eghiletul a revenit în cadrul uniformei româneşti destul de târziu, mai exact în 1980. La momentul respectiv era un atribut doar al ofiţerilor ce se purta fie la ţinuta de ceremonie, fie la ţinuta de oraş. Eghiletul dublu era rezervat ofiţerilor absolvenţi de Academie Militară în timp ce cel simplu se distribuia celor care nu făcuseră acest pas.

Tradiţia eghileţilor însă este mult mai veche.

Pe plan mondial, eghileţii au apărut ca o transformare a unui creion legat de un şnur. Da, da! Aşa este, un creion, sau două, legate de un şnur. Explicaţia este la fel de simplă ca această sorginte. Prin secolele XVII – XVIII când arta militară se dezvoltă spre direcţii mai cunoscute nouă astăzi, se dezvoltă statul major al comandanţilor armatelor sau corpurilor de trupă aflate în conflict. Ei bine, aceşti ofiţeri stat-majorişti, aveau nevoie să transcrie cu rapiditate ordinele dictate de comandantul general şi apoi să le aducă la cunoştiinţa comandanţilor din subordine. Pentru a motiva această rapiditate, aceşti ofiţeri, aveau legat de epolet, umăr sau gât un şnur la capatul căruia se afla un creion. Dacă necesităţile de transmitere a ordinelor erau mai complexe, atunci se puneau două creioane, de cele mai multe ori, unul roşu iar celălalt albastru.

În ceea ce priveşte cazul românesc eghileţii apar prima oară purtaţi tot de generali şi de ofiţerii de stat-major, atât cei ce erau membri ai statului major domnesc sau Ştabul Domnesc aşa cum era denumit în epocă cât şi de cei ai Ştabului Oştirii. (de unde s-a păstrat şi cuvântul de ştab, pervertit astăzi în limba curentă). Iar dacă unităţile moderne apar la 1830, atunci şi acest corp apare la 1834, purtând însemnele brodate proprii şi eghileţii.

Mai jos avem exemple pentru aceasta atât pentru Moldova cât şi pentru Ţara Românească.

P1260061

stab domnesc 1845 1

 

Interesant este că şi corpul medical şi cel poliţienesc primesc eghileţi pentru uniformă tot odată cu anii 1840.

În perioada imediat următoare, aici facem referire bine-înţeles la domnia lui Alexandru Ioan Cuza şi Unirea Principatelor, eghileţii rămân un însemn ce se acordă stat-majoriştilor, atât cei domneşti cât şi cei ai Statului Major General, dar şi tuturor membrilor Ministerului de Rezbel. În plus, acum şi intendenţii, armă nou creată, ca ofiţeri superiori, primesc eghileţi, după cum se poate, de altfel, observa în imaginea de mai jos. P1260090

Un alt corp ce merită menţionat a fi purtător de eghileţi este format din jandarmi. Aceştia primesc pentru toate gradele, de la soldat la comandant, dreptul de a purta eghileţi albi, drept ce îl vor păstra până în anul 1948.

În perioada imediat următoare, domniei Regelui Carol I, se păstrează portul eghileţilor pentru corpurile mai sus menţionate.

Iată, de exemplu, jandarmii călări şi jandarmii pedeştri.

P1260109

Trebuie menţionat faptul că acum jandarmii sunt singurii care poartă eghileţii pe pieptul stâng al vestonului, în loc de pieptul drept.

După războiul de independentă, şi în apropierea primului război mondial, mai apare un corp, reînfiinţat la 1905 după dispariţia sa, la 1873. Este vorba despre grăniceri. Aceştia primesc în anul 1912 eghileţi galbeni, păstrând şi ei acum o nouă tradiţie de a purta eghileţi dar care se va schimba destul de recent, primind ulterior eghileţi neîmpletiţi verzi, însemn ce îl vor păstra şi ei până în anul 1948.

P1260119

În perioada de după primul război mondial, în timpul domniei Regelui Ferdinand, eghileţii sunt păstraţi pentru majoritatea corpurilor cunoscute. Astfel, stat-majoriştii de orice nivel, jandarmii pedeştri şi rurali, grănicerii şi noul Regiment de Escortă, ce provenea din transformarea jandarmilor călări poartă eghileţi, după cum se poate observa în imaginile de mai jos.

jand cal articol

P1260126

stat major articol

Perioada Regelui Carol al II-lea, este grevată de un aflux de uniforme în tot sistemul militar. Din acest motiv, nici eghileţii nu uitaţi şi sunt distribuiţi în mult mai multe şi felurite moduri. Ceea ce este interesant este că acum apare şi eghiletul simplu, sub denumirea de furajeră, deşi furajera constituise un alt tip de şnur propriu trupelor călări al secolului XIX. Această furajeră era purtată de toţi membrii unei unităţi decorate cu ordinele Mihai Viteazu, Steaua României, Virtutea Militară sau Virtutea Aeronautică. Aspectul era acelaş dar şnurul era făcut în culorile panglicii, culoarea de bază fiind înspicată cu culoarea adăugată. De exemplu furajera pentru Ordinul Mihai Viteazu era vişinie cu înspicări galbene, cea pentru Steaua României era albastră cu înspicări roşii, cea pentru Virtutea Militară era roşie cu înspicări albastre şi albastră ca cerul cu înspicări argintii pentru Virtutea Aeronautică.

Eghileţii sunt acum purtaţi de o sumedenie de unităţi pe lângă cele deja cunoscute. Vom descrie o listă cu toate acestea pentru a prinde cel mai bine imaginea sistemului:

Adjutanţi regali: fir de aur sau mătase galbenă;

Regimentul de Gardă “Mihai Viteazu”: la fel ca cei de mai sus, presăraţi cu mătase albastră; (adică înspicaţi, în snur apărând culoarea din loc în loc)

Regimentul de Escortă Regală: fir de aur sau mătase galbenă înspicată cu mătase neagră;

Regimentele de Vânători Gardă: fir de aur sau mătase galbenă presăraţi cu fir verde de mătase;

Regimentul de Artilerie Gardă şi Regimentul de Pionieri Gardă: fir de aur sau mătase galbenă presăraţi cu fire negre şi roşii de mătase;

Flotila 1 Aviaţie Gardă: Albastru cu înspicări galbene;

Batalionul de Gardă al Palatului: albi presăraţi cu albastru;

Ofiţerii adjutanţi ai Ministerului Armatei sau ai generalilor de la corp de armată în sus: albi simpli;

Grănicerii: eghileţi neîmpletiţi verzi; Regimentul 1 Grăniceri Gardă “Carol al II-lea” avea viţa centrală aurie iar viţele laterale verzi.

Jandarmii: eghileţi neîmpletiţi albi;

Ofiţerii comenduirilor de piaţă: eghileţi neîmpletiţi galbeni.

În timpul celui de-al doilea război mondial, aceşti eghileţi au fost păstraţi în principiu, chiar dacă ţinutele de ceremonie fastuoase fuseseră oficial desfiinţate. Mulţi dintre membrii acestor unităţi preferau să îi poarte la ţinutele de campanie, atunci când se aflau în spatele frontului. Cel mai bun exemplu ce poate fi dat este acela al Batalionului de Gardă Regală ce, în serviciul de la palat din timpul războiului purta eghileţii albi specifici dar la ţinuta de campanie purtată de restul armatei.

În perioada comunistă, până în anii 1980, eghileţii au fost desfiinţaţi. A existat un proiect de reintroducere a unora în anii 1957 – 1959 dar acesta nu a trecut, la momentul respectiv. Doar în anul 1948 fuseseră păstraţi eghileţii pentru stat-majorişti şi intendenţi dar şi pentru miliţia de circulaţie în 1949, deoarece în 1950, toţi dispar pentru 30 de ani.

Cam acesta ar fi un istoric avionic al eghileţilor purtaţi pe la noi, un element de tradiţie important ce merită să rămână în continuare.

Surse:

Uniformele Armatei Române 1830 – 1930, Muzeul Militar Naţional, 1930.

Regulamente de uniformă: 1895, 1912, 1934, 1948, 1989.

C. M. Vlădescu, Uniformele Armatei Române, Bucureşti, Editura Meridiane, 1977.

– drd. Emil Boboescu –

 

6 Comments

  • Cândva, un nene care avea şi el preocupări de istorie militară, mi-a spus că originea eghileţilor s-ar afla în marina britanică, eghiletul fiind iniţial şnurul de care era legată sifleea. Înclin să-i dau dreptate, fiindcă şi astăzi (?) eghileţii se termină cu acel, acele “cuie”, care seamănă cu unele modele de siflee …

  • In armata RSR eghiletii s-au introdus in 1974 ,la a 30-aniversare.Nu mi s-a parut ca aduc un plus elegantei militare.Mult mai util era daca se moderniza uniforma trupei la nivelul altora chiar din Tratat.

  • @ ALM: Aceasta este una dintre legende, dar cea mai credibilă o consider cea a creioanelor. Spun aceasta deoarece denumirea de “creioane” se regăseşte în multe din regulamentele vechi, atunci când se vorbeşte despre “cuiele” de eghilet.
    @ Albert: Eu nu am întâlnit în regulamente acel an, şi nici în imagini, dar am să mai cercetez. În ce lucrări am găsit eu până acum, data introducerii eghileţilor era trecută ca 1980, şi atunci găsisem şi distribuţia acestora, din ce discuţii am purtat cu cei de atunci. Însă, până nu văd exact nu pot să vă contrez. Voi verifica.

  • Sunt ofițer promiție 1974,infanterie.La absolvire am primit ținuta cu petlițe frunză de stejar,eghilet simplu ce se pueta la umărul stâng și stilet ce se purta la șoldul stâng.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: